1,615 matches
-
tipologia conținuturilor violente (violența psihologică, violența verbală, violența fizică, violența socială, violența economică, violența sexuală), a frecvenței și duratei faptelor și scenelor de violență din emisiuni (pe canale, genuri de programe, intervale orare, intervale diurne, săptămânale) având ca valență exploratorie descifrarea, pe baza contextelor de semnificare și situațiilor de comunicare, a mesajelor - semnificații produse ca „acte de comunicare” în acțiune. Printr-o astfel de metodă este pusă în evidență periculozitatea „falselor mesaje” pe care le transmit masiv informațiile ca telejurnalele, programele
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
simptome clinice”, „sindroame” sau „boli” cu un caracter specific obiectivat și net individualizate în spațiul clinico-medical, iar psihologia studiază organizarea personalității, procesele psihice și manifestările comportamentale ale acestora, tot „din exterior”, psihopatologia caută să pătrundă în „interioritatea” persoanei umane, prin descifrarea sensului fenomenului psihic morbid ca modalitate de „a fi” a bolnavului psihic în comparație cu omul normal. Metoda comprehensivă, propusă de K. Jaspers este, în primul rând, o „atitudine metodologică” care deschide o nouă direcție a cercetării în acest sens. Ea este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologiei își află răspuns în metoda comprehensivă inspirată de reducția fenomenologică, împrumutată de la Ed. Husserl și introdusă în psihopatologie de către K. Jaspers și E. Minkowski. Din acest moment întreaga metodologie psihopatologică devine o complexă și nuanțată reflecție filozofică, care urmărește descifrarea semnificației interne a manifestărilor psihice morbide. Un pas important metodologic, care adâncește și introduce un grad suplimentar de rigoare, este reprezentat de „analiza hermeneutică” a „faptului psihiatric” introdusă de H. Tellenbach. Se poate afirma din acest moment că psihopatologia se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și înțelegerea semnificațiilor noi ale fenomenelor psihice morbide. Actul hermeneutic este în același timp o metodă subtilă și prețioasă, dar și riguroasă de descifrare a „simbolicii alteralității psihice”. Mai mult decât atât, explicarea „patologicului” ne deschide calea înțelegerii „normalului”, prin faptul că alteralitatea este negația dialectică a normalității, sau, altfel spus, că nebunia este „negarea” sănătății mintale 2. În felul acesta, din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unui conținut vital. Explicarea este operația intelectuală care completează înțelegerea prin interpretări și stabilirea unor legături de cauzalitate între diferitele date de observație. Interpretarea fenomenului psihic morbid va fi condusă după metoda reflecției filozofice, ea având caracterul unei hermeneutici a descifrării semnificației faptului psihiatric și implicit a naturii diferite a persoanei bolnavului psihic. Având în vedere cele de mai sus, se poate afirma faptul că psihopatologia are o poziție intermediară între psihiatrie, psihologie și filozofie. Filozofia caută semnificația nebuniei în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de „metoda experimentală”. Două probleme de ordin epistemologic se pun în sfera psihopatologiei: a ști și a cunoaște. Deși aparent diferite ele se completează întâlnindu-se în intenția lor finală. A ști, este partea formal-externă a problemei. A cunoaște reprezintă descifrarea conținutului intern, privind semnificația faptelor observate. Coroborate, ambele configurează un continuum metodologic al domeniului științific al psihopatologiei. Cunoașterea duce la înțelegerea fenomenului psihic morbid. K. Jaspers subliniază faptul că „putem cunoaște fenomenul psihic morbid, dar nu-l putem înțelege întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
corespunde, în cazul psihiatriei cu „boala psihică”. Locul diagnosticului din psihiatrie este luat, în cazul psihopatologiei de interpretare hermeneutică a sensului „nebuniei”, respectiv a fenomenului psihic morbid. Prin analiza hermeneutică a contextului narativ al bolnavului se realizează de fapt o descifrare a semnificației alteralității psihice, care este starea de „suferință” de la care s-a plecat inițial. Scopul final este de realizare a unei imagini antropologice a persoanei umane, în stare de alienare mintală, așa cum se poate vedea mai jos: fig. p.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inteligibilul” suferinței, al patologicului, este „formalizat” tematic prin „tablourile clinice” care desemnează speciile morbide. Dar până a se ajunge aici, este necesar un „raționament clinic” de o factură specială. Acesta utilizează structurile semantice ale unui limbaj special care conduce la descifrarea sensurilor suferinței și a etichetării acestor simptome ale bolii. Prin acestea raționamentul clinico-medical capătă dimensiunile unui spațiu de interpretare hermeneutică. Pentru E. Minkowski, suferința reprezintă o parte integrantă a existenței umane. Deși este asociată „răului”, ea revelează dimensiunea „pathos-ului” uman
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
comunicări, trei aspecte principale: 1) Alternarea momentelor vorbite (anamneza și dialogul clinic) cu momentele observației (privirea ca examinare clinică a „cazului”) și care constă din următoarele: a) momentul vizual (observația); b) momentul verbal (interogatoriu, anamneză); c) evaluarea simptomelor clinice; d) descifrarea semnificației patologice a simptomelor; e) prescrierea și urmărirea tratamentului medical. 2) Efortul de a defini o corelație între „privire” (observația clinică) și „limbaj” (dialogul medical) este a doua dimensiune a clinicii. Problema teoretică și practică care se pune clinicienilor este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al acestor discipline. Este pur și simplu o „dispută lingvistică” legată de dificultățile inerente de articulare între „fenomenul psihic morbid” și „denumirea” acestuia. Discursul psihiatric este unul de ordin clinico-medical. În comparație cu acesta discursul psihopatologic este unul de factură psiho-filozofică, urmărind descifrarea semnificației acestor tulburări psihice în planul umanului, nu ca pe niște boli, ci ca pe niște abateri de la normalitatea persoanei. Aceste aspecte le vom reîntâlni, mai departe, pe parcursul lucrării noastre, când vom analiza sindroamele psihopatologice și nosologia psihiatrică. Ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de cele „non-verbale” ale discursului sau „narațiunii clinice” a bolnavului, și care se cer a fi „descifrate”. În această privință M. Scheler vorbește de o veritabilă „gramatică a exprimării” (Ausdrucks-grammatik), iar S. Freud, în psihanaliză, de analiza semnificației conținutului simbolic. Descifrarea sensului simbolic este însă numai una dintre etapele hermeneuticii; în cazul acesta se consideră că „fenomenul neînțeles al unui sindrom nevrotic este numai o formă mascată a unei corelații inteligibile, care poate fi însă „demascată” analitic prin interpretare (H. Tellenbach
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie, cât mai ales în psihopatologie, diferă de metoda clinico-psihiatrică. Ea va utiliza metodele fenomenologice și comprehensive, efectuând un „act hermeneutic” de descifrare și înțelegere a semnificației stării de alteralitate psihică. Dincolo de „tabloul clinic” construit din tulburările aparente, obiective sau obiectivabile, se află persoana bolnavului psihic, iar cunoașterea acesteia este obiectivul finul al psihopatologiei, la fel cum în cazul psihodiagnosticului proceselor normale, concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
au produs catatonia experimentală prin administrarea la animalele de experiență a bulbocapninei. Psihozele experimentale sunt în prezent un domeniu important al cercetărilor de psihofarmacologie și ele se desfășoară după un plan bine conceput și condus, urmărindu-se în primul rând descifrarea mecanismelor producerii biochimice a tulburărilor psihice, în scopul corectării acestora cu medicamente cu efect compensator. Primele cercetări de psihofarmacologie, vizând producerea de psihoze experimentale, s-au făcut utilizându-se alcaloizii deja cunoscuți și pe care i-am amintit anterior: mescalină
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Mazu și Mița Baston). Autorul a anticipat poate ideea de egalitate a sexelor, într-o vreme în care femeile erau lipsite de drepturi politice și se ocupau mai mult cu „răsfoirea“ politicii locale - cum este cazul coanei Joițica -, decât cu descifrarea programelor politice. Zoe se agită politicește nu numai pentru a recupera scrisoarea compromițătoare, dar și în calitate de femeie cu influență. La pasiunea politică a eroilor lui Caragiale se adaugă un alt element de aceeași importanță și anume pasiunea dragostei. De remarcat
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
necesare, care pot și trebuie să constituie obiectul unui program special. ADPKD nu este însă numai o problemă de sănătate publică, ci și un subiect științific actual și pasionant, în care, grație geneticii, s-au făcut recent progrese deosebite în descifrarea mecanismelor etiopatogenice moleculare ale bolii: identificarea genelor PKD și funcția complexului policistinelor. Din punct de vedere practic, aceste descoperiri au fundamentat deja diagnosticul genotipic al ADPKD și fac posibile, într-un viitor apropiat, atât stoparea terapeutică a evoluției bolii spre
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
bolile chistice renale sunt unanim de acord că sfatul genetic este o componentă de rutină a îngrijirii pacienților cu ADPKD (Pirson et al., 1998). în plus, în contextul actual al medicinei moleculare, înțelegerea funcției genelor implicate în ADPKD reprezintă cheia descifrării patogeniei bolii și a identificării unor noi posibilități terapeutice, în special pe direcția opririi progresiei spre IRC. A) EREDITATEA ADPKD 1. Transmiterea autosomal dominantă Dalgaard (1957) a demonstrat pentru prima oară că boala polichistică renală a adultului (ADPKD) este o
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
incluse genele pentru renină sau receptorii b2 adrenergici, dar nu sunt încă date suficiente pentru implicarea lor definitivă. Interacțiunile cu factori din mediu Această sursă posibilă de variație fenotipică este foarte puțin cunoscută, deși mulți cred că este reală și descifrarea ei ar putea deschide calea necesară pentru găsirea unor posibile intervenții care ar putea stopa evoluția progresivă a chiștilor. Acțiunea mediului a fost invocată pentru a explica absența progresiei spre IRC a ADPKD la unii pacienți, amplificarea afectării hepatice și
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
duce la formarea chiștilor prin mai multe mecanisme ce includ dereglarea proliferării celulare și secreția de fluide în chiști (7). Identificarea genelor PKD1 și PKD2 (9, 14), care produc marea majoritate a cazurilor de ADPKD, au generat noi speranțe pentru descifrarea mecanismelor patogenice în ADPKD. Stabilirea structurii (secvenței) nucleotidice a genelor PKD a permis proiectarea și modelarea moleculară a proteinelor codificate de aceste gene policistinele 1 și 2 și compararea structurii lor cu alte proteine cu funcție cunoscută (8). Studiile de
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
de ex., dependența de sex, rasă etc.). în aceste condiții, patogenia bolii este greu de înțeles pentru moment. Ea implică cu certitudine interacțiuni ale genelor PKD cu alte gene modificatoare și, probabil, cu anumiți factori de mediu. E) POSIBILITĂȚI TERAPEUTICE Descifrarea mecanismelor patogenice și genetice ale PKD vor face posibile diferite acțiuni terapeutice (15). Studiile recente care sugerează că ADPKD poate fi o boală recesivă la nivel celular fac posibilă terapia de înlocuire genică. Fezabilitatea ei și rezultatele pozitive au fost
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
Colorații speciale relevă îngroșarea membranei bazale delimitante a chiștilor și expansiunea masivă a matricei extracelulare (MEC), care determină o fibroză importantă. C) ULTRASTRUCTURA ȘI BIOLOGIA MOLECULARĂ îN ADPKD Cele trei tipuri de modificări cu substrat și reflectivitate morfologică ce orientează descifrarea mecanismelor patogenice ale bolii pot fi sistematizate astfel: 1. anomalii de sinteză a MEC din pereții chiștilor și din zona perichistică, urmate de modificarea metabolismului acesteia; 2. proliferarea anormală a celulelor epiteliale care tapetează chiștii; 3. acumularea anormală în interiorul chiștilor
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
putea beneficia în viitor de dezvoltarea metodelor de terapie genică; în esență este vorba de inserția în genomul individului afectat a unei gene care să codifice sinteza normală a policistinei (produsul genei PKD1). în același sens, descoperirea acțiunilor policistinei și descifrarea mecanismelor fiziopatogenice intime vor permite introducerea unui tratament patogenic eficace, prin crearea agenților farmacologici și inițierea unor strategii corespunzătoare care să prevină dezvoltarea chiștilor. b) Dezvoltarea unor metode de limitare a creșterii chiștilor Mecanismul principal care pare să determine mărirea
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
nu înseamnă că putem ajunge să spunem tot ceea ce vrem. Comunicarea este o activitate Trăim comunicarea ca o activitate deoarece și când transmitem, și când receptăm, construim comunicarea, lucrăm asupra ei. De exemplu, când discutăm cu cineva, ne angajăm în descifrarea sensului spuselor celeilalte persoane tot la fel de mult cât ne preocupă propria vorbire. Pentru același motiv, nu este adevărat să spunem că vizionarea unei emisiuni la televizor este pasivă. Din contra, în acest caz avem de-a face cu un grup
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
și problema textului lor de bază, publicând numeroase documente folclorice și analizând filonul folcloric în romanul contemporan. A efectuat cercetări de teren în Bulgaria, România, Republica Moldova, Karelia, Altai, China ș.a. A preconizat unele metode noi ale „folcloristicii experimentale”, bunăoară în descifrarea datei și textului baladei Ilincuța, determinând că a fost culeasă la 25 februarie 1791, cum demonstrează în studiul Samaia ranniaia zapisi vostocinoromanskoi epiceskoi pesni din volumul colectiv Folclor. Poetica i tradiția (1982). Lucrarea i-a prilejuit lui Adrian Fochi o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287173_a_288502]
-
MIQUEL, Pierre, Histoire de la France. De Vercingétorix à Charles de Gaulle, Marabout Histoire, 1989. NÄGLER, Thomas, Așezarea sașilor în Transilvania, ediția a II-a, Ed. Kriterion, București, 1992. NEGULESCU, P. P., Destinul omenirii, Nemira, București, 1994. NYE, Joseph S. Jr., Descifrarea conflictelor internaționale. Teorie și istorie, Ed. Antet, 2005 OGG, D. (professeur à l'Université d'Oxford), L'Europe du XVIIesiècle, Payot, Paris, 106, Boulevard St.-Germain, 1932. OPPENHEIM, Walter, Europa și despoții luminați, All, București, 1998. OPPENHEIM, Walter, Habsburgii și
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
G. Marshall a fost șef al statului major american în perioada 1939-1945, apoi ambasador în China (P. Milza, S. Berstein, Istoria secolului XX, II, p. 37). 784 K. J. Holsti, op. cit., p. 286. 785 Ibidem. 786 Joseph S. Nye. Jr., Descifrarea conflictelor internaționale. Teorie și istorie, Ed. Antet, 2005, pp. 114-115. 787 von Krockow, op. cit., p. 291. 788 Detalii la A. Poltorak, Epilogul de la Nürnberg, Junimea, Iași, 1972, passim. A se vedea și Z. Zamfir, op. cit., pp. 348-349; H. Schulze, op. cit
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]