14,288 matches
-
nu știu cine le confecționează la imprimantă. Au sublinieri galben-fosforescente, acolo unde-i ideea mai importantă. Sunt mobilizatoare, înălțătoare, filozofice, destinate sufletelor sensibile. Cu un mesaj clar: dacă ești geniu, te vor batjocori-ignora-izola-disprețui-neînțelege-răni-învinge-pune-la-pământ-întina-memoria... măgarii, neaveniții, nepricopsiții ăia. Cum nu-s geniu, le desprind liniștit de pe perete, le mototolesc în pumn și le arunc la coș. Nu nimeresc din prima. Dar mă gândesc, totuși, dacă n-ar fi bine să aduc ceva în loc, vreuna dintre pancartele de la meci, „Moldoveni cu limba lată/ Mai picați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lucioasă și fâșâie când dai cu unghia încet. Toată lumea e acolo-n dulap și nu mai e nevoie de nimeni din afară. După ce te înveți cu întunericul, poți să vezi oamenii mici de sub casă. Știu sigur că stau acolo, am desprins într-o zi placajul din spate să le fac loc să intre. Pentru că, pe lângă perete, au o portiță prin care vin ei și când au adus dulapul, prea mare pentru hol, are și geamuri, le-au blocat intrarea. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
A luat târnăcopul din magazie și-a intrat fluierând în casă, „...la gară la Făgădău, păi... la gară la Făgădău, când e bine, când e rău, vine prostu’ la pârău...”, și-a început să spargă un perete. Sare tencuiala, se desprind până la urmă și cărămizile. - Aschimodie, adună și tu niște bolovani mai mărișori și trage, tată, în geamurile de la ceardac. În toate... Să le-aud cum cad pe jos, uite, nu te lași pe spate, nu din cot ca fetele... ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
urmă firele cresc, se-ngroașă la mijloc, plesnesc ca niște măciulii de mac și din ele se-mprăștie creiere-miez-de-nucă. Unele ard ca iasca. Altele aruncă tentacule de caracatiță, se-acoperă, se-nghit, se topesc. Rămâne unul singur, din care se desprind funigeii. - Chaetomium olivaceum, se-aude o voce pițigăiată. - Mycelliofora lutea! nu mă mai contrazice, știu eu mai bine. - Nț, pseudobalsamia microspora... - Ba nu! Aspergillus, e aspergillus... - Ei, belgaforu’ și gadina voastră de râtani! Ia mai terminați! - Nu mai mișcați patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
literatura română joi, între 18.00 și 19.28”. Toată această desfășurare mi-l scoate dintr-un cotlon de memorie pe Feraru, fostul meu coleg de liceu, care furase din manechinul de la laboratorul de biologie intestinele. Într-o pauză, a desprins calupul din sârmulițe și l-a băgat sub haină. Nu învățase partea aia din materie și-atunci eliminase scurt materialul didactic, să nu mai aibă ce să-i dea să recunoască și, mai ales, să nu fie nevoit să numească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să dau americănește din cap, e OK!, totul merge strună. De fapt, mergea de parc-aș fi înghițit șpanuri, pentru că vărzarele sau, cum să le zic, pateurile n-au fost niciodată pe gustul meu și cu greu reușeam să-mi desprind de pe bolta palatală și de pe măsele aluatul gustos ca o plastilină cu mărar. Responsabila cu buna mea ședere în Dorohoi nu mă slăbește din ochi, așa încât n-am cum să scuip sub masă delicatesa. Zâmbesc. Stomacul își aruncă cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de smântână și jumări. Când am crezut că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ridice, căutînd Încă să se sprijine de scaunele și mesele care se răsturnau cu un zgomot asurzitor. A doua zguduitură i se păru și mai lungă, Întreaga insulă se cutremură ca o uriașă budincă de gelatină, În timp ce stînci masive se desprindeau din tavan, amenințînd să-l strivească În căderea lor asurzitoare. Dar În noul interval de calm ajunse la ieșire, trase În piept aerul proaspăt al nopții și se opri chiar pe marginea prăpastiei, observînd cum pietrele desprinse de pe culme, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stînci masive se desprindeau din tavan, amenințînd să-l strivească În căderea lor asurzitoare. Dar În noul interval de calm ajunse la ieșire, trase În piept aerul proaspăt al nopții și se opri chiar pe marginea prăpastiei, observînd cum pietrele desprinse de pe culme, deasupra capului său, cădeau În mare ca o ploaie mortală care l-ar fi atins, punîndu-l la pămînt, dacă ar fi Încercat să urce dealul. Așteptă Înfricoșat, Întrebîndu-se ce s-ar fi Întîmplat dacă peretele falezei abrupte ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu singura excepție că acum, În centrul ei și atîrnînd de ceea ce fusese arborele mic de pe Río Branco, pilotul lui, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, rămase luni Întregi expus În soare și În vînt, pînă cînd hoitul lui se desprinse În bucăți. Iguana Oberlus se Întoarse pe stînca lui, să citească și să supravegheze, În timp ce supușii Își părăseau Închisoarea și Își reluau munca, aruncînd din cînd În cînd cîte o privire furișă către catargul de care atîrna ceea ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și să străbați insula? Ea ridică din umeri: - Nu cred că sînt prea multe lucruri de văzut. - Am putea să stăm la soare. Nu primi nici un răspuns. Trei săptămîni mai tîrziu, Iguana Oberlus luă o daltă și un ciocan și desprinse șurubul care Închidea belciugul larg ce ținea lanțul legat de o gleznă unde lăsase de-acum o urmă adîncă. - De ce faci asta? - Nu mai e nevoie să fii legată... M-am gîndit că te-ai putea sinucide, dar acum știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cine știe ce fel, televizorul ne face Dumnezei? Introspecția asta-i ceva nou. Creșterea bărbii și-a încetinit ritmul. Trebuie să fie de la antiandrogenii care-i sufocă testosteronul. Reținerea de apă poate s-o și ignore. Dispoziția schimbătoare. O lacrimă i se desprinde dintr-un ochi în oglinda retrovizoare și i se rostogolește pe față-n jos. — Numai mie îmi pasă de problemele astea? zice. Să fiu oare singurul din mașina asta care simte ceva cu-adevărat? Brandy citește o carte în ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai primă. Nerafinate. Râuri neîmbunătățite. Munți prost întreținuți. Mizerie. Plante care cresc din mâl. Vreme. — Și dacă crezi într-adevăr că avem liber arbitru, știi că Dumnezeu nu ne poate controla cu adevărat, zice Seth. Mâinile lui Seth s-au desprins de pe volan și flutură în aer ca să sublinieze ideea. — Și fiindcă Dumnezeu nu ne poate controla, zice, Dumnezeu nu face decât să privească și să schimbe canalele atunci când se plictisește. Undeva în ceruri ești în direct pe un site web
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Mamei, tata îi zice: — Spune-i tu. — E ceea ce tu i-ai cumpărat fratelui tău, zice mama. Du-te și uită-te. Sari la mine îngrozitor de confuză. Dă-mi claritate. Dă-mi motive. Dă-mi răspunsuri. Flash. Întind mâna să desprind șosetuța lui Shane de pe polița șemineului și e plină de hârtie mototolită. — Continuă să sapi, zice tata. Împreună cu hârtia, e un plic sigilat. Deschide-l, zice mama. În plic e o scrisoare imprimată cu „Mulțumesc“ în partea dreaptă sus. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
treaptă după treaptă spre vârful cuțitului de măcelărie, cu lenta mișcare pas-pauză-pas a unei showgirl dintr-un mare varieteu de la Vegas. O, sunt de-a dreptul fabuloasă. O mobilă așa de sexy. Seth stă acolo, uitându-se în sus, parcă desprins din timp, temându-se pentru prima oară în viață, pentru că eu țin în mână pușca lui Evie. Patul îmi e sprijinit de umăr și strâng țeava cu ambele mâini. Cătarea e ațintită drept spre mijlocul bucății de bumbac dintre cracii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vieții noastre. — Nu e încă gata. N-am terminat nici pe jumătate, și mai sunt atât de multe de făcut la ea. Le fac un cucu-bau de șifon roz cu pușcă, și ușa se trântește. Prin ușă, auzi cum se desprinde lanțul. Apoi ușa se deschide complet. Sari la un moment, târziu în noapte, conducând între Nicăieri, Wyoming și Cine Știe Unde, Montana, când Seth zice că faptul de a fi fost născut îi face pe părinții tăi Dumnezeu. Le datorezi viața, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ce a fost este..." Nu era supărat pe bătrînul turc, ba, dimpotrivă. Într-un elan de care îți pare rău întotdeauna mai tîrziu, s-a ridicat și l-a prins în brațe "ești nemaipomenit, Ali Mehmet, așa ceva..." Turcul s-a desprins ușurel, nu-l convinsese și nici nu-l molipsise entuziasmul său, parcă era mînios dintr-un motiv foarte întemeiat, "cred că nu prea aveți ce face în tîrgul nostru. Trenul de București e acum, după-amiază. Să tocmesc o birjă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de mult, încît nu-i mai trebuia nimic, nici pîine, nici apă, de cum se lumina și începea să se deslușească, venea aici în salon și se așeza în același fotoliu, domnule Popianu, exact în același fotoliu și nu-și mai desprindea privirea de la el. Am încercat să pricep și n-am avut altă cale decît să privesc și eu, de vorbit cu Sofie nu mai reușeam, era atît de slăbită ori de vrăjită de dealul ăsta încît nu voia ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
venise în minte acest cuvînt încă din primul an cînd umbla lipsit de griji prin viile Vladiei, simțindu-se cuprins de o necunoscută, pînă atunci, veselie, ușurătate în respirație, în mișcări, chiar în gîndire, putea să creadă că se poate desprinde de pămînt doar cu un minim efort. Se vedea pe sine cum alunecă așa dintr-o parte în alta a așezării, lăsîndu-și obrazul și fruntea mîngîiată de cîrceii tineri, de frunzele acrișor-amărui ale viei, cum înțelege dintr-un semn ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mai poate duce, trăiește în admirație și poate face să lăcrimeze nu doar femeile, ci și bărbații, uită-te la ei..." Leonard nu se uita la ei, la cei ce-l înconjurau pe Italo Balbo, pentru că nu-și putea desprinde privirea de pe chipul prințului. Exprima o adevărată și adîncă tristețe. Iar mai mult decît ce sporovăiau tinerii ofițeri, mai mult chiar decît ce perora Italo Balbo îl interesau cuvintele lui Șerban Pangratty. "Toate sînt pentru el în afara sfîrșitului. Sînt convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ăștia care ne țin legați de nenorocirile ocupației, e cu atît mai bine. E un trecut regretabil și uneori stânjenitor, nu așa, domnule Georgescu?" Locotenentul Georgescu încuviință grav, de parcă ar fi fost în joc soarta cuiva apropiat. "Trebuie să ne desprindem cît mai repede de trecut. Deocamdată parcă sîntem vrăjiți, hipnotizați, nu putem să facem un pas înainte, pentru că încă nu ne-am săturat să ne bucurăm și să admirăm izbînda, sfîrșitul ferice, norocos, al războiului. Mă întreb ce ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avem un popor învățat cu sacrificiile, care habar nu are ce este acela orgoliu, care trăiește la fel, vorbește la fel, gândește la fel în orice colț al țării, aici de ce să nu reușim?" Bîlbîie simți că din piept se desprinde o undă de căldură care urcă încet spre gît. Era semnul sigur al emoției, o emoție specială, asemănătoare, probabil, cu aceea care cuprinde orice fiară de pradă cînd se pregătește să facă saltul decisiv. Locotenentul Georgescu îi oferea, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru, cum să spun, pentru momentul prezent. Se pare că ai avut șansa rară să nimerești exact în miezul faptelor. Ai avut un merit personal sau totul se datorează lui Șerban Pangratty?" În timp ce Mihail vorbea, Leonard Bîlbîie nu-și putea desprinde privirea de pe obrazul lui. Șeful era foarte schimbat, schimbat dacă ținea cont de ultima lor întrevedere sau chiar dacă numai se referea la "imaginea standard" pe care și-o făcuseră despre el toți funcționarii Serviciului. Era obosit, cenușiu la față, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Radul Popianu, dar nu se îngrijorase. Pe el nu-l interesa decît prezentul, trecutul intra în arhive, iar viitorul era ceea ce nu se poate atinge dintr-un motiv foarte simplu, trăiești doar în prezent, oricît ai înainta nu te poți desprinde de prezent, îl porți cu tine, este chiar trupul tău. Trecutul, viitorul, astea s-ar putea să fie în legătură cu spiritul, dar spiritul era cu totul lăsat în seama lui K.F., dacă există cu adevărat și dacă poate fi luat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
planurilor frumoase, dar irealizabile. Dar să nu fiți triști, amărîțî, nu sînteți singurii și nici primii care își fac planuri. Realitatea, domnilor, e mult mai simplă și mai nesimțitoare decît credeți, trebuie doar ținută bine de urechi, să nu te desprinzi de ea, omul are mai întotdeauna această pornire, să se desprindă de ea!" Era foarte mulțumit de cele spuse, mare parte din cuvinte nu erau ale sale, le auzise din gura prințului cînd au tras ultimul chef, înainte de plecare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]