1,678 matches
-
timpul armeții sale. De-atunci, așteaptă, cu bucurie, cu înfrigurare și nerăbdare, sosirea fiecărei ierni; să poată face, din dealul cocoțat în fața satului natal, cea mai apreciată pârtie de schi, din lume. Dar, n-a destăinut, și nici nu va destăinui, nimănui, vreodată, nimic, despre felul în care a devenit, el, un mândru și performant schior!, în rândurile rubedeniilor sale! DINCOLO DE PÂNZELE ALBE -ÎNTUNERICUL! Târgoviște. Centrul municipiului. Stație de autobuz. Aștept, cursa, care cam întârzie. Îl observ pe moș Dârțu Andrei
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
profundă fierbințeală,în interiorul sufletelor, trupurilor și inimilor domniilor lor. Profesorul o invită, jos,în curte, pe una din băncile aflate, din belșug, pe marginile aleilor betonate. Se așezară. Elîi ceru, dacă poate, să-l asculte. Ea zise că poate. I se destăinui. Nu glumesc. Nimic, din ce o să spun, nu va purta nici umbră de glumă. Da? Da. Ascult. Și el începu. Direct, vulcanic și hămesit, parcă, de viitorul pe care i-l descria. Ea - numai ochi și urechi. Parcă nici nu
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Ce viitor, bă, tu n-auzit că noi trebuie să ne salvăm acum? Am auzit că tu vrei proiectul ăla european de la Udrea. Îl vrei, votează! Dacă nu, adio și n-am cuvinte, n-ai viitor!“. Presei, i s a destăinuit Băsescu mai apoi: „Nu am vrut să impun o soluție.“ Se și vede că nu a impus-o. Se poate spune și de data aceasta, că a fost libera alegere a acestui guvern de pomină, împins mereu de la spate ca
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
unul către celălalt. Ai crescut mare, acum ești domnișoară, dacă ai vreo problemă de suflet să mi-o spui, fără sfială! - Da, tată, cum să nu, tu știi că nu te am decât pe tine, nu am cui să mă destăinuiesc! Tatăl se gândea că dacă ar fi avut un băiat, altfel decurgeau lucrurile, vorbeau direct, ca de la bărbat la bărbat, dar cu fetele trebuie să le iei mai pe ocolite. La rândul ei, Frusina, se gândea că nu poate deocamdată
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
bolnav, chiar și pentru un dușman deși sufletul ei era rănit. Ea nu ținea dușmănie cu nimeni însă nu uita jignirile pe care le primise. În postul Sf. Mării, Frusina reuși să se spovedească și împărtășească. Printre alte mărturisiri, îi destăinui părintelui duhovnic despre problemele pe care le are în familie. - Te știu o femeie bună și înțeleaptă. Toți oamenii greșesc, mai mult sau mai puțin. Poate că și tu greșești; trebuie să iertăm. Numai tu poți să-l aduci pe
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pat. Gândul îi zboară continuu, obsedant la același subiect și monologhează. - Numai eu sunt de vină, Gabriela nici nu a știut de mine. Sunt timid, aparent sunt sigur pe mine dar în cazul ei n-am avut curajul să-i destăinuiesc iubirea. Din prima clipă când am zărit-o, nu cred că aveam 6 ani am simțit că pentru mine este sortită. Atâția ani am visat numai la ea, normal că și-a găsit pe altcineva, eu nu am intrat în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
lipeau întruna, simțurile și instinctele traduse numai prin transpirația fierbinte se reduseseră practic numai la palme care se frământau încordate. Îl atrăgea fata aceasta drăguță, pasiunea puse repede stăpânire pe el, limbajul mâinilor, intraductibil dar riguros de exact, i se destăinuia fetei, te vreau! Toți din jur sunt edificați, Laur a pus mâna pe Flora, sunt și puțin invidioși însă nicio grijă, ’’are balta pește’’. Au luat-o încetișor spre casa Malvinei și după ce sau despărțit de ea, Flora, respirând adânc
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de direct, obligând fata să îi facă pe plac din prima seară când s-au reîntâlnit; nu are justificare însă ea a fost generoasă, a încercat să-l liniștească, să-i atenueze frământările. I-a plăcut și când s-a destăinuit că l-a remarcat de multă vreme. Ea îl admiră sincer și vede în el un altfel de om, nu cum sunt cei de pe stradă, să urmărească femeile numai pentru plăceri personale deși până la urmă< zâmbește sardonic, așa sunt ei
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și eu pe la ei... Mă descurc chiar foarte bine!... Grigore Gospodin îl ascultă cu atenție și dădu de câteva ori din cap în semn că pricepuse, dar pe chipul său rotofei, rumen și viclean se citea neîncrederea. Atunci Stelian îi destăinui că avea de gând să vândă casa și să se mute la oraș. Țăranul rămase o clipă fără grai. Cum, de ce să vinzi dumneata, cuscre, casa și să pleci de-aici?! sări el de pe scaun, aproape revoltat. Nu se merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nou urmate de tăcere. Hm, într-adevăr foarte ciudat! rosti Stelian, negăsind pentru moment ceva mai bun de spus. În fața lui, de cealaltă parte a mesei, Mitică al lui Caloianu tăcea tulburat. Apoi limba i se dezlegă și țăranul îi destăinui că în ultima vreme Culae al său avusese iarăși niște purtări mai ciudate decât de obicei... Pe la sfârșitul iernii parcă nu mai avusese răbdare să stea locului, umbla de colo până colo bălmăjind în legea lui, iar uneori se apuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Bine, dar dumneata ai putea să-i ceri lui Aronică să intervină în favoarea lor... Doar este fiul dumitale! interveni Stelian, nedumerit că lui Mișu Leibovici nu-i trecuse prin cap această idee salvatoare. Ceasornicarul oftă, clătinând din cap, și îi destăinui atunci că Aronică nu le mai putea fi de nici un folos, pentru simplul și bunul motiv că, după căderea Anei Pauker, fusese și el dat afară din serviciul său de la Securitate... Nu mai era nici colonel și nici măcar angajat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
am venit aici ca să mă plâng de ceva... Vicepreședintele îl măsură cu o privire iscoditoare și zâmbi. Ba puteți să vă plângeți, domnule Teodorescu, de ce nu?... glăsui el. Doar suntem prieteni!... Se întrerupse ca să își aprindă o țigară, apoi îi destăinui că directorul școlii încă mai spera să-i cumpere casa și că era cam supărat că lucrurile fuseseră lăsate baltă. Da, e adevărat că am discutat mai demult cu domnul Anton despre casă, dar nu ne-am putut înțelege în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
piața Obor. Deodată însă veselia aceasta îl părăsi și, uitându-se grijuliu în jur, omul se aplecă peste masă spre ginerele său, cu un aer grav și misterios. Eu, ginere, mi-am făcut niște socoteli..., se apucă el să-i destăinuiască lucrul care se pare că-i stătuse pe inimă și pe limbă, glăsuind în șoaptă, de parcă prin preajmă un dușman nevăzut ar fi stat să-i asculte. Uite cum vine tărășenia... Eu mă gândesc mă bate gândul, de! să cumpăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gătit cu gaz în foarte bună stare. Bucuros de vizită, Virgil îi luă din mână mașina de gătit și o porniră amândoi pe șosea înainte. Nici că se putea nimeri mai bine mașina asta! o asigură el vesel și îi destăinui ceea ce maica încă nu știa: că el și Mariana așteptau al doilea copil. Dumnezeu să v-ajute! se închină maica cu evlavie, oprindu-se o clipă din mers. Uite că v-a dat doi copii, așa cum ați vrut voi... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o bucată de drum în tăcere. Fata ridică din umeri. Habar n-am, zise ea. În felul ei de-a fi era ceva foarte feminin și foarte natural. Sunt și eu nouă pe-aici, de-abia îmi fac inițierea, îi destăinui, strângându-și la piept, cu un gest instinctiv, gentuța cu cărți. Și eu sunt nou pe-aici, spuse Victor, silindu-se să-și potrivească pașii după ai fetei și având grijă s-o țină pe partea dinspre stradă a trotuarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ca tânăr abia trecut de treizeci de ani și plecase ca bărbat matur, cu fire de păr albit pe la tâmple. Cu părere de rău se despărțise de colegii săi de serviciu și de șeful Vlădulescu, care, între patru ochi, îi destăinuise că, dacă nu i-ar fi înțeles atât de bine situația, nu i-ar fi dat niciodată voie să se transfere. Rău îi păruse și după badea Panciu, un om de omenie, în casa căruia trăise nestingherit cu familia, simțindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dacă nu ar fi fost desprinsă din realitatea acelor timpuri. "Familia ei" și "la ea acasă" nu erau decât niște cuvinte, erau un fel de a spune. Cu un glas calm și preocupată să nu omită nimic important, Felicia îi destăinui mai întâi faptul că pe ea nu o chema, în realitate, Măgureanu, așa cum, cu îndreptățită ezitare, îi spusese atunci când se cunoscuseră și așa cum figura în actele cu care se înscrisese la universitate, și nici măcar nu era din București, după cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să-ți placă singurătatea, gîndi ea cu voce tare. - E un obicei de care nu mă mai pot dezbăra... Își puse haina peste umerii ei cu un gest rapid și delicat. - Nu ai familie? Întrebă Încetișor Marie. Cu simplitate, Îi destăinui că Își pierduse părinții foarte devreme, că nu mai avea practic legături În Irlanda, de unde se trăgea, și că n-avea nici soție, nici copii. Termină uitîndu-se la ea cu un zîmbet foarte blînd. - Te-am Întîlnit prea tîrziu... Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse plafoniera. În mișcarea pe care o făcu spre a se Întoarce, privirea ei prinse extrem de fugar ceva ce aducea a dîră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
eliberat cumva, considerând posibilitatea că experiența mea ar putea fi în firea lucrurilor, la fel cum am aflat mai târziu despre masturbare. Experiența masturbării am trecut-o întotdeauna sub tăcere, chiar și față de amica mea din liceu, singura cărei îi destăinuiam din secretele și idiosincraziile eului meu, ce-l consideram eu însumi cel puțin ciudat sau, mai degrabă, bolnav sau chiar anormal, în bună măsură, aparte față de ceilalți copii, pe care-i studiam îndeaproape. Amica mea de clasă a fost singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau, mai degrabă, bolnav sau chiar anormal, în bună măsură, aparte față de ceilalți copii, pe care-i studiam îndeaproape. Amica mea de clasă a fost singura căreia i-am vorbit despre "el", singura în fața căreia am avut curajul să mă destăinui. Și asta doar de câteva ori; de fiecare dată când ne aflam în momente de mare intimitate. Adică când eram singuri, nestingheriți de nimeni și ea era complet pasivă, iar eu îmi plimbam mâinile pe suprafața corpului ei mic, negeneros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sîngele în mișcare. Simți că i s-ar rupe inima în bucăți dacă nu i-ar împărtăși prietenei lui radicala hotărîre. Era, poate, ultima confidență pe care avea să i-o facă vreodată. Și, decis, Lupino rupse tăcerea. Mă voi destăinui ție, minunată prietenă a mea. Îmi încalc promisiunea făcută lui Arus, dar prietenia noastră merită acest sacrificiu. Tu, Hana, ai dreptul să știi, trebuie să știi. Voi pleca departe, în lume, să-mi caut familia. Trecutul meu nu începe aici
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Da, știu biserica. Dar o știe multă lume, aici, la Florența, crede-mă. — Ce vrei să spui? Cecco Își mușca buzele. Părea nehotărât, poate pentru că Își amintea de vechea prietenie. Apoi, dintr-o dată, vorbi ca și când ar fi voit să se destăinuie. — Se pregătește o epocă nouă, pentru Florența și, poate, pentru Întreaga Italie. Gândește-te la dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu să Înșfaci chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se raporteze orice amănunt care ar putea avea vreo legătură cu crima. — E ceva nou? Șeful gărzilor Își Îndreptă privirea spre ceilalți priori, neștiind cum să se poarte. Apoi, pe chipul impasibil al interlocutorului, citi ordinul de a nu le destăinui nimic celor de față. Dante așteptă să se Îndepărteze toți colegii, iar apoi se grăbi să Îl Întrebe. Nu avea prea mult timp la dispoziție: nu Îi scăpase privirea bănuitoare pe care unii priori i-o aruncaseră În timp ce părăseau Încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ți-ai dat seama... de asta? Îl Întrebă din nou căpitanul, parcurgând cu un gest amplu al brațului fresca din spatele lor, până când se opri cu degetul Îndreptat spre masca lui Ambrogio care urla Împotriva morții, la picioarele lui. Mi-ai destăinuit-o dumneata. — Eu? Dumneata, cu vorbele dumitale. Mi-ai povestit cum, pe vremuri, oameni În carne și oase erau legați la prora corăbiilor, ca jertfă, pentru câștigarea bunăvoinței zeilor În privința călătoriei. Și oare nu se obișnuiește, pe mare, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]