2,728 matches
-
eugenii zici, păi, în felul ăsta, te distrugi sigur. E sinucidere curată. Adevărul e că îi împuia capul cu tot felul de nerozii. Uneori o asculta cu un interes și o amabilitate prefăcute. Era un om ocupat în definitiv. Avea destule treburi și obligații față de soră-sa, la care stătea fără să-i plătească chirie... Ce mare lucru să-i fi sugerat că se grăbește și că, oricum, nu agreează genul ăsta de conversație? Să fi făcut pe mojicul, deh, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe care, așa cum se cuvine, l-am și ales. În final, a fost chiar bun, deși era roz. De luni până joi, piața Camden și Împrejurimile sale nu erau peste măsură de aglomerate - doar În weekend Înghesuiala devenea insuportabilă. Erau destule mese libere la cafenea, iar fata care se sprijinea În spatele tejghelei purta pe chip expresia inconfundabilă a studentului străin plictisit, care avea să-i spună șefului să-și găsească pe altcineva pentru slujba asta de rahat de Îndată ce va fi acumulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Îmi aminti de zilele de școală, când niciodată nu existau suficiente saltele pentru toți și, dacă nu te mișcai rapid, trebuia să o Împarți cu cineva sau să te așezi pe podeaua rece din lemn. Dar Sala Chalk Farm avea destule saltele de gimnastică, chiar dacă unele erau cam jerpelite pe la margini. Omul de la Consiliu iarăși mâzgălea ceva. Poate că saltelele uzate erau un pericol pentru sănătate. Lesley conduse douăzeci de minute de exerciții la sol, Întărind abdomenele elevilor săi, Încordându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Zilele astea, totul părea a accelera din ce În ce mai tare. Ca skateboard-urile. Copiii luară scurt curba la pod și dispărură pe șosea. Nu se auziră nici zgomote de frâne bruște, nici claxoane, așa că mă Încercă un sentiment egoist de ușurare: văzusem destule cadavre În ultima vreme. M-am uitat la Lou, care-și strângea haina În jurul trupului. — Ai vrea să-i spui tu? am Întrebat-o. Să-i tragi un șut zdravăn În fund? Pe tine te-ar asculta. Ne Îndreptam către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cu haina, m-am uitat la el cu inocență. — Vrei să te ajut să te Îmbraci? — Nu mă atinge, zise el, smulgându-mi-o din mâini. — Daphne ți-a cumpărat-o? Nu-ți vine prea strălucit, să știi. Am cunoscut destule ticăloase la viața mea, Sam, strigă el, dar tu ești de-a dreptul... — Mulțumesc, i-a răspuns pe un ton dulce. — Acum plec. N-ar fi trebuit niciodată să calc pe aici... Ideea a fost a ta, nu a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
înghite ogorul și nu se mai arată decât la vremea amiezii. Prânzesc adunați la umbra unui copac, aștern un ștergar și-și așează deasupra merindele. Atunci, poate că țăranul îi spune femeii: «o roșie», «brânza» și deja s-au rostit destule cuvinte.” „De ce vorbesc țăranii așa de puțin?” „Pentru că nu e nimic de spus. Viața unui țăran nu cuprinde întâmplări palpitante. Așadar, țăranii umblau înșirați în lungul drumului, călcând voinicește, iar lanul de grâu de alături era uscat și întins, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pădurii. Mi-a spus unchiul meu, care e vânător. Dacă mai mergem o sută de metri, ajungem la o poieniță cu flori și cu iepuri.” Toate bune și frumoase, dar iepurii nu mă interesa, iar flori aveam și la sanatoriu destule. Am refuzat s-o însoțesc mai departe. Ea mi-a spus că sunt laș și a dispărut de una singură în desiș. M-am întors la șosea și, când dădeam să intru pe poartă, pe lângă mine a trecut o salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
carne, roșii, aduse de acasă, din gospodărie. Rareori îi vedeai stând de vorbă. Astăzi erau aici mai multe familii ale soldaților ca de obicei. Aveau liber de la cazarmă. Bătrânii ședeau lângă bastoanele lor maronii, unii hrăneau porumbeii. Căci porumbei aveam destui. Arșița creștea și totul părea inundat de lumină. Mi-am încetinit pașii, în fața monumentului m-am oprit și am privit în toate direcțiile. În stânga erau niște trepte, iar dincolo de ele și de stradă se aflau canalul și clubul de canotaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
deschid către mine niște gropi, ca orbitele goale ale unor ochi. Acestea sunt peșteri antice, spune Udi, vrei să mergem până acolo? Eu mă opun, de ce, dar continui să mă uit la ochii aceia goi, cu siguranță că au văzut destule miracole, cu greu îmi pot aminti care anume, ceva legat de apele Iordanului, apoi întreb, unde este Iordanul, încă nu l-am văzut, și Udi râde, asta este frumusețea lui, este aproape invizibil, aceia care reușesc să îl vadă sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
său brun licărește o pată verde, ca o oază în deșert. Dacă aș fi fost un bărbat necunoscut, ai fi depus mai mult efort, se plânge el în șoaptă, aș vrea să depui mai mult efort, iar eu murmur, fac destule eforturi, de ce trebuie să fac eforturi în permanență, iar el spune, lucrul acesta mă doare, faptul că nu mă dorești cu adevărat, parcă mi-ai face o favoare ca să mă simt eu bine, în timp ce în capul tău se petrec tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
are nici un sens să lupți, pentru că oricum nu este una reală, poți doar să o lingi, până ce crema se va termina, iar prăjitura va rămâne descoperită, goală și lipsită de gust, dar mie nu îmi mai pasă, mi-am făcut destule griji pentru viitor, am făcut destule înțelegeri secrete cu el, pe care numai eu le-am respectat, acum să își mai facă griji și viitorul. Nu te întreb nimic, spune el, mă privește cu ochi scânteietori, dar tu îmi poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
oricum nu este una reală, poți doar să o lingi, până ce crema se va termina, iar prăjitura va rămâne descoperită, goală și lipsită de gust, dar mie nu îmi mai pasă, mi-am făcut destule griji pentru viitor, am făcut destule înțelegeri secrete cu el, pe care numai eu le-am respectat, acum să își mai facă griji și viitorul. Nu te întreb nimic, spune el, mă privește cu ochi scânteietori, dar tu îmi poți povesti totul, încerc să zâmbesc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iei, mă vei lua doar pe mine și când o să mă ții în brațe, te vei gândi numai la mine. Clar? — Înțeleg exact ce vrei să spui. Poți să-mi faci ce vrei, dar să nu mă jignești. Am avut destule greutăți în viață și nu mai vreau. Acum îmi doresc să fiu fericită. Am strâns-o mai tare și am sărutat-o pe gură. Aruncă naibii umbrela aia și strânge-mă în brațe ca lumea! O să ne ude ploaia. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vorbeau, Își rezemaseră coatele pe masă. Apoi Nick auzi cum cuburile de gheață răscolite se loveau de pereții găleții. — Nu mai e bere, spuse unul dintre bărbați. — Ți-am zis eu că n-o să ne-ajungă. Tu nu, că-i destulă. — Adu niște apă. Vezi că-i un urcior În bucătĂrie. Nu mai beau. MĂ duc să mă culc. Nu vrei să stai treaz, să vedem dac-apare puștiu’? — Nu. MĂ duc să mă culc. Stai tu. Crezi că apare-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
soră-sa zîmbi În somn. CÎnd zîmbea i se Întindea pielea de pe obraji și atunci culoarea ei normală se vedea și mai bine sub bronz. Nu se trezi, și atunci el se apucă să pregătească focul pentru micul dejun. Avea destule lemne tăiate, așa că făcu un foc foarte mic și puse de ceai. Îl bău fărĂ nimic, după care mîncă trei caise din conservă și Încercă să citească din Lorna Doone. Da’ o citise deja și nu mai avea pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Pasărea care privea În jos de pe creanga de salcie era frumoasă, durdulie, greoaie și arăta ca o proastă, cum stătea așa, cu capul aplecat; cînd Nick Își ridică Încet carabina, soră-sa șopti: — Nu, Nickie. Te rog, nu trage. Avem destule. — Bine. Vrei să tragi tu? — O, nu, Nickie. Nu. Nick se duse Între sălcii, luă cei trei cocoși de munte și Îi lovi În cap cu patul puștii, după care Îi Întinse pe mușchi. Soră-sa veni să-i mîngîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
foarte bun cu fragi. Dacă ai lămÎie taie jumate, o storci În ceașcă și lași și coaja. După aia pisezi fragii, pui un cub de gheață, după care torni whisky-ul și amesteci bine. — Apă nu se pune? — Nu. E destulă de la cubul de gheață și mai e și sucul de fragi și de lămÎie. — Și crezi c-o să găsim fragi? — Sigur că da. Crezi c-o să ne ajungă să facem și o prăjitură mică? — Da, sînt convins. — Mai bine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
imagina o astfel de ținută pentru unul dintre frații Karamazov într-o adaptare pentru secolul nostru. Intenționez să-mi schimb brusc traiectoria și încerc să mă furișez neobservată - n-aș vrea să devin calul lor de bătaie - am și așa destule la care să mă gândesc; însă el ridică privirea, mă vede și-mi face cu mâna, iar scrumul țigării zboară peste tot. N-am de ales. —Ai adus biscuiți? N-am mâncat nimic la prânz. Îi dau punga. Cotrobăie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Le aruncați și dumneavoastră la coș.” „Nu, că sunt lucrări deja finanțate complet de C.N.R., și apoi nu-s rele. Cel mult Îi chem pe ăștia trei și-i Întreb dacă pot scoate rândurile astea. Și ei ne fac nouă destule figuri.” „Și care poate fi obiectul iubirii În dreptul bizantin?” „A, există Întotdeauna o cale de a-l introduce. Firește că, dacă În dreptul bizantin exista un obiect de iubire, nu e cel de care zice ăsta. Nu e niciodată ăla.” „Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Îmi veniră În minte paginile Închinate lor de către autorul Istoriei Sfântului Ludovic, care Împreună cu Ludovic cel Sfânt se dusese În Pământul Sfânt, ca scrib și luptător În același timp. Templierii existau deja de o sută cincizeci de ani, avuseseră loc destule cruciade pentru ca orice ideal să se fi frânt. Dispăruseră ca niște fantasme figurile eroice ale reginei Melisenda și regelui Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinseseră luptele interne din Libanul Însângerat Încă de pe atunci, căzuse deja o dată Ierusalimul, Barbarossa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și a făcut aluzie la un trecut, cum să spun, puțin nostalgic, și la o perioadă petrecută În legiunea străină”. „V-a spus adevărul, chiar dacă nu pe tot. Într-un fel, era supravegheat, dar nu cine știe ce. Cazuri din astea avem destule... Iată, Ardenti nici măcar nu era numele lui, dar avea un pașaport francez În regulă. Reapăruse În Italia, când și când, de câțiva ani Încoace, și fusese judecat, Însă nesigur, ca fiind un anume căpitan Arcoveggi, condamnat la moarte În contumacie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
oaspeți.” Ne-am Întors rapid pe canapea și l-am așteptat pe Agliè luându-ne un aer demn și dezinvolt. 47 Deci cea mai mare osteneală a noastră a fost să găsim o ordine În aceste șapte măsuri, una potrivită, destulă, deosebitoare și care să țină pururea simțul deștept și memoria pătrunsă... Această Înaltă și incomparabilă aranjare Îndeplinește nu numai rolul de a ne păstra ceea ce ne-a fost Încredințat din lucruri, cuvinte și arte... dar ne dă pe deasupra și adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
iar umblă să-i bată pe oameni de pomană jandarmii, iar pe pândarii de la arendașul Cosma i-au și bătut. Doamna Dragoș însă interveni înfricoșată: ― Ba să nu te mai amesteci, Ionel, și să-ți vezi de necazuri, că avem destule, că pe urmă iar o să zică boierii că ții parte oamenilor și o să te asuprească, și iar... ― Bine, bine, lăsați-mă-n pace acuma! zise învățătorul autoritar și cam mândru, mai ales când și bătrânii se grăbiră să-l povățuiască
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fuior de cânepă melițată, cu ochii albaștri apoși, întrebă cu glas plin de îngrijorare: ― Toate bune și frumoase, măi oameni, dar ia să facem socoteala că boierul zice: nu pot să vă vând vouă moșia, că voi n-aveți bani destui și nouă ne trebuie toți banii pe masă? Luca Talabă, sfătos și cu o energie strălucitoare pe fața-i încă tânără, îl opri: ― Stai, moș Lupule, ține-ți firea! Păi dacă o întoarcem așa, nu mai cumpărăm noi pământ pînă-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
muncește și se trudește cu ea ca și noi și o are din moși-strămoși. Nici nu cred că râvnește nimeni dintre oamenii ăștia de treabă la averea boierului Miron, că doar cu dumnealui trăim și ne ajutăm. Dar sunt moșii destule pe care boierii le-au lepădat și le țin alții, numai ca să stoarcă bani din ele și să-și bată joc de munca noastră. Oamenii nu-s răi și stau liniștiți, numai să le dați pământ, că fără pământ nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]