KorAP: Find »[drukola/base=determinism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...71 >

1,754 matches

Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852

ne întrebăm: ce s-ar întîmpla cu o lume în care totul ar fi posibil? Care sunt posibilele pe care ar trebui să le facem imposibile ca să evităm barbaria? Teoria posibilelor-imposibilelor eliberează viitorul, prezentul, trecutul: de profeții (religioase, politice), de determinisme (econo-mice, tehnologice), de previziunile experților și explicațiile științelor așa-zis umane. Ea amintește de capacitatea permanentă a oamenilor de a-și inventa, de a-și construi alte lumi. Din perspectiva acestui mod de a gîndi libertatea, a fi responsabil înseamnă

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
activitatea lor firească, chiar să nege, libertatea umană? La un moment dat, creștinismul s-a văzut în fața a două drumuri posibile, explică Jacques le Goff: "Sau creștinismul ar fi înclinat către doctrina strictă a predestinării, așa cum voiau maniheenii, și atunci determinismul divin ar fi cîntărit greu asupra unui Occident abandonat, fără scăpare, claselor dominante care n-ar fi pregetat să se autoproclame interpreții acestei atotputernicii divine. Sau pelagianismul 6 triumfător ar fi instaurat supremația liberului arbitru și atunci lumea, pradă unei

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
cumva e de salutat o astfel de "incompetență"? Să prevezi, mai ales astfel de evenimente, nu înseamnă să dovedești că oamenii nu sunt liberi? Relațiile lor nu cu viitorul, ci cu trecutul și cu prezentul repun în discuție științele umane. Determinismul, reprezentat mai ales de opera lui Braudel, e mai criticat ca niciodată. Istorici, sociologi, economiști, psihologi se declară conștienți de boala profesională care îi pîndește și care înseamnă să justifice post factum drumul pe care a apucat-o umanitatea, să

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
ultimul sfert provenind din documente 121." Autocritica este substanțială. Specialiștii în uman insistă asupra necesității de a revaloriza evenimentul, de a redescoperi neprevăzutul și hazardul. Ei anunță sus și tare că științele umane au început o cură de "defatalizare". CRITICA DETERMINISMULUI ȘI PROMISIUNILE DEȘARTE François Furet așează, în deschiderea cărții sale consacrate prăbușirii regimului sovietic, o substanțială profesiune de credință antideterministă: Nimic n-a fost necesar și istoria secolului nostru, ca și a celor precedente, ar fi putut să se petreacă

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
al XIX-lea"; "Căci, pentru a încerca să înțelegem ce anume l-a fabricat pe Hitler..." În nenumărate rînduri, argumentația începe prin a avansa teza nedeterminării, într-o primă etapă, pentru a o anula apoi în etapa a doua, în favoarea determinismului. Iată două exemple: "Între atentatul de la Sarajevo și decizia de a ordona mobilizarea generală, în iulie 1914, cînd s-a decis soarta Europei, era oricînd posibil ca angrenajul declanșat de Austro-Ungaria să fie oprit (...) Dar, dacă în termeni tehnici conflictul

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
consolidează un imposibil monstruos. CĂUTĂTORI AI REALITĂȚII, APOSTOLI AI ADEVĂRULUI După ce ne-am oprit asupra cărții unui mare istoric, anti-determinist prin profesiunea de credință, ne aplecăm asupra lucrărilor unui sociolog, și el o referință în domeniu. Critică, la rîndul său, determinismul și spiritul fatalist care guvernează științele umane. Pierre Bourdieu 123 insistă asupra faptului că nu trebuie să confundăm sociologie și sociologism, care înseamnă "să consideri probabilul ca pe un destin". Reamintim, dar vom reveni asupra acestui aspect, că sociologul gîndește

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
omul modern "realitate" înseamnă "adevăr", a arăta realitatea înseamnă a spune adevărul. Specialiștii în uman se cred apostolii adevărului. ÎNTEMNIȚAREA TRECUTULUI, PREZENTULUI, VIITORULUI: O DORINȚĂ "ȘTIINȚIFICĂ" Nu vedem nici o schimbare semnificativă în demersul științelor umane. Nu e suficient să critici determinismul, să decretezi întoarcerea la eveniment, la neprevăzut și la hazard, să folosești expresii precum "arie de posibilități" ca boala profesională pe care o denunțăm să se vindece. La ce servesc științele umane? Ele produc cunoaștere. E răspunsul care le convine

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
realitate economică sau de realitate socială (sociologică) reprezintă o decizie politică esențială. Înseamnă să participi la un demers care reduce, neagă libertatea umană. Avînd drept obiectiv cunoașterea realității, științele umane nu produc libertate, ci servitute voluntară (legată de constrîngerile și determinismele impuse de ideea de realitate.) Aservirea omului modern față de științele umane este una din componentele servituții voluntare moderne. Problema care se pune este cea a relațiilor dintre cunoaștere, realitate, libertate și responsabilitate. Limitînd libertatea oamenilor, în numele pretinsului imperativ științific, științele

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
munca de cercetare creează incertitudine: Istoria a apucat-o pe un drum, dar ar fi putut la fel de bine să o apuce pe un altul, cu totul diferit. Umanitatea ar putea la fel de bine să fie astăzi alta. "Dar, dacă refuzăm teza determinismului, trebuie să ne punem problema responsabilității." Mergînd pînă la capătul demersului său, Ashby Turner Jr. estimează că vinovat este Franz von Papen. Cu gîndul că, prin Hitler, va reveni la putere și că-l va putea ține în frîu, fostul

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
o propunem refuză ideea de "marjă de libertate", credința potrivit căreia suntem liberi în interiorul unei arii "arie de posibilități" delimitată de constrîngerile realității. Lumea nu este o constrîngere exterioară, este viziunea noastră asupra lumii. Lumea nu răspunde nici unei necesități, nici unui determinism, nici unei constrîngeri exterioare. Produsă de imaginația omenească, lumea este efemeră și contingentă. Noi înșine suntem constrîngerea: sunt poveștile pe care le istorisim și care devin temnița noastră atunci cînd le luăm drept realitate. Libertatea noastră? Putem oricînd inventa, istorisi alte

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
relativismul 193 Capacitatea oamenilor de a crea lumi este limitată? 196 III. NEBUNIE POETICĂ 198 Sunt nebuni, sunt liberi? 199 Imaginea drumului 200 Munca istoricului împotriva libertății umane 201 O capacitate unică de a prezice trecutul și prezentul 205 Critica determinismului și promisiunile deșarte 207 Căutători ai realității, apostoli ai adevărului 210 Întemnițarea trecutului, prezentului, viitorului: o dorință "științifică" 214 Marjă de libertate și libertate 216 A elibera ființa umană de științele umane 217 De la cunoașterea realității la cunoașterea posibilului 218

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666

schimbării limbii / 168 Legea lingvistică / 181 Norma limbii literare / 186 Teoria limbii literare / 188 Normarea și instituirea normei / 193 Conceptul de "vorbitor" / 199 Partea a doua: Determinările și relațiile limbii / 207 Știința lingvistică / 207 Conștiința lingvistică / 211 Competența lingvistică / 218 Determinismul lingvistic / 224 Limbă și tradiție / 228 Limbă și cultură / 232 Cultivarea limbii / 238 Limbă și gîndire / 241 Limbă și psihic / 249 Limbă și realitate / 251 Limbă și valoare / 258 Libertatea lingvistică / 263 Obiectiv și subiectiv în limbă / 268 Partea a

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
știință autonomă, și în ce măsură filozofia și lingvistica se completează, cooperează sau se distanțează atunci cînd au un obiect comun. În acest mod, se poate determina apoi cum se raportează realitățile lingvistice la categoriile de bază ale filozofiei, precum cunoaștere, lege, determinism, conștiință, schimbare, voință, libertate etc. și nu trebuie pierdute din vedere în acest context conceptele lingvistice cu anvergură filozofică, adică cele care pot porni dinspre lingvistică spre filozofie. În sfîrșit, este necesară și o evaluare a opiniilor importante emise pe

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
nici verbe precum a naviga, a necheza, a zbura etc. Există, așadar, o grilă semantică ce asigură concordanța dintre conținutul informației (al comunicării, deci), dependent de domeniul de referire al discursului, și semnele lingvistice antrenate în transmiterea acestei informații. Acest determinism discursiv explică, pe de o parte, existența solidarităților lexicale între componentele vocabularului limbii 90 (în speță, între cuvinte) și, pe de altă parte, valorificarea posibilităților oferite de aceste solidarități în alcătuirea discursului (și a textului). Depășirea acestor posibilități produce metaforicul

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
credințe etc., devenind astfel și o permanentă cauză a schimbărilor în limbă. Ca atare, în vreme ce baza de articulație, ca formă de manifestare a deprinderilor articulatorii conferă schimbărilor limbii o cauză fizică, baza psihologică oferă o explicație a schimbărilor printr-un determinism cultural. Pe de altă parte, aceste cauze pot coopera la schimbarea limbii, dar nu se întîlnesc în cazul schimbărilor în limbă, în sensul că nu realizează împreună sau separat același tip de schimbări. Baza de articulație și baza psihologică (sau

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
forma de bază a limbii literare) și vorbirea literară există diferite grade de apropiere, dar nu identitate, deși tendința firească este ca ele să evolueze congruent. Un principiu de bază al normării este forma curentă a limbii manifestată ca un determinism natural, ca latură obiectivă, independentă de voința oamenilor. Cu toate aces-tea, voința acționează și la acest nivel prin activitatea de a regulariza formele și de a înlătura ceea ce în limba vorbită este divergent față de exigențele sistematice. Voința poate în același

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
scop determinat, manifestîndu-se printr-o mutație în bazele ontologice ale gîndirii și ale acțiunii umane 229. Ca atare, prin acțiunea voinței normative se produce trecerea din fenomenal în esențial și din accidență în necesitate, întemeindu-se astfel o formă a determinismului social. Pentru a modifica societatea în sensul stabilit de normă este necesar ca aceasta să fie susținută, instituirea normei presupunînd concursul autorității. Filozoful J. M. B o c h e n s k i arată că prin autoritate se înțeleg

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
română, A fost odată (ca niciodată). Vorbitorul unei limbi are în conștiința sa asemenea norme și formule, care îl fac să dea expresie numai la ceea ce se înscrie în tradiția limbii sale, îl fac deci să posede o competență expresivă. Determinismul lingvistic Prin determinism se înțeleg, în știință și în filozofie două lucruri: 1) o relație constantă între obiecte care presupune că aceleași cauze produc aceleași efecte (acesta este, deci, un determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
odată (ca niciodată). Vorbitorul unei limbi are în conștiința sa asemenea norme și formule, care îl fac să dea expresie numai la ceea ce se înscrie în tradiția limbii sale, îl fac deci să posede o competență expresivă. Determinismul lingvistic Prin determinism se înțeleg, în știință și în filozofie două lucruri: 1) o relație constantă între obiecte care presupune că aceleași cauze produc aceleași efecte (acesta este, deci, un determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o asemenea relație constantă

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
sale, îl fac deci să posede o competență expresivă. Determinismul lingvistic Prin determinism se înțeleg, în știință și în filozofie două lucruri: 1) o relație constantă între obiecte care presupune că aceleași cauze produc aceleași efecte (acesta este, deci, un determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o asemenea relație constantă tuturor evenimentelor și, în special, acțiunilor umane. Interdependența și interacțiu-nea fenomenelor, ca trăsături ale întregii lumi, au generat la nivelul cugetării filozofice teoria determinismului universal de tip ontologic

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
acesta este, deci, un determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o asemenea relație constantă tuturor evenimentelor și, în special, acțiunilor umane. Interdependența și interacțiu-nea fenomenelor, ca trăsături ale întregii lumi, au generat la nivelul cugetării filozofice teoria determinismului universal de tip ontologic, care, în funcție de un domeniu existențial sau altul, se particularizează ca mod de manifestare și ca forță de structurare a entităților, sistemelor, complexelor etc. În acest context, s-a stabilit că și omul este "determinat", adică este

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
încadrat într-o rețea de condiții, cauze și legi, care-i orientează existența și activitatea, iar fenomenele ce țin de existența și de activitatea umană sînt determinate și determină printr-un șir de conexiuni de diferite tipuri și intensități. Expresia determinism lingvistic vizează, desigur, aspecte ontologice particularizate, în special, în modul de determinare a omului prin limba sa. Dar, în complexul de relații determinative, limba este condiționată la rîndul ei de existența socială a omului, apoi, de nivelul de civilizație la

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
de orice con-strîngere stînjenitoare, fiindcă mediul lingvistic este ambian-ța indispensabilă a realizării și dezvoltării aptitudinilor umane. Determinarea omului prin limba sa comportă două aspecte: 1) ca însușire a limbii populare și 2) ca însușire a limbii literare. Prima formă a determinismului decurge din-tr-o încadrare naturală și obligatorie a indivizilor în societa-te, cea de-a doua este rezultatul unui efort educativ (și autoeducativ) programatic, reglarea fiind produsă prin sancționări ce au în vedere norme legiferate. Educația, sugestia și sancționarea orientează și corectează

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
obiectiv, iar obiectivitatea de ordin social, deși alcătuită deseori din aspecte ale subiectivității colective, acționează pentru individ, în mare parte, ca obiectivitatea de tip natural, în sensul că el nu are posibilitatea de a decide după bunul său plac. Manifestarea determinismului în cazul limbii literare pune probleme într-o oarecare măsură deosebite decît cele de la nivelul limbii populare. După G. Ivănescu 267, limba cultă, deși posedă numeroase asemănări și relații cu limba populară, are și trăsături specifice, între care se remarcă

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
și relații cu limba populară, are și trăsături specifice, între care se remarcă relativa ei fixitate în raport cu mobilitatea accentuată a acesteia. Această particularitate își are originea în noul statut al limbii, prin trecerea din natură în cultură, prin trecerea din determinismul de tip natural în cel tipic social. În primul caz predomină aspectele ce nu sînt produse în virtutea unui program, însușirea limbii de către indivizii vorbitori făcîn-du-se prin simpla integrare în tradiție, în ansamblul obișnuințelor moștenite prin acțiunea mediului social, activitatea vorbitorilor

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]