2,071 matches
-
cărei suport este femeia. În opera lui Zola femeia este rând pe rând țap ispășitor, divinitate, neant, monstru diabolic; femeia senzuala insufla neîncredere. Nana este un astfel de exemplu "idole redoutée" [Zola, Nana, p.441], dar și animal gata să devoreze bărbatul. Baronesa de Frémines întruchipează farmecul malefic feminin, caracteristic sfârșitului de secol: "La voix qui sortait de là avait des vibrations de cristal, et leș idées imprévues, mordantes, d'un tour particulier, méchant et drôle, d'un charme destructeur, la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale este, mai degrabă, cel care iese în exergă. Gravitatea nu se preschimbă-n ludic neapărat, ci-ntr-un dinamism al zicerii, o poftă nebună de a devora cuvinte, de a scrie, de a trăi în ritmurile naturii, ale vegetalului, ale elementarului. O simplitate formală, dincolo de metaforă, care-nfioară, în fața căreia se-nclină fiecare cititor. Un patetism bine temperat, o liniște, un perfect echilibru al discursului ca o terapie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
auzită în ultimele decenii și anume dacă nu asistăm la concertul de închidere al literaturii înseși, primește răspunsuri nuanțate, de vreme ce literatura riscă să devină anacronică într-o lume care nu mai are timp "belșugul de timp" al poetului și e devorată de entropie. Trăim într-o epocă a inflațiilor de tot felul, inclusiv a inflației de literatură, iar excesul banalizează și chiar trivializează. Problema funcției literaturii într-o lume a comerțului cu obiecte sub formă de carte, "viitorul inteligenței" după expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
are ce mânca (BIBL.ANANIA), revenind astfel la filiera Septuagintei, dar oferind în plus și o explicație destul de consistentă, din care aflăm că ar exista o asemenea insectă "a cărei larvă se hrănește cu furnici, aruncându-se asupra lor și devorându-le asemenea unui leu". Interpretarea contextual-alegorică este ingenioasă: Spre a evidenția puterea lui Dumnezeu, singura care rânduiește totul în lume (v. 9), în versetele 10 și 11 poetul dă mai întâi exemple grandioase (leul, leoaica, balaurii), apoi se coboară în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și a libertăților sale. O anchetă, Păcăința starețului, Dragoste și smerenie, Jalba cuviosului Pitirim, Amintiri din mănăstire, Pustnicii de sub stâncă ș.a. ilustrează perfect această contradicție. Astfel, mănăstirea definește un spațiu insular în care desfătările trupului, tocmai pentru că sunt interzise, sunt devorate cu un plus de patimă. Proiectul duhovnicesc inițial al mănăstirii este abandonat și reconfigurat în funcție de noile valori ale materialității și ale prezentului. b. Un extraordinar spectacol desfășoară Damian Stănoiu prin modalitățile coruperii limbajului eclesiastic. Biblie, Psaltire, Pateric, filocalii, pidalioane, pravile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
înspăimîntă pe azteci? Pentru lumea aztecă, totul începe în Teotihuacán. Lumea în care trăiesc aztecii este a cincea lume, al cincilea soare. Lumile precedente au dispărut, una cîte una: primul soare (patru-jaguari) se sfîrșește într-un masacru uriaș, oamenii fiind devorați de jaguari; al doilea soare (patru-vînturi) se termină printr-o furtună magică în cursul căreia oamenii sunt transformați în maimuțe etc. Umanitatea actuală, cea din timpul aztecilor, e creată de Quatzalcoatl (Șarpele cu pene, zeul cu cap de cîine) care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vă mai vine să mușcați din friptura de vită... Și totuși, v-ar mai fi fost atât de frică dacă ați fi citit un titlu precum: „Cazuri de encefalopatie spongiformă bovină identificate în orașul Pas-de-Calais”? Nu, cu siguranță ați fi devorat antricotul cu multă poftă. Informația este, de fapt, aceeași. Informația contează mai puțin, modul în care este prezentată face diferența. Unii termeni au o încărcătură emoțională aproape nulă, în timp ce alții te fac să tresari de cum îi auzi. Printr-un simplu
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
în toate ziarele? Cruzime și voaierism „Mi-am văzut murind fiul de 21 de ani și soțul”, titra cotidianul Le Parisien, la 6 august 2007. Fraza, menită să atragă atenția într-o manieră macabră, îi incită evident pe unii să devoreze conținutul articolului. În cadrul acestuia, cititorul va descoperi descrierile oribile ale unui aparat al cărui braț s-a desprins și a cărui nacelă s-a izbit de sol la capătul unei curse interminabile. Nici nu e nevoie să se spună mai
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
nesuportat, și totuși cumpărăm ziarul. Îl cumpărăm pentru a citi ce s-a întâmplat. În redacțiile ziarelor se știe că ororile atrag cititorii. În cursul anului 2007, o altă informație îngrozitoare s-a regăsit în paginile informative: moartea unei fetițe devorată de câini de luptă în propriul apartament. Oribilul vinde bine, asta e. De ce avem oare o coardă gata să vibreze pentru faptul divers sordid? De ce suferința nu ne pune întotdeauna pe fugă? De ce o „consumăm” uneori? Majoritatea oamenilor întrebați în legătură cu
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Popescu (La Symphonie du loup și Les Couleurs de l'hirondelle) este că identitatea ruptă și identitatea recompusă se întîlnesc într-un fel de no man's land, un spațiu al intervalului, unde cei doi "gemeni" ai Eu-lui sfărîmat se devorează reciproc, se substituie unul altuia, sau se tolerează cu dificultate. Pornind de la exil, se constituie o nouă geografie a Eului, fie el dorit sau impus, iar acest gen de interogații devin sfîșietoare mai ales la nivelul limbii. Acolo, identitatea, acea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cîrcotelilor savante și altor execuții ale lumii și ale lui Dumnezeu, așa-zisul jurnal al lui Cioran ne dezvăluie în primul rînd un om bolnav fizic și un cititor bulimic. Am citit prea mult...", se plînge el. Lectura mi-a devorat mintea" (p.33). Jurnalul este, în principiu, o scriitură a eu-lui și "o mare desfășurare de sinceritate", spunea Julien Green. Unii, precum Gide, sau Mauriac au afirmat că adevăratul lor jurnal se găsea în romanele lor și că erau mult
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
incapabil să-și asume o limită, un centru sau o axă. Aceasta este, de fapt, perspectiva intertextualității: orice enunț este înțeles ca o extindere a suprafeței prin intermediul relațiilor pe care le stabilește cu celelalte enunțuri, texte, opere: fiecare enunț este devorat, distrus de către enunțurile pe care le produce, deși el poate supraviețui ca inscripție (sau ca spațiu al culturii), susceptibil mereu de a fi reinvestit în noi enunțuri [...]. Orice scriitură, orice text, nu mai pot fi concepute ca expresii ale unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
e ca la oamenii obișnuiți. Numai că, - mă rog, - chestia asta cu cititul... îl deosebea. Îl... retro-particulariza. Radical. De ceilalți. Asta e: îi plăcea să citească. Și nu, colea, o oră-două pe an, sau, hai să zicem, pe lună, ci - devora carte după carte. Minuțios, atent, fără grabă citea. Când cineva se plângea că el strică aspectul general al societății, autoritățile constatau, oarecum abătute: Ar putea fi și mai rău... Lăsați-l în pace..." Și de ce n-ar fi fost lăsat
Ultimul cititor în limba română... Lui Gheorghe Grigurcu by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8532_a_9857]
-
Frecventa adunările părintești. La 1 martie, le dăruia mărțișoare alor casei, la 8 - flori soției. Pe 1 decembrie se prindea în hora unirii pe podul de peste Prut care, spre fericirea noastră, nu devenise apa sâmbetei. Ei, dar asta e (buba), - devora, rând pe rând, cărți din bibliotecile ce mai rămăseseră pe ici-colea în oraș. Niște... rămășițe, bibliotecile... Nimeni-țipenie în ele, ci doar gardianul. Nici vorbă de director, bibliografi, bibliotecari - nimeni, ci doar gardianul. I se mai impută că nimeni nu mai
Ultimul cititor în limba română... Lui Gheorghe Grigurcu by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8532_a_9857]
-
gloriei. Deci rămâi hohot de plâns între suspine; Așa, viață fără moarte, Se risipesc adunate vis peste vis florile. Și altceva ce mai pot să spun în afara cuvintelor de nimeni sprijinite, Căzut, ridicat de cădere? Că am existat întâmplător, Nor devorat de alt nor, Creat necreat rut Prin sinea sa ce piere. Privesc anticele popoare, Mă las privit de ele. Lacrima învață să zboare Cu sarea ca piele. Cuvintele fericirii îmi stau pe buze, Spune-mi o dată și încă o dată Minunile
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
care sunt imprimate). Ca orice formă frivolă și zgomotoasă de entertainment, ele răspund unui pur reflex de divertisment 2. În școala primară, trebuie să admitem, mulți dintre noi au fost fascinați de asemenea cărți sau filme, pe care le-au devorat pe ascuns, bucuroși că puteau, astfel, contracara efectul produs de plictisitoarele liste de lecturi de vacanță ale profesorilor de gimnaziu sau de încă și mai obositoarele filme cu subiect istoric pe care era necesar să le vizioneze alături de colegi de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
non-omniscient, care contaminează irepresibil psihicul lectorului. De un procedeu de expunere aproape la fel de expresiv face uz, de pildă, Lafcadio Hearn, atunci când scrie Jikiniki (proză scurtă tipărită în volumul Kwaidan, din 1904). Astfel, nu știm prea bine ce este Forma care devorează cadavre la adăpostul întunericului, dar simțim că acest indeterminat ontologic, plasat în cadrul unei rurale și nefamiliare Japonii medievale, emană vapori de spaimă pură. Dar să revin la Maupassant. Titlul nuvelei, aparent simplă onomatopee, vidată de sens, este el însuși sugestiv
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
glisează în trena ei. Eu prefer să văd în cuplul Egor-Christina relația vampirică dintre artist și opera de artă, care s-ar înscrie pe traiectoria unui pygmalionism inversat. Altfel spus, produsul estetic mai întâi se autonomizează, se reifică, apoi își devorează creatorul. Să ne amintim că Egor vrea să realizeze portretul domnișoarei Christina, care, ca revenant, devine o marcă arhetipală a pictorului, o proiecție a inconștientului său oniric (faptul că ea este receptată, simultan, și de alte personaje nu contrazice această
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
femelele asigură permanența grupurilor, pentru că ele sunt principalii factori ai reproducerii, prin progeniturile născute și crescute tot în grup, înfruntând pericolele cauzate de proprii masculi sau alte animale mature ori prădători externi capabili să rănească, să distrugă adăposturile și să devoreze nu numai puii proprii, dar și alți membri din grup. Prin aceste forme de socializare și animalele manifestă creativitate. Firește că sunt autori care resping continuarea în societățile umane a unor forme de creativitate ale animalelor, pornind de la ideea totalei
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ca un coșmar erotic într-un infern vâscos"102. Victima este predată forței justițiare a cărei expresie este monstruozitatea. Pedeapsa s-a transformat în tortură, iar această tortură privează "inculpatul" de orice apărare. Aspectul uterin al monstrului evocă înghițirea victimei devorată de vie; cele trei furii, eriniile Alecto, Megara și Tisiphone prezidează la împlinirea pedepsei. Cele trei au aspectul unor femei din societatea vieneză, însă pictorul joacă pe această ambiguitate a asocierii lor cu figurile mitologice. Extrase din spațiul mitologiei grecești
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intenție de a-l distruge. Într-o lectură simbolică, ele sunt chiar creația artistului, între ele și acestea stabilindu-se, mai degrabă, o legătură de rudenie, ca între creator și creația sa. Este totuși acesta o pradă a lor, își devorează, sufocă ele creatorul? Reușește el să le materializeze suficient sau rămân la stadiul amniotic al unor făpturi fluide, evanescente? Paciurea reda condiția artistului captiv al propriilor fantasme creatoare, asaltat de propriile sale idei-ficțiuni-vise (chimere), sau poate se reprezenta pe sine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
O tânără femeie cu părul roșcat stă întinsă pe o cuvertură, tapetul este alcătuit din cale uriașe, a căror sugestie carnală amplifică erotica posturală a femeii. Însă, un tablou precum Vampirii (1907) corespunde pe deplin licențioasei senzualități decadente. Vampirii femeli devoră o tânără victimă masculină, una poartă o floare în păr, o alta ține o floare în mână cu un gest delicat, floare a cărei culoare reverberează în părul de flamă și rictusul hematoreic al alteia, iar florile sunt din nou
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de bine organizata și eficienta exterminare a milioane de oameni în camere de gazare, în cuptoare și în lagăre de muncă dar și anticiparea a mii de cazuri înregistrate în secolul al XX-lea, în care executanții violenței statale au devorat toate rămășițele civilizației împreună cu supușii lor. Viitorii istorici politici ai secolului al XX-lea vor aminti, sperăm, cele mai bizare cazuri ale acestui potențial de violență extremă al (așa-zișilor) oficiali ai statului modern: violarea sistematică a femeilor de către soldați
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
-și schilodească propriii copii, să-i taie bucăți, să-i gătească și să-i mănînce înainte de propria lor execuție 13. Aceste cazuri de violență sînt reversuri grotești ale dictonului lui Claude Lévi-Strauss, care spune că societățile primitive sînt antropofage (își "devorează" adversarii), în timp ce civilizațiile moderne sînt antropoemice (își segregă, evacuează, marginalizează sau își "vomită" adversarii), dar ar fi o greșeală să considerăm că ele reprezintă oarecum o întoarcere la "tradiționalism" sau "tribalism". Ele sînt de fapt, în esență, moderne, nu numai
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
tragicul renaște într-o societate dominată de aparentă fericire și de "lucruri". Tragicul reînvie în acest univers uman care "prin toate fibrele sale respinge tragicul". Timpul este anotimpul veșnicului supliciu, este timpul în agonie, mai rău decât moartea. Omul este devorat de cuvinte care reprezintă totodată tot ceea ce îi rămâne ca probă a existenței. Domenach nu concepe lumea fără tragic. Tragicul este "nostalgia după un destin mai pur și mai complet, mărturie a unui eșec ce-l cheamă pe altul pentru
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]