1,719 matches
-
care are nevoie. În timp, opera își creează și publicul. Pasiune - sau cum se insinuează calvarul sublim în viața omului. Talentul autentic are tăria să nu placă tuturor. Din însușirile estetice pe care le-am avut mi-a rămas numai dezgustul. Marile pasiuni pot veni și dintr-o frustrare. Nu ar fi rău, dacă la congresele mapamondului ar fi luate în calcul și ilustrele principii ale rabinului din Buhuși. Busola omului simplu rămâne bunul simț. Micile compromisuri mai pot amâna deșertul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
izvor al răutății este tot ignoranța. Omenirea a demascat, ce-i drept, prostia. Dar nu i-a putut descuraja de loc evoluția. Imbecilii sunt imuni la alienare. Prostia se perpetuează fără efort. Precum buruienile. Singura opinie critică a imbecilului este dezgustul. Omul continuă să creadă că bogăția este sora geamănă a fericirii. Chiar dacă ar putea fi considerată o scuză, nimeni nu și-ar recunoaște imbecilitatea. Prostul crede că poate transforma într-un Ducipal orice scaun pe care se cocoață. Pentru imbecili
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
geniilor este creația. Frigiditatea este a științei. Pilonii artei nu pot fi decât incandescenți. Câte un petic de cer a furat fiecare artă. Marea artă trăiește din răni metafizice. În artă, dacă admiri, devii epigon. Originali sunt cei care au dezgustul foarte dezvoltat. În timp ce filosoful risipește puful păpădiei, scriitorul încearcă să recompună corola. Poeții contemporani își afișează creațiile prin metrouri. Deși cele mai duioase clipe și le petrece omul la W.C. Capodoperele se sincronizează cu sensibilitatea mai multor veacuri. Unele capodopere
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Când fac ceva, unii își murdăresc mâinile, alții - sufletul. Și armonia universală a intrat se pare în criză de energie. Unele inimi păstrează amintiri, altele - amprente. Valoarea își secretă condiția care îi înfurie pe cei din jur. Preludiul revoltei este dezgustul. Dincolo de banalitatea cotidiană, zădărnicia are acute conotații filosofice și mistice. Admirația, dar și invidia pot menține talentul în stare de funcționare. Mitingul - acest miriapod în călduri. Trăim din neliniști și extaze. Nu este totuși prea rău dacă pierzi bani și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de profeți. Omul modern a venit cu admirația bigotă a kitsch ului. În fața artiștilor geniali, epoca lor a înălțat munți de stres și de brutalitate. Uneori viața este o glumă eliptică de poantă. Unele creații artistice îmbină admirabil inutilul cu dezgustul. Omul a ajuns pe Lună, trecând prin Hiroșima și Cernobâl. Sunt prea multe socluri și prea puține valori. Ratarea poate fi un eșec al meu, ori o victorie a limitelor mele. Oamenii nu se liniștesc până când nu-și transformă utopiile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scuza. Aceasta era natura mea. Și cu acest fel de a fi care, la urma urmei, se cheamă orgoliu, am pierdut extrem de mult în viață. Închiderea unei uși în nas, mie-mi provoca întotdeauna un sentiment de retragere și de dezgust, nu ca altor bărbați, îndrăzneală și un nou elan. Întrebarea era dacă Iozefina dăduse răspunsul ei, mai mult adolescentin, în mod intenționat, ca să mă provoace și mai tare sau ca să fie sigură de sentimentele mele, de iubirea mea. Să nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
unui magazin provincial, plină de lumini mici, beteală și cadouri de rând. Myatt Își aminti ce privire Îi aruncase când venea pe coridor și se Întrebă vag de cine-i amintea. Îi era recunoscător că nu manifestase nici un fel de dezgust și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și o trecu foarte Încet În sus, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea În sinea ei. Janet fusese o revelație pentru ceea ce putea Însemna dragostea pentru ea Încă din prima seară În care se Întâlniseră, la un cinematograf de pe Kaiser Wilhelmstrasse, și totuși, totuși... Ajunseseră să aibă o relație apropiindu-se prin dezgustul amîndurora pentru actorul principal. Cel puțin Mabel Warren spusese tare, În engleză, ca să se elibereze de Încordare, În tensiunea șușotelilor din Întunericul sălii, „Nu-i pot suporta pe bărbații ăștia pomădați!“ și se auzi murmurul În surdină al unui acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gulerul alb al uniformei de cameristă, iar În fața picioarelor ținea un prosop, ca să și le ascundă. El o privi batjocoritor. — Frumoasa Anna! Gura ei căzu și rămase deschisă, iar ea se uită la el tăcută și fascinată. Josef observă cu dezgust dinții ei inegali, care nu mai erau albi. Indiferent ce altceva o să trebuiască să fac, se gândi el, n-o voi săruta. Dar era evident că ea aștepta o Îmbrățișare. Modestia i se transformase Într-o oribilă cochetărie de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu pasul firav al unei păsări, În ciorapii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de parale. Excelența voastră, trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă din cap și luă fără dezgust paharul gros și ciobit, fără picior. — Optzeci și cinci de parale. Ultimul preț. Cum fumau și beau Împreună, Într-o strânsă Înțelegere, deveniră intoleranți unul cu celălalt. — Mă jigniți, excelența voastră. Sunt un artist. — Optzeci și șapte de parale. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în care specia umană se cufundă în adâncurile degradării sale. Ar traumatiza mințile copiilor în așa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un „tabu“ asemănător incestului. Din ce adânci abisuri de iraționalitate vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați, și ei înspăimântați la gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sale. Ar traumatiza mințile copiilor în așa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un „tabu“ asemănător incestului. Din ce adânci abisuri de iraționalitate vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați, și ei înspăimântați la gândul că noul mascul îi va lăsa fără privilegiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în măcelul de la MY-LAI? Aici, în jurul său, simțea palpitând cea mai crudă dintre selve, dar, cu toate astea, în doi ani nu asistase la nici o singură scenă care s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia în Paradis, și o știa. Moartea stătea la pândă în spatele fiecărui copac și boala zbura în fiecare țânțar, dar, pentru prima dată, încerca senzația că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și, privind drept în obiective cu dezinvoltura unui crainic experimentat, începu: — Vă vorbesc azi din colțul cel mai îndepărtat al Amazoniei noastre, unde am dorit să ajung pentru a-i face cunoscut poporului yubani interesul meu pentru problemele lui și dezgustul meu pentru persecuțiile și asasinatele al căror obiect este în prezent. De asemenea, denunț de aici acest șantier inițiat de capitalismul imperialist, fără nici o altă rațiune, nici alt obiect decât acela de a se îmbogăți pe seama resurselor noastre naturale, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mîna dreaptă încleștată de o bară de fier din gardul unui gospodar. Chiar în acel moment își fac apariția doi tineri, un băiat și o fată, relaxați ca după o întîlnire furată. Uită-te la bețivan, spune băiatul cu un dezgust necamuflat. O fi bețivan, dar este un om totuși... De ăștia n-am milă. Îmi este silă de ei... Tinerii trec pe celălalt trotuar și grăbesc pasul, neîncetînd să privească înspre "bețiv". Își dau seama că nu procedează ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Ramona era pusă pe pomană. Vai, ce frumoasă chestie ai, Monica. Doar nu este vie lighioana asta! Spunînd cuvîntul "lighioană" Ramona apasă cu forță degetul pe ploșniță. Ploșnița crapă și, speriată, Ramona își șterge degetul de rochie, mimînd un imens dezgust. Ce parșivenie! Doamne, ce pute! Femeile se adună roată, Monica dă să leșine, dar nu poate și scena devine interesantă. Vai, ce mai pute! se aude un cor al doamnelor. Viorel o șterge cu o batistă pe nevestică și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
te duci la hotel, tot ți-au reținut camera și... ce-or să zică dacă va sta liberă? Acum și Cioroiul dorea să fie singur, așa că n-a mai oferit cadoul și a plecat. Ce parșiv, se strîmbă Lena a dezgust. Fidelitate tîrzie Miruna mai verifică o dată adresa pe care o memorase cu multe luni înainte de a suna la ușa din Strada Răbdării numărul 5. La acest număr era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
spus. Rusty, cățelul doctoriței Randle, adulmecă fericit în jurul picioarelor mele, stârnit de mirosul lui Ian. Dacă te puteai lua după trecut, la întoarcerea acasă, Ian avea să amușine mirosul câinelui de pe jeanșii mei, avea să-mi arunce o privire de dezgust și să plece numaidecât, cu coada roșcovană în aer, arătându-mi gaura fundului în semn de sfidare. — Îi e foame, zâmbi Randle, uitându-se la cățelușul ciufulit. Dacă nu-i dau ceva de mâncare, o să înceapă iar să izbească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă revanșez față de motan pentru incidentul de mai devreme. Mai știam și că atunci când Ian avea să vadă că avem un nou tovarăș de călătorie, erau puține șase să-l cuprindă o dispoziție veselă sau iertătoare. Îmi puteam imagina deja dezgustul fulgerător și dezamăgirea zugrăvite pe toată fața lui mare, turtită și roșcovană. — E un afurisit, am spus, gândindu-mă în continuare la el. Scout încuviință, zâmbind, în timp ce-și turna o cană de ceai. Păi, asta caută oamenii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puteau mira că sunt la rându-le disprețuite de generația chemată să le ia locul. În fine, după ce contribuiseră enorm la instituirea unui cult al trupului, nu puteau, pe măsură ce trupul li se veștejea, decât să simtă față de ele Însele un dezgust tot mai viu - analog de altfel celui pe care Îl citeau În ochii celorlalți. Bărbații de vârsta lor se aflau grosso modo În aceeași situație; dar această comunitate de destin nu avea să nască nici o solidaritate: ajunși la patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cumpără un cornet lung plin cu migdale, apoi coborî pe cheiul Senei. Difuzoarele de pe un vaporaș turistic umpleau aerul, pereții catedralei Notre-Dame reverberau ecoul. Bruno Își mestecă până la capăt prăjitura cleioasă, unsă cu miere, apoi, Încă o dată, simți un viu dezgust de el Însuși. Să Încerce chiar aici, În buricul Parisului, Își zise, În mijlocul lumii și al oamenilor... da, ar fi o idee. Închise ochii, Își lipi tălpile, Își Împreună mâinile pe piept. Încet, cu hotărâre, Începu să numere, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]