2,118 matches
-
s-a ghemuit jos cu fruntea și palmele la pământ, a simțit un fior în toată ființa lui... Cu adâncă smerenie, deodată i-au venit lacrimile. Și, lumânările păreau mii de stele; nu mai erau lacrimi de întristare și de deznădejde, erau lacrimi de liniște și speranță. La aceste gânduri, care l-au purtat mult în trecut... îi veni lacrimile. Somnul i-a dispărut cu totul... O voce din lăuntrul lui îi șopti blând și dulce: ”- Așa, așa, liniștește-te... liniștește
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de tine, Fata... mi-e dor de tine, mi-e tare dor, ca de întâia mea iubire și cea de pe urmă... Bat cu fruntea țărână și plâng... Mi-e dor de tine!... În momentele de crudă disperare se agăța cu deznădejde de curata ei imagine. -... Văzul, auzul, răsuflarea... Toate din mine te vor și te cheamă... Simt cum inima mi se face mică, mică și bate grăbită în ureche să-mi spună: oriunde, este ea!... Primește, Fata, lacrima amarelor mele căinți
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
se prăbuși pe pat, așa, îmbrăcat... stăpânit de niște coșmaruri absurde. Niște spaime îngrozitoare îi străbătu întreaga ființă. Aerul din camera era sufocant... Se trezi, deodată, cu fierbințeli și răceli în tot trupul. Se simți bolnav și cuprins de o deznădejde atât de mare, că îi veni să urle, ca lupii... Fără să știe cum, se pomeni cu Biblia în mână, deschisă undeva la întâmplare. Ochii îi alergau peste rânduri... literele și cuvintele fugeau ca gâzele pe foaia de hârtie; nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o moliciune nemaiîntâlnită până atunci. Atunci am iubit eu pentru prima oară În viața mea cu adevărat. Nemaiștiind și nemaiînțelegând nimic, fărĂ inimă, fărĂ ochi, fărĂ plămâni, fărĂ auz, fărĂ răsuflare, fărĂ mâini și fărĂ suflet, În cea mai cruntă deznădejde, neiubind pe nimeni, am Început să iubesc. Pentru prima oară, În după-amiaza aceea În care ai mei, văzând că febra nu-mi mai scădea, se gândeau să cheme Salvarea, am aflat că, cu cât lumea se descompune mai repede și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
o moliciune nemaiîntâlnită până atunci. Atunci am iubit eu pentru prima oară în viața mea cu adevărat. Nemaiștiind și nemaiînțelegând nimic, fără inimă, fără ochi, fără plămâni, fără auz, fără răsuflare, fără mâini și fără suflet, în cea mai cruntă deznădejde, neiubind pe nimeni, am început să iubesc. Pentru prima oară, în după-amiaza aceea în care ai mei, văzând că febra nu-mi mai scădea, se gândeau să cheme Salvarea, am aflat că, cu cât lumea se descompune mai repede și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o fi fată așezată, fiindcă nu-i nici prea crudă. Dacă-i place lui Titi, treaba lui. S-o vedem cum se poartă. Aglae făcu în curând o descindere în locuința lui Titi. Ceea ce văzu o umplu de necaz și deznădejde. Își spuse impresia brutal, față de rudele nurorii: - Bine, dar voi n-aveți de nici unele aici. La o fată deoameni așezați se dă trusou, nu așa. - Am făcut și noi ce-am putut, în grabă, maică, zise blîndcealaltă soacră. Într-adevăr
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de braț. Se-ntoarse și se găsi față în față cu Stănică, gras, bine îmbrăcat, cu o lavalieră fluturătoare la gât. - Ce mai faci? îl întrebă Felix convențional, ca să-șiascundă neplăcerea întîlnirii. - Mă-mpușc! zise zgomotos Stănică, fără umbră de deznădejde. Felix îl întrebă din ochi asupra cauzei. - Îmi trebuie, dragă, cel puțin două sute de franci numai-decît, și nu-i găsesc. Simion, socru-meu, e un fleac ramolit, n-are decât cartoane mâzgălite, moș Costache e cărpănos. Bănuind că Stănică vrea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
său este de-a dreptul ilariantă. Când ajunge în strada Antim, unde locuia moș Costache, bătrânul avar îl întîmpină cu afirmația stupefiantă: "...nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc...". Intervenția Otiliei îl salvează pe tânărul timid, aflat aproape în pragul deznădejdii. Din prima seară eroul are în fața ochilor persoanele care îi vor zbuciuma puținul timp până la majorat. Îl cunoaște pe rafinatul Leonida Pascalopol, prietenul lui Costache Giurgiuveanu și protectorul Otiliei, apoi "clanul" Tulea, familia Aglaei, sora bătrânului avar care avea un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
următor. Cheful următor nu întîrzia, se apropia și apoi se îndepărta și el, atâta doar că, a doua zi după paranghelie, Pinky se trezea, pe la orele două, mult după prânz, pierzând o posibilă comandă și lovindu-se atunci, de deznădejde, cu capul de telefon. Ca și acum. Băuse împreună cu un grup de foști colegi de liceu toată seara și noaptea trecută, băuse nemăsurat de mult și frumos. Nemăsurat de mult, cum numai el mai știa, înclinînd încetișor gâtul sticlei, durdulii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fripți și 275 curcani. Le mai spunea câte ceva. Dăduse și de urma lui Nicu-Piele. Îl țineau și pe el cu parale. Scăpase mai ușor. Avea de făcut numai șase luni de mititică. O privea Paraschiv printre sârme și-l apuca deznădejdea. - Nu mai ies odată, Didino, de-aici... - Și ce-ai să faci? - O să vezi tu. - Te lauzi, grozavule! - Mînca-ti-aș ochii, dacă nu-mi vine să răstorn pușcăria asta și să viu să te iau din brațele starostelui! - Ce mai aștepți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un calcul inspirat. Nimeni nu știe diferenția rațional unul de celălalt. Dar simțim cu toții căldura dureroasă a răului și răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăție și cunoaștere. Ceea ce deosebește remușcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la acțiune. Unul trăiește uitarea (și asta e politica); celălalt o caută (și asta-i singurătatea). O filozofie a conștiinței nu poate sfârși decât într-una a uitării. Un om care practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neterminabil, de infinit vulgar. O însănătoșire ce nu se mai gată... Plictiseala? O convalescență incurabilă. Viața, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal, ea se împlinește. Deznădejdea crescând în sine, intensitatea ei e un posibil fără viitor, o negativitate, o înfundătură în flăcări. Când ai ajuns însă să deschizi ferestre disperării, atunci viața - năpădită de sine însăși - pare o grație dezlănțuită și un clocot de zâmbete. " Vulpile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o lume care tinde spre ceva, sîntem siliți să fim până în marginile noastre. De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii - mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mîngîindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe - Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i un înec, o scufundare în ființă și în neființă. Căci orice voluptate e o împlinire și o stingere. Doar iubind poți bănui cum autodistrugerea este baza
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al vieții - un înger canibal. Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pândește lumea la toate colțurile. Contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există nici nădejde și nici deznădejde, ci toate sânt deodată. Mori trăind și trăind mori. Absolutul este simultaneitate: amurguri, lacrimi, muguri, bestii și roze; toate înoată în beția indistinctului. Ah! singurătățile pline - cu senzația de Dumnezeu în transă - și-n care ești gelos pe tine însuți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde! Prăbușiți-vă, tăriilor, nu veți avea ce mai turti! Căci aștrii se învîrt în univers ca ouă clocite, ale căror emanații toți trandafirii raiului nu le vor acoperi. Putea-voi să-mi sfărâm gândurile de propria mea umbră? Dracii de-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca-n zîmbet? Adâncimea iubirii se măsoară după potențialul de singurătate și care-și află expresia într-o nuanță de fatal, prezentă în gesturi, vorbe și suspine. Înclinația inimii înspre a nu fi acordă dragostei o seriozitate mai gravă decât deznădejdii. Pe când aceasta ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Înclinația inimii înspre a nu fi acordă dragostei o seriozitate mai gravă decât deznădejdii. Pe când aceasta ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o vitalitate a Neantului... Teologia n-a putut lămuri până acum cine e mai singur: Dumnezeu sau omul. A venit poezia. Și-am înțeles că-i omul... Revelația subită a irealității, când, prins de panică, îți vine să te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemângâiată în care Adam, proaspăt izgonit din rai, și-a dat seama de nemăsuratul pierderii și de nesfârșitul pierzaniei ce-l așteaptă. Nu reedităm cu toții - în cursul viețuirii - iluminarea deznădăjduită a acelei nemiloase clipe? Moștenirea primului om este lumina întîii deznădejdi. Când stelele se vor preschimba-n pumnale și inima-mi va zbura spre ele, toate laolaltă n-o vor sfâșia până într-atît ca mâhnirea să nu-și descrie, pe albastrul boltelor, dâra ei răzvrătită. Aș vrea să pier în fiecare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va respira la marginea lui, istoria s-a încheiat. Și asta-i adevărata istorie. Suspendarea devenirii în absolutul conștiinței. În sufletul omului nu va mai avea loc nici o credință. Vom fi prea maturi pentru idealuri. Atâta vreme cât ne mai agățăm de deznădejdi și de iluzii, sîntem iremediabil oameni. Aproape nici unul n-am reușit să stăm drepți în fața lumii și a nimicului. Sîntem oameni, infinit oameni: căci nu simțim încă nevoia de suferință? A fi "muritor" înseamnă a nu putea respira fără setea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și dezbinat de viață, cu timpul alb al plictiselii? Nu iubești muzica decât pe litoralul vieții. Cu Wagner asiști atunci la o ceremonie a clarobscurului, la o cosmogonie a sufletului, iar cu Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la om ceea ce-i divinitatea la Dumnezeu. Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]