1,549 matches
-
clopoțelul. În felul acesta erau obligate să le părăsească printre cele din urmă. Pînă la jumătatea lunii, cînd se deschidea școala, n-aveam alta de făcut decît să mă învîrt prin sat. Informațiile curgeau gîrlă. Surîzînd ironic pe sub ochelari și dezvelind o dantură încă albă, doamna Tomulescu își exprima, ca pensionară, părerea în chip nestînjenit. „Fărocoastă o face acuma pe învățătorul, dar numai din milă i-am dat eu certificat de patru clase. Mai are, la profesionala din Oniceni, încă un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în întîmpinare și pentru întîia oară am zărit în splendizii săi ochi, pierduți într-un fumuriu mîlos, un zîmbet. În preajmă se gudura și Costică, dezvelindu-și coroana de aur din care lipsea un dinte. În graba cu care țîșniseră în picioare, chipurile le erau iluminate de recunoștință. - Tovarășu’ prim, nu se putea să nu vă interesați dumneavoastră de noi, se alinta directoarea cu un ton
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ei murdară un morman zemos de pere. Corcit cu un porc sălbatic și legat cruciș în curmeie, pe toloacă păștea un soi de mistreț cu sfîrla nemaipomenit de lungă din care trîmbița o foame neostoită. Sosite de la hoit, cîteva potăi dezveleau, pe colții albi, gingiile negre; ne mîrîiau cu dușmănie. Printre case, zmîrcurile iscate de izvoare ce țîșneau din mușchiul pădurii, sălciile unduioase și corcodușii înlocuiau fagii care, ca niște lumînări, înconjurau poiana. Bătrînul era cioplitor de linguri și coveți. De la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Doar la ceafă și-a lăsat plete din care curge mătreața. În fiecare săptămînă își taie unghiile pînă la carne. Pardesiul său, în care uneori și doarme, are o croială demodată, iar în societate se poartă cu stîngăcie. Rîde mașinal, dezvelind dinții stricați. E agitat și iritabil. S-a transferat la școala din centrul comunei, ajungînd unul din stîlpii învățămîntului dobrinez. E șeful unei comisii metodice, susține referate și, între timp, a devenit responsabil cu gazeta de perete pentru care nutrește
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cătă! Cum așa? De unde până unde? Din Spania! De acolo se Întorsese Cristina așa de misterioasă și dansantă. Nici nu-ți pot povesti acum tot. Chiar că nu putea. Se putea fâțâi fericită sub nasul meu, asta da. Să-și dezvelească picioarele, să-și așeze decolteul pe tejghea. Și asta. Dar să-mi spună că se Îndrăgostise de Andreea? Asta nu putea. Măcar din delicatețe. Știa că-s topit după ea, ce mama dracului! Dar de-acum, gata cu pudorile. Iat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
la fotografa dumneavoastră, propune vocea. — Aud că a luat niște premii internaționale. Ce apariție ! Abia dacă i-am smuls câteva fraze. Îți spun, mi-a amintit de Sia din tinerețe... Aceeași modestie liniștitoare. Gata în orice clipă să se spargă, dezvelind un iad fastuos, paradisiac... așa l-am văzut totdeauna. — Mai există un tablou, într-adevăr, la Chantilly, atribuit de unii lui Pollaiuolo, de alții lui Cosimo. Capul Cleopatrei înfășurat de o viperă. — Mă, dar tu știi totul, ca în carte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu manșete. Se ridicase. Înaltă, brună, firavă, strânsă într-un cordon lat de piele. Părul cădea bogat peste umerii fragili. Mâinile lungi și nervoase, picioarele lungi și nervoase. Cearcăne albăstrii. Tenul alb, extrem de alb, ca albul lăptos al fustei scurte, dezvelind pulpele. — Te pregătim pentru o întâlnire. Importantă. Zâmbetul se ascuțise. — Domnul dorește să arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei convinge, o favoare. Ocazie rară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apărea, cândva, conturul de scoică al unui chip calm și straniu, de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal pufos, cu dungi verzi, ca iarba. Darul acestei frumuseți liniștite și bizare ar înlocui, oricâtă vreme, icoanele pe care le-am tot rechemat. Mi-ar reda simplitatea enigmatică, puternică, pură a unei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Manole întinse mâna, vru să-l bată pe umăr, își aminti de cel care venea cu un pas în spate, îi strânse și acestuia mâna, arătă direcția, spre cearceaful comun, de unde tocmai se ridicase fata care le venea în întâmpinare. Dezvelea dinți mari, mult ieșiți în afară, pe care încerca mereu, fără succes, să-i acopere cu buzele. Gura ieșită din obraz, împinsă înainte. Colți masivi, căscați sub perechea de buze care nu reușeau să se atingă. Se ferea să zâmbească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Gura ieșită din obraz, împinsă înainte. Colți masivi, căscați sub perechea de buze care nu reușeau să se atingă. Se ferea să zâmbească, dar zâmbea, cu ochii mici și veseli și cocliți. Blonda se înclină, fluturând părul, zâmbi fără voie, dezveli încă mai mult dinții... zăpăcitul scoase repede mâna din buzunar. Ținea între degete un bon tipărit, gata parcă să-l întindă fetei... Manole observă buimăceala colegului și chicoti, își trase sora, alergau spre apă. Pe dreptunghiul de pânză albă, pata
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
abia atunci am văzut cât de mare era valea - era Într-atât de mare Încât zăceau În ea de-a valma munți Întregi cum sunt cei de pe la noi. Nenumărate ape se repezeau de pe niște povârnișuri pe care abia cum le dezveliseră cețurile și, când privirăm În sus, rămaserăm muți de spaimă. Un munte mai uriaș decât toți se ridica spre cer, acoperit cu o cușmă de gheață ce-ți lua ochii, așa de tare strălucea soarele pe creștetul ei. Deja, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
în valtrapuri orientale bătând nucile cu lancea-i înroșită și Doamne! cum le mai zicea Haralambie de rudele lui proto pentru care săpase curtea azilului până dăduse de clădirile astea cu tot cu doctori și asistente, și în cinstea căruia nu se dezvelise o plăcuță cu: aici a creat și recreat bardul Haralambie! și hai să facem o poză ca să pot ieși și eu odată în cartier după băutură și haleală Așteptând cuminți fără să vină nimeni strânși în liniștea noastră până la sosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba lui în așteptarea Clientului. Mai flămând, Chilot o zbughi înainte și-și înfipse colții într-un număr proaspăt al revistei Vip. Stăpânului îi rămase un exemplar al oficiosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vă simțiți foarte rău. — Cum pot să știu că ești cu adevărat asistentă medicală? spuse el după câteva clipe de tăcere. — Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Li se încrucișară privirile. Unde vă doare? — Toată partea de jos. Mortimer se dezveli și își trase jos pantalonii. Coapsa dreaptă era plină de vânătăi și umflată. Idiotul ăla de majordom neîndemânatic! Cred că a vrut să mă omoare. Phoebe examină vânătăile, apoi îi scoase de tot pantalonii de pijama. — Vreau să văd dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sub brațul stâng... După două treceri la dreapta și la stânga, colonelul, care până atunci vorbise ceva în șoaptă către ceilalți, a ordonat: Întinde-te pe canapea, să-ți examinăm piciorul! Toată comisia s-a înșirat în jurul canapelei. Căpitanul i-a dezvelit piciorul. Au examinat cu mare grijă locul rănit, pipăind cu migală osul. În cele din urmă, colonelul a ordonat: Căpitane, du-l în salon și întoarce-te aici! Revenit în salon, Toaibă a rămas descumpănit pe marginea patului. Ceilalți îl
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și, în legănatul monoton al vagonului, a ațipit. Când s-a trezit, zorii anemici se prelingeau prin geamul murdar. La o cotitură, a reușit să distingă locomotiva obosită care trăgea după ea un șir de vagoane hârbuite. Lumina slabă abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se vedeau urmele războiului: ici o pădurice zdrențuită de schije, dincolo tranșee ce șerpuiau știrbite de gropi lăsate de proiectile de artilerie sau bombe de avion... Toate îi aduceau aminte de piciorul rănit. Și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sărutări, pentru ca În momentul următor să mă aud rostind: - „Domnișoară Marga Popescu”. Apoi: E singura modalitate, Îi spusei, În care vă pot vorbi, - și-i sărutai ca-ntr-o nebunie fața, Îi descheiai nasturii bluzei pe care o purta, și dezvelindu-i umerii Într-o mișcare ce nu Întîmpină nici o rezistență, draperiile timpului căzură peste noi. 27. Eram acum singur. Trecuseră cîteva luni; mă plimbam cu mîinile la spate În camera În care ferestrele - era o oră de după-amiază - nu aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lui și celorlalți. - Păcat că nu e și Lung aici! Îmi rostii regretul, iar Învățătorul adăugă: - Pomenește mereu de dumneavoastră, și el și soția lui... La timpul acestor vorbiri, doamna și domnul Pavel luau parte cu vădit interes, căci se dezvelea o lume la care ei, ca oameni de oraș, nu avuseseră acces direct niciodată, astfel că sumedenie de fapte sau Împrejurări mărunte, povestite de Învățător, căpătau pentru ei un conținut fabulos. La ora aceea Lung mătura cu lunga lui legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trup. Făcu câțiva pași, fără să bage de seamă zăpada care i se topea pe brațe și pe coapsele goale. În spatele lui, răsăriți parcă din pământ, veneau ceilalți războinici. Încălțările lor de blană lăsau urme mari pe zăpadă. Lurr își dezveli dinții, mârâind, dar se liniști repede, la atingerea mâinii lui Valerius. Războinicul râse, arătându-le celorlalți animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus decât oricare alt câine. — Tarosh? Valerius reuși să se ridice în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vindix, în Gallia. Se aplecă spre Vitellius, privindu-l drept în ochi. — Ascultă-mă, Aulus Vitellius. Fortuna își deschide brațele... N-o lăsa să-ți scape. Vei fi imperator. Cu un gest larg, se înfășură în mantia de blană, își dezveli dinții într-un zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere. Crezi că nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gros din piele îi acoperea brațul drept. Piciorul stâng era protejat până la genunchi de o bucată de bronz de sub care se ivea o bucată de lână. Tunica albastră, care în față se termina în colț, era mai scurtă pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lacrimi mincinoase... doar o vădană, în haine negre, af lată la picioarele sicriului; restul săracilor care alcătuiau cortegiul răposatului, purtau pe fețele lor întipărită tristețea mută și dureroasă a adevăraților prieteni rămași în viață... Apropiindu-se de sicriu, Arhiereul îi dezveli fața și însemnând-o cu semnul crucii, adăugă cuvintele: „Doamne, odihnește sufletul robului Tău Ioan, în loc de pace, în loc de verdeață; unde nu este întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.” Cuvinte la care, pătrunsul în biserică, părta ș la puternicia morții
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de secară trecînd pe deasupra scaunelor ca o ploaie de alice, ba se iveau și imagini acute, metafore cu adresă directă, metatext fără text, apropouri, bancuri iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea stîrni decît un casnic fior poetic supraveghetorilor, și ei o aluzie, un miraj, despre a căror existență am aflat abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
á la Alain Delon, Însingurat tot ca el, un samurai american blazat, inteligent, tandru, paroxistic și violent, metamorfozîndu-se odată cu trecerea anilor dintr-un actor cu explozie, Într-un actor cu giruetă, ce seamănă acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i dezvelesc globii oculari din tinerețe cam exoftalmici, cu posomorîtul Frankenstein. De altfel și mai mult ca sigur din subconștient, Brest introduce o secvență unde O’Donnell privește la televizor cum se strîmbă În penumbră adevăratul Frankenstein (evreu?). Ce seamănă la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui precise și carnale. Căci dacă mă gândeam adesea la prima noapte pe care o vom petrece împreună și dacă îmi închipuiam însetat patul nostru unde o voi cunoaște pe ea, niciodată nu-mi puteam închipui trupul adolescent al Maitreyiei, dezvelindu-se de bunăvoie și din proprie pornire, noaptea, în fața mea. Acest lucru nu mi-l puteam închipui, deși visam uneori o unire vertiginoasă în împrejurări stranii. Mă lovea, în acest act, tocmai simplitatea și naturalețea lui; fecioara care vine singură
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]