2,549 matches
-
Replici caustice la adresa exceselor periculoase ale retoricii extremei drepte au fost formulate și în frământatul mediu gazetăresc al interbelicului românesc. Un astfel de exemplu este recenzia corozivă venită de la stânga spectrului convingerilor politice care a luat în primire critică apariția Dialecticii naționalismului (1936) semnată de N. Roșu. Injectată cu un amestec de satiră necruțătoare și vădită îngrijorare morală, textul semnat de T. Teodorescu-Braniște (1936), publicat inițial în revista Cuvântul Liber și tipărit ulterior în formă de broșură, cataloghează fără prea multe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
artă "Regele Carol II". Rădulescu-Motru, C. (1937). Psihologia poporului român. Revista de filosofie, 22(2), 133-147. Roller, M. (1951). Probleme de istorie. Contribuții la lupta pentru o istorie științifică în R.P.R. București: Editura Partidului Muncitoresc Român. Roșu, N. (1936). Dialectica naționalismului. București: Editura "Cultura Națională". Șincai, G. (1886). Chronica Românilor și a maĭ multor némuri în cât Aŭ fost ĭale așa de amestecate cu Româniĭ, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pre înțeles
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Dilthey sau despre păcatul originar al filozofiei, Radu Gabriel Pârvu • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Estetică pragmatista. Artă în stare vie, Richard M. Shusterman • Filosofia artei, Florence Begel • Filosofie românească interbelică, Viorel Cernica • Formele elementare ale dialecticii, Jean Piaget • Înțelegerea filosofiei, Yves Cattin • Introducere în filosofia minții, Teodor Negru • Istoria NATO, Jiři Fidler, Petr Mareš • Jean Calvin. Providența, predestinarea și estetică simbolului religios, Mihai Androne • Lexic de filosofie, Alain Graf • Mării filosofi contemporani, Alain Graf • Marile curente
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
german: "Da nun eine Vorstellung der Einbildungskraft auf Begriffe bringen soviel heißt als sie exponieren, șo kann die ästhetische Idee eine inexponible Vorstellung derselben (în ihrem freien Spiele) gennant werden." Kritik der Urteilskraft, p. 202. 166 În Cartea întâia a dialecticii transcendentale pomenește, în treacăt, anevoința gânditorului de "a găsi termenul cel mai potrivit pentru conceptul sau" (A312 / B369, p. 309 din tr. sp.), cu toate că asupra relației între aceste două elemente, a rolului factorului lingvistic în procesul de cunoaștere nu emite
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
senzorială, fiind astfel inaccesibil simțurilor. Din această perspectivă el postulează pentru prima dată ideia că „frumosul ca formă este finalitatea supremă a unei vieți Înțelepte” introducându-l astfel În domeniul eticii. Nu neagă frumosul la care se ajunge printr-o dialectică erotică, dar susține ideia că există un frumos la care se ajunge pe cale intuitivă, prin nous (intelect intuitiv). Ca și Socrate asociază frumosul binelui, găsindu-le superpozabile prin faptul că au la bază aceleași calități, adică; ordinea, măsura și proporția
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
senzorial: văz, auz, pipăit. De aceea el și face precizarea că ordinii, măsurii și proporției care ar caracteriza frumosul, li se adaugă virtutea și echilibrul, la care nu se ajunge prin simțuri ci mai degrabă pe cale intuitivă sau printr-o dialectică erotică: a satsfacției, plăcerii sau voluptății. De aici și suprapunerea semantică a noțiunii de frumos cu noțiunea de bine, În care chiar cuvântul bonum (bun, bine) se transformă În bellum (frumos) trecând prin diminutivul său benelum. Creștinismul a preluat În
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
biologică și socială. Principiul acestei concepții este că lupta, competiția și conflictul Între grupele de vârstă antrenează schimbări sociale și progrese pe calea bunăstării. Se vede de la distanță că fondul teoriei este de sorginte marxistă, care statuiază lupta contrariilor În dialectica progresului social (vechi - nou, tânăr - bătrân) asimilându-l luptei de clasă, principiu comunist care a Însângerat umanitatea de-a lungul a 72 de ani și mai continuă pe alocuri și astăzi. Competiția pentru locurile de muncă, discriminarea salarială, pensionarea obligatorie
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
realiza orientarea religioasă, ideologică și politică care-l pot face pe tânăr opozant sau intolerant, orientare care ține de contextul social și În general de ceea ce societatea oferă tânărului În perioada când se formează pentru că, printre altele, simțul critic În dialectica dezvoltării umane este extrem de acut la această vârstă. O dominantă În comportamentul adolescentului devine preocuparea pentru realizarea În plan personal În ceea ce privește perspectiva ca existență, carieră și familie. Toate acestea presupun un plan pentru independență economică, separarea de familia de origine
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
ale trecutului: „Voi merge încet, poate grav, spre vârsta mea nouă, voi privi atent la formele inedite, îmi voi umple sacul cu obșteștile încântări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli învățăturile bătrânilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de “îmbătrânire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-a depășit niciodată tălmăcirea școlărească de simplă artă poetică de fragedă tinerețe. Dar Epigonii nu-și dezvăluie înțelesurile fără ansamblul operei, fără modul cum conturează Eminescu "dialectica" eternei reîntoarceri, în istorie și în artă, cum intuițiile lui se întâlnesc cu ale lui Nietzsche și se despart, în același timp. Arsenalul de imagini eminesciene coincide, în bună măsură, cu al lui Nietzsche. Lumea ca teatru li se dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmoderniști". Raportându-se la istorie, ei vor progresul cu orice preț, precum Cațavencu al lui Caragiale, iar în plan real-istoric precum C. A. Rosetti, calificat de Eminescu drept "părintele demagogiei române". Interesant că opțiunea lui Nietzsche pentru epigon vine din dialectica eternei reîntoarceri, care abandonează, totuși, ideea hegeliană de progres. Știut e că și Eminescu e un antihegelian, dialectica lui fiind, în realitate, o antitetică. E una dintre acele întâlniri stranii dintre Eminescu și Nietzsche, dovadă că ei gândeau la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
plan real-istoric precum C. A. Rosetti, calificat de Eminescu drept "părintele demagogiei române". Interesant că opțiunea lui Nietzsche pentru epigon vine din dialectica eternei reîntoarceri, care abandonează, totuși, ideea hegeliană de progres. Știut e că și Eminescu e un antihegelian, dialectica lui fiind, în realitate, o antitetică. E una dintre acele întâlniri stranii dintre Eminescu și Nietzsche, dovadă că ei gândeau la fel, dar în ecuații ontologice total diferite. O "ecuație" sofistică, la Nietzsche, în spiritul adevărului, la poetul nostru. "Filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
au o apariție... istorică!), concepte operaționale etc., toate într-o incoerență haosmică, pe care bietul învățăcel trebuie să le uite chiar a doua zi de după bacalaureat. Re-, ne asigură Lyotard, are sensul de întoarcere la punctul de plecare, evocând aceeași dialectică a eternei reîntoarceri nietzscheene. Interesant că, de data aceasta, Lyotard trebuie să reintroducă pe novum, pe care postmodernismul îl respinge, cu singura lui excepție. Doar această reîntoarcere garantează ceva nou. E o garantare, însă, ce nu funcționează la nivelul diacronic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Așa ar fi, dacă, în realitate, teoria nemoianiană n-ar musti, din capul locului, de ideologie. Teoria secundarului are o țintă precisă: de a discredita majoritățile în favoarea minorităților, fiind un tipic simptom de political correctness. Aparent, Virgil Nemoianu propune depășirea dialecticii de tip hegelian, funcțională în imaginarul modernist al istoriei ca progres, în favoarea unei antitetici cu o destul de veche tradiție în gândirea românească, de la Dimitrie Cantemir și Ion Heliade Rădulescu până la Eminescu, Blaga și Ștefan Lupașcu. El pare a ține cont
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poezia" naturii (frunzele), așa cum, la rându-i, "poezia" omului poate fi dezbrăcată de cuvinte, iar catedrala de "schele" spre a putea fi contemplată chiar în inima tăcerii. Surpriza e că, deodată, Wittgenstein devine "eminescian". În cartea mea din 1984, Eminescu Dialectica stilului, am vorbit pe larg despre gestul dezbrăcării de formă la poetul nostru. Acest frapant fenomen fusese sesizat încă de Mircea Eliade în celebrul său eseu Mitul insulei lui Euthanasius (1939). Ascuțimea gândului eminescian este cu atât mai tulburătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lucrările lui Ernest Mandel, pe care se sprijină unul dintre cei mai serioși teoreticieni ai postmodernismului Fredric Jameson). Teza lui Jürgen Habermas că modernitatea a fost un proiect neîncheiat, pe abandonul căruia a crescut postmodernitatea, se coroborează perfect cu viziunea "dialectică" a lui Jameson 210. Prima revoluție tehnologică (1848-1890), aceea a mașinii cu abur, are corespondent un capitalism de piață (națională), arcuindu-se, în plan literar, între romantism și realism (naturalism); a doua revoluție tehnologică (1890-1940), a motoarelor electrice și a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
gândeau în cheie transdisciplinară. O premisă personală era, în ceea ce mă privește, critica ontologică pe care o practicam deja pe vremea când postmodernismul se găsea la apogeu în lume. O particularizasem în ceea ce am numit poetica oglinzii, valorificată în Eminescu Dialectica stilului (1984), apoi în toate cărțile mele, culminând cu Complexul Bacovia și Caragiale abisal. Abia după lectura cărții lui Basarab Nicolescu Transdisciplinaritatea, m-am decis că e timpul consacrării termenului transmodernism ca marcă a noului secol XXI. A urmat un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transdisciplinaritate constituie, după opinia mea, contribuția europeană cea mai însemnată la cristalizarea noii paradigme. Filosofia lui Ștefan Lupașcu, altminteri, este și o cheie hermeneutică pentru reinterpretarea operei lui M. Eminescu, instrument de care m-am slujit încă din lucrarea Eminescu Dialectica stilului (1984). Întemeietorii transdisciplinarității n-au folosit termenul transmodern, însă ei sunt "localizabili" în plină transmodernitate. În context, filosofia neoraționalistă a lui Ștefan Lupașcu stă la temeliile transdisciplinarității. Gândirea lui este considerată una pentru mileniul trei. Faptul a fost recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lume, așa cum filozofia, tot vie și neparalizată de absolut, concepe din plin distribuirea absolutului unic în unități și a ființei în deveniri"301. Pe același fond al matricii triadice europene vine și filosofia lui Ștefan Lupașcu, dar nu în sensul dialecticii triadice hegeliene. Pentru a o descrie, Petru Ioan se vede în situația de a recurge la o adevărată invazie de trei: "În portretul-robot pe care i-l asigură Ștefan Lupașcu, noua logică, <<ternară>>: (6) nu abolește, ci doar restrânge acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
N. Georgescu-Roegen, Basarab Nicolescu ș. a. Originalitatea lui Ștefan Lupașcu vine din extraordinara lui capacitate interdisciplinară și transdisciplinară, care i-a permis ca pe fondul unor disponibilități native, să redimensioneze concepția despre materie și formă a lui Aristotel (hilemorfism), cât și dialectica lui Hegel, coroborându-le cu marile achiziții din filosofia și știința secolului al XX-lea, începând cu descoperirea cuantei lui Max Planck la 1900 și continuând cu complementaritatea lui Niels Bohr, cu principiul excluziunii lui Pauli sau cu relațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
științifică, având drept corespondent știința fizicii, golită de afectivitate, rece. Ea provoacă boala mentală numită schizofrenie.310 Etica biologică este a eterogenizării ierarhice, dezvoltând antagonisme între omogen și eterogen, în care este prinsă știința medicinii. Este etica ideologiilor conflictuale din dialectica lui Hegel Și Marx, conformă cu logica clasică a tezei și antitezei, ducând la antagonismul claselor și la totalitarism, dar tot atât de bine la individualism excesiv, anarhic, "liberalism sau capitalism sălbatic, conform cărora nu mai contează decât reușita individuală, în dauna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
va fi de nici un ajutor, așa că își va deschide un drum nou. Încercam, pe vremea aceea, și eu un drum nou în eminescologie, chiar cu ingerințe heideggeriene, dar cartea Svetlanei Paleologu-Matta va avea o soartă și mai contorsionată decât Eminescu Dialectica stilului (1984). Eminescu și abisul ontologic a fost, mai întâi, redactată în franceză, ca teză de docență, sub titlul Eminescu, axiologie poétique. Însă comisia de la Universitatea din Zürich nu-l cunoștea pe Heidegger, în jurul acestuia, altminteri, creându-se o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care, într-o adecvată traducere a lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rupture / 230 XIII. The poetry of transparency / 237 XIV. The transmodernism of Victor Teleucă / 245 XV. In the crystal's grove / 258 XVI. Why Kundera is not postmodernist / 266 DE ACELAȘI AUTOR: *Marele zid, roman, Editura Junimea, Iași, 1981; *Eminescu Dialectica stilului, Editura Cartea Românească, București, 1984, col. "Eseuri"; *Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992, col. "Studii eminesciene"; *Istoria Hușilor, Editura Porto-Franco, Galați, 1995, coordonator; *Plecat-am nouă din Vaslui, epigrame, Vaslui, 1996, în colaborare; *Provocarea valorilor, eseuri critice, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Gauthier sunt derivaționiști, ei nu sunt și fundaționaliști. Ei nu pretind c] acele credințe din care decurg teoriile lor vorbesc de la sine sau sunt autojustificabile. 3. Alte probleme de metod] Diferențierea dramatic] dintre fundaționalism și coerentism pe marele ecran al dialecticii filosofice poate ascunde faptul c] ele au multe în comun. O problem] important] pe fundalul acestei dezbateri este dac] și în ce m]sur] teoriile morale pot sau trebuie s] fie legate de revizuire. În aceast] privinț], fundaționalismul și coerentismul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]