6,113 matches
-
Cu trecerea anilor își câștigase ceea ce, până cu câteva zile înainte, considerase că e o faimă bine consolidată de om dur, dar, scormonind acum în adâncul sufletului, recunoscu că o asemenea duritate se născuse, cum se naște întotdeauna, dintr-o disperată nevoie de a-și ascunde slăbiciunea. Demult, în tinerețe, într-o zi de tristă amintire, frica l-a obligat să reacționeze cu neobișnuită violență, și când, așa cum se întâmplă deseori, unui prost i s-a năzărit să pună acea violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un tun? Vreau o rochie lungă, neagră, de dantelă, cu decolteu adînc la spate, o pereche de pantofi de lac escarpen, un șirag de perle veritabile, să mă plimb prin casă de la bucătărie la baie și să murmur un poem disperat: „Ești cea mai frumoasă“. Tronc Marițo, era o vorbă În mahalaua copilăriei mele. Mi se usucă pielița unghiilor și crapă. Stephen Dedalus a fost și el tînăr și deștept, a văzut și Parisul, și totuși! Ce rost mai are să lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Marx și toate textele sanscrite În traducerea lui Simenski, și Papini și Ilia Ehrenburg și Croce și Rilke și Solohov și Proust, i-ai trăit de pomană pentru că nu se mai poate schimba nimic la valoarea de atunci, Încerci senzația disperată a miliardarului după o reformă monetară. Și dintr-odată Îți dai seama că nu mai faci față. Sindromul Începe cu adularea lor și cu umilirea ta, apoi ți se face rușine, taci tot mai des și tot mai mult. Interesant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Noaptea m-am culcat și a doua zi m-am uitat din nou la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi s-a oprit și cealaltă. Doar așa, din mers. La prânz nu mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Eu sunt stângaci, dar nu face nimic. Pentru un bărbier e altceva. Când eram copil, a apărut la noi în sat un bărbier din ăsta. Apoi, când s-a apucat să-l radă pe cârciumar, ăla a început să urle disperat. Toți cei din sala mare au dat buzna în bucătărie, țăranii, tăietorii de lemne, chiar și preotul, pentru că acolo stăteau ei de dimineața până seara, iar preotul a spus că numai Satana bărbierește cu mâna stângă. Asta i-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sunteți florar?“ - l-am întrebat eu emoționată. „Nu. Scamator“ - mi-a spus el. „Și dacă v-aș cere orhidee?“ „Cu ele mai trebuie să exersez.“ „Asta înseamnă că liliacul și margareta nici nu erau adevărate?“ - l-am mai întrebat, deja disperată, pentru că mă și vedeam săpând după Bálint și spălându-l de râme. „Alea nu, dar trandafirul ăsta e adevărat și vă aparține.“ Apoi a calculat în patruzeci de secunde rulajul din ziua respectivă, dar a fost tare nemulțumit de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
scării după el și după câteva săptămâni i se amputau ambele picioare de la coapse. Tânărul Hárász Árpád n-a făcut decât două greșeli. Prima a fost că i-a adus filmul lui Engelhard ca să-l developeze, care i-a comunicat disperat trista veste, smulgându-și cămașa de pe el. Că pe cuvântul lui, nu a mai văzut una ca asta, dar, când să scoată rola din casetă, în plin soare, o fi primit lumină. Și c-ar putea să-l recompenseze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aveți de căutat, domnișoară Jones? —Sam, te rog... Niște schițe ale mele pe care i le dădusem să-și facă o impresie, acum câteva săptămâni. — Mi-e teamă că nici nu știu de unde să încep, a răspuns pe un ton disperat. Aa, nu-ți face probleme. Va trebui să iau totul la mână. Se uita undeva dincolo de mine, în partea cealaltă a camerei, la niște coloane, fiecare în jur de doi metri înălțime, făcute din foi de metal gravate cu diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
scontat pentru apartamentul 14C. Probabil că așa s-a și întâmplat. După o vreme, vocea lui a spus implorându-mă prin interfon, sub formă de întrebare mai degrabă decât de cerere: —Pleacă! Nu am răspuns. După un minut a spus disperat, cu vocea alterată de dispozitiv. —Te rog să pleci. De ce ai venit? —De ce erai în fața casei mele? Nici un răspuns. începuse să mă doară arătătorul. Am făcut schimb cu mâna stângă. Mi-am îndreptat privirile spre peticul de iarbă verde din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
legătură cu moartea lui Lee, o las baltă. S-a uitat fix la mine, așezându-se din nou pe canapea. Știam că face niște calcule. După un minut sau ceva de genul ăsta, a spus: —Walter m-a sunat. Era disperat; mi-a spus că trebuie să vin imediat. Am chemat un taxi, dar mi-a luat mult până să ajung. I-am spus șoferului să oprească la capătul străzii. Voiam să iau o gură de aer înainte să intru. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și pe mâini, pielea alunecoasă plină de transpirație fierbinte, cu gust sărat și excitant. Ne-am luptat toată noaptea ca niște animale, într-o liniște stranie, singurul sunet fiind cel al corpurilor noastre care se întâlneau, se pătrundeau, se luptau disperate unul cu altul, găsind eliberare numai ca să o ia de la început, niciodată satisfăcute, fără liniște și lacome, din când în când violente. Voiam să îl rănesc, să îl pedepsesc, și toate emoțiile mele își găseau ecou în ochii lui ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întrebat-o. Harriet și-a ridicat capul. Plânsese din nou și avea fața udă de lacrimi. — Da, promit. Oricum e în Manchester. A plecat după ce... și vocea i s-a stins. —OK. —Sam, nu înțeleg de ce mă ajuți, a întrebat disperată. De ce nu te duci să le spui? Nu știu, am recunoscut. Dar am făcut și eu prostii la vremea mea. Asta nu mă face un criminal fără inimă. Dintr-odată m-am simțit oribil de rușinată. îmi răsuceam piciorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că mama venise ca să se certe cu cineva. Îl privea când pe Nunu, când pe mine. Când Nunu a comandat șampanie, a izbucnit: - Fiica mea nu e o curvă! Se făcuse liniște în toată sala. - Vorbești prostii, a șoptit tata disperat. - Taci din gură și bea, bețivanule! Apoi s-a întors din nou spre mine: - Sper că nu ești gravidă! Câțiva din clienții restaurantului începură să tușească. Era periculos să vorbești despre graviditate. Peste tot unde lucrau femei se făceau controale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ca să-l critice pe el. Înainte de „nebunia cu sulul“, Noah fusese un pasionat colecționar de cărți rare. Cumpăra cărți rare numai pentru plăcerea de a se pierde în ele, privindu-le. Acum simțea că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
el de frică. Am ajuns apoi departe cu gândurile. După o perioadă nedefinită de timp în care cred că am avut un vis, orb cu ochii deschiși, mă trezesc speriat și parcă lovit în tâmplă de un buzdugan. Mă uit disperat în jur, cu oribila spaimă pricinuită de faptul că nu știu cine sunt și de ce mă aflu în înaltul cerului, dar iată, datorită zborului vertiginos, a incredibilei viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan, prințul Luca este la locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în gură sau nu, căci nu voia să-l doară. În loc de dinți în gură însă, simți un mare gol. Asta pentru că moșul, mecanic priceput, îi deșurubă pula instataneu, dispărând cu ea-n mulțime cât ai zice pește. - Aaaahh!!! urlă Luca, disperat, făcând ca toți dracii. Hoțul, hoțul!!! Prindeți-l, mi-a furat pula!!! Sacrilegiu! Câțiva se repeziră după el. Era prea târziu, însă. Câteva ore mai târziu, un telefon misterios îl chemă pe Luca-cel-fără-de-pulă la sediul Gallimard. Noul posesor și autor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
brusc până și ocheada aruncată întâmplător și ritmic spre tavan. - Nimeni? se miră Euripide. Ei, haideți, nu se poate, doar adineauri i-ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta căzu exact ca o nicovală asupra mustăciosului Maro. Amândoi făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu ești, ți-o spun eu... Brusc mi-a venit să leșin, văzându-l ca prin vis pe Maro cum tocmai spunea ceva ce n-am auzit, numai că spre norocul meu mi-am revenit destul de repede. Am strigat - cred - disperat, nici nu mai știu, pentru că nu credeam că cineva poate fi atât de rău. O asemenea rușine nu pățisem în viața mea. - Te crezi deștept, Luca Dinulescu, sau ce? am auzit din nou și iată că acum îmi era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sufletul să se înspăimânte și să vrea să fugă din mine, aruncând ușurimea ființei mele cât colo, izbind-o de Nadir. Însă cu toate aceste avertismente ale pietrei filosofale pe care o țin ascunsă în interiorul meu, cu toate aceste semnale disperate pe care le primesc de la mine însumi și care mă fac să tresalt și să mă zvârcolesc precum un dement, de frica morții, eu totuși continui să mă apropii de camera aceea, supunându-mă unor îndemnuri cu totul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din urmă pe cea de-a doua, mă aruncam în direcție opusă, pe urmele primei femei pe care n-o mai găseam pentru că se depărtase prea mult. Îmi făceam loc cu greu printre oamenii care-mi veneau în întâmpinare, căutam disperat și, cu cât mă agitam mai tare, cu cât căutarea era mai îndârjită, cu atât mă încredințam pe mine însumi că ea, tocmai ea, cea care m-a chemat, cea care m-a privit peste umăr și a dispărut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu buzele lui arse de vânt. - Ai rămas băiatul frumos pe care-l știu, strigă el în bătaia vântului, și văd - în acest moment vântul îi întoarse din nou borurile pălăriei -, văd în ochii tăi - striga el - dorul nemuritor al disperatului. Și, mormăind ceva, pare-se, nu căuta sau ceva de felul acesta, care se pierdu în vânt -, Iag se încruntă de efort și se lăsă pe spate ca să poată umbla în buzunar. Trase de acolo câteva hârtii de o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Păstrând aceeași tăcere și fixând cu ochii același punct din fața ei, mama căută în sân cu mâna ei tremurând puternic și scoase de acolo o chitanță de la casa de amanet de culoare galben-canar. - Dar eu am nevoie de bani, strigam disperat, gata să plâng la gândul că Sonia mă așteaptă deja și că eu nu pot merge la ea, am nevoie de bani și pentru asta vând casa, fac moarte de om! Străbătui rapid sufrageria și, ieșind în fugă pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
admirație Iag, clătinând din cap. Dar, vrând parcă să-l scutească de orice laude, Sonia își duse mâna cu ceas la ureche, ascultă tictacul lui și, apoi, privi cadranul. Profitând de faptul că era ocupată, Iag îmi semnaliză din ochi disperat: „Plec, chipurile, imediat“. Când a plecat Iag, deja se lăsase seara și începuse să bată vântul. De după colț, apăru o trâmbă de praf care, ca un mic uragan, întoarse fața de masă, ne închise ochii, trecu mai departe și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să fac, în aceste minute hotărâtoare sărutările Soniei și apropierea ei mă emoționau din cale afară și eram prea sensibilizat pentru a mai putea fi și senzual. „Ce să fac, ce să mă fac, ce să mă fac?“ - gândeam eu disperat, înțelegând că Sonia este tipul de femeie pe care trebuie s-o iei deodată și în plină forță. Intuiam că trebuie să fac lucrul acesta exact așa, și nu altfel, nu pentru că Sonia s-ar fi opus, ci pentru că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de un argintiu-roz. Casa din fața mea e toată luminată, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]