68,163 matches
-
și anume ultima lui versiune, datată 1996 (aproximativ 150 de pagini). Cartea prezintă interes pentru specialiști și, prin câteva zeci de pagini inspirate, pentru nespecialiști. Mircea Nedelciu, lider de opinie al prozatorilor generației '80, lucid și rațional, capabil să ia distanță critică - și chiar cinică - față de orice formă de sentimentalism, nu mai este aici atât de consecvent cu sine, lăsându-se absorbit adeseori de retrăirea unor momente autobiografice, ca un bătrân care răsfoiește un album cu fotografii de familie. Din când
Scriitorul și funcționara de la poștă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16534_a_17859]
-
ascunse apoi, din nou, bine și se simți stăpînă pe sine. Se apropie de ceilalți țigani și muncea alături de ei, dar cu un spor deznădăjduit. O răsucire de mîndrie avu cînd un fecior de țigan o îmbrățișă. Realiză pe dată distanța enormă care o desparte, totuși, prin naștere, de ceilalți țigani. Continua să muncească, trezindu-se, cîteodată, cîntînd vechi cîntece țigănești de tabără. O stăpînea gîndul răzbunării pe ucigașul părinților ei. Era, socotea, rostul ei în lume. Porni spre bătrînul Miloș
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
un mediu condamnat poate rămîne o plăcere secretă; aparențele sînt astfel salvate. în cazul lui Preda, limbajul vulgar sau violent e însă atribuit unor țărani, adică unei categorii care întruchipează, în mitologia națională, puritatea și tradiția; în acest caz, asumarea distanței e mult mai puțin probabilă. Dincolo de această plasare diferită, există și deosebiri de strategie discursivă, care apar doar la o analiză atentă a textelor. într-un număr de pagini echivalent, înjurăturile (grave, blasfematorii) sînt mult mai puține la Barbu, deși
Paradoxuri ale limbajului agresiv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16577_a_17902]
-
a avut dintotdeauna o dimensiune inițiatică și vizionară. Cu atât mai mult acest lucru se întâmplă în condiții-limită, când intelectul nu se mai împotrivește intuiției și tinde să se refamiliarizeze cu absolutul. Cu toată impresia de gratuitate, lipsită de protocolul, distanțele și complicațiile teologice ale discursului mistic, poezia devine un fel de suflet, bun la toate, o înmănunchere vie de sensuri, pornind de la care se poate construi un întreg sistem axiologic. Pe iconii și poantele poeziei șaizeciste, cu mari brazde în
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
fel cum ni se par nouă acum scenele de viață din secolul al șaptesprezecelea privite în desenele, picturile epocii sau după literatura vremii. Aceeași pustietate a spațiului citadin mai ales lipsit de vehiculele inventate abia spre sfîrșitul sec. XIX; aceeași distanță fizică între oameni, mult mai rari; aceeași senzație de "gol istoric" pricinuită de absența civilizației tehnice moderne. Cum va fi văzut, așa dar, acest obsedant finiș al secolului XX la isprăvirea căruia gîfîim cu toții? Cel mai hazliu lucru, probabil, ar
Pe brânci by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16578_a_17903]
-
trăiesc în prezent și au mari dificultăți în perceperea viitorului. În fiecare dimineață, la ieșirea din somn, își regăsesc cu greutate propria identitate. Nu posedă imaginație și fac eforturi să-și mute atenția de la un lucru la altul, să parcurgă distanța între contexte, fraze și propoziții diferite. Cunoașterea și înțelegerea lor, precum și comunicarea sprijinită pe acestea, sunt profund non-contextuale și rigid-literale, într-o cecitate mentală care le fracturează legăturile cu cei din jur. Ca și ceilalți autiști "high-functioning", Matthew e pasionat
La școala Harmony by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11838_a_13163]
-
Numele unei școli la care Matthew a învățat, Harmony, e întru totul simbolic. Tatăl învață să se armonizeze cu fiul său atât de special, să intre pe lungimea sa de undă, să micșoreze, cu dragoste, atenție și infinită răbdare, traumatizantele distanțe. E drept că nu ajung să comunice așa cum o fac autiștii între ei (într-o limbă de deasupra limbajului, de la suflet la suflet); dar este, în acest efort de apropiere și înțelegere reciprocă, ceva eroic, ca într-o tragedie contemporană
La școala Harmony by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11838_a_13163]
-
1 Cor. 15, 13) pentru că, în toate momentele, el s-a împărtășit de o nouă viață, fiind mort pentru trecut și uitând lucrurile anterioare. 89 În viziunea Sfântului Grigorie de Nyssa, din moment ce Binele este infinit, nu există o limită a distanței pe care omul o poate parcurge în acea direcție. Deci, chiar după moarte, omul va continua un perpetuu progres în călătoria sa spre Dumnezeu. Pe măsură ce sufletul crește în bunătate, capacitatea sa pentru bunătate crește și ea. Nu e vorba în
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
de numere, de săptămâni, de cronici literare și alte texte (studii, interviuri, editoriale, file de dicționar, pagini de manual, fragmente din teza de doctorat, topuri editoriale...), care au avut pentru mine un rol formativ extraordinar. Datorez enorm acestei reviste. Evaluând distanța dintre tânărul absolvent de Litere și cel care sunt astăzi, îmi dau seama că fără ALIA aș fi fost la jumătatea sau chiar la sfertul drumului parcurs. Scrisul săptămânal nu este o pierdere de vreme, o scufundare în praful publicistic
Memento ALIA by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11852_a_13177]
-
ALIA n-ar fi existat. C. Stănescu a fost cel care mi-a dat șansa de a scrie săptămânal în revistă, susținându-mă apoi, în tot acest timp, cu o mirabilă generozitate umană. Nimic din exterior n-a contat: nici distanțele geografice de la care trimiteam cronicile, nici încazarmarea în serviciul patriei, nici problemele și necazurile care nu ne-au scutit, vai!, pe nici unul dintre noi. Relația și, îndrăznesc să spun, prietenia cu C. Stănescu reprezintă pentru mine unul dintre cele mai
Memento ALIA by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11852_a_13177]
-
și iubirea e tragică. Dacă ar fi să aleg între umor și profunzime ca să-ți caracterizez versurile, pe a doua aș alege-o. Tu cum te-ai caracteriza? E.F. Poezia engleză folosește cu încântare ironia pentru a ține sentimentul la distanță. Poemul acela nu e sentimental - spaima pierderii și a despărțirii sunt cât se poate de reale. L.V. Unul din poemele tale are titlul unui ciclu de Ruth Fainlight, Sybil. Ești prietenă cu Ruth Fainlight? Aveți în comun un sentiment de
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
interese comune aveți? Cine vă sunt complicii?", și așa mai departe. Evident că răspunsurile ar fi rămas aceleași, dar niscaiva amănunte picante tot ar mai fi apărut. În această țară a lui Șestache, unde bestiile se înțeleg din priviri, de la distanță, așa cum peștele își trimite curva la client fără ca persoanele neavizate să-și dea seama de mesajele schimbate, chiar nu e nevoie să te vezi de multe ori pentru a pune pe picioare o escrocherie în stil mare. Chiar aveți impresia
Țara lui Șestache by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11875_a_13200]
-
realului cu idealul sugerează un sfîrșit iminent al tuturor celor ce ființează, dar proiectat pe infinit: "Nu-i vorba numai de cuvinte aici/ e poate dreptul la colb al cărnurilor ultragiate/ cutia de scrisori nu îți naște urmași/ mereu o distanță rămîne neacoperită" (ibidem). Cele mai obișnuite percepții devin pretexte ale unui hazard oracular: "libertatea mea/ caută să se recunoască/ în pata de pe mîna unui străin/ poate doar o veche arsură de țigară/ acum calmă ca o limbă moartă" (ibidem). Disjungem
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
pietrele și miroase dulce a miere de albine", umbrele cresc din ce în ce...Din ce în ce mai tăcut, din ce în ce mai înșelat, trecut prin decepțiile războiului și prin "școala" comuniștilor "de bine", este, în amintire, o siluetă îndepărtată, după care degeaba fugi, la ani distanță. Brașovul, orașul vacanțelor cu tata, rămîne, pentru Bianca Balotă, de nevizitat o vreme. Străbătîndu-l, într-un tîrziu, la pas, cu niște turiști străini, întîlnește o "siluetă" de bătrîn, semănînd atît de bine cu "domnul Marcu", acela de pe vremuri...Da, doar
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
este, prin firea ei, potrivnică mitizărilor. Este o lume mai înțelegătoare, relativistă, nu în sensul rău al cuvîntului. Există la noi un soi de prejudecată împotriva relativismului. Dar relativismul moderat are și el meritele lui. Implică spiritul critic, o anumită distanță, refuzul angajărilor iraționale. Nu cred în mituri naționale. Putem să avem miturile noastre individuale. Dar o cultură bazată pe mituri și idolatrii o angajează pe un drum greșit". în vacarmul cu stridențe adesea isterice de la noi, vocea calmă și echilibrată
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11894_a_13219]
-
particularizată de două contexte: conjunctura care o face necesară și "derogarea" prin care devine posibilă. Situația nu e, la drept vorbind, foarte rară. Se poate aproxima, în fond, cu un efort de-a rămîne pe poziții, economisind atacurile "constructive", la distanță, în favoarea celor "de nevoie", a unei lupte de uzură, cu mișcări cît mai calculate și cît mai "meschine". De obicei, din asemenea "încercuiri", scăparea probabilă e renunțarea uneia din părți. Există, însă, o altă alegere: trimiterea unui "sol" pe terenul
Id și identitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11900_a_13225]
-
ici, colo, mărfuri vitale, petrol, grîne, corespondențe de tot felul, ființe de tot felul, gînduri de tot felul. Cu ajutorul ei, chiar și în acest secol, oamenii se deplasează, merg unii către alții, călătoresc cu diferite interese, cu diferite viteze, străbat distanțe pe care le vizualizează, intră în posesia pămîntului pe care trăiesc. Teatrul? Ce face el? Nici nu poate intra într-o asemenea competiție, ar zice unii. Oare? Nu ne duce el peste tot, și în noi înșine, ca vîntul și
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
era necesară crima și, în funcție de aceasta, cine avea interesul să o comande. Ipotezele lui Ted Anton în această privință sînt cele pe care le știe toată lumea: bătrînii legionari din zona Chicago, supărați pe faptul că tînărul savant începuse să ia distanță față de ideile politice ale mentorului său, Mircea Eliade, mai mult decît atît, era pe punctul de a se căsători cu o evreică și - se speculează - chiar de a se converti la mozaism; foștii agenți ai Securității, rămași activi în străinătate
De ce a fost ucis profesorul Culianu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11925_a_13250]
-
lui, cu depresiile, cu angoasele lui, sertare pe care scriitorul le deschide succesiv, cotrobăind răbdător înăuntru, nimic să nu scape neexplorat. Primele rafturi. Alfred și Enid au ajuns la senectute, au trei copii, nici unul aproape, cu toții rătăciți pe tărâmul american. Distanța se creează lent și locul afecțiunii e luat de formalități: o felicitare de Crăciun, un cadou banal... La șaptezeci de ani, după pensionare, trezindu-te îngropat în ceea ce ai adunat timp de șapte decenii (chitanțe, facturi, obiecte inutile, amintiri), ce
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
cu Petru Dimitriu. Un schimb de mesaje scrise, pe care Marta Petreu îl reproduce ca atare, mai adăugînd și scrisori ulterioare pe care intervievatul i le-a trimis. O dovadă că Marta Petreu a nimerit la fix. Chiar și de la distanță.
Ce vrea Marta Petreu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11990_a_13315]
-
Îl iubește? Pe cine? Nu mai este vreme de răspunsuri. Mai există azi astfel de legăminte? Și dacă da, mai sînt duse la îndeplinire? Copacul nostru freamătă. Discret. În raport cu el, interpreții sînt pitici. îl privesc fascinată. însumează diferite perspective, profunzimi, distanțe, spații de joc, drumuri care vin și se duc, care urcă și coboară în coama lui, care merg în sus, în jos, ca pe scara lui Iacob. Ca și noi. Ca și aspirațiile noastre, ca și păcatele noastre. Se întoarce
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
film al lui Pintilie, Balanța -; la nivelul unui film o astfel de scenă reprezintă o excelentă pată de culoare locală; într-un roman ea nu mai are însă nici un haz, mai ales după ce ai văzut ambele filme). La cîțiva ani distanță, Răsvan Popescu reia într-un fel acest procedeu de transformare a unui scenariu într-un roman, după apariția filmului. Chiar dacă filmul Femeia visurilor nu a fost proiectat încă în cinematografe, regizorul său, Dan Pița, explică circumstanțele în care a apărut
Cartea sau filmul? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11996_a_13321]
-
litterature au service de la revolution, arta ca manifest al unei ordini sociale. Cînd Lovinescu începe să-și pună problema "schimbărilor" de tot felul, Marele Război tocmai răvășea definitiv imaginea pe care arta i-a "propus-o" lumii. La niște ani distanță, Theodor Adorno se va întreba, continuînd, parcă, aceeași discuție, ce rost mai are metafizica după Auschwitz. Sigur că, de la Eliot încolo, s-a "aflat" că nu se mai poate scrie la fel după apariția unui scriitor mare, sau "interesant" într-
Scris-cititul cutumiar by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12004_a_13329]
-
din, în cazul lui Lovinescu, aproape jumătate de veac. Avantajul criticii "la zi", apărute dintr-un tipic al modernismului, acela de-a sincroniza, aproape, evenimentul și "glosa" lui, este posibilitatea de-a aplica, unui "set" de cărți apărute la mică distanță, aceeași "măsură". Lovinescu profită de el, fără să lase niciodată mulajul în care prinde formele literaturii să se întărească prea tare. Trecutul trebuie să se prelungească spre prezent cu mlădieri firești, nu cu superbia antipatică a călătorului cu loc rezervat
Scris-cititul cutumiar by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12004_a_13329]
-
spre misiunea lui de pază la graniță: "După spița tatălui și după spița mamei, Marusea era rusoaică sadea... și totuși pentru mine ea nu era decât o basarabeancă. Pe când rusoaica pe care o așteptam, rusoaica din visurile mele... Doamne, ce distanță..." (p. 8). Marusea nu era "rusoaica întreagă", rusoaica râvnită, pentru că, în gândul lui Ragaiac, "iubirea care-o mistuie ar fi putut să se arate altfel, nu știu cum..." (p. 8). Deci, e limpede, locotenentul Ragaiac nu caută doar o altă femeie, mai
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]