19,850 matches
-
locuiesc pământul, aș fi devenit probabil un adept al lui Confucius. Mi-am dat seama relativ târziu, în urma călătoriilor mele în China și a cursurilor ținute împreună cu colega mea chineză și prietenă Julia Ching la Tübingen, în anii '80, că distincția dintre Vest și Est, Orient și Occident este superficială. Pe lângă religiile profetice ce originează în Orientul Apropiat iudaismul, creștinismul și islamismul și a celor mistice de proveniență indiană, îndeosebi hinduismul și budismul, religiile de origine chineză, confucianismul și taoismul, formează
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și anima în modul de a trăi, se extinde la orice alt tip de activitate artistică, deci și la stările de infatuare, îndrăgostire și iubire, iar astfel la tot cadrul erotic și sexual. Este necesar aici să fie făcute anumite distincții și să se verifice fiecare lucru păstrând ceea ce este bun. Eros și agapé Mulți teologi în cadrul reflecțiilor lor despre dragoste au făcut totul, fără a reuși, pentru elaborarea unei diferențe, din perspectiva lui Isus, între erosul senzual al grecilor și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nici să-și dea copiii în adopție, dar "prin indulgența împăratului", dacă-și pierdeau vreun copil primeau dreptul de a adopta 4. Codul lui Iustinian modifică vechea Lege Romană permițând părintelui natural să-și păstreze drepturile părintești. Identificăm astfel o distincție între adopția perfectă, deplină care conferea putere adoptatului asupra adoptatorului, respectiv adopția imperfectă care presupunea lipsa puterii părintelui adoptiv asupra copilului adoptat, puterea asupra acestuia din urmă rămânând părintelui firesc 5. Referire la adopție regăsim și în alte sisteme legislative
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
sociale și valorile încurajează reproducerea și celebrează parentalitatea, a nu avea copii, poate reprezenta o potențială cauză a stigmatizării, afectând identitatea și relațiile interpersonale ale persoanelor căsătorite, aflate într-o astfel de situație 356. Aici se impune să facem o distincție între persoanele pentru care, a nu avea copii, este o opțiune voluntară (voluntary childlessness), și cele pentru care a nu avea copii reprezintă un fapt involuntar (involuntary childlessness). A nu avea copii, ca opțiune voluntară reprezintă potrivit unor autori, un
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
încerca pe sine și, pe de altă parte, ceea ce poartă în sine o asemenea capacitate și se definește prin ea, adică subiectivitatea transcendentală sau, dacă preferăm, Ființa în calitate de Viață. Pe această capacitate se întemeiază acest humanitas al omului. Din această distincție între ființare și Ființă reiese că științele nu vorbesc niciodată despre om sau, ceea ce înseamnă același lucru, că ele vorbesc despre el ca fiind altul decât el însuși, ca fiind atomi, molecule, neuroni, înlănțuiri de acizi, procese biologice, fiziologice etc.
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
alegerea temei vizând monoparentalitatea ca o situație în care se află prioritar femeile, temă care este astfel tratată încât urmărește identificarea unor mijloace de emancipare a femeilor părinți singuri (L. Grünberg, 2002, pp. 97-110). Pe tot parcursul analizei, este operaționalizată distincția public/privat și, de aici, a consecințelor privind dificultățile pe care le întâmpină cei care trăiesc în familii monoparentale. Problematica familiei monoparentale este evaluată și în termenii drepturilor celor implicați: copii și părinți. În cele mai frecvente cazuri, sunt analizate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
ca premisă a emancipării lor în general, tot ce este personal este resemnificat drept important din punct de vedere public. Întrebarea însă rămâne: în ce măsură este resemnificat și politic? 1.2. Public și/sau privattc " 1.2. Public și/sau privat" Distincția clasică dintre public și privat era asociată separării locului de muncă de propria casă (gospodărie). În mod curent, ea este reluată prin circumscrierea locului unde se desfășoară activitatea: acasă (în mediul privat) ori în diverse instituții (în cadrul public). Delimitarea respectivă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
masculine”: rațiune, raționalitate, neutralitate, obiectivitate, calcul de interese, meritocrație, competiție, drepturi. În mod analog, sfera privată este asociată trăsăturilor „feminine”: sentimente, intuiție, iraționalitate, părtinire, sensibilitate, grijă (O. Dragomir, M. Miroiu, 2002, p. 302). În acest context, se face, de pildă, distincția între munca desfășurată în sfera publică, recunoscută social și recompensată salarial, și munca în sfera privată, receptată drept o corvoadă obligatorie în vederea reproducerii condițiilor vieții 5. Munca în sfera privată era, în familia tradițională, de tip patriarhal, pusă preponderent pe seama
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
vede mai ales când nu este făcută). În modelul familiei parteneriale, susținerea reciprocă a membrilor familiei permite cooperarea drept con-venire6, iar efortul de întâmpinare a nevoilor de fiecare zi este și un bun prilej de diviziune a muncii în gospodărie. Distincția public/privat poate fi recunoscută și ca amprentă care este pusă pe anumite aspecte ale vieții: în spațiul privat există camere cu o destinație „publică”, unde sunt, de exemplu, primiți musafirii (camere de zi, sufragerii) și camere cu o destinație
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
destinație „publică”, unde sunt, de exemplu, primiți musafirii (camere de zi, sufragerii) și camere cu o destinație exclusiv privată (dormitoarele). Analog, se poate vorbi de vestimentație pentru „afară” (numind spațiul exterior casei) și haine pentru interior, „haine de casă”. Adesea, distincțiile de tipul public/privat sunt considerate subînțelese ca loc al cotidianului banal, ca dimensiuni de la sine circumscrise ale vieții de fiecare zi. Totuși, se pot delimita modele diferite de comportament pe care societatea, în ansamblul ei, grupurile de apartenență în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
al cotidianului banal, ca dimensiuni de la sine circumscrise ale vieții de fiecare zi. Totuși, se pot delimita modele diferite de comportament pe care societatea, în ansamblul ei, grupurile de apartenență în special, le așteaptă de la indivizi, ca răspuns al recunoașterii distincțiilor între public și privat. O bună parte a complexității culturale și conceptuale a modului în care viața umană este organizată în prezent rezultă din dihotomia dintre sfera privată și cea publică și caracterizarea sexuală primordială a celor două sfere de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de familie este un grup de oameni care conștientizează și își cultivă disponibilitatea de a înfrunta provocările vieții de zi cu zi, care își găsesc în relațiile din familie suportul motivațional privind dezvoltarea personală. Karl Popper (1993, p. 198) făcea distincția între o societate închisă și una deschisă, precizând: „societatea magică, tribală sau colectivistă va mai fi numită societate închisă, iar societatea în care indivizii se confruntă cu decizii personale, societate deschisă”. În societatea închisă, predomină legăturile de rudenie, conviețuire, participarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
impersonale. Ca atare, indivizii nu se cunosc direct, trăiesc într-un mediu cumva abstract. Pozitiv este faptul că ei intră liber în relații unii cu alții, inclusiv în relații competiționale, de concurență. În acest context, mi-am propus să reiau distincția popperiană în legătură cu tipurile de familie. Astfel, familia tradițională ilustrează ca tendință preponderentă o comunitate închisă, în care raporturile erau bine precizate prin norme statornicite în timp, iar viața se desfășura conform cu obiceiurile și deprinderile sociale moștenite. Familia modernă, fiind nevoită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Un aspect deosebit l-a constituit încercarea de a surprinde câteva elemente de proxemică. Aceasta cu atât mai mult cu cât folosirea spațiului este condiționată nu numai de elementele general culturale, ci și de reguli interne ale organizării Centrului mamă-copil. Distincția dintre spațiul privat (individual) și cel comun este trasată asemănător cu modul în care se regăsește în internate sau spitale (presupunând condiții mult mai civilizate de locuit). Fiecare cuplu mamă-copil dispune de o cameră proprie, apoi există spații comune: camera
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
având consecințe în sfera publică. Astfel, sunt posibile două opțiuni: una tradiționalistă, care percepe familia ca o instituție socială prin excelență, și alta individualistă, care consideră familia doar ca un grup posibil, în care individul își duce existența. Conform acestei distincții, politicile sociale pot fi direcționate predilect spre funcționarea mecanismului social, ignorând adesea aspectele de împlinire personală a membrilor familiei, acestea fiind considerente care-i privesc în exclusivitate, ori (cel puțin la nivel teoretic) politicile sociale ar fi nuanțate de principii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lua sfârșit. O altă soluție ar fi asumarea maternității ca un bun prilej de împlinire umană, independent de condiționările de factură patriarhală. Aceasta ar fi, de pildă, maternitatea în singurătate (fără partener sau fără partener angajat în susținerea copilului). Preluând distincția făcută de Adrienne Rich între maternitatea ca instituție și maternitatea ca experiență, remarc împreună cu ea că instituția maternității este profund marcată de structura patriarhală a familiei 89. Se observă că are loc un tip de confiscare a capacității de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
este efectul unei înțelegeri a rolului mamei față de copil, într-un mod propriu pentru vechea paradigmă patriarhală: determinant pentru femei este să dea curs funcției de mamă, pentru că numai așa copiii vor crește frumos și armonios. Se poate face deci distincție între carența afectivă și carența maternală, constatându-se că îngrijirea plină de afecțiune a copiilor de către alte persoane decât mamele lor poate să le satisfacă acestora nevoile afective în mod corespunzător și să le confere premise bune pentru o dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
acesta să fie echitabil (J. Rawls, 1971). În accepțiunea tradițională, relațiile în cadrul familiei nu sunt de tip contractual, deoarece dintre părinți și copii există inegalități, iar copiii și femeile nu sunt liberi, ci supuși tatălui/soțului lor. Practic, se întărește distincția dintre sfera publică și cea privată, în sensul primordialității relațiilor de tip contractual în sfera publică și a celor naturale pentru sfera privată. Temeiul naturalității este deseori invocat mai ales când se justifică raporturi de tip ierarhic, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sânge trebuie recunoscută și abia apoi funcționează în plan social. Mai mult, există consecințe legate de intersecția anumitor tipuri de contracte. De pildă, contractul de căsătorie este recunoscut de societate ca fiind dominant față de cel de parentitate. Se fac, astfel, distincții între cuplurile căsătorite legal și cele care nu și-au legalizat relația, între copiii legitimi și cei nelegitimi. Un copil recunoscut drept legitim preia numele de familie, se bucură de îngrijirea părinților, își poate moșteni familia. Drepturile unui copil nelegitim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
făcută pe criterii legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială și despre una mai puțin semnificativă dacă are în atenție criterii cum ar fi: sexul, vârsta, convingerile 47. Conform O.U. nr. 84/2004, art. 4, se face distincția între discriminare directă și discriminare indirectă: prin discriminare directă se înțelege tratamentul mai puțin favorabil aplicat unei persoane după criteriul sex decât este, a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situație comparabilă; prin discriminare indirectă se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
directorul, muncitorul poate avea un suflet mai frumos, mai curat? Da..., mda, mormăi Bart, puțin tracasat de insistența aceasta, care i se părea fără rost. Dar unde vrei să ajungi, mă rog? Crezi cumva că eu nu știu să fac distincția între doi oameni aflați pe trepte socio-profesionale diferite? Sunt jurnalist, nu uita... Femeia își cuprinse genunchii cu brațele și îl urmări încă un minut-două cum măsura cu pașii săi camera de la un capăt la altul. Hai că te-ai plimbat
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
ajuns de vreun an consilier prezidențial. După câteva amabilități reciproce, Marcel își drese glasul și îi transmise pe un ton ceremonios invitația de a participa peste câteva zile, la Cotroceni, la o reuniune în cadrul căreia președintele urma să ofere niște distincții unor sportivi și unor oameni de artă și să rostească un discurs care prezenta un interes special pentru reprezentanții mass-mediei. Acceptă invitația și îi mulțumi lui Marcel pentru că se gândise la el, dar în zilele următoare, luându-se cu tot
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
Lumânărescului, apoi, asigurându-l că nu fusese decât o glumă, îl bătu amical pe umăr și îi ură succes la ziarul unde lucra - unul din puținele care aborda cu profesionalism viața politică și economică a țării, fără să facă nici o distincție între corupții opoziției și cei ai puterii. Bart nu stătu prea mult pe gânduri, ca să-i dea o replică potrivită primului om din stat: Banii n-au miros și corupția n-are culoare politică, așa că, dacă am pus mâna pe
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
mai sus. Aceasta ne arată că, spre deosebire de o opinie mai de suprafață, nu tot ceea ce este public este în mod obligatoriu și noncomercial și nu tot ce este comercial este privat. Apar astfel patru categorii de actori economici, deci dubla distincție public/privat, pe de o parte, și comercial/noncomercial, pe de altă parte, dă naștere la patru subansamble, după cum urmează: 1. Sectorul privat comercial, ce regrupează toate întreprinderile, fie ele individuale sau societare. Este forma de produc-ție cea mai evidentă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
politic din statul respectiv. Aceste organizații sunt, în principal, administrațiile publice și organismele de securitate socială. Ele mai poartă numele de întreprinderi publice, deși se introduce astfel o ușoară confuzie semantică. De fapt, din punct de vedere juridic, se operează distincții între guvern, stat, public, administrație publică, sector public etc. Ceea ce ne interesează aici, însă, sunt abordările propu-se de știința economică. Din punctul de vedere al analizei economice a sectorului public, acesta are două accepțiuni: a) în sens larg, sectorul public
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]