18,838 matches
-
un impuls exterior pieței, care să releve nivelul cererii efective. Singur, Statul poate da acest impuls, sporind cheltuielile publice, reducînd impozitele sau scăzînd ratele dobîn-zilor. Obiectivul este ocuparea deplină a mîinii de lucru. b) Funcțiile economice ale Statului. Robert Musgrave distinge trei funcții economice ale Statului: o funcție de producție: Statul trebuie să preia în sarcină producerea bunurilor colective (educație, sănătate, apărare, politică ș.a.); o funcție de reglare, de stabilizare a activității economice. Statul trebuie, cu ajutorul politicii sale economice, să asigure creșterea economică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
feroviar) și telecomunicațiile, alimentare cu apă, canalizare, epurare, poștă ș.a.). Nu există un model imuabil în privința organizării serviciilor publice, mai ales în privința celor economice, situația diferă de la o țară la alta, de la o zonă la alta. De cele mai multe ori se distinge între infrastructura respectivă, care rămâne în proprietate publică și utilizarea sau gestionarea serviciilor publice desfășurate cu ajutorul ei, servicii care sunt tot mai mult încredințate pieței, administrarea trecând de la stat la piață. Oricum, serviciile publice locale pot fi produse de agenți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
este considerată drept una secundară, sau chiar parazită, funcționarii publici fiind tratați ca un balast pentru societate. Or, chiar dacă există, ca și în alte sectoare, salariați puțin performanți, nu putem generaliza constatarea. Mult mai pertinent ar fi să încercăm să distingem ceea ce este productiv de ceea ce este neproductiv. Astfel: într-o primă aproximare, sectorul productiv nu produce nimic, datorită lentorii sale; un alt punct de vedere, consideră că doar producția de bunuri este importantă, iar serviciile nu corespund decît unei activități
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
organică, are în vedere criteriul administrativ, după care cheltuielile se grupează în func-ție de instituțiile la care se referă (ministere, regiuni, localități, instituții). Clasificarea funcțională grupează cheltuielile după profilul activităților (legislativ, executiv, juridic, poliție, armată, educație, sănătate etc.). Clasificarea economică distinge cheltuielile de funcționare, de cele de transfer, sau de capital. După rolul lor în viața economică, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale, care reprezintă consum definitiv de venit național (militare, administrative etc.), cheltuieli econo-mice, care contribuie la creșterea avuției
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cu urmărirea și încasarea impozitelor (administrațiile fiscale) și 3) contribuabilii. 3.3.3.1 Clasificarea impozitelor Avem, mai întîi, o clasificare administrativă, după unitatea administrativ-teritorială beneficiară, respectiv Statul sau colectivitățile locale (județene și comunale). Există apoi o clasificare economică. Ea distinge impozitele în funcție de: 1) Resursele economice în: a) impozit pe venit și pe profit; b) impozit pe consum (TVA, accize); c) impozitul pe avere (patrimoniu); 2) Actorii economici, în: a) impozite ce grevează menajele; b) impozite ce grevează firmele; c) impozite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
a sarcinii fiscale. Se operează o distincție între incidență formală, sau legală, dată de impactul inițial al impozitului și incidența efectivă, sau economică, care arată impactul final al impozitului și pe cei care îl plătesc în mod efectiv. Se mai distinge între incidența directă, în care plătitorul este același cu cel care suportă efectiv impozitul, și incidența indirectă, caz în care contribuabilul indicat de lege transferă sarcina plății asupra altuia. În afara contextului economic, incidența impozitului mai este tributară tehnicii fiscale, mecanismului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
privat. Datoria publică desemnează ansamblul obligațiilor pecuniare rezultate din împrumuturi contractate de Stat în mod direct, sau garantate de acesta pentru agenții economici, de la persoane juridice și fizice din țară sau din străinătate, de pe piața financiară internă sau externă. Se distinge între datoria publică flotantă, care rezultă din împrumuturi contractate pe termen scurt și datoria publică consolidată, din împrumuturi pe termen lung. De asemenea se discută despre datoria publică brută, care include valoarea totală a împrumuturilor, indiferent de creditori și datoria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
decizii publice. Într-adevăr, criteriul lui Pareto, pe care economia neoclasică își fondează propunerile normative nu este decît unul de eficacitate. El permite eliminarea soluțiilor neeficace, dar nu ne spune nimic în privința alegerilor între mai multe soluții eficace, ce se disting printr-o repartiție diferită a bunăstării între indivizi. Or, analiza economică este incapabilă de a defini repartiția "bu-nă", exceptînd un criteriu obiectiv de dreptate. Optimul social fiind, deci, indefinibil a priori, s-ar dori căutarea procedurilor democratice de decizie care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și material. Or, dacă acest lucru are loc, mergîndu-se inclusiv pînă la constituirea de firme gigant, de sute de mii de salariați, este pentru că organizația este de multe ori mai avantajoasă decît soluția comercială. Reluînd vocabularul lui O. Favereau, se disting "piețe externe" și "piețe interne". Primele se înscriu în modelul lui Walras, al unui schimb reglat prin preț, rezultînd o ofertă și o cerere. Al doilea caracterizează organizațiile, bunurile și serviciile fiind schimbate în absența unei tranzacții. Încă o dată, un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
exprimate de public. Rezultă diverse efecte, prevăzute sau nu, pentru un anumit nu-măr de membri ai comunității, fie că e vorba de un grup țintă sau de un alt grup, atins indirect de realizările obținute. Pentru a clarifica situația, se distinge în acest ansamblu de relații de o parte actorii și de altă parte indicatorii serviciilor publice. Aceștia din urmă se manifestă la diferite niveluri, după actorii avuți în vedere. Pe acești indicatori se va fonda evaluarea. J.P. Nioche 32 distinge
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
distinge în acest ansamblu de relații de o parte actorii și de altă parte indicatorii serviciilor publice. Aceștia din urmă se manifestă la diferite niveluri, după actorii avuți în vedere. Pe acești indicatori se va fonda evaluarea. J.P. Nioche 32 distinge cinci niveluri: putem, mai întîi, să apropiem mijloacele puse în practică de obiectivele stabilite. Există adecvare între unele și celelalte? În caz de răspuns negativ, nerealizarea obiectivelor se explică astfel, pentru că nu au fost utilizate mijloacele adecvate de a le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
industrială pare să se impună la ni-vel european. Noțiunea însăși de politică industrială este în mod explicit recunoscută la Bruxelles. Ea se preocupă în special de cerce-tare-dezvoltare, de finanțarea proiectelor comunitare de cercetare, ca și a țărilor membre (se distinge o politică orizontală de dezvoltare a mediului antreprenorial de una verticală care vizează întreprinderile și sectoarele particulare de dezvoltat). În materie de politică industrială, Uniunea Europeană dorește să mențină un mediu concurențial. Această politică se bazează pe două vehicole: atenția acordată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
transformată în investiții (construcții de imobile, drumuri și alte infrastructuri), aceasta va fi deci finanțată printr-o economisire privată echivalentă, căci legea lui Say presupune egalitatea sistematică dintre economii și investiții. Această afirmație este repusă în cauză de Myrdal, care distinge între o inegalitate ex-ante și o egalitate ex-post. Într-o logică de circuit economic, putem într-adevăr distinge două faze: La începutul perioadei, ne putem imagina o investiție superioară economiilor realizate, mai ales grație unor cheltuieli publice crescute pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
privată echivalentă, căci legea lui Say presupune egalitatea sistematică dintre economii și investiții. Această afirmație este repusă în cauză de Myrdal, care distinge între o inegalitate ex-ante și o egalitate ex-post. Într-o logică de circuit economic, putem într-adevăr distinge două faze: La începutul perioadei, ne putem imagina o investiție superioară economiilor realizate, mai ales grație unor cheltuieli publice crescute pentru a angaja o politică de mari lucrări. Există deci un dezechilibru ex-ante, investiția depășind economia prealabilă, prin recursul la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
ci se interesează de asemenea în privința modificărilor ce au permis capitalismului să se mențină, mai ales prin mutații de ordin instituțional. Altfel spus, adaptîndu-și regulile de funcționare, reglarea comercială va fi ea însăși transformată. Din acest motiv, autorii acestui curent disting trei mari noțiuni, ce oferă un cadru de inteligibilitate mutațiilor capitalismului: Prima noțiune cheie este denumită "regim de acumulare". El se definește prin stadiul tehnicii și al organizării producției, care determină în același timp constrîngerea investițiilor și partajarea valorii adăugate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pieței, dar care ocupă un rol fundamental, deoarece cauționează regulile funcționării economice și sociale. El reprezintă, de asemenea, organismul care apără interesele unei națiuni, entitate pe care teoria economică are tendința să o neglijeze. Articulînd toate aceste elemente, Școala Reglării distinge cinci variabile cheie ale reglării capitaliste, cinci forme instituționale, care au cunoscut adaptări sensibile, ilustrînd trecerea de la vechiul la noul tip de reglare capitalistă. Cele cinci sunt: raportul salarial, formele concurenței, gestiunea monetară, inserția în diviziunea internațională a muncii și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
acestuia. 6.1.2.2. Statul ambiguu Pentru a defini un mod de reglare trebuie să precizăm care este regimul de acumulare și care sunt formele instituționale. Simplificînd puțin lucrurile, regăsim aici două variabile fundamentale ale analizei lui Marx, care distingea forțele de producție pe de o parte și relațiile de producție pe de altă parte. Pentru el, istoria era fructul unei dialectici a celor două elemente. Substituirea progresivă a feudalismului cu capitalismul, de pildă, a rezultat din capacitatea celui din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
decît în cel al utilizatorilor. Interesul firmei se poate descompune în diverse interese particulare (conducere, salarii etc.), ceea ce ne invită să observăm de foarte aproape relațiile ce se stabilesc în interiorul fiecărei componente. În sînul aparatului de stat mai întîi, trebuie distins între cei aleși și așa-zișii înalți funcționari publici. Interesele lor, de cele mai multe ori, diferă. Va fi deci la fel de important de a dispune de o veritabilă capacitate de a controla "supervizorii", ca și de a le oferi mijloacele de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de monopol natural. Dacă acest concept era valid în domeniul energiei, transporturilor sau telecomunicațiilor, era deoarece este vorba despre economii de rețea. Și grație efectelor externe, randamentele pot crește. Mai precis, există două tipuri de efecte externe ce pot fi distinse: efectele externe legate de cerere, în sensul că atît timp cît vom rămîne sub pragul de saturație al rețelei, crește numărul de utilizatori interesați. Astfel, cu cît există mai mulți abonați la telefonie cu atît vor fi mai mulți interesați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
obține un efect contrar. Nu e prea ușor de separat un verde toscan de un verde etrusc sau de un verde smaragd; ori un galben de Parma de un galben imperial. Și nici albastrul tuareg nu este prea lesne de distins de un albastru mandarin sau de un albastru cascadă. Va trebui să-mi aflu discipoli. Doi, trei, măcar. Inițierea se va întinde, mai mult ca sigur, de-a lungul multor ani. În fond e vorba de o artă. Geometrie, culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de la ei. Seara, așadar, meșterul se retrăgea în camera amintită și, după cel mult o oră, se culca; adormea repede. De la o vreme însă rămânea în atelier dincolo de miezul nopții, până spre ziuă. Sub lampa cu gaz, lucra. Curioșii, destui, distingeau printre scândurile obloanelor doar mișcarea, nu și obiectele, dar cu toții, acum, știau că e vorba de un ceas. Se cățărau unii pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
dincolo de miezul nopții, până spre ziuă. Sub lampa cu gaz, lucra. Curioșii, destui, distingeau printre scândurile obloanelor doar mișcarea, nu și obiectele, dar cu toții, acum, știau că e vorba de un ceas. Se cățărau unii pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul era nepotrivit; singura imagine mai clară era o parte din pălăria meșterului, agățată în cui. S-au scurs așa mulți ani. Ceasornicarul era chiar bătrân. Chelise aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și despre licurici cât pumnul. Despre iarba fiarelor și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe Ceasornicar; alții arătau cu degetul spre porumbei. Un du-te-vino; gardurile puțeau a pișat, câinii dădeau să rupă lanțul. La răspântii, pe furiș, se vindea cânepă adusă din India. Cine ronțăia o mână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se trage, în mod sigur, de la beladona pe care - jucându-ne de-a medicii, acum - cei doi mi-au picurat-o de zeci de ori în ochi. Spuneau că mi se vor mări pupilele într-atâta, încât voi ajunge să disting culori ce, până la mine, nu mai fuseseră încă percepute de vreun muritor! Așadar, ne-am distrus singuri. Ne-am străduit. Și totuși, uneori, dovedeam o solidaritate deplină; ca unul, atunci, făceam tot ceea ce ne sta în putință pentru ca jocul întregului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și percep imagini cu buricul degetelor; deosebesc metalele după gust și simt o pisică mergând pe vârful ulucilor; adulmec izul ploii încă necăzute și știu să deosebesc adierea iscată de zborul unui fluture de cea stârnită de frunza care cade. Disting cele mai vagi semnale. În compensație, natura m-a dăruit cu senzori aparte. Devin un om tot mai periculos. Mai am să citesc gândurile. Oricum, știu destule despre ticăloșia fraților mei. Aici ne regăsim egali: ne urâm de moarte. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]