3,782 matches
-
PAGINI DUNĂRENE, publicație apărută la Galați, anual, în 1955, 1956 și 1960. Este o culegere din lucrările cenaclului literar „13 iunie 1916”. Redactori: Manole Brazdeș, Stan Păun. Puternic marcată de dogmele epocii, P.d. își trasează coordonatele ideologice între „devotamentul față de patrie” și „neîmpăcata ura față de toți acei ce vor să frâneze drumul nostru spre pace și belșug” (Cuvânt înainte). Rubrici: „Traduceri”, „Scenarii”, „Primii pași”, „Folclor” „Evocări”, „Medalioane”, „Documente, amintiri”, „Oameni și
PAGINI DUNARENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288611_a_289940]
-
1519 Antonio Policalas, un grec de la Curtea voievodului, inițiativa fiind menită să confere un oarecare suport năzuințelor românilor. Aproape concomitent domnul muntean îi cerea lui Manuil din Corint, „mare ritor” al Patriarhiei din Constantinopol, un text privitor la deosebirile de dogmă dintre ortodocși și catolici, având nevoie de un înscris emis de o autoritate ecleziastică. Doveditoare pentru faima voievodului este și promptitudinea cu care au reacționat înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe la invitația adresată cu prilejul târnosirii ctitoriei de la Curtea de Argeș, strălucirea
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
bine precizați, parenezele bizantine trăiau dincolo de vreme, aproape indiferente la timpul când fuseseră create, stabilind cu cititorul relații de un tip mai special, care le recepta doar în funcție de timpul lecturii. Acest anistorism medieval (ce semnifica, în fapt, caracterul imuabil al dogmei creștine) nu putea fi compatibil cu platforma concretă, istoricește descriptibilă, de pe care voievodul își rostuiește încheierea gândurilor. Comunicând formulările privind autoritatea domnească drept rezultat al meditației pe marginea propriei experiențe politice (Dan Zamfirescu), el se identifică unui anume timp și
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
creație, rațiune și efect, obiectivitate și preferință, imitație și originalitate, știință și umanism, pentru ca, în secțiunile următoare, să fie studiate mai cu seamă raporturi: valoare estetică - istorie, dinamică socială - evoluție artistică, filosofie - literatură, creație - metodă, artă - cunoaștere, artă - progres, teorie - dogmă, text - context ș.a. Reluând concepte din aceste lucrări, și din altele, adâncindu-le și dezvoltându-le dintr-o perspectivă mai largă, lucrarea Nivele estetice (1972) se vrea o „sinteză morfologică”, „o sinteză a modalităților de abordare științifică a operei”. Autorul
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
a considerat că rezultatele ei trebuie să fie supuse, cu timpul, verificărilor științei, convins că numai experiența și practica sunt capabile de a confirma sau de a infirma o teorie. În virtutea acestei concepții, s-a arătat un adversar statornic al dogmelor și al motivărilor subiective și a admis legitatea, socotind legile drept concepte universale, valabile pentru toate domeniile existenței. Adept al teoriilor evoluționiste, pe care le-a aplicat în câmpul activității umane, el a fost ostil teoriei fixismului. Din unghiul pozitivismului
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
se duce la Sfântul Mormânt, ca și Chilia sau Trăirea nemijlocită (1999) ori Sophia sau Spovedania lui Mitică de la origini până mai apoi sau Despre înțelepciune (2000), lucrări care scandalizează Biserica Ortodoxă și preoțimea română de peste ocean. Scriitorul vizează doar dogmele și organizarea strâmbă a Bisericii, nu și esența religiei. SCRIERI: Derută în paradis, București, 1978; Miturile românești și arta filmului, București, 1979; Paznic la Turnul Babel, București, 1981; Perspectivele creației, București, 1982; Lumea modernă și cinematograful, București, 1984; Rudele, București
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
se datorează și faptului că tradiția dezbaterilor publice este intrinsecă istoriei creștinismului. Biserica răsăriteană, fără să aibă un magisteriu sau un centru de autoritate infailibil, afirmă dialogul ca metodă de a surprinde esența participativă a cunoașterii. Sinoadele ecumenice exprimă adevărul dogmei, nu se angajează dialectic în descoperirea lui. În creștinism, legea formulării adevărului nu diferă de principiul revelației sale. Pe scurt, între un conciliu și o șezătoare, vlădica și opinca se întâlnesc cu aceeași nevoie de celălalt. Biserica nu aderă la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
definiție, orice putere de convingere. Tradiția vestică a suflat demult praful de pe ochelarii de cal ai unei asemenea „științe”. Teologia răsăriteană a rămas însă închistată sub greutatea vechilor prejudecăți. Îl „învățăm” pe Dumnezeu mecanic, după categorii moarte 1. Vorbim despre dogmele ortodoxiei ca despre un sistem închis de propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Îl „învățăm” pe Dumnezeu mecanic, după categorii moarte 1. Vorbim despre dogmele ortodoxiei ca despre un sistem închis de propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i o strungă prin care, întotdeauna, gândirea noastră s-ar cuveni să treacă pentru a recunoaște chipul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i o strungă prin care, întotdeauna, gândirea noastră s-ar cuveni să treacă pentru a recunoaște chipul veșnic al lui Hristos. Dogmele sunt niște formule abstracte, niciodată mai puțin plictisitoare decât ereziile (e.g., Filioque). Pe acestea din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i o strungă prin care, întotdeauna, gândirea noastră s-ar cuveni să treacă pentru a recunoaște chipul veșnic al lui Hristos. Dogmele sunt niște formule abstracte, niciodată mai puțin plictisitoare decât ereziile (e.g., Filioque). Pe acestea din urmă studenții sunt chemați să le dușmănească fără încetare, de parcă întrebarea la care ereticii au dat un răspuns eronat n-ar fi fost legitimă. Predată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmbrățișeze cu seninătate constrângerile unui sistem de educație limitat de agenda valorilor modernității. Ea ar putea să redescopere astăzi virtuțile catehezei liturgice într-un context teologic specific, într-un proiect paideic care să unifice inima și mintea, persoana și comunitatea, dogma și spiritualitatea. O nouă instituție a catehumenatului - care ar putea începe cu redeschiderea școlilor de duminică, a seminariilor serale pe teme biblice și filocalice sau a cursurilor de artă eclezială - ar putea oferi șansa unei declericalizări a Bisericii, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de avocați cu aplomb, era un demers mult mai fascinant decât ucenicia în marginea patrologiilor orientale. Reforma a acuzat distorsiunile speculative suferite de tradiția apostolică a Bisericii, validate de universalismul politic al centrului ecleziastic roman. Teologii au devenit istorici ai dogmei și, mult mai puțin, pneumatofori. Încercând să se întoarcă la Biserica primilor creștini, Reforma a rămas fixată pe imaginea unui schelet (Scripturile), pe care, în absența cărnii (tradiția Duhului), n-a avut cum să-l învie. Modernitatea a sesizat rapid
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reduce la „starea lăuntrică”? Deși Marcu Ascetul din Filocalie arată pericolul încrederii în simțirile inimii încă necurățite... Este ca și cum „simțirea mea” este organul central al credinței. Este ca și cum între mine și Hristos nu există intermediari (tradiția, Biserica, Scripturile). Tezaurul teologiei, dogmele, canoanele, scrierile Părinților, disputele doctrinare, cultul sfinților sau poate chiar lungile slujbe bizantine sunt oare simple excrescențe, când nu deviații de la „credința pură și simplă”? De ce să intelectualizăm arid misterul credinței vorbind, împreună cu Grigorie Teologul, despre înțelegerea ortodoxă a Treimii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
logica nihilistă a modernității? Autorul nu ne răspunde direct, preferând să facă o apologie a spiritului creștinismului aflat sub fascinația pentru ideea imaterialității trecerii Duhului (¬155), chemat să reziste chiar și în fața dispariției formelor clasice de existență ale creștinismului istoric („dogme + instituția tradițională - istoric tradițională a Bisericii”)1. Caducitatea ideii de temei ultim face ca și referirea normativă la „Scriptură” sau „Revelație” să își piardă din vechiul conținut normativ 2. Ce ne rămâne în acest caz? Un creștinism poetic - literalmente in-consistent
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zi de zi, an de an, se deapănă această povestire. Cadrul în care povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia narativă cere ca istorisirea poveștii revelației lui Dumnezeu să cuprindă atât kerygma apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
an de an, se deapănă această povestire. Cadrul în care povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia narativă cere ca istorisirea poveștii revelației lui Dumnezeu să cuprindă atât kerygma apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este doar aceea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cauzalității și perspectiva creștină asupra logicii trinitare a întemeierii. Sf. Vasile cel Mare (329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate pentru dogma Treimii, atunci Fiul n-ar putea fi „născut, iar nu făcut”. Dacă întemeierea ar fi, în sens metafizic, cauzală, atunci Fiul n-ar fi „de o ființă” (homoousios) cu Tatăl, ci doar un produs (ergon) al unei voinței arbitrare și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gândirea metafizică clasică - aceea care, de altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe scurt, sensul teologic al „întemeierii” trinitare nu poate fi contestat cu premisele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
autorului, care propune un alt tip de inteligibilitate teologică - o raționalitate „care refuză să identifice temeiul în altceva decât însăși mișcarea Duhului, care se acordă spontan, după plac, în afara oricărui cadru instituțional imaginabil”. Reperele tradiționale ale creștinismului istoric (i.e., Scriptură, dogme, tradiția eclezială) nu pot furniza, deci, o terra ferma. În acest caz, divorțul de stilul de viață al creștinilor tradiționali nu este oare irecuperabil? Despre centralitatea Scripturilor în experiența primilor creștini aflăm din istoria evanghelistului Luca: „Și erau devotați învățăturii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acel „nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9). Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronietc "Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie" There are three things I cannot take in: faith without dogma, non-ecclesiological Christianity and non-ascetic Christianity. These three - the church, dogma, and asceticism - constitute one single life for me. Arhimandritul Sofronie, Letter to David Balfour (21 august 1945) Tinerețea unui sfânttc "Tinerețea unui sfânt" „Niciodată prorocia nu s-a făcut din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
2, 9). Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronietc "Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie" There are three things I cannot take in: faith without dogma, non-ecclesiological Christianity and non-ascetic Christianity. These three - the church, dogma, and asceticism - constitute one single life for me. Arhimandritul Sofronie, Letter to David Balfour (21 august 1945) Tinerețea unui sfânttc "Tinerețea unui sfânt" „Niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
semantic din perspectiva propriei sale înțelegeri a revelației. În acest fel, mărturisirea arhimandritului Sofronie a fost deplină. Hristosul care L-a vizitat și pe care L-a recunoscut nu este un simplu Iisus al pioșeniei private, ci totus Christus al dogmei de la Calcedon (451). Acest Hristos este „taina cea din veac ascunsă”, Înțelepciunea căutată de magi și mărturisită de pescari, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, „același ieri și azi și în veci” (Evrei 13, 8). Un interpret congenialtc " Un interpret congenial
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la Aristotel, sau katholiky ousia, la Porfir) și realitatea particulară (prote ousia, în limbajul Stagiritului, sau meriky ousia, la comentatorii neoplatonici)1. Or, părintele Sofronie asociază în mod paradoxal ideea de ipostas cu noțiunea de universalitate, referința sa indirectă fiind dogma hristologică de la Calcedon (două firi și voințe în Hristos, dar o singură persoană). Din punct de vedere strict conceptual, această decizie nu are precedent în gândirea metafizică clasică (adoptată de unii Părinți în antropologie). Faptul că, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul rău” al suprafeței 2; interpretarea sa nu mai are nici reguli gramaticale (fixate prin liturghie), nici reguli sintactice (exprimate în dogme). În fața celui dintâi, Scriptura își dă Cuvântul. Pentru scepticul plin de îndrăzneală, „Înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10) va prefera să tacă. Zaheu, vameș și prietentc "Zaheu, vameș și prieten" At last the Saviour is born into the
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]