17,443 matches
-
nu iasă soacră-sa din cameră. Cum iese din cameră, cum începe interogatoriul. Ca la poliție. Trebuie să știe totul, în cele mai mici amănunte, nu că ar fi interesat-o viața ei, ci așa, ca să vorbească, să poruncească, să domine pe cineva. Se ruga lui Dumnezeu să nu-i iasă în cale bărbatul, mereu supărat, nemulțumit, potrivnic la toate. Copiii erau mai tot timpul plecați, hotărât lucru, s-a îngropat într-un cavou. Se furișează în vârful picioarelor ca să nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
convingere fermă, că drumul ce preconiza să-l urmeze în viitorii ani, era singurul lui drum. - Bineeee...! Dar tu, Vișinel, ce cale ți-ai ales? Vișinel stătu o clipă în cumpănă, apoi, punctându-și fiecare cuvânt cu o reținere ce domină în mod firesc asemenea momente, se exprimă: - Eu, eu mă opresc aici. Anii de liceu mă vor ajuta să ocup un post, cât de modest, undeva. Făcu o pauză voită, ca în cele din urmă să spună: și apoi, apoi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Bucatele, rachiul tare, vinul din podgorii renumite, curgeau fără întrerupere ca pe tobogan. La masa mare, mirii erau flancați de părinții lui Vișinel: Rafira și Lisandru, Ina și Alex, și Vijelie și Zița (părinții Voicăi), toți formând un grup compact dominat de personalitatea recunoscută a starostelui, bulibașa Iorgu Stănescu. Bucuria umplu lunca de muzica evenimentului, trăită din plin de întreaga etnie a țiganilor șatrei. Nunta curse o dată cu ziua, ajungând până în faptul serii. Și, după cum se încinseseră spiritele, vinul și rachiul tare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
materială care-ți oferă doar lipsuri și deznădejde. Ironia sorții îmi lasă un gust amar, fără a avea vreo legătură ombilicală cu funcția hepato biliară, și nu vreau să teoretizez fiziologia simțului gustativ, care îmi va marca profund conștiința sufletului, dominată de diversitatea poftelor. Probabil de aceea m-am născut într-un regal de toamnă târzie, din Zodia Scorpionului, în cel mai nordic oraș de munte al Bucovinei, Vatra Dornei, când de fapt toate rubedeniile sălășluiau în târgul situat mai la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
lemn moale și privi spre fereastră. Crestele salcâmilor Înfloriți răspândeau un parfum ireal, care-l Îmbăta. Se felicită că nu Închisese geamul (cum făcea de obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
descoperit și capul zdrobit, cu zâmbetul acela perfid, ironic, rămas neatins. Îmi Împing trupul Înainte, vâslind cu mare dificultate din coatele care mă dor peste măsură. Hainele-mi sunt sfâșiate ca niște drapele rupte, abandonate. Mirosul pestilențial de vomă, care domină haosul din bucătărie, devine tot mai prezent. Simt că mă părăsesc toate puterile, că leșinul Îmi dă târcoale asemeni unui coiot flămând. Ajung În sfârșit la sticla mea de vodkă, epuizat. Cu cea din urmă sforțare, Îmi torn jumătatea de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Metafizica vieții practice a socialității, Metafizica moravurilor, al cărei ax este, Îl reprezintă Teoria universală a Dreptului. Morala kantiană Își are fundamentele sale proprii, nefiind o derivare din filosofia teoretică. Este lesne de observat că, pe terenul moralei, pare să domine doctrina empirică, cu scepticismul și relativismul ei. De aceea, Immanuel Kant caută, ca și În teoria cunoașterii, un fundament pe care să Întemeieze o morală universal valabilă. Dacă, În cunoaștere, experiența variabilă nu poate oferi principii care să conducă la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lui Wundt, va da un sens particular empiric (biologic, istoric - ca adolescent, ca bărbat, ca femeie, „atenianul ca atenian”, normalul cât și patologicul etc.) definiției generale a „binelui suprem” - Paulsen asumă integral poziția etico-politică a lui Aristotel. [Vezi Etica Nicomahică, dominată de „datoria Întru fericire” (individuală și colectivă)]. Pentru concepția energetică și istorico teleologică proprie lui Paulsen, contribuția Stagiritului este „definitivă”, cum va fi și aceea a lui Kant - ea a format conceptele generale „pentru etică”. Filosoful german se ocupă caracteristic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
conflictului cu voința generală.” Contrar egoismului ar fi completa depersonalizare, nimicirea eului: „subordonarea la ceea ce este În vigoare și la general”. Împotriva acestei ipostaze social-umane, cu tenta ei de Înțelegere psihologică, Paulsen distinge „forța afirmării propriei personalități contra a ceea ce domină din afară, fie sub forma autorităților publice recunoscute sau a opiniei generale a tuturor celor instruiți este legată de capacitatea de-a sacrifica pentru idei cea mai nobilă capacitate morală, pe care se formează Întreaga sănătate a vieții, În sens
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poate Într-un mod arbitrar, În virtutea structurii sale originare, să se orienteze Înspre una sau cealaltă dintre cele două direcții. Aceste două principii antitetice fundamentale sunt valabile și legitime, atât unul cât și celălalt, pentru că fiecare dintre ele cuprinde și domină pe celălalt fără ca, totuși, să reușească să-l excludă definitiv, și asta deoarece, de vreme ce există o Încrucișare a punctelor de vedere, unul este la rându-i Înglobat și condus de celălalt. La fel și cu acțiunile noastre pe care le
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
anume Înseamnă bine și ce Înseamnă rău. Nu este prea lesne pentru că voința umană nu este deloc simplă (și de acord cu ea Însăși) ca În cazul animalului. Se pare că la om e vorba despre două voințe: una originară, dominată de instinct - sentimente, dorințe și Îndreptată spre succese individuale, o altă secundară dominată de reflecție - determinată de o serie de norme generale având un caracter logic, rațional. Se adaugă și exigențele impuse de ceilalți. Astfel se realizează un control al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
umană nu este deloc simplă (și de acord cu ea Însăși) ca În cazul animalului. Se pare că la om e vorba despre două voințe: una originară, dominată de instinct - sentimente, dorințe și Îndreptată spre succese individuale, o altă secundară dominată de reflecție - determinată de o serie de norme generale având un caracter logic, rațional. Se adaugă și exigențele impuse de ceilalți. Astfel se realizează un control al celei secunde și din partea celorlalți asupra voinței primare pentru ca individul uman să nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aceea față de care normele au vrut să intre În vigoare. Același adevăr Îl putem exprima Într-o altă formă, spunând că dreptul este, Într-un anumit sens, drept public, Întrucât elementul public e propriu și normelor așa zisului drept privat, domină Întotdeauna și depășește și În acestea sfera lăsată la aprecierea particularilor. Ar fi, desigur, o greșeală să ne bazăm pe distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive, pentru a găsi un criteriu de deosebire Între dreptul public și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a o canaliza, dacă nu vrea să fie subminată (Ă). Productivitatea juridică spontană În afara Statului poate deveni un element fiziologic sau patologic, binefăcător sau răufăcător pentru Stat, după felul În care acesta este capabil, sau nu, de-a o domina și de-a o asimila”, aidoma unui organism uman. Astfel Întâlnim, pe lângă viața individului om, miriade de alte vieți de ființe inferioare sau micro organisme care pot, adesea, să coexiste, fără pericole, cu viața organismului principal, și, uneori, să Îndeplinească
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ar pleda pentru comprimarea sau oprimarea unora dintre aceste elemente, substituind forța fizică rațiunii, și opresiunea libertății, Întrucât aceasta este fondată pe natură. „Dar libertatea nu poate fi nelimitată, nici lăsată În afara Statului; dimpotrivă, ea trebuie să fie asumată și dominată ca o limfă vitală a Statului Însuși, astfel Încât individul să poată să se regăsească pe sine Însuși, și În Întregime, În Stat. De asemenea, diferitele clase sociale și organizațiile particulare trebuie să se combine armonios În Stat, devenind coeficienți propulsori
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
unei regresiuni În toate manifestările vieții”. Așadar, numai un echilibru dinamic ar fi benefic raportului dintre Stat și individ. Statul este un punct de reper pentru toate determinările juridice, care În chip necesar, sub categoriile licitului și ilicitului, Îmbrățișează și domină expresiile, În Întregime, ale vieții. Ceea ce importă - subliniază del Vecchio - este faptul de a determina «sensul» apartenenței individului la Stat, apartenență care nu trebuie să fie Înțeleasă ca servitute, deoarece, În acest caz doar, ar apărea legitim efortul teoreticienilor individualismului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care derivă din Însăși calificarea sa de «generală»”. După opinia acestui important analist al evoluției istorice a Statului și Dreptului, care este Giorgio del Vecchio, ar fi o mare greșeală să credem că Statul modern, prin faptul tuturor forțelor interne, dominând pe particulari și diversele lor grupări, ar reproduce forme istorice depășite, adică ar suprima sau ar renega drepturile individuale. „Acestea, dimpotrivă, rămân mai departe și au valoarea de substanță și de dat presupus, al realității Înseși a Statului. Individualitatea se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Am coborât în mine până la ultima treaptă își spuse sieși, odată ajunsă aici, mă întreb ce urmează acum? Atunci nu intuise dimensiunea urmărilor ce aveau să-i macine ființa și că în ea se născuse, sub imperiul întunericului ce o domina, o altă Olgă. Reflecta adesea că o dată cu părăsirea casei lui Alex, fusese aruncată la marginea nopții. Pașii o duceau spre o lume a întunericului cu nedeslușiri ce dobândeau dimensiuni astronomice. Olga citise undeva că un pictor olandez, Hals, folosise în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Fața îi îmbătrânise brusc, iar părul... Frica, zgomotul pe care îl făcea bestia târându-se, șuieratul șarpelui furios, ochii săi scânteietori, imaginea dinților otrăviți, a corpului său, a gâtului lung care se termina într-o excrescență sub formă de lingură, dominată de un cap minuscul, spaima făcură ca unchiul meu să iasă din hrubă cu părul alb. Fidelă angajamentului ei, baiadera îl luă de bărbat. Gândul cel mai îngrozitor a fost că nu s-a știut niciodată cine a scăpat, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Grunberg, Ana Pauker, Dej, Ramadan, Bălțățeanu, Petru Groza, Ceaușescu, Calboreanu, Vraca, madam Bulandra, Benedict Dabija, Mihai Popescu, Botta, Sică Alexandrescu, Birlic, Beligan, C. Tănase, Mircea Crișan, Maria Tănase, Cristea Avram, Doru Năstase, dar și afirmații teribiliste :”...Secolul nostru a fost dominat de doi escroci - Picasso și Ionesco ” (p.37) ; informații inexacte („ Ana Pauker era fiica rabinului din Botoșani” p.113) ; catalogări riscante - Mihăilescu-Brăila, „cel mai mare actor pe care l-am văzut vreodată (p.156) ; etichetarea simplistă, răuvoitoare, a marelui teatrolog
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
încă de Roma în antichitate, care la ora respectivă, îngenunchind Grecia și Asia, supunea și religiile gata pescuite de pe-acolo, pragmatismului propriu mentalității occidentalului. Cred că nici măcar nu reprezentau fidel originalele din cele trei perioade ale culturii statelor grecești, dominate de ordinele: doric, ionic și corintic. Nu reprezentau poate că nici trăsăturile zeităților cu pricina: puterea, demnitatea, grația feminină, etc.” 4. Luni, 10 noiembrie ‘80. De dimineață, Mircea Eliade et les aventures du sacre: „Peut-on imaginer une societé sans religion
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cobora pe pământ în antichitatea precreștină. Eram fericit de reușită, de faptul că, odată lipite cele trei fragmente de corp, reușisem să reprezint zeița în picioare, adică în poziție verticală. Aproape de victorie! Chiar fără cap și gât, zeița începea să domine camera, începea să lumineze masa pardosită cu ziare pline de informații care mai de care mai palpitante. Mai aveam doi pași și Venus-Afrodita avea să fie din nou întreagă. Și totuși, priviți din spate, parcă mai văzusem umerii aceștia delicați
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Al cui este satul acesta? Comitele: Este un sat de oameni liberi. Doamna: (Cavalerilor veniți cu ea) - Deci omul acesta nu minte? Comitele: Nu, Alteța Voastră Serenissimă. Doamna (Lui Mihai) - Ai venit să ne ceri ceva? Ai vreo plângere? Mihai: Nu, Domina. Doamna: -Atunci de ce ai venit dintre toți oamenii acestui sat, să ne întâmpini, și încă fără nicio ceremonie? Mihai: -... Am venit să te văd. Doamna: Pe mine? Mihai: Mai ales pe Altețea Voastră. Doamna :Dar de unde mă cunoști? Știi cine
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
necazuri care, ca și floarea, răsare și se trece și dispare ca umbra.” În altă ordine de idei, clipitul des al ochilor s-ar putea datora nu tocmai insuficienței renale, ci și a uneia ideologice. Dar cearcănele? Ideea care mă domina cândva, mă stăpânește și acum, când recitesc paginile astea de jurnal scris în cel mai mare galop. Ideea de a semăna tot mai mult cu personajul care îmi intrase de curând, sub piele. “Îl simțeam pe Mihai de Giulești tot
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mai mult decât o fantoșă, dle Mihai de Giulești. Are spatele tare, dar asta nu înseamnă că nu poate cădea la orice oră. Depinde cine-i va da mat. De asta depinde. Îmi apare contele de Bethlen în fața ochilor fie dominând masa în sala mare a castelului de la Hut, în ziua sorocită vânătorii, cu râsul său puternic, fie strigând la glumele proaste și bătând pasul apăsat, de unul singur, după ce fusese refuzat la dans de Doamna de Bethlen. Cum?-Întreb mecanic
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]