14,797 matches
-
mult mai consistentă decât a cătanei, care avea să-i mărturisească, se vede, multe de tot, căci abia a doua zi de dimineață, pe când Ucu se pregătea să plece definitiv de-acasă, soldatul și-a arătat fața, sub ploaia de "dumnezeii și bisericile mă-tii de dezertor, că nici atunci când e vorba de moarte, la o adică, nu uiți de curve", ploaie pe care colonelul a aruncat-o nemilos asupra sa, în vreme ce soldatul, pleoștit rău, părea că nu se sinchisește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu plumbii care-l ciuruiseră, civilul prieten s-a apropiat de mine, gata-gata să mă îmbrățișeze, dar s-a temut de ochii care erau martori de la distanță și nu și-a putut manifesta sentimentele de dragoste decât strecurându-mi, zâmbind, "Dumnezeul cui te-a lepădat, dacă nu-ți tace clanța prin vecini, te-am curățat, drac împelițat ce ești! Ne mai vedem..." Iar eu, apărat de ochii curioșilor, stăpân pe situație, i-am zâmbit, dându-i a înțelege că vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
dusese vestea bunicului, prin tot satul. Am auzit că inventezi tot felul de rugăciuni, de parcă te-ai crede sfânt, că-i poruncești lui Dumnezeu, că te tragi de bârnețe cu Atotputernicul, îl dojenea, chiar și în public, uneori, preotul. E Dumnezeul meu, replica bunicul. Să-L lăsăm pe El să mă judece, să mă pedepsească sau să mă premieze... Știi, Z, atunci când încerc să-mi oblojesc vânătăile singurătății, îmi revine mereu în minte fraza aceea din finalul rugăciunii de seară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Atunci insul m-a întrebat, cu oarece talent, dacă n-aș vrea să văd niște "desene tematice", chiar așa a zis, care nu sunt lipsite "de un anume har"... Am rămas pe loc, iar individul mi-a întins, discret, Doamne Dumnezeule, reproducerile foto ale schițelor însăilate de mine în vecinătatea monstrului Liublianka... Atât putusem schița: niște gratii după care stăteau risipite oase încătușate... Misiune sau, pur și simplu, un experiment artistic, doamnă?... Ochii insului m-au fixat ca-ntr-un insectar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
înecat toate corăbiile singurei flote de război pe care o mai avea, se ridică, se așază iar, mă privește ca pe un proscris, oftează iar și... Dă să deschidă gura. Mă pregătesc să ascult un monolog lung. Mă rog bunului Dumnezeu să nu abuzeze de explicații științifice culese din cărțoi, deși, din câte-o cunosc pe Nineta, e clar că mi-a pregătit o conferință științifică. Îi studiez iar chipul. Are aerul savantului care dă lovitura vieții. La o adică, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tu, care-ai ținut tovărășia tuturor pușcăriilor, tuturor tâlharilor, că este cel mai grozav cadou?"... Grătărel mi-a luat plicul din mână, s-a ridicat ușor, zâmbind trist, ca și cum sora sa vitregă l-ar fi sărutat de despărțire... Of, Doamne, Dumnezeul meu! Trei flori m-au ținut în viață, împreună cu femeile, recunosc, păcătosul de mine: angelica sau "elixirul vieții", busuiocul și iarba fiarelor. Rădăcina de angelică băută cu alcool tare, dimineața, pe stomacul gol, sau chiar mestecată zilnic, doar câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ca și cum ar fi viața altuia. Brusc, dar nu cu mare plăcere, mi-am dat seama că spectacolul acesta este pus în scenă de mine regizorul, actorul, spectatorul deși nu exclud faptul că și-a băgat și destinul coada. Recunosc, Doamne Dumnezeule, că, atunci când spectacolul vieții mele are iz de mahala, arunc toată povara mizeriei pe seama destinului. Sunt un ticălos de om, ce să fac? Zilele trecute, tot privind la spectacolul vieții mele, m-a izbit drept în moalele capului provocarea teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că Iuda a trădat dacă a trădat cu adevărat doar din plictis. Ceea ce, cred, n-ar mai putea fi trădare, ci un fel de abandon. M-aș arunca atunci la picioarele lui Hristos și L-aș implora: "Iartă-l, Doamne Dumnezeule, pentru că a fost atins de cancerul spleenului!" Cancerul acesta a devorat și căsătoria noastră, Z. De ce n-ar fi fost atins și Iuda de această boală lumească? Îmi amintesc de o noapte în care nu te-am găsit lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
afară, tu-ți Dumnezeii mă-tii de viperă spurcată... Eu, supus: Dacă ies, urlu pe casa scărilor și în fața blocului". Tăcere și iar tăcere. Pălăriosul rănit cercetează pantalonii cu urme de colț. Merge la baie. Se întoarce. Îmi comunică rezultatul: "Dumnezeii mă-tii de viperă!" Mama tace. Eu simt nevoia să fiu politicos, intru în dialog: Mă apuc de urlat..." Tace. Își pipăie pulpa piciorului, cere o batistă curată, intră în baie, iese, începe dictarea... Una bucată Plic, cu p mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
bucată Plic, cu p mare, pentru curioși, cu scris la interior... Deschide și citește... Se uită, negru de supărare, la nea Onuț. Chiar dacă trage din greu la aghioase, nea Onuț zâmbește. Și tata. Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu. Ține pixul ca pe un târnăcop. Nu scrie nici măcar așa cum scriam eu în clasa întâi. Parcă izbește fiecare literă cu târnăcopul. Aha! Acum m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nostru... Plic, cu p ma-re, pen-tru cu-ri-oși, cu scris la in-te-ri-or... Pălăriosul dictator se uită peste foia de hârtie și-și pune mâinile în cap, ca un intelectual: "Dumnezeii mă-tii, fără p mare, numai plicul cu p mare, Dumnezeii..." Roboțelul zice scurt "Trăiți, n-am înțeles!..." și așteaptă explicațiile savante ale șefului... Omul cu filmătoarea tot n-a terminat. Mama schimbă mereu lumânările. Ceilalți pălărioși umblă cu niște perii mici, aruncă prafuri peste tot, îl cheamă din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ridica. Îi întind mâna. O întinde și el. Dar eu o întind numai atât cât să n-o poată el apuca. Îi spun calm: "Îl rog pe nea Onuț să te ajute. O clipă..." Burtă Multă scapă printre dinți un "Dumnezeii și crucile...", se lasă ajutat, ca de o macara, de roboțelul întârziat de întuneric, și ajunge, șchiopătând ca un drac, la mașină... Nu uită să-mi arunce amenințătorul "ne vedem mâine!" Eu zâmbesc, îi întorc un "pe mă-ta" și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în albastru a rămas puțin descumpănită, agățându-se, pentru câteva clipe, de un "Cum adică?"... Știți, zice directorul, copiii sunt sensibili și orice discuție de acest gen poate avea urmări. Am și eu, aveți și dumneavoastră copii și cred că... Dumnezeule mare! Ha, ha, ha! Directorul era îngerul meu păzitor! Omul care mereu tuna și fulgera, de parcă era trimisul pe Pământ al lui Gebeleizis, zeul tunetelor și al fulgerelor, din câte ne-a spus proful de istorie, îi dădea cu flit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
răspunde, că tata iar o face pe eruditul, cu noi sfinți strigați, dintre care unul mi-a atras în mod deosebit atenția: preacuviosul nou mucenic Gheorghe Croitorul, Metilineanul... Și ce-au vrut?... Explic. Povestesc și despre unchiul de la partid... Tata: "Dumnezeule mare, ce mă fac eu cu tine?"... Explic: "Nea Onuț m-a învățat chestia asta..." Tata tace. Se scarpină la ceafă. Nu mai zice nimic despre sfinți. Mama oftează. Curios, când stilații ne-au invitat în cuplu tata și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că pubela în care am aruncat ferfenița cu pătrățele de mate nu este în apartament la noi, ci în fața blocului. Așa-i la noi la bloc, nu ținem pubela în casă..." Tata, față destinsă. Stilatul șef a terminat benzina: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Salvarea tot de la băiatul deștept vine: Știți, noi stăm mai pe la periferie. Uneori nu vin băieții cu măturoiul după gunoi, nici după o lună. S-ar putea să avem norocul să găsim ferfenița. Numai dacă n-o fi năpădită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
putea să avem norocul să găsim ferfenița. Numai dacă n-o fi năpădită de muște și viermi... Of, dacă știam că este atât de important caietul pentru familia lui nea Onuț, nu-l aruncam o mie de ani..." Celălalt stilat: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Eu, limbaj interior, mândru: "Tata e cult pe lângă ăștia. Băieții stilați nu cunosc decât personajul principal din calendar..." Se trece la partea academică a întâlnirii. Proces-verbal... Vai, vai, vai!... Proces... Tata are obiecțiuni: "Nu eu am aruncat caietul..." Băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să avem norocul să găsim ferfenița. Numai dacă n-o fi năpădită de muște și viermi... Of, dacă știam că este atât de important caietul pentru familia lui nea Onuț, nu-l aruncam o mie de ani..." Celălalt stilat: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Eu, limbaj interior, mândru: "Tata e cult pe lângă ăștia. Băieții stilați nu cunosc decât personajul principal din calendar..." Se trece la partea academică a întâlnirii. Proces-verbal... Vai, vai, vai!... Proces... Tata are obiecțiuni: "Nu eu am aruncat caietul..." Băieții șterg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Tata citește iar, întoarce hârtia pe toate fețele. Rămâne în suspans data la care am aruncat caietul în pubelă. Îi lămuresc: "Într-o dimineață..." Tata, împăciuitor, către ei: "V-am spus: la Salubritate, la Spații Verzi..." Șeful, nimic nou: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Tata nu-și face de râs arborele genealogic: așterne o semnătură cu înflorituri multe, de parcă ar picta un tablou... Suntem pe picior de plecare. Sobrul: "Să nu credeți că am terminat cu voi". Tata din nou confirmă valoarea arborelui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aș da și eu demisia din omenire. Dar cine poate avea o iubire atât de mare, încât să-și dea demisia din viața de om? Nu vorbesc despre sinucidere, ci despre demisie. Și cum ar arăta o asemenea demisie?... Doamne, Dumnezeul meu, subsemnata, profund nemulțumită de faptul că amăgirea aceea divină, iubirea, mi-a hrănit sufletul doar în adolescența târzie, protestez împotriva deciziei tale de a mă arunca definitiv în mahalaua sufletului și solicit aprobarea demisiei din funcția de om. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
un șomer aiurea, unul care și-a dat demisia din funcția de om. Nici măcar o indemnizație specială de șomaj nu aș putea primi. Probabil că, rămasă perplexă în fața rezoluției divine, voi reveni cu o nouă epistolă la Secretariatul Divinității... Doamne, Dumnezeul meu, subsemnata, am primit răspunsul Tău la cererea înregistrată la Secretariatul Divinității, cu nr. 07694..., dar acum, în infinita mea mărginire, nu știu încotro s-o apuc, Doamne. Am ajuns, din păcate, să înțeleg înțelepciunea acelor vorbe care spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ocazia de a apela la flerul meu de profesionist. Avea Suzana o copchiliță construită după toate regulile artei: de la picioruș până la ochișori. Purta câțiva anișori în fața mea, care eram tot un mucos; cel puțin pentru ea. Suzana, spirituală: "Z, Doamne Dumnezeule, nu-i plac oare și copchilei mele mușcatele?..." Eu, isteț, râd complice. Primesc sarcini precise. Construita după toate regulile artei trebuia urmărită pas cu pas, de când pleca de-acasă, către școală, până se întorcea. Nimic mai simplu, dar Suzana voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
îi culegea panseluțe, se așeza ca un cățeluș lângă picioarele ei, îi citea poezioare. Și ce-o mai săruta... Romantic: îi trimitea bezele; ca-n Romeo și Julieta... Suzana: "Așa-i, cum am auzit?"... Așa-i. E groasă rău... Doamne, Dumnezeul meu, un copil am, acum, spre bătrânețe, și... Eu invoc fatalitatea, destinul și toate celelalte nenorociri care nu țin de puterea omenească... Și stau mereu aproape, ca marca de plic, așa cum zice lumea?... N-o pot contrazice. Confirm și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o pictură ortodoxă!, și-a ieșit din pepeni, într-o zi, unul dintre ucenicii mei. Am râs de m-am prăpădit. Dar de când au și caii religie, om bun? A căzut omul pe gânduri și a decretat: "Orice ființă are Dumnezeul ei". Dacă banii și timpul mă vor lăsa, în curând mă voi apuca de pictat bolta și catapeteasma. Îi visez în fiecare noapte pe cei patru apostoli pe care-i voi desena pe boltă. Parcă nu mai au răbdare. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că Iuda a trădat dacă a trădat cu adevărat doar din plictis. Ceea ce, cred, n-ar mai putea fi trădare, ci un fel de abandon. M-aș arunca atunci la picioarele lui Hristos și L-aș implora: "Iartă-l, Doamne Dumnezeule, pentru că a fost atins de cancerul spleenului!"... Uneori îl înțeleg pe Dumnezeu. Nu ne poate lăsa mereu să locuim în preajma sa. Aglomerația L-ar stânjeni... Dar e capela mea, orgolioasa mea capelă, dacă nu cumva cineva mă va pedepsi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să nu închid un ochi, seara târziu, până când nu intră în casă fiica mea rebelă, care fusese la nu știu ce serată... Nimic nu te apropie mai mult de Dumnezeu decât dragostea. În acele zile am fost cel mai aproape de Dumnezeu... Doamne, Dumnezeul meu, subsemnata, profund nemulțumită de faptul că amăgirea aceea divină, iubirea, mi-a hrănit sufletul doar în adolescența târzie, protestez împotriva deciziei tale de a mă arunca definitiv în mahalaua sufletului și solicit aprobarea demisiei din funcția de om... Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]