11,261 matches
-
disperare. — Te-am văzut! Te-am văzut! mormăi ciufut căpitanul, acceptînd cana de cafea pe care i-o oferea ospătarul. O salvă de tun În chip de salut, ca să stea liniștit, porunci el, Întorcîndu-se spre secund. Poate că e englez... Ecoul exploziei Îl trezi pe Oberlus. Vela mare fusese strînsă; prora nu mai spinteca apa, ci numai se Înfigea blînd În ea, cu elanul tăiat, iar oamenii se grăbeau să arunce ancora și să coboare bărcile la apă, cînd, deodată, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ce scop?" Domnișoara K.F. avea o expresie de gheață, nici un mușchi nu tresărea pe fața ei, ochii albaștri se făcuseră rotunzi, ceva între naivitate și indiferență, era frumoasă, n-aveai ce zice, dar o frumusețe decorativă care nu găsea nici un ecou în sufletul lui Radul Popianu și deci în sufletul nimănui. Ținea capul ușor plecat pe dreapta, gîtul întins, fără cute, pieptul nu se mișca în tăietura rochiei, degetele țepene, de marmură, S-a simțit impresionat ca în fața unei forțe necunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fruntea unei instituții atît de sensibile, dar nici nu poate cineva să îndrăznească să-l înfrunte, pornind de la aceste premise. Ar fi o situație delicată și dureroasă care nu se știe cum ar evolua, pe cine ar atinge și ce ecouri ar stîrni. Trebuia să se gîndească la toate și de aceea, cît putea duce suferința, o ducea. Dacă era singur nu lăsa nimic de la el. Se masa, freca îndelung locul rece și scăpa destul de ușor. În schimb, dacă îl prindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
excelență, sînteți convins că vă cunoașteți în totalitate, în deplinătate, înfăptuirile?" Basarab Cantaeuzino se bosumflă, își lăsă pleoapele grele în jos, părea un Budha nemulțumit de lume, ceea ce era totuși o ciudățenie. "La poziția mea orice gest poate avea un ecou nebănuit, necontrolat chiar. Dar, oricum ar fi luate lucrurile, eu sînt în mijlocul lor, eu n-am cum să mă retrag din realitate. Este, ca să zic așa, o datorie a familiei, de cîteva sute de ani orice gest al unui Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
literă din Enciclopedie. Aceea era a treia. Într‑adevăr, În cea de‑a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr‑odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adâncă. Tulburată și abia trăgându‑mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu‑mi poate că despre asta mai și citisem undeva, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cântările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
apar doi tâlhari, dintre care unul Înhață calul de zăbală, iar celălalt Îți Împlântă țevile puștii În piept, luând el cârma; se aude o Împușcătură bubuitoare ca dintr‑o pușcă de vânătoare, oricum la fel de răsunătoare pe strada pustie care dilată ecoul. A doua și ultima oară cumpărătorul folosise biciul când trecuse de pe macadamul arădean pe un drum bolovănos. Abia atunci fusese proba adevărată, nu mai lovise În gol. Ridicase o dată mâna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se vor ridica Împotriva inamicului comun, care‑și dezvăluie planurile secrete În această carte, civilizația noastră va fi distrusă de același ferment de descompunere care a nimicit civilizația antică de acum două milenii“. Cinci ediții succesive vor sta mărturie În privința ecoului nemaivăzut În rândul cititorilor. În ce privește autenticitatea, nimeni n‑a pus‑o vreodată la Îndoială, Antichristul lui Nilus, pe baza căruia s‑au făcut toate celelalte traduceri existând negru pe alb În fondul Bibliotecii Muzeului Britanic. Iar cum majoritatea muritorilor au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fundamentală: Îngrijitorul ediției apelase la documentația lui monsieur Junius, pe care se bazase și versiunea italiană a lui Preciozie din același an. Comentariile din ziare pe marginea ediției maghiare (1944), Însoțite de opiniile unui oarecare Laszlo Erne, vor avea un ecou imediat: gloanțe trase dintr‑o pușcă de vânătoare chiar În fereastra casei noastre. Aș putea spune că am simțit chestiunea Conspirației chiar pe pielea mea.) 19. Este foarte probabil ca această carte să fi produs o puternică Înrâurire nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
intrigi, vom Încurca niște ițe pe care tot noi le vom fi Întins prin toate cabinetele de stat, prin politica noastră, prin contacte economice și prin obligații statale.“ (p. 235) Niciodată În istoria ideilor gândirea unui filozof nu avusese un ecou mai deplin, o Împlinire perfectă În mentalitatea guvernanților, ca acest text. „Politica nu are nimic În comun cu morala. Omul de stat care guvernează de pe principii morale este apolitic, din care cauză nu are ce căuta În fruntea statului... Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care, de fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a‑mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi‑e martor, iar de‑acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris multe scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca valurile s-au lovit de o insulă pe care nu poți s-o vezi, iar acum se-ntorc... Îl privi cu atenție. Ai înțeles? Tapú Tetuanúi statu câteva minute, cugetând la cele ce-i spusese, cercetând valurile, ascultându-le ecoul, care acuma într-adevăr i se părea slab, ritmic și profund și, în cele din urmă, aprobă, cu aerul unuia care tocmai asistase la un surprinzător miracol: — Cred că da, bolborosi. Cred c-am înțeles. —Bine! Ai fi în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sută cincizeci de kilometri pe oră, care parcă încerca să ia toată insula pe sus. Cand copacii începură să se frângă cu trosnete violente, iar mugetul oceanului care se lovea de recif se transformă într-un tunet continuu, care prindea ecou în pereții peșterii, nici macar flegmaticul Oripo nu reuși să închidă un ochi. Tapú Tetuanúi se pregătea de săptămâni întregi, cu mult entuziasm, ca să lupte împotriva sălbaticilor, dar nu era deloc pregătit pentru lupta împotriva forțelor dezlănțuite ale naturii, care părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă, agățați de cele câteva obiecte care pluteau și privind îngroziți cum rechinii, care până în acel moment se dovediseră pașnici, începeau să dea tot mai multe semne de neliniște. —Octar!!... Urletul sfâșietor alunecă peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de durere al prințesei, Tapú Tetuanúi se opri din dânsul lui dezlănțuit și observa cu atenție acele ființe monstruoase, acoperite din cap până-n picioare de tatuaje oribile, care se transformaseră, dintr-odată, în imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
telescoape, așteptându-se să vadă monștri. Aici, noi suntem echivalentul modern al celor de la Villa Diodati. Suntem versiunea modernă a Mesei Rotunde de la Algonquin. Doar niște oameni care-și spun povești unii altora. Oameni căutând o idee care să aibă ecou pentru vecie. În cărți, filme, piese de teatru, cântece, la televizor, pe tricouri, în bani. Eram aceleași fețe - doar de vreo trei ori mai multe, o adevărată gloată - când ne-am întâlnit întâia oară într-o cafenea. Noi: fețele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
O mie și una de nopți, așezați turcește pe perne și pernuțe de mătase pătate de mucegai. Sau pe scaune și canapele duhnind a haine murdare când te așezi și iese aerul din ele. Acolo, sub cupola înaltă, răsunând de ecouri, pictată în culori de pietre prețioase care nu vor vedea niciodată lumina zilei, nu vor păli niciodată, sub candelabrele de alamă atârnând, cu becurile lor roșii, albastre ori portocalii luminând prin cuștile ornamentate din bronz, acolo stătea domnul Whittier înfulecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
adulți Capitol”. Sau: „Teatrul burlesc Diamant”. Toate locurile astea aveau aceeași adresă. Aici oamenii au îngenuncheat în rugăciune. Și au îngenuncheat în spermă. Toate țipetele de extaz și groază și mântuire încă prizoniere și înăbușite între pereții ăștia de beton. Ecourile lor răsună încă aici, cu noi. Aici, în paradisul nostru prăfuit. Toate poveștile astea se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
gheață. După câteva vocalize putea cânta oricât. Îi plăcea ceea ce făcea, nu avea în repertoriu melodii care nu-i ajungeau la suflet. Trăia fiecare cuvânt al poveștii, fiecare notă a vocii și chitarei. Obsedată de versurile unui cântec al grupului " Ecoul", scrise, într-o pauză, pe tablă: "Să nu ne vadă îmbrățișarea, steaua, Prin craterul geamlâcului îngust. Ridică brațul și trage jaluzeaua. Hai, vino mai aproape să te gust!" Din bancă, Rosti aruncă stiloul spre ea: Neserioaso, scrii prostii pe tablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din pat și-o obligă la diferite activități. Sanda îi ținea isonul, micuța Aniela, zburdalnică și jucăușă, li se încâlcea printre picioare. Protestele vehemente ale Luanei, dornică de-a se complace în situația de suferindă căzută la pat, rămaseră fără ecou. Invoca numele lui Ștefan și amenința că-l va chema să-i ia nebunele de pe cap. Apoi îl învinuia c-o părăsise, lăsând-o pradă chinurilor și dezorientării și căuta fel de fel de pretexte pentru a se închide în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
priveau cu ochi Înroșiți de somn. Unele femei purtau jilbab. Acoperite din cap până la mijloc cu șaluri, nu li vedea decât chipul, calm, pudrat. Margaret și-a dat seama că singurul sunet venea de la pantofii ei de sport; sunetul căpăta ecou prin spațiul acela răcoros și vast. Nu se auzeau pașii nimănui altcuiva, până și zumzetul Îndepărtat al climatizoarelor se oprise. Afară era arșiță. și-a pus ochelarii de soare și a pornit prin orașul alb și prăfos. — Alo, doamnă! strigau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lui, care avea ceva din manierele de pe vremuri, adresarea cam abruptă, tusea lui nervoasă, pe toate le auzise cu mulți ani În urmă. Nu putea s-o Înșele felul acela de a vorbi, Îl cunoscuse doar atât de bine, iar ecourile lui le păstrase În adâncul ființei, ca Într-o arhivă, de parcă ar fi fost Înregistrate pe vechi plăci de patefon despre care Își Închipuia că se vor fi pierdut pentru totdeauna. Acum ieșiseră iarăși la lumina zilei, aidoma cu cele
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a dus același fel de viață ca cei mulți. El a surprins cu remarcabilă simplitate asprimea și frumusețea vieții rurale. Versurile lui sunt lipsite de convențiile poeziei de curte, cu formalismul ei, cu apropierea de cei sus-puși. Glasul lui poartă ecourile cerințelor de libertate și de demnitate a săracilor, exprimă dorința de Înlăturare a asupririi și de câștigare a identității, care a devenit tot mai aprigă În vremea din urmă, chiar și, sau poate că Îndeosebi, la oraș. Ascultă, de pildă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să-i găsească răspuns: e mai bine să suferi din pricina cuiva pe care-l urăști, ori din pricina cuiva pe care-l iubești? S-a așezat În fund și a tras cu urechea la viața cartierului necunoscut lui, copii smiorcăindu se, ecoul unui zăngănit, un hârșâit de joagăr, dar Îndeosebi lipsa vocilor. La fereastră, un cearșaf apăra camera de soarele fierbinte al dimineții. Umbrele desenau pe jos volute ciudate, făpturi marine transparente care forfoteau, dispăreau și reapăreau la orice mișcare a pânzei
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Unul lângă altul, păreau să fie un școlar scos la plimbare de un unchi morocănos, Însă elegant Îmbrăcat. și unul, și celălalt păreau mulțumiți, cu toate că nu prea aveau ce să-și spună. Afișau Însă voioșia celor incapabili să găsească un ecou În persoana de alături, astfel Încât, dornici să evite stângăciile unei după-amiezi pierdute Împreună, depun toate eforturile cu putință ca să arate mulțumiți. Numai că această pretinsă mulțumire Îi face să se simtă dezorientați și inutili, iar asta pentru că fiecare Își zice
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]