1,494 matches
-
i-a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului. Biserica schitului a fost refăcută pe la 1820, prin grija egumenului Iosif și cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, acest lucru fiind atestat de pisania din pridvorul bisericii. Pereții au fost tencuiți, iar clădirea a fost acoperită. În ciuda eforturilor mitropolitului Veniamin Costachi, Cantacuzinii au reușit în anii '30 ai secolului al XIX
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
biserică întru care să prăznuiește hramul Pogorârii Sfântului Duh iaste zidită de răposatu Gheorghe hatman frate cu Vasile Voievod, leat 7147 (1639), iar acum 7328 (1820), cum blagoslovenia preasfințitului mitropolit kirio kir Veniamin și prin osârdia cuvioșiei sale ieromonah Iosif, egumenul acestei sfinte mănăstiri, s-au deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”". Ctitorul a înzestrat schitul cu odoare și cărți de cult. O parte dintre cărți, dăruite în perioada 1640-1647, se mai păstrează și astăzi
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
i-a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului. Biserica schitului a fost refăcută pe la 1820, prin grija egumenului Iosif și cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, acest lucru fiind atestat de pisania din pridvorul bisericii. Pereții au fost tencuiți, iar clădirea a fost acoperită. Deoarece prințul Cantacuzino a făcut parte din Eteria, turcii au incendiat biserica în 1821. Lăcașul
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău"”, jefuind în această regiune nu numai Bucureștii dar și împrejurimile. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care au luat în robie pe egumen împreună cu hrisoavele lăcașului. „"Trei zile și trei nopți, în păduri, vii, strâmtori, sate și locuri întărite, tătarii n-au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoș cântător"”. Amploarea distrugerilor a fost mare, dar cel mai important fapt este
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
de războaiele dese și atacurile tâlharilor"”. De altfel, în a doua jumătate a secolului XVIII, în mânăstire își vor stabili sediul diferite comandamente ale trupelor de ocupație austriece și ruse, angajate în luptele cu Imperiul Otoman. Decăderea mănăstirii sub conducerea egumenilor greci va continua, ea fiind menționată în 1808 în rândul celor mai sărace mănăstiri din țară, cu un venit anual de numai 2000 de lei. Mănăstirea avea biserica afectată profund de cutremurul din 1802 care a provocat prăbușirea celor două
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
săi aleși să ajute pe cuviosul arhimandrit să îndeplinească cele cerute de noi, adică sfânta artă a zugravilor de icoane"”. Sfințirea picturii în anul 1649 este consemnată pe un filacteriu (casetă cu text) dispus alături de portretul din pronaos al primului egumen al mănăstirii, Vasile. Pictura originală s-a păstrat până în prezent numai în pronaos, celelalte componente ale bisericii fiind repictate în anul 1990, în tempera, lucrările fiind însă de un slab nivel tehnic și artistic. Pictura din pronaos a fost restaurată
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
ea pe jupân Stancu - unul dintre fiii domnitorului, mort în copilărie. La dreapta și pe peretele de sud sunt reprezentați ctitorii din afara familiei domnitoare: jupân Albu Cluceru și tatăl său Mitrea Pitarul, peretele de sud fiind ocupat de portretul primului egumen, Vasile, ținând în mână un filacteriu care menționează contribuția sa la ridicarea bisericii și finalizarea pictării acesteia în 1649. Biserica Mănăstirii Plătărești, împreună cu biserica din Dobreni, sunt singurele ctitorii ale lui Matei Basarab din care lipsește tabloul votiv al domnitorului-ctitor
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
a încetat existența în primii ani după revoluție, clădirile fiind returnate Patriarhiei Române, iar biserica mănăstirii Plătărești devenind biserică de parohie. Majoritatea surselor contemporane (în special cele din mediul online) afirmă că numele mănăstirii Plătărești ar proveni de la numele primului egumen grec al mănăstirii: „"Plastara"” sau „"Platara"”. Probabil că toate aceste surse se bazează pe informațiile cuprinse într-un articol din "Ziarul Lumina", oficiosul Patriarhiei Române, apărut în 2008, în care se face referire la o relatare a „"... unuia dintre puținii
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
în care se face referire la o relatare a „"... unuia dintre puținii monahi ai sfântului lăcaș, părintele Rafail, care ne povestește că denumirea localității Plătărești, implicit a lăcașului de cult cunoscut drept Mănăstirea Plătărești, provine de la un grec, Platara, primul egumen al acesteia"”. Acest fapt este mai degrabă o legendă, deoarece toponimul Plătărești este întâlnit cu mult înainte de întemeierea mănăstirii. Astfel, într-un hrisov din 5 iulie 1589 a lui Mihnea Turcitul este menționat că „"...întărește lui Filip mare armaș și
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
un „"...Udriște postelnic din Plătărești"”. De altfel, chiar articolul din "Ziarul Lumina" din anul 2008 pare a se contrazice singur atunci când afirmă câteva paragrafe mai departe că în pronaos întâlnim „"tablourile votive care înfățișează pe domnitorul ctitor, [...], precum și chipul primului egumen, Vasile."” Cea mai plauzibilă explicație pare a fi cea oferită de lingvistul și filologul Alexandru Philippide care afirmă că toponimul Plătărești face parte din moștenirea lingvistică de origine „"tracă și iliro-panonă"”, derivând din cuvântul ilir „"Plator"” cu variantele „Plature” sau
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
nu vor ajunge"”. Prin aceste procedee, mănăstirile românești deveneau închinate, "de facto", contrar voinței ctitorilor și anatemei patriarhale din 1641. Cel mai probabil acesta a fost mecanismul folosit și în cazul Mănăstirii Plătărești, care începând din momentul respectiv va avea egumeni greci. Portretele ctitorilor domnești, Matei Basarab și soția sa Elina, vor fi șterse din tabloul ctitoricesc iar veniturile sale vor lua drumul Ierusalimului. Diferitele surse disponibile în prezent menționează ca prim stareț al Mănăstirii Plătărești trei nume de călugări: "Platara
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
Potrivit tradiției locale, vechiul așezământ monahal (inițial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, având o biserică de lemn acoperită cu învelitoare de șiță. Un document din 1672 îl menționează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. În locul bisericii de lemn se zidește însă actuala construcție abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
acoperită cu învelitoare de șiță. Un document din 1672 îl menționează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. În locul bisericii de lemn se zidește însă actuala construcție abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 și 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneți spre Tismana, încuviințează și sprijină ridicarea unui locaș de cult (domnitorul dăruiește 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
portretul marelui domnitor sârb Ștefan Dușan (1331-1355) ce se află în pronaos, asemănător cu cel de la Hilandar, pare a fi singurul din țară. Prin modul artistic de realizare a portretului este exprimată toată venerația ctitorului Milco Băiașul și a primului egumen Vasile Arhimandrit pentru eroul național al țării lor de origine. Specifice stilului brâncovenesc sunt și tablourile votive. De la Mănăstirea Hilandar se mai păstrează câteva obiecte de patrimoniu, primite în dar: o cădelniță suflată în argint în filigran, un potir inscipționat
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
mănăstirii, făcând în continuare danii și preocupându-se de bunăstarea ei. Astfel, Gheorghiță spătarul, un stră-strănepot al lui Nistor Ureche, care deja donase mănăstirii satul Ciulești, la plecarea sa în Rusia după mazilirea lui Antioh Cantemir, va lăsa lui Neofit, egumenul mănăstirii, lucruri de preț și cărți: „una carte Sfada lumii cu înțăleptul ("Divanul" lui Dimitrie Cantemir), una Psaltire de a lui Dosoftei mitropolitul ("Psaltirea" în versuri), nouă cărți de beserică, una liturghie tîlcovană, una păreche călămări cu sidefuri, de masă
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
giumătate de hăleșteu din Brătulești, mai gios de toate hălășt(eiele) a Brătuleștilor”. Pentru a mări veniturile obținute de mănăstire, Miron Barnovschi și, ulterior, Alexandru Iliaș au scutit de dări satul Ulmi și au precizat că toate veniturile trebuiau date egumenului mănăstirii pentru a le trimite mănăstirii din Sinai. Dar cea mai remarcabilă așezare închinată Mănăstirii Sfânta Vineri a fost satul Chișinăului. În 1617, marele vistiernic Constantin devine proprietarul satului „Chișinăul pre Bâcu”; mai târziu acesta trece în stăpânirea Mănăstirilor Sfânta
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
Ulița Goliei (actuala stradă Cuza Vodă) și Ulița de Sus (bulevardul Independenței). În jurul bisericii au fost construite ulterior chilii, biserica transformându-se în mănăstire care, mai târziu, a devenit metoh al Mănăstirii Buhalnița și a fost mult timp condusă de egumeni greci. Dezvoltarea Târgului de Sus a făcut ca biserica să fie înconjurată de mari proprietăți boierești: la sud era situat Palatul Sturza care adăpostește în prezent Poșta, la nord casa vornicului Vasile Alecsandri, casă în care a fost Muzeul Teatrului
Mănăstirea Sfântul Ilie din Iași () [Corola-website/Science/330442_a_331771]
-
Chiril și Metodiu în rândurilie slavilor răsăriteni. Nestor descrie pe scurt metodele prin care Vladimir cel Mare a impus creștinismul și a înlăturat venerarea vechilor zei ai slavilor. Cronica lui Nestor a fost revăzută și completată în anul 1116 de către egumenul Silvestru, care și-a pus semnătura la sfârșitul lucrării. Dat fiind faptul că Vladimir Monomahul era patronul satului Vidubici, unde se afla mănăstirea condusă de Silvestru, noua ediție a fost centrată pe personalitatea cneazului și a făcut din acesta figura
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
spiritual al comunității alglicano-ortodoxe Sf Alban și Sfântul Serghie (1948-1950). La 1 septembrie 1950 este numit paroh al Bisericii stavropighiale Sf. Filip Apostolul și Sf. Serghie din Londra. 07 Ianuarie 1954 este dată în care este ridicat la rangul de Egumen, iar în 9 mai 1956 ridicat la rangul de Arhimandrit. În luna decembrie a aceluiași an a fost numit Paroh la Biserica Adormirea Maicii Domnului și Tuturor Sfinților din Londra. Rangurile de stareț al Bisericii, Catedrală mai târziu, așa cum o
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]
-
Movila și cu episcopul Gheorghe Movila al Rădăuților. Actele emise în perioada următoare îl menționează pe fostul mitropolit Anastasie în fruntea clerului moldovenesc fără a preciza în ce calitate. În octombrie 1583 el îi dă domnitorului Petru Șchiopul binecuvântarea pentru că egumenul Mihail de la Mănăstirea Moldovița și urmașii lui să-l pomenească; istoricul Nicolae Iorga consideră totuși că actul este greșit datat din moment ce mitropolitul Teofan revenise în Moldova. Într-un act din 5 aprilie 1585 el este menționat că „fost mitropolit”. Fostul
Anastasie (mitropolit al Moldovei) () [Corola-website/Science/334090_a_335419]
-
cinci ani de închisoare, dar, chiar înainte de a fi arestat, acesta a reușit să fugă în Valahia, unde avea mulți susținători. A continuat să se dedice monahismului ortodox, fiind călugăr la mănăstirile din Robaia (1764-1766) și Vieroși (1766-1771), iar apoi egumen la Curtea de Argeș, toate cele trei mănăstiri aflându-se astăzi în județul Argeș. A murit la mănăstirea Curtea de Argeș. Ca ripostă față de scăparea lui Sofronie în Valahia, generalul Buccow a ars din temelii aproape toate mănăstirile ortodoxe din Transilvania; după unele surse
Sofronie de la Cioara () [Corola-website/Science/335047_a_336376]
-
acum Codreanca), care au construit o biserică de lemn, pentru a-i ascunde pe creștinii din apropiere de invaziile tătarilor. În 1846, pe locul bisericii de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită una de piatră, sub cârmuirea egumenului ieromonah Victor, cu bani adunați de la creștini. A doua biserică, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost construită în 1840, în stil moldovenesc, cu ajutorul unor creștini și în mare parte din banii donați de un negustor din Chișinău. Întâiul stareț al
Mănăstirea Țigănești (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/331719_a_333048]
-
Daniil, 1829-1835. Ieromonahul Martirie a stărețit între anii1835-1840.În vremea lui s-a încheiat procesul de judecată pentru pământ. Moșia a fost câștigată de Lupu Roset, iar mănăstirea a rămas numai cu 48 desetine și 1.220 stânjeni de pământ. Egumen Irinei, 1840-1844. Egumen Victor a stărețit în anii 1844-1853. În această perioadă a început înălțarea bisericii de piatră cu hramul ,Adormirii Maicii Domnului” în anul 1846. Ieromunahul Agatanghel, 1853-1859. În vremea lui s-a încheiat construcția bisericii. Ieromonahul Vladimir, 1859
Mănăstirea Țigănești (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/331719_a_333048]