1,904 matches
-
pelerine, "masca de comediant", "oglinzile/ în care ți-ai pierdut chipul", "un bufon plângând în singurătate", clovni cu "pelerina înăcrită/ de râs", "clownii falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate dacă nu să articuleze o eboșă de poetică a revoltei auctoriale ("Vino și spune un adevăr despre tine/ autor iconoclast incomod/ ai umplut lumea cu versuri amare/ scrib
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin cotloanele destinului are o plăcere nebună să/ înghită străzile aglomerate cu hormoni îmbrățișați/ ca maidanezii" etc. etc. În timp ce un admirator al liricii optzeciste nu va putea trece cu vederea aluziile pline de fervoare admirativă la poezia lui Mircea Cărtărescu (elegiile unui fluture cosmic) sau cea a lui Nichita Danilov (centura de castitate a unui cosmos nimfoman), dar nici, dimpotrivă, tușeurile ironice determinate de obiceiurile altor poeți ieșeni, care se dedau unor plăceri defel livrești, alături de nimfele estudiantine strânse "în barul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
carte de la Chișinău pentru roman. Nu numai strict formal vorbind, poezia lui Emilian Marcu este cât se poate de tradițională, de "cuminte". Ritmate și rimate, textele sale compun strofe aproape 100% clasice poetul cultivă, de altfel, cu obstinație speciile canonice (elegiile, baladele, ba chiar, dintre cele cu formă fixă, sonetele). La poetica tradițională trimite apoi tehnica decupajului de imagini compunând mici tablouri predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care îi oferă posibilitatea de a (cali)grafia atât celestul accesibilizat (suburbiile cerului), cât și terestrul amorțit de impietate, conservându-și amintirea nostalgic îndurerată a unui timp al beatitudinii și statorniciei. În cicluri precum noapte la persoana întâi din Agenția... , elegii boppardiene și triunghiuri cu pupila albastră din volumul cu același titlu, descripția urmărește de regulă resturile acestuia într-un univers maculat chiar atunci când e lipsit de prezența umanului: "în cetatea de cuarț/ toamna a răstignit/ răsăritul/ până i s-au
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
una dintre dimensiunile majore, cea metapoetică, a acestui gen de poezie), debutantul Horia Zilieru alege să recurgă la imagistica tradiționalistă, de influență pillatiană sau voiculesciană și tonalitate delicat elegiacă. Iată, spre ilustrare, câteva versuri dintr-un Interior retro: "E-atâta elegie în fereastră/ și-aștept așa din cărți să te desprinzi/ în rochia subțire și albastră/ ca irișii grădinii suferinzi.// Un gest al mâinii-n umbră rezemată/ pereții se desfac și la un semn/ dintr-un tablou pădurea fermecată/ răsună lung
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grecesc, sicilianul a tradus 246 de piese (din cele 3700) scrise de 48 de autori diferiți. Compozițiile, ce exprimă o grecitate rece, schematica, erudita, aparent mai puțin adecvată spiritului quasimodian, l-au atras deoarece sunt uneori permeate de melancolie și elegie. O seama de teme tratate în aceste miniaturi: moartea, curgerea de neoprit a timpului, amintirea, exilul au constituit un alt punct de atracție, prin urmare se regăsesc și în scrierile originale. Din seria preluărilor fac parte și unele asocieri semantice
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetul sicilian și-a motivat selecția vorbind despre Catullus că despre un spirit congenial, de care se simțea apropiat deoarece trăia, ca și acesta, cu teamă copleșitoare de moarte: Catullus care ne interesează pe noi, afirmă el, era cel din elegii (nu cel din imnurile sau din epitalamurile de factură alexandrina), în care durerea să umană atinge o coardă eternă, în care nu îl influențează Calimah, ci spiritul sau latin, disperarea omenească a tânărului care știe că este sortit morții. Scriitorul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a me, mă più di questa tarda, / che mi spinge sovente alle sue forme. Mobile d'astri e di quiete: e battere di mani ed una voce / dolcezze spalancarmi ignote. D'alberi sofferte forme: Ignoto mi svegli / a vită terrena. Elegia: Gelida messaggera della notte, / șei ritornata limpida ai balconi / delle case distrutte, a illuminare / le tombe ignote, i derelitti resti / della terra fumante. În una città lontana: Aspettavi una parolă / a te ignota o mia? Poi îl corvo și volse
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vocii, domolirea orgoliului intransigent. Fugind de "soarele nerușinat" ce dezvăluie "neroada furie a creșterii", poeta imaginează un teritoriu umbros și calm, în care "firul nopții dă colț și crește pur", iar "mirii unei lumi crepusculare" se pierd în natura primară. Elegia cunoașterii și a purificării se echivalează discret și generos cu o poezie a suavei palpări a materiei, luminii glaciare a "tonurilor clare" i se substituie "lumina moale, lumina bună", ori "bezna tandră", într-un univers somnolent"123. Volume ale maturității
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și asupra morții. Subordonată acestei viziuni, poetica Anei Blandiana suferă, însă, o modificare, odată cu volumul Stea de pradă (1985): "pe de o parte, ochiul retrece la esențe, la radiografia realului, la matricialul din urmă, pe de alta, seninătatea visător-somnoroasă a elegiilor din Octombrie, noiembrie, decembrie face locul unei atitudini mai puțin calme, cu accente iritat-revoltate. Se înmulțesc imaginile expresioniste. Tabloul e scăldat într-o lumină rece și dură"125, înregistrându-se "o accentuare a unor latențe dramatice fără precedent, stranie fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ecouri din Blaga și Barbu, Darul, Unde-i mândria, Dintru-un sat,Ana Blandiana își dezvoltă poemele din nucleele unor metafore, aproape alegorice. Sensibilitatea vizionară a poetei restabilește primatul imaginii, în câteva poeme incantatorii Flux, Concert, Din când în când, Elegie de dmineață"75. Alcătuită din opoziții de tipul zăpadă neatinsă/ pământ impur, etenrul neprihănit/văzduhul viu, să nu te naști/ te îngropi etc. această poezie reprezintă o deconstrucție canonică și la nivelul construcției versului. Deși la început impresia este aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de absurdă puritate în raport cu logica ineluctabilă a realului"77. Drept soluție este "demistificarea ce propune acceptarea ideii certitudinii incertitudinilor"78, lansată de poetă. Astfel, "cu rădăcini în poezia urâtului a lui Arghezi, în discursul liric din poezii ca Știu, Puritatea, Elegie de dimineață și Intoleranță este promovat frumosul uman, obținut cu prețul renunțării la așa-zisul frumos artistic. Acesta din urmă este o aparență ce nu se identifică cu adevăratele trăiri ale ființei umane"79. Găsindu-se aici "prima capodoperă a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug./ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv ("Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi"), vizual, motric ("mecanicul vuiet de zbor"). Promovând un timp al viitorului, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug/ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă cu clipă, o lună". (Elegie) Ruptura de copilărie echivalează cu ruptura de natură, dovadă a suprapunerii inițiale perfecte între cele două elemente, când timpul și spațiul erau totuna. Deconstrucția propriului canon se realizează chiar în interiorul creației poetice, autoarea devenind neputincioasă de a se mai reconstitui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
apoi liniște,/ nu există nări pentru ce vine;/ apoi gustul, vibrația umedă,/ apoi iarăși lipsă,/ apoi timpanele pentru lenesșle / mișcări de eclipsă;/ apoi pipăitul, mângâiatul, alunecare / pe o ondulă întinsă,/ iarna-nghețată-a mișcărilor / mereu cu suprafața ninsă." (A zecea elegie) De o izbitoare asemănătoare cu un alt text blagian, În lan121, este poemul Imn, în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina, a frunzelor galbene
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Că e totul prestabilit./ Și, totuși, un ultim cuvânt:/ Nici după cele ce spun,/ Nu știți cine sunt?"(Cel viu) Reconstruind, însă, elemente al liricii congenerilor săi, precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana scrie versurile a căror apropiere de A doua elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mare, așa cum, pe de altă parte, erosul e lucru curios și trecut neobservat aproape inexistent în lirica sa, tot timpul amânat, estompat, respins. Poeta cultivă un soi de "naturism" nemaiîntâlnit în lirica românească, apropiat viziunii animiste asupra lumii, declanșator de elegii transfiguratoare. Pasiunile sunt eliberate sub forma unui discurs care poate atinge un paroxism al trăirii, o vitalitate exacerbată. Generația lui Nichita Stănescu nu face, în adevăratul sens al cuvântului, o nouă poezie. După cum spune Gheorghe Crăciun, în Aisbergul poeziei moderne
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pierde / ochiul,/ pentru că vor aduce și-ți vor așeza / în orbită un zeu / și el va sta acolo, împietrit, iar noi / ne vom mișca sufletele slăvindu-l.../ Și chiar și tu îți vei urni sufletul / slăvindu-l ca pe străini" (Elegia a doua "Getica", Nichita Stănescu). 141Luiza Bratu, op. cit., p. 123. 142 Ibidem, p. 123. 143"unicul demers este acela de a vida o scenă pentru ca în spațiul creat mesajul să poată suna nestingherit". Ion Pop, Poezia unei generații, p. 250
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
El este traversat de același sens al materialității negative pe care îl deține discursul modern, dar relația sa cu acea materialitate nu este chiar nu pe de-a-ntregul "aceeași". [...] În această complexitate, relația dintre modern și postmodern reprezintă translația de la elegia metafizică la "simpla" retorică"148. Aparatul retoric care este utilizat în această clarificare relațională este deosebit de sugestiv pentru înțelegerea legăturii dintre cei doi termeni. Fiind considerată o figură semantică prin contiguitate, coexistență, proximitate sau învecinare, metonimia a suscitat diverse încercări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a "imortalității și răcelii" geniului"265. O observație interesantă pentru elucidarea schimbării de registru, Petru Comarnescu subliniază faptul că sculptorul se inspiră din prima fotografie a artistului la tinerețe. Oscar Han plănuia un ansamblu alegoric, din care fac parte două Elegii din 1933 și 1934, care trebuiau să înconjoare soclul statuii. Un moment edificator pentru interpretarea în cheie simbolistă a figurii eminesciene îl constituie proiectul pentru un monument Eminescu realizat de sculptorul Dimitrie Paciurea. De-a lungul întregii cariere artistice a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cântec: „Peste apă, peste lut, / Cine oare l-a văzut? / A sărit din stea în stea / Nu-l mai prinde nimenea. Frați îl caută plângând / și cu glasul și în gând / Alb acum el șade sus / în grădină, la Iisus?” (Elegii pentru ființe mici) Privindu-le cu detașare, toate desenele din acest volum pot fi percepute drept străfulgerări de vis. îmbălsămări monocrome. Vizualizări ireale - și totuși - purtătoare de mesaj. în fond, un desen poate fi o poezie. O fărâmă de vis
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
umane, care se doresc „spirituale”, pentru că trimit la protagoniștii dramaturgiei sale, firește, dar reflectate într-o altă formă elegiacă. Cu penelul, el dăruiește fiecarei creații plastice unduiri înlăcrimate: „pentru fiecare piatră”, „pentru fiecare pom”, „pentru fiecare stea” și... „pentru Ideal...” (Elegie) Caruselul imaginat de Ionesco este vizualizat sub forma unui cerc. Pe fond negru. Un cerc aproape perfect. înconjurat, precum gupiter, de un inel. și-n jurul lui, într-o rotație - dans lugubru, parese, distingem contururi figurative, reprezentări umanoide - fie cu
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de ordin istoric, existențial, lingvistic și artistic. Ipostazele existențiale, de la stare de dor față de Roma la teama de moarte printre barbari, sunt transfigurate într-o expresie poetică cu tonuri întunecate care reflectă drama interioară și conștiința sa tragică. Ovidiu întoarce elegia, ca specie literară, la valoarea ei originară, etimologică, la vers cu substanță nostalgică, melancolică, funerară. Elegiile sale cresc la intersecția dintre ficțiune și adevăr istoric, reflectând un iter psihologic dinamic și complex. Poetul solar, jovial devine, în exil, nocturn, îndoliat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
teama de moarte printre barbari, sunt transfigurate într-o expresie poetică cu tonuri întunecate care reflectă drama interioară și conștiința sa tragică. Ovidiu întoarce elegia, ca specie literară, la valoarea ei originară, etimologică, la vers cu substanță nostalgică, melancolică, funerară. Elegiile sale cresc la intersecția dintre ficțiune și adevăr istoric, reflectând un iter psihologic dinamic și complex. Poetul solar, jovial devine, în exil, nocturn, îndoliat: "Laeta fere laeta cecini cano tristia tristis / Conveniens operi tempus utrumque suo est" (Pontica III, 9
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
III, 9, 33-36) sau "Flebilis ut noster status est, ita flebile carmen / Materiae scripto conveniente suae" (Tristia V, 1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]