5,061 matches
-
după mine, mi-am dat seama că ar fi fost potrivit să răspund într-un fel. Patru Am întârziat la Pabblem, sigur. Când am intrat în biroul lui, stătea cu genunchii sus pe scaunul lui special, ergonomic, fără spătar și emana un aer pedant de insatisfacție. — În sfârșit, a strigat când m-a văzut. Și a continuat prin a-mi ura o după-amiază bună cu o politețe mult prea exagerată pentru cineva care își pusese în cap să fie scârbos. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
revărsa din abundență în poala ei - acesta avea o asemănare brută, dar evidentă cu Connolly. Îndrăznesc să spun: chiar și cineva care n-ar fi știut nimic despre toată povestea la care se făcea aluzie ar fi simțit ceva nesănătos emanând din sculptură. Pentru mine era un obiect de o obscenitate țipătoare. N-am auzit-o pe Sheba întorcându-se din mansardă decât atunci când era deja în spatele meu. Ce cauți aici? am auzit o voce și când m-am întors Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de frig. Nu s-ar mai fi mutat niciodată de-acolo dacă Pearl n-ar fi început să strige după el, dacă n-ar fi alergat prin pădure cu Andy în brațe, până când trupul micuț al copilașului a început să emane aburi - dacă n-ar fi fost confruntat cu gândul că era posibil ca încă doi oameni să moară în vreme ce se aflau în grija lui. Vai, Doamne ! i-a spus el Jinei. Nu ești o fantomă. Zach și-a îngropat fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
costumele lor și tobele aduse de acasă, mi-erau în principiu dragi. Dar mă așezam într-o parte mai îndepărtată a sălii. Într-o zi, m-am așezat accidental între ei doi. Afară era o căldură de infern. Corpurile lor emanau o răcoare atât de plăcută, atât de învăluitoare, poate din cauza culorii, încât mi s-a părut că mă refugiez pe pământul viu al copilăriei mele. De atunci nu m-am mai mișcat de lângă ei. Mă atrăgeau perceptiv, tactil, olfactiv. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
oferea în Orășelul Copiilor. Andrei, pe la vreo doi ani, se prindea de urechi în fața câte unei vitrine: „Mo Căciune, adu tu dalului, că Nicu nu dă nimic”. Tipul politiza intens: personal is political devenise o realitate și pentru prunci. Tovarășul emana de toate. Le prohibea pe toate. Era un Deus ex machina. Nodul cauzal al tuturor cauzelor. Numele voinței voințelor. În acei ani, tata, însărcinat cu aprovizionarea subterană, a intrat pe ușa din dos la Hotel Rusca. Avea pile. Era comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încheiat într-un mod dezarmant: „Mă simt un ghișeu”. Mulți am devenit ghișeu, treabă bună pentru cei cu stil funcționăresc, dar ucigătoare pentru oamenii vii. Multă vreme am fost și eu prizoniera modelului „omului de cultură”. A celui care apare, emană panseuri fundamentale, pune nația în fund de prea marea lui înțelepciune. Nu vreau să scriu azi doar despre sursele interbelice ale acestui model, din care descind intelectualii sublimi, care măcar au verticalitate, ci mai degrabă despre sursele lui comuniste, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
altora indiferent cine erau ei, pentru că ceea ce contează, în ultimă instanță, este conștiința fiecăruia, având propriile mele judecăți. Acum, când spiritele s-au mai liniștit, vreau să cred că prezentarea corectă pe bază de documente, pe care le voi reproduce, emanând de la o instituție internațională obiectivă și cu autoritate, cum este Comitetul drepturilor omului, reprezintă o șansă de a putea cântări, cu calm, cu mai puțină patimă, ură și poftă de răzbunare (sine ira et studio), mai înțelept, aș zice, despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
lăsat să i se reverse pe spate o coamă de păr negru și des. —Vai, domnișoară Walsh, frumoasă mai ești, i-a zis mama acru. Piaptănă-te! Piaptănă-te! Și zâmbește mult. Chestia era că Rachel deja radia. De obicei. Emana ceva, un fel de liniște care palpita, care părea să ascundă o umbră subtilă, tainică, de perversitate. Apoi mama a dat cu ochii de inel. Cum de nu-l observase până acum? Și plimbă-i chestia aia prin față ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Cred că ar fi timpul să ne întoarcem. Așa că Aidan s-a urcat la volan și tocmai ieșeam din parcare când s-a întâmplat. Chiar înainte ca Aidan să scoată un sunet ciudat, involuntar, observasem tensiunea acută pe care o emana dintr-odată. M-am uitat pe fereastră, plimbându-mi ochii de colo-colo, disperată să văd ce văzuse el. O femeie venea spre noi. Dar ne mișcam destul de repede, o depășisem deja și intuiția mea striga „Uită-te în urmă, uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ne-am cuibărit pe canapea într-un colț cu lumină difuză, și Rachel a început să-mi maseze mâna teafără. Eram pe punctul să ațipesc când s-a auzit din nou soneria. Spre uimirea mea, era Jacqui. A țâșnit înăuntru, emanând luciri și scânteieri și având chef de vorbă: dinții placați cu aur fuseseră readuși la normalitate, cineva îi dăduse nu știu ce chestie Louis Vuitton și se ducea la o vizionare în cerc restrâns. —Bună, i-a salutat cu un gest pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vină să crezi, știi? Știam. Când s-a întâmplat? — Acum aproape zece luni. Marți se împlinesc zece luni. Oricum - și-a aruncat rucsacul pe umăr - trebuie să ajung la sală. Arăta ca și cum mergea des la sală. Umerii și torsul lui emanau putere, ca și cum ridica greutăți. Poate era modul lui de a face față situației. —Mult noroc cu Neris, mi-a zis. Ne vedem săptămâna viitoare. Capitolul 21tc " Capitolul 21" Am sunat la numărul lui Neris Hemming de îndată ce am ajuns acasă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
poate de bete, mai bete decât fuseseră vreodată, reveniră în curtea familiei Chawla. — Rămâneți afară, le strigă Sampath când le văzu apropiindu-se. Rămâneți afară până vă treziți. Știa ca vor avea necazuri. Numai că ele nu-i ascultară avertismentul. Emanând mirosul tare și brut al berii locale, năvăliră asemeni huliganilor și, întocmai ca huliganii, începură să răstoarne tot ce puteau cu susl în jos. Sampath mai văzuse bețivi din când în când, bineînțeles, dar numai o dată avusese de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Caduta Massi? — Una și aceeași... A lăsat vreun mesaj, ceva? — Nu, domnule. Nici un mesaj. — În regulă. Mulțumesc. — Mhm. Am pornit-o spre sud, îndreptându-mă spre șerpuitorul Broadway. Ce-i toată prostia asta cu mhm? Am trecut printre duhurile mâncătoare emanând din gurile de metrou. Am auzit mugetul răgușit al sirenelor, soneriile bicicliștilor și ale celor pe skateboard-uri, drogați, țâncii din cărucioare, windsurferi. Am văzut mașinile și taxiurile în plină viteză, împinse în față de puterea claxoanelor lor. Am simțit plutind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
întâi. Nu eu, moșule. Aici e vorba de crima organizată, superorganizată. Nu e vorba de altceva. Filme cu crime pe bune - în cazul ăsta putem vorbi de probe. Apoi, felul lui de a fi, câmpul de forță pe care îl emana, s-a schimbat, nu pentru mult timp. A devenit direct, intim. — O adevărată bombă, spuse el. Dovada că pornografia corupe, nu-i așa? Se relaxă, ceea ce se întâmplă și cu aerul lui. — Arde, moșule. Nimeni nu s-ar putea folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îmi șoptește instinctul despre noul domeniu aflat în plină dezvoltare în sfera dependenței? Vrei să câștigi un milion? Să-ți spun? — Ce mai stai? am exclamat eu. — Îmbrățișatul, spuse Fielding Goodney. Strânsul în brațe. Doi oameni întinși unul lângă altul, emanând căldură și siguranță. Cum comercializăm așa ceva? Cu un manual de specialitate? O casetă? Cămăși de noapte? Un studio pentru îmbrățișări cu gazde specializate în arta îmbrățișării? Gândește-te, moșule. Sunt milioane și milioane de dolari vârâți în povestea asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dacă n-ar mai fi fost ceva: nu-i plăcea de Livia Cramm. Când l-a întâlnit prima dată pe Vultur-în-Zbor, Livia avea patruzeci și cinci de ani și la vremea aceea era o frumusețe apusă, dar care încă mai emana o atracție sexuală zdravănă și un magnetism considerabil. Acum, la șaptezeci de ani, atracția sexuală dispăruse. Magnetismul se transformase într-o cramponare neplăcută și claustrofobică. L-a prins cu înfrigurare în gheare pe Vultur-în-Zbor, ca și când nu ar mai fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu adevărat autoflagelarea. Dar nu Flann O’Toole era favoritul Iocastei. Era prea predispus să devină sadic și să deterioreze personalul. Ușa următoare nu lăsa să se audă altceva decât tăcerea. Aici se afla odaia lui mademoiselle Florence Nightingale. Ea emana o sexualitate casnică și confortabilă, extrem de liniștitoare când, întâmplător, își dezgolea un sfărc și extrem de serioasă atunci când se dezbrăca. Florence o făcea întotdeauna, niciodată nu și-o punea, nu și-o trăgea, nu se pompa sau coțăia. O făcea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun nu, zise Tomás, cu reticența lui obișnuită. Fermín Îi turnă o ceașcă din amestecul pe care Îl ținea În termos și care emana o suspectă aromă de Jerez. — E vreo problemă? am Întrebat eu. Tomás ridică din umeri. Nimic nou. Azi e ziua de naștere a tatei și am preferat să ies să mă aerisesc olecuță. Am Înghițit În sec. — Dar ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un zîmbet politicos și ținîndu-și mîinile adunate la piept, Într-un gest episcopal. Să tot fi avut vreo cincizeci de ani, iar trupul uscat și chica rărită Îi confereau un aer de pasăre de pradă. Avea o privire pătrunzătoare și emana o aromă de colonie proaspătă și de naftalină. — Bună ziua. SÎnt părintele Fernando Ramos, anunță el. Cu ce vă pot ajuta? Fermín Îi Întinse mîna, pe care preotul o studie o clipă Înainte s-o strîngă, ferindu-se În continuare Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega și emana o putoare de nedescris. — Ave-Maria-Preacurată-Cea-Fără-De-Păcat-Zămislită, spuse Fermín fără poticnire și cu entuziasm. — Dar sicriul? replică glasul din Înalt, grav și reticent. — Sicriul? Întrebarăm Fermín și cu mine la unison. — Nu sînteți de la pompe funebre? Întrebă călugărița cu voce obosită. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la magazin, de unde nu mai ieșea pînă În toiul nopții. Acolo avea s-o găsească, În mod Întîmplător, don Ricardo Aldaya, Îngrijind-o pe fiica unuia dintre șefii de lucrări, care căzuse bolnavă de tuberculoză, și, văzînd zelul și tandrețea emanate de fată, hotărîse s-o ia la el acasă, pentru a se ocupa de soția lui, Însărcinată cu cel ce urma să fie Întîiul său născut. Rugile ei fuseseră ascultate. În noaptea aceea, Jacinta Îl văzu din nou În vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
periplul nostru spre ieșire, ne-am Încrucișat cu antreprenorul de pompe funebre cel legitim, Însoțit de două ajutoare cu aspect simian, echipați cu un coșciug din lemn de pin, sfoară și mai multe cearșafuri vechi, de o aplicație incertă. Alaiul emana o funestă aromă de formol și de colonie de talcioc, componenții săi etalînd tenuri străvezii ce Încadrau niște zîmbete gălbejite și cîinești. Fermín se mărgini să arate spre celula unde aștepta defunctul și binecuvîntă tripleta, care răspunse Încuviințînd și făcîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să luăm pledurile din salon și să ne Închidem În acea Încăpere măruntă, cu singura companie a două lumînări și a cîtorva aplice de baie de muzeu. Principalul meu argument, climatologic, a dat-o gata imediat pe Bea, căreia căldura emanată de dalale de pe jos Îi alungă temerile inițiale că născocirea mea zănatică avea să dea foc casei. Apoi, În penumbra roșiatică a lumînărilor, În timp ce o dezbrăcam cu degete tremurătoare, ea surîdea, căutîndu-mi privirea și dovedindu-mi că, atunci și Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În stradă pentru totdeauna. Nimănui nu i-a trecut prim minte că Miquel Moliner fusese cel care pusese la cale toată povestea. Nimănui, cu excepția lui Jorge Aldaya, care, după două săptămîni, s-a dus să-l vadă. Acum nu mai emana teama și Îngrijorarea care Îl strînseseră ca Într-un clește În zilele din urmă. Acela era un alt Jorge Aldaya, adult și lipsit de inocența de odinioară. Orice s-ar fi ascuns În spatele mîniei lui don Ricardo, Jorge aflase. Motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de lup, hulpavă și ascuțită, care Își deschidea drum și știa unde și cînd să-și plaseze mușcătura mortală. Aldaya i-a sărutat mîna Încetișor, mîngîindu-i cu buzele nodurile degetelor. Tot ceea ce pălărierul distila În afabilitate și entuziasm, don Ricardo emana În cruzime și putere. ZÎmbetul său canin lăsa să se vadă limpede că era În stare să-i citească gîndurile și dorințele și că rîdea de ele. Sophie a simțit pentru el acel dispreț anemic pe care Îl trezesc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]