2,401 matches
-
un referent care posedă proprietăți ce corespund semnificatului acestui substantiv), "substantivele de calitate" nu au un referent decât prin actele de enunțare ale subiecților. "Perfidul!" desemnează o persoană pe care o numesc "perfidă" și care nu este perfidă decât prin enunțarea mea. În afara unei enunțări anume, nu există o clasă de ființe perfide, imbecile, naive... pe care să o putem delimita a priori. În plus, prin folosirea în incidentă a substantivelor de calitate, atribuirea acestor substantive unui individ trebuie să fie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
proprietăți ce corespund semnificatului acestui substantiv), "substantivele de calitate" nu au un referent decât prin actele de enunțare ale subiecților. "Perfidul!" desemnează o persoană pe care o numesc "perfidă" și care nu este perfidă decât prin enunțarea mea. În afara unei enunțări anume, nu există o clasă de ființe perfide, imbecile, naive... pe care să o putem delimita a priori. În plus, prin folosirea în incidentă a substantivelor de calitate, atribuirea acestor substantive unui individ trebuie să fie justificată printr-o legătură
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
semantică între acest individ și predicatul care îi este atribuit: în monologul lui Figaro, Contele nu este perfid decât asociat unui enunț în care "râdea citind". Astfel, substantivul de calitate este strâns legat de subiectivitatea enunțiativă și de actele de enunțare individuale. Este de ajuns să apară acest tip de substantive pentru a se impune restituirea respectivei subiectivități, ca sursă de apreciere. Este cazul următoarei fraze din Zola: După părerea soților Boche, dimpotrivă, spălătoreasa se dusese din prima noapte să se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ironică și identificare. Dacă relativa realizare constantă a "discursului" în "povestire" este ceva comun, nu la fel se întâmplă și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare la un sistem care se bazează pe o ruptură nu se face fără dificultate. 2.7. Dubla temporalitate narativă Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un fenomen de interferență între reperări
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deci libertatea de a data evenimentele pe care le povestește prin "reflectarea" lor pe scena textuală, și de a nu face trimitere la cronologia povestirii narate decât indirect. 2.8. Eul din "povestire" Am considerat "povestirea" ca un tip de enunțare fără deictice. Făcând acest lucru, ne lovim de o obiecție imediată: există numeroase texte narative la perfectul simplu asociate unui eu; or, eu a fost definit drept un deictic. În realitate, nu există contradicție; eul din "povestire" nu este un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Nu fi laș! Sau poate că mi-o spusei eu mie însumi, nu mai știu, însă deodată, aruncându-mă în genunchi în fața ei și cuprinzând-o pios în brațe 105... Datorită lui eu, se trece constant de la un plan al enunțării la un altul. Acest eu se interpretează în două feluri: fie ca personaj al "povestirii" ("văzui"..., "spusei"...), fie ca un element din "vorbirea" naratorului. Acesta din urmă este cel care își asumă responsabilitatea, de exemplu, a lui "poate" sau a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cel care își asumă responsabilitatea, de exemplu, a lui "poate" sau a lui "nu mai știu". 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă După cum am văzut, în cazul "povestirii" nu există interlocuțiune și nici un adevărat trecut interpretat față de situația de enunțare. Combinația eu + perfectul compus, în schimb, ține de "discursul direct". Eul este corelat cu un tu implicit sau explicit; în plus, a spune am stins, am revenit... înseamnă a produce, a relata procese trecute față de situația de enunțare prezentă. Perfectul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
situația de enunțare. Combinația eu + perfectul compus, în schimb, ține de "discursul direct". Eul este corelat cu un tu implicit sau explicit; în plus, a spune am stins, am revenit... înseamnă a produce, a relata procese trecute față de situația de enunțare prezentă. Perfectul simplu este un timp al trecutului, însă servește mai puțin înscrierii temporale a evenimentelor și mai mult inserării lor într-un univers textual autonom, într-un ritual narativ. Desigur, există o legătură naturală între narațiunea la perfect simplu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dintr-un lanț cauzal, participă la un ansamblu de acțiuni solidare și dirijate"106, scria R. Barthes. De fapt, forma de trecut simplu nu se întrebuințează decât asociată altora, fiecare slujind de reper celei care urmează, fără legătură cu momentul enunțării. Formele de trecut simplu reprezintă intervale temporale reduse la un fel de "punct" insecabil, juxtapunerea lor fiind interpretată ca o succesiune de evenimente care se sprijină, fără a se intersecta. La rândul său, perfectul compus este puțin compatibil cu înlănțuirea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fel de "punct" insecabil, juxtapunerea lor fiind interpretată ca o succesiune de evenimente care se sprijină, fără a se intersecta. La rândul său, perfectul compus este puțin compatibil cu înlănțuirea narativă. El prezintă procesele ca fiind disjuncte, trecute față de momentul enunțării și, în virtutea legăturii cu aspectul împlinit, statice, în loc să le orienteze către elementele care urmează. Astfel, El cumpără o prăjitură și luă trenul va fi interpretat ca o succesiune, în timp ce situația este cu totul diferită în cazul enunțului El a cumpărat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ca perfectul: Paul îl omorî pe omul pe care îl călcase cu o zi înainte). Evident, este dificil să trecem pe locul doi perfectul simplu care exprimă un eveniment anterior. Faptul că perfectul compus presupune o relație cu situația de enunțare are numeroase consecințe. Dacă, de exemplu, am înlocui perfectul simplu cu perfectul compus în următoarele rânduri de Simenon, am obține un text de o tonalitate complet diferită: Când se întoarse de la metrou, bulevardul Richard-Lenoir era pustiu, iar pașii lui aveau
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
10. Tentative de depășire Cel mai adesea, scriitorii optează fie pentru "discurs direct", fie pentru "povestire", chiar dacă acceptă numeroase interferențe între aceste două registre. Se întâmplă totuși ca anumite texte să nu stabilească o ierarhie între aceste două planuri ale enunțării și să le amestece constant, depășind, oarecum, opoziția. Această "violentare" a economiei narative obișnuite nu este, în mod evident, gratuită, ci este consecința opțiunilor estetice ale autorului. Acest fenomen nu are nimic univoc; ne vom da seama de acest lucru
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
schimbare de plan enunțiativ. Textul este omogen, deși este imposibil să fie caracterizat ca "discurs direct" sau "povestire". Și aici ne revine sarcina de a impune figura unui narator ce nu poate fi atribuită nimănui, care ar dezvolta simultan o enunțare atât "populară", cât și literară. Însă această enunțare, în loc să vizeze o contopire armonioasă între cele două registre ale ei, ca în Otava, destabilizează într-un fel textul, făcându-le să se lovească unul de celălalt, să se conteste unul pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este imposibil să fie caracterizat ca "discurs direct" sau "povestire". Și aici ne revine sarcina de a impune figura unui narator ce nu poate fi atribuită nimănui, care ar dezvolta simultan o enunțare atât "populară", cât și literară. Însă această enunțare, în loc să vizeze o contopire armonioasă între cele două registre ale ei, ca în Otava, destabilizează într-un fel textul, făcându-le să se lovească unul de celălalt, să se conteste unul pe celălalt, într-o unitate imposibilă. Prin urmare, cele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în operele de după Moarte pe credit, tensiunea dintre "discurs" și "povestire" va face loc unei dezmembrări generalizate a articulațiilor sintactice naturale, datorită punctelor de suspensie care perforează narațiunea. În aceste condiții, asigurarea continuității textului într-un univers sfârtecat îi revine enunțării vociferante a naratorului. 2.11. Prezentul narațiunii Până în prezent am asociat "povestirea" folosirii prezentului simplu. De fapt, această asociere nu corespunde decât celei mai clasice întrebuințări. Dacă definim "povestirea" ca un mod al narațiunii care presupune ruptura de situația de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vociferante a naratorului. 2.11. Prezentul narațiunii Până în prezent am asociat "povestirea" folosirii prezentului simplu. De fapt, această asociere nu corespunde decât celei mai clasice întrebuințări. Dacă definim "povestirea" ca un mod al narațiunii care presupune ruptura de situația de enunțare și în special absența deicticelor, este îndeajuns ca un text să prezinte aceste caracteristici pentru a ține de domeniul "povestirii", chiar și în absența oricărei forme de trecut simplu. Prezentul este propice acestor folosiri: în mod tradițional, el este numit
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
forme de trecut simplu. Prezentul este propice acestor folosiri: în mod tradițional, el este numit prezentul narațiunii (se vorbește și despre prezentul istoric). Acest tip de prezent nu este deictic, el nu indică faptul că procesul este concomitent cu momentul enunțării. De regulă, cu excepția cazului povestirilor scurte (cf. bancurile " Într-o zi un om intră la coafor și cere...), acest prezent nu înlocuiește pur și simplu perfectul simplu, el îl înlocuiește pe alocuri, în scopuri stilistice bine determinate. Astfel, în următorul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
actele lui Bonaparte; pe de altă parte, el focalizează mai intens episoadele semnificative, însă secundare, în care protagoniști sunt niște personaje anonime. Efectele de sens legate de acest prezent al narațiunii privesc îndeosebi distanța dintre evenimentele evocate și instanța de enunțare. Efectul tinde să fie când de proximitate (alocutarul are impresia că este martorul evenimentului sau că este vorba despre o focalizare care mărește anumite detalii), când de distanțare, de comentare, ca și cum ar fi vorba despre legenda unei fotografii sau de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o altă fațetă a naratorului: naratorul distanțat care descrie scena îndepărtându-se de ea. Putem deci distinge trei instanțe diferite ale naratorului: 1) figura naratorului care este și personaj, asociat cu prezentul deictic; 2) figura naratorului rupt de situația de enunțare, care recurge la perechea perfect simplu / imperfect; 3) figura naratorului care se instituie drept martor la ceea ce se întâmplă, asociat cu prezentul narațiunii. Interpretarea efectelor de sens legate de prezentul narațiunii nu se poate face deci decât în context. În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
patronimelor (B., X.), cu siglele indescifrabile, cu senzația de vid, cu liniștea... Definind procese fără durată, el instaurează o lume atât prezentă, la care cititorul accede în mod direct, cât și perfect străină, percepută din exterior, ruptă de situația de enunțare. Prezentul narațiunii suscită numeroase dezbateri de ordin teoretic. Astfel, el pune problema unității de la indicativ prezent. Referitor la acest aspect, există trei concepții opuse: în concepția tradițională, întrebuințarea deicticelor (simultaneitate cu momentul enunțării) ilustrează valoarea fundamentală a prezentului; pentru a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
percepută din exterior, ruptă de situația de enunțare. Prezentul narațiunii suscită numeroase dezbateri de ordin teoretic. Astfel, el pune problema unității de la indicativ prezent. Referitor la acest aspect, există trei concepții opuse: în concepția tradițională, întrebuințarea deicticelor (simultaneitate cu momentul enunțării) ilustrează valoarea fundamentală a prezentului; pentru a justifica existența prezentului narațiunii, se consideră că este vorba despre un prezent transpus, cu valoare stilistică (trăim evenimentele ca și cum ele s-ar derula la prezent); mai recent, alți lingviști consideră că prezentul este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un prezent transpus, cu valoare stilistică (trăim evenimentele ca și cum ele s-ar derula la prezent); mai recent, alți lingviști consideră că prezentul este atemporal (trimite la prezent, la trecut sau la viitor, în funcție de context) și că nu trimite la momentul enunțării decât dintr-un automatism; între aceste două poziții există și diverse soluții de compromis. A. Culioli 114 a sugerat că punctul de reper al prezentului nu este legat de situația de enunțare (ca în cazul prezentului deictic), nici rupt de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în funcție de context) și că nu trimite la momentul enunțării decât dintr-un automatism; între aceste două poziții există și diverse soluții de compromis. A. Culioli 114 a sugerat că punctul de reper al prezentului nu este legat de situația de enunțare (ca în cazul prezentului deictic), nici rupt de aceasta (ca în cazul perfectului simplu), ci situat față de un reper "fictiv", construit pe baza momentului enunțării: un reper care ar fi situat atât în afara acestui moment al enunțării, cât și identificat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
114 a sugerat că punctul de reper al prezentului nu este legat de situația de enunțare (ca în cazul prezentului deictic), nici rupt de aceasta (ca în cazul perfectului simplu), ci situat față de un reper "fictiv", construit pe baza momentului enunțării: un reper care ar fi situat atât în afara acestui moment al enunțării, cât și identificat cu el. Acest lucru ar explica nehotărîrea cititorilor în fata acestui tip de forme: ei le interpretează atât ca pe niște evenimente disociate de prezent
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de situația de enunțare (ca în cazul prezentului deictic), nici rupt de aceasta (ca în cazul perfectului simplu), ci situat față de un reper "fictiv", construit pe baza momentului enunțării: un reper care ar fi situat atât în afara acestui moment al enunțării, cât și identificat cu el. Acest lucru ar explica nehotărîrea cititorilor în fata acestui tip de forme: ei le interpretează atât ca pe niște evenimente disociate de prezent, cât și ca pe o reactualizare, o "reînviere" a unor evenimente revolute
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]