6,495 matches
-
Mici (Dobrogea), dar și la nord de Dunăre, în sudul Moldovei și estul Munteniei, așa cum rezultă din actul martiric al Sf. Sava. Din înșirarea acestei liste, rezultă că, în secolului al VI-lea, Tomisul era mitropolie: avea mai multe (14 !) episcopii, numeroase basilici și o poziție deosebită.41 Teologi și cărturari din Scythia Minor Alături de episcopii prezentați mai sus, în Scythia Minor și-au desfășurat activitatea și alți cărturari și teologi, care, prin operele lor, și-au adus o contribuție substanțială
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
implicați în controversele teologice din secolul al VI-lea, amintim pe Leonțiu de Bizanț, Ioan Maxențiu, Petru Diaconul ș. a. În secolele V-VI, în Scythia Minor, s-a constituit o adevărată rețea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creștinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicție (control) asupra creștinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă de la sfârșitul secolului al IV-lea, în Scythia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Scythia Minor, s-a constituit o adevărată rețea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creștinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicție (control) asupra creștinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă de la sfârșitul secolului al IV-lea, în Scythia Minor, era atestată viața monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalități: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonțiu Monahul (†543
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numărul foarte redus de materiale creștine, din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în nordul Dunării (375-453) nu înseamnă o întoarcere la păgânism, ci o bulversare a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jumătate a secolului al V-lea. Aceeași persistență a așezărilor și necropolelor în provincia Dacia, unde unele orașe de pe malul Dunării au supraviețuit până la marile atacuri hunice din anii 441, 443, 447, în acest fel, continuitatea nucleelor creștine este confirmată. Episcopiile din sud-vestul Daciei au întreținut contacte cu bisericile creștine din stânga Dunării până la "apogeul lui Attila" (449-450). Apoi, existența legăturilor de comerț din zona dunăreană, în urma tratatelor lui Attila cu romanii, astfel, prizonierii luați de huni și toleranța față de ei în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe locul actualului Tsaricin Grad, aflat la 40 km de Naissus (Niș-Serbia). Deducem că noul oraș era mult mai aproape de Dunăre decăt se credea până atunci. În ceea ce privește jurisdicția noii arhiepiscopii, așa cum rezultă din însuși textul novelei, aceasta se întindea asupra episcopiilor din provinciile Dacia Mediterranea, Dacia Ripensis, Moesia Superior, Dardania, Prevalitania, Macedonia Secunda și o parte din Pannonia Inferior. În schimb, provinciile Moesia Inferior și Scythia Minor rămâneau în continuare sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Aceste provincii erau locuite de o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Dacia Mediterranea, Felix din Sardica (Sofia), căruia îi scria același papă, cerându-i să recunoască drepturile arhiepiscopului de Justiniana Prima, dar fără succes. După 602, în urma năvălirii slavilor, se pierd urmele arhiepiscopiei de Justiniana Prima și ale mitropoliilor și episcopiilor supuse ei. În cele din urmă, în 731, împăratul Leon III Isaurul o desființează oficial, eparhiile ei sufragane fiind trecute sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Se cuvine însă să mai stăruim asupra arhiepiscopiei sus menționate, pentru a vedea legăturile ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așezări de pe limes-ul Dunării: Sucidava (Celei, jud. Olt), o biserică din secolul al VI-lea și un preot Luconochos-aici s-a aflat un număr mare de materiale creștine. În perioada aceasta, Sucidava era cel mai important centru creștin, probabil episcopie, din nordul Dunării, dependentă de episcopia de Oescus, aflată pe malul drept al Dunării, supusă arhiepiscopiei Justiniana Prima. Orașul era și punct militar, comercial, nod de legătură între creștinii de pe cele două maluri ale Dunării, focar creștin în sudul Daciei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Celei, jud. Olt), o biserică din secolul al VI-lea și un preot Luconochos-aici s-a aflat un număr mare de materiale creștine. În perioada aceasta, Sucidava era cel mai important centru creștin, probabil episcopie, din nordul Dunării, dependentă de episcopia de Oescus, aflată pe malul drept al Dunării, supusă arhiepiscopiei Justiniana Prima. Orașul era și punct militar, comercial, nod de legătură între creștinii de pe cele două maluri ale Dunării, focar creștin în sudul Daciei. La Drobeta (Turnu Severin, jud. Mehedinți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost o realitate. Evoluția creștinismului romanic, în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile de la sud și est de Carpați, pentru secolele V-VI, nu știm nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii vizigoților a atras și dispariția acesteia, expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451) a jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol asupra diocezei Thracia și a "ținuturilor barbare" teritoriile din nordul Dunării a episcopiilor Moesia Secunda și Scythia Minor și înființarea episcopiilor dunărene, toate latinofone. Extinderea jurisdicției asupra Bisericii din nordul Dunării, statut ce s-a păstrat până la prăbușirea graniței dunărene, în 614, în ciuda distrugerilor barbare. Consecința a fost constituirea unor biserici autonome, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451) a jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol asupra diocezei Thracia și a "ținuturilor barbare" teritoriile din nordul Dunării a episcopiilor Moesia Secunda și Scythia Minor și înființarea episcopiilor dunărene, toate latinofone. Extinderea jurisdicției asupra Bisericii din nordul Dunării, statut ce s-a păstrat până la prăbușirea graniței dunărene, în 614, în ciuda distrugerilor barbare. Consecința a fost constituirea unor biserici autonome, cu ierarhi aleși de comunitățile locale (chiar preoți). Comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vezi mai jos). Astfel, cuvântul "episcopus" n-a dat un derivat în limba română ("piscup"?), pentru că, în genere, românii au cunoscut un creștinism primar, neierarhizat, fără episcopat, într-o țară (teritoriu) unde nu erau orașe și, deci, nu puteau fi episcopii. Mai târziu, în secolele IX-X, cum vom arăta mai jos, după venirea și asimilarea slavilor, au pătruns în limba română cuvinte de această origine privitoare la organizarea bisericii. Unele cuvinte latine creștine din limba română sunt foarte vechi, din epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
certă, s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoți ori predicatori locali, rămași anonimi. Impulsul și potențarea creștinismului au venit direct din sudul Dunării, prin contactul cu populația creștină și prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștină, dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crișana, Banat și Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziției lor politice și sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârșitul secolului al VII-lea. Populația autohtonă, evoluția sa religioasă (creștină), după ruperea graniței dunărene a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bulgarilor, moravilor, sârbilor și rușilor, s-au constituit structuri politice și bisericești ale popoarelor convertite, a fost restabilită stăpânirea bizantină între Dunăre și Haemus, între 970-1018. Apoi, au fost restabilite legăturile economice și religioase cu regiunile învecinate, au fost restaurate episcopiile în regiunea Dunării-centre religioase și culturale, cristalizarea, în secolele IX-X, a unor formațiuni statale ce au contribuit la evoluția vieții religioase (creștine), în nordul Dunării, la sfârșitul mileniului I. Dar procesul de normalizare n-a fost uniform, instabilitatea politică în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
astfel, în această perioadă, biserica ortodoxă bulgară a exercitat o puternică influență asupra comunităților neoromanice (românești). Aceasta influență s-a reflectat în terminologia creștină românească, în organizarea și ierarhia bisericească, care sunt sud-slave (bulgare). În același timp, în secolele X-XII, Episcopia de Halici și Biserica ortodoxă rusă exercita o anumită autoritate asupra Moldovei, a ținutului est-carpatic și în Rusovlahia. În general, după secolul al X-lea, odată cu revenirea Imperiului la Dunăre, comunitățile creștine românești țineau de ritul oriental-răsăritean, de Biserica bizantină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ar trebui să acceptăm că un candidat la hirotonie din Transilvania sau Maramureș era nevoit să meargă, în condițiile de atunci, până la Thesalonic sau Constantinopol? Repetăm, asemenea întrebări sunt retorice sau inutile, atâta vreme cât nu avem date certe despre existența unor episcopii în această zonă. Autorul concluzionează astfel: "Toate acestea duc la presupunerea că episcopii aflători în teritoriile dintre Dunăre și Mare sau cei rămași în sudul fluviului după migrațiile avaro-slavo-bulgare (?) hirotoneau un preot de mir văduv (!) sau călugăr din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că, între 602-864, la Dunăre și Pont, nu mai existau scaune episcopale, din cauza năvălirii slavo-bulgare păgâne. Nici un fel de argumente și nici o invocare a logicii istorice nu poate schimba o realitate dată. Cu toate acestea, autorul afirmă că înființarea de episcopii slave în sudul Dunării, mai ales la Vidin (Bononia) și Dârstor (Durostorum), "ne face să credem că unii din episcopii care vor activa de acum înainte pe pământ românesc au putut primi hirotonia și în aceste centre, mai ales între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
credem că unii din episcopii care vor activa de acum înainte pe pământ românesc au putut primi hirotonia și în aceste centre, mai ales între anii 681-971, când Dobrogea a ajuns sub stăpânire bulgară". Autorul știe prea bine că acele episcopii slave din sudul Dunării au fost înființate după 864 (creștinarea bulgarilor) și atunci nu poate fi vorba despre hirotonie în aceste centre, între 681-971! Contradicția este evidentă.70 În concluzie, românii au primit liturghia slavă, introdusă la Preslav, în Bulgaria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de daci-asistăm acum la o uniformizare a civilizației (romane creștine), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au descoperit vestigii creștine, 31 pe teritoriul dacilor liberi și 22 pe cel al fostei provincii romane. În ceea ce privește organizarea instituțională, în secolul al IV-lea, existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența unor centre ecleziastice organizate. În nord-estul Munteniei, existau două orașe cu o viață creștină organizată. În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și în restul țării, descoperirea unor biserici la Slava Rusă, Tomis și Histria (Dobrogea), apoi Slăveni, Drobeta, Sucidava, Dierna, Porolissum. Existau apoi două episcopate în Banat, la Lederata și Recidiva. Trebuie menționată episcopia de la Tomis, ajunsă mitropolie, în secolul al VI-lea, apoi episcopiile din Scythia Minor aflate pe malul drept al Dunării, care aveau sub control și viața bisericească din partea de nord a fluviului. Caracterul creștin al credinței comunităților vechi din secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țării, descoperirea unor biserici la Slava Rusă, Tomis și Histria (Dobrogea), apoi Slăveni, Drobeta, Sucidava, Dierna, Porolissum. Existau apoi două episcopate în Banat, la Lederata și Recidiva. Trebuie menționată episcopia de la Tomis, ajunsă mitropolie, în secolul al VI-lea, apoi episcopiile din Scythia Minor aflate pe malul drept al Dunării, care aveau sub control și viața bisericească din partea de nord a fluviului. Caracterul creștin al credinței comunităților vechi din secolele VII-X, menținut și întărit prin intermediul Bizanțului, se concretizează prin existența (ființarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]