4,425 matches
-
ca un copaci, pentru că nu știuse, nici se Împrilejise sabia lui cea iute În mâna lui cea vitează”, cu sufletul răvășit și chinuit de dureri cumplite, a plecat urechea și la plânsul lui Cocrișel și a scris, după dictare, acea epistolă către cărpănosul tată. Cronica În stihuri a lui Stavrinos pe mulți i-a Îndemnat s-o imite, iar dintre acei mulți făcea parte și falsul grec Palamed, viitor soț al unei verișoare a lui Cocrișel și om cu dare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după ce găsiseră Într-o lădiță a profesorului o grămadă de scrisori - dintre care una despre o falsă sinucidere - semnate de Repetentu și adresate nu lui Foiște, ci unui oarecare prieten bărbos la care - se stabilise ulterior - nu ajunsese nici măcar o epistolă din acea serie. Printre hârțoagele și Însemnările găsite În casa lui Repetentu, scris pe un curs de filozofia limbajului, se găsise un fragment dintr-o presupusă scrisoare, adresată tot bărbosului și care fusese descifrat, În cele din urmă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai Încercase durerea, copleșită și alungată fiind de luminoasa fericire ce i se Înstăpânise pe suflet și pe cuget. Când izbuti să se ridice În capul oaselor pe patul de spital, se apucă să scrie lungi, dezlânate și fără Înțeles epistole către prietenul său din liceu, căruia Încerca astfel să-i mulțumească pentru ruperea zăgazului ce-l ținuse departe de bucuria propriilor sale visuri. Nu trimise, până la urmă, nici măcar o scrisoare. Diogenis Dagdelinis se arăta un om blând, cuminte și fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cum va regăsi orașul și, în general, societatea românească după aproape un deceniu și jumătate de la primele contacte - chiar dacă nu ne-am propus să urmărim în paginile de față - poate fi ușor imaginat, citându-i un ultim pasaj dintr-o epistolă: „Pare puțin probabil ca lucrurile să mai continue așa în aceste provincii (subl. ns.). Austria le va anexa, sper“41. Iată, așadar, o altă viziune (epistolară), cu un interpret de altă factură și vizând alte obiective decât cele urmărite de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pace, dreptate și prosperitate nu numai în viața viitoare, ci și în viața aceasta pământească (Luca VI, 20; I Cor. 26; Iacov II, 2-9; V, 1 și urm. etc.) și care imprimau creștinismului primar un pronunțat caracter popular și revoluționar. Epistola Sfântului Iacov, fratele Domnului -pe care unii l-au numit chiar socialist - ca și alte texte din Noul Testament și din literatura patristică veche, înregistrează limpede acest caracter al creștinismului primar. Situația se schimbă abia după veacul al IV-lea, când
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și despre rolul decisiv jucat de Împăratul Constantin, recomandăm lucrarea lui Paul Veyne, Când lumea noastră a devenit creștină (312-394), Editura Tact, Cluj-Napoca, 2010. 257 Warren Treadgold, O scurtă istorie a Bizanțului, Editura Artemis, București, 2003, pp. 61-62. 258 Pavel, Epistola a I-a, Către Corinteni, Capitolul 13: "De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar dacă n-am iubire făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval zăngănitor. Și de-aș avea darul profeției și de-aș cunoaște toate
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
vorbeau greacă. Elenizarea Capadociei începuse încă din vremea stăpânirii grecești. Dominația generală a culturii grecești a înlesnit răspândirea creștinismului și în Capadocia. O importanță deosebită o are faptul că Sfanțul Apostol Petru scrie în anul 63 sau 64 întâia să Epistola creștinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia. În a doua jumătate a secolului al III-lea, acolo fusese misionar Sfanțul Grigorie Taumaturgul, discipol al lui Origen și originar chiar din acele locuri, fiind născut în Neocezareea, în provincia vecină
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
Bombay and Calcutta, 1909, p. 88-89.} {\footnote 13 Justo L. Gonzáles, A history of Christian thought from the beginnings to the Council of Chalcedon, revised edition, vol. I, Abington Press, Nashville, 1987, p. 305.} {\footnote 14 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 234, la o altă întrebare a lui Amfilohiu, ÎI, P.G., XXXII, col. 834 A.} {\footnote 15 Ibidem, col. 869.} {\footnote 16 Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epist. 16, traducere, introducere, note și indici de Preot Prof. Dr. Constantin Cornițescu și
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
vol. I, Abington Press, Nashville, 1987, p. 305.} {\footnote 14 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 234, la o altă întrebare a lui Amfilohiu, ÎI, P.G., XXXII, col. 834 A.} {\footnote 15 Ibidem, col. 869.} {\footnote 16 Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epist. 16, traducere, introducere, note și indici de Preot Prof. Dr. Constantin Cornițescu și Preot Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p.
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
P. Lejay, Paris, 1908, p. 144-150 cf. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfanțului Vasile cel Mare, în vol. Sfanțul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârșirea să, Editura I.B.M.B.O.R., 1980, p. 29.} {\footnote 30 Epistole, epistola 114, ÎI, în col. cît., p. 294.} {\footnote 31 Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXVI, X, în col. cît., p. 276.} {\footnote 32 Despre îndeletnicirea cu pacea, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
Lejay, Paris, 1908, p. 144-150 cf. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfanțului Vasile cel Mare, în vol. Sfanțul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârșirea să, Editura I.B.M.B.O.R., 1980, p. 29.} {\footnote 30 Epistole, epistola 114, ÎI, în col. cît., p. 294.} {\footnote 31 Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXVI, X, în col. cît., p. 276.} {\footnote 32 Despre îndeletnicirea cu pacea, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p.
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
și avuție, care, după cum mărturisește Sfanțul Vasile, deseori desparte pe om de Dumnezeu: „este mai bine să fim săraci, dar aproape de Hristos, decât să avem toate bogățiile vieții și să fim lipsiți de comuniunea Lui”{\cîte 50}. Într-una din epistolele sale, acest adevărat atlet al celor mai alese virtuți, deloc ahtiat după bogăție, mărturisește că sărăcia nu îi este deloc o necunoscută și că s-a lipit de ea că de-o sora: „sora mea, sărăcia, cu care mă obișnuisem
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
50 Sf. Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, cap. XXXIV, I, Studiu introductiv, traducere, note și indici de Prof. Iorgu D. Ivan, în col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. 18, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1989, p. 524.} {\footnote 51 Idem, Epistole, epist. 4, în col. cît., p. 125.} desăvârșită sărăcie; însă în timpul slujbelor bisericești el se înconjura cu o ordine neobișnuită și cu un fast neobișnuit”{\cîte 52}. Celălalt mare Capadocian, Sfanțul Grigorie Teologul, făcând referire la frugalitatea meselor sale, totală
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
de Răsărit, studiu introductiv și traducere din lb. franceză de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bonifaciu, 1998, p. 79.} {\footnote 69 Sf. Grigorie de Nazianz, op. cît., p. 27.} {\footnote 70 Aristotel, Etică nicomahică, IX, 4. 9.} {\footnote 71 Epistole, epistola 83, în col. cît., p. 256.} {\footnote 72 Sf. Vasile cel Mare, Despre evitarea tovărășiilor rele, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 56.} {\footnote 73 Idem, Epistole, epistola 20, în col. cît., p.
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
Răsărit, studiu introductiv și traducere din lb. franceză de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bonifaciu, 1998, p. 79.} {\footnote 69 Sf. Grigorie de Nazianz, op. cît., p. 27.} {\footnote 70 Aristotel, Etică nicomahică, IX, 4. 9.} {\footnote 71 Epistole, epistola 83, în col. cît., p. 256.} {\footnote 72 Sf. Vasile cel Mare, Despre evitarea tovărășiilor rele, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 56.} {\footnote 73 Idem, Epistole, epistola 20, în col. cît., p. 153
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
nicomahică, IX, 4. 9.} {\footnote 71 Epistole, epistola 83, în col. cît., p. 256.} {\footnote 72 Sf. Vasile cel Mare, Despre evitarea tovărășiilor rele, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 56.} {\footnote 73 Idem, Epistole, epistola 20, în col. cît., p. 153.} {\footnote 74 Omilii și cuvântări, omilia a IX-a, IX, în col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. 17, p. 444445.} mirositoare să devină și gură celui ce a gustat din acele arome și
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
IX, 4. 9.} {\footnote 71 Epistole, epistola 83, în col. cît., p. 256.} {\footnote 72 Sf. Vasile cel Mare, Despre evitarea tovărășiilor rele, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 56.} {\footnote 73 Idem, Epistole, epistola 20, în col. cît., p. 153.} {\footnote 74 Omilii și cuvântări, omilia a IX-a, IX, în col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. 17, p. 444445.} mirositoare să devină și gură celui ce a gustat din acele arome și, dimpotrivă
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
un artificiu foarte important, care ține de poetica personajului: și Ladima este îndrăgostit de d-na T. Scrisoarea pe care o lasă pe masă, înainte de a se sinucide, este un prim argument. Noi nu împărtășim verdictul cvasi-general că banii și epistola găsite de anchetatori erau destinate să abată atenția opiniei publice de la adevăratul mobil al gestului fatal (ne referim la falimentul financiar și deopotrivă moral al poetului care constată disperat că iubise o prostituată). Ne punem câteva întrebări prozaice: ce caută
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În craniul meu se mișcă spetezele unei mori de vânt." Două constatări se impun. Printr-un insolit procedeu de glisare arhetipală, Fred se metamorfozează în însăși figura prietenului său de suferință, argument suplimentar că cei doi sunt chiar măștile autorului. Epistola menționată, cu accente de dramatism, dar și de luciditate, ne permite să percepem în Ladima pe individul abulic care, în preajma morții, devine un om cu mintea sănătoasă: nu pe Emilia ar fi trebuit să o venereze în timpul existenței sale încărcată
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ora aceea, m-am înfiorat. Era domnul de la Movilă cu care mă bătusem în duel. Parcă era un strigoi, desprins de cele pământești."214 Regimul nocturn este apanajul existențial al poetului, și metafora ontică prin care se autodefinește într-o epistolă ar fi "...ocnaș al vieții". Cvasi-identic apare caracterizat și fostul rege, de însuși fiul său: "Așa, sobol bătrân! Zi, robotești/ Atât de iute sub pământ? Grozav ocnaș!"215 Ladima și regele ucis ne apar într-o dublă situație tragică. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
doi protagoniști situați pe niște poziții ireconcialibile. Lameth și Danton joacă alternativ rolul lui Hamlet. Pentru moment, regalistului i se trasează o misiune la fel de periculoasă și plină de capcane ca și în cazul eroului shakesperian, trimis în Anglia cu o epistolă sub a cărui sigiliu era înscrisă chiar asasinarea sa. Asumându-și riscurile, cel care face cadou volumul intuiește o posibilă identificare cu aventura inițiatică a prințului, iar momentul în care Danton și Lameth se confruntă întrunește elementele constitutive pentru ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Vechea slavă a Moldovei, București, 1919; B.P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, București, 1919, Cărțile poporane, pref. edit., București, 1936; Petre Ispirescu, Mihai Viteazul, București, 1924; Ioan Barac, Arghir și Elena, București, 1925; Grigore Alexandrescu, Fabule, pref. edit., București, 1933, Meditații, epistole, satire, București, 1943; Vasile Cârlova, Poezii, pref. edit., București, 1936; G. I. Ionnescu-Gion, Cum vorbim, introd. edit., București, 1936. Traduceri: Emil Ludwig, Germanii. Dubla istorie a unei națiuni, București, 1946 (în colaborare cu Grigore Olimp Ioan). Repere bibliografice: Iorga, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287409_a_288738]
-
care îl întruchipează Cioran însuși? El însuși interesat de propriul trecut, de reconstituirea unei ființe pe care altfel n-o regăsește, Cioran ar identifica în scrisori dovezile, nefalsificatoare, ale ființei. Ar vrea, în fond, să vadă cum se ilustra în epistole starea de nebun fără nebunie Ă nu-i aici chiar semnul unei altfel de mistificări, decât aceea care pur și simplu înșală?! Ă și să se recunoască în ipostaza unui personaj, unul despre care știe că e permanent tranzitoriu. În vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
chiar semnul unei altfel de mistificări, decât aceea care pur și simplu înșală?! Ă și să se recunoască în ipostaza unui personaj, unul despre care știe că e permanent tranzitoriu. În vreme ce cărțile sunt deopotrivă vii și ilizibile, căci aparțin altuia, epistolele ar fi fost doar semnul prezenței. Sigur, n-ar fi fost imposibil ca, citindu-și scrisorile, Cioran să se descopere pe sine, cel din trecut, dacă nu cumva și pe cel din prezent, deopotrivă personaj viu și ilizibil. Căci partea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i Diavolului Ironia, Cioran glisează dinspre destin spre accident, dinspre eroic spre marginal. În cazul acesta, nici adevărul nu mai poate fi scris cu majusculă. De aici, suma de paradoxuri și de palinodii care-l construiesc pe Cioran, omul din spatele epistolelor către cei de-acasă. De fapt, fraza care instituie sigiliul ființei cioraniene mi se pare a fi următoarea: „totul se schimbă și totul rămâne la fel!” (19 februarie 1985, 421). Sunt cuvinte care dau seama despre altfel de paradoxuri decât
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]