3,970 matches
-
redactor la „Brașovul literar și artistic”, după 1930 evoluând tot mai mult în sensul ideologiei grupărilor de dreapta. Prezent în „Săptămâna”, „Telegraful român”, „Omul liber”, „Banatul”, „Semenicul”, „Viața săceleană”, „Luceafărul literar”, „Lupta”, „Lanuri”, „Țara Bârsei”, „Viața ilustrată”, „Porunca vremii”, „România eroică”, „Tribuna”, „Ardealul”, „Plaiuri năsăudene”, „Klingsor” (semna și A. Postol, Ideal), publică, după volumele Ancore (1926) și Talaz (1933), o culegere cuprinzând întreaga sa creație lirică, Traista mea (1940). Din 1930, devine membru al Societatății Scriitorilor Români, până în 1944, când a
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
Învingătoare), iar înfiorarea, smerenia sunt mereu concurate de un conceptualism locvace. Iubirea de țară e un motiv omniprezent, pasajelor în lamento, ce-l amintesc pe O. Goga, alăturându-li-se, în Lacrimi și clocot, chemarea vibrantă la luptă, în tonul eroic care îi este propriu (Durerea ne cheamă, Ni-e cupa plină de amar, Va bate ceasul răzbunării). Intenționând să cuprindă întreaga dramă umană, poetul, care nu a cunoscut marile răsuciri interioare, nu a putut evita, în Ancore, nici schematismul alegoric
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
tainic al trecutului, el transmite doar, prin intermediul unor personaje din istoria națională, ideile și aspirațiile generației sale, de unde și marea răspândire, în epocă, a legendelor, altfel ușor de memorat datorită versului cursiv, compoziției simplificate până la o schemă mecanică. Elogiul gestului eroic și spiritul patriotic nu pot salva textele de impresia de artificialitate dată de un limbaj inadecvat, de lipsa culorii locale, de prea bogate reminiscențe din poezia cavalerească occidentală. Rezolvarea epicului printr-un discurs, lipsa preocupării pentru individualizare - contrar intențiilor poetului
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
mai recente. Caracterul public înlesnește și implicarea unor tendințe moralizatoare sau de stimulare a eroismului, principala ei funcție fiind cea social-educativă. În folclorul românesc, b. cunoaște trei forme de existență distincte. Una, cu desfășurare amplă, este cea inspirată de fapte eroice din istorie, expuse într-un stil retoric, cu multe hiperbole și repetiții. Ea este cântată de obicei de lăutari cu acompaniament de instrumente muzicale (cimpoi, fluier, vioară, cobză sau țambal). Pasajele cântate pe o melopee liberă, silabică, deschisă improvizației, alternează
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
era percepută ca atare, s-a zămislit stratul cel mai vechi al speciei, acela cu conținut fantastic. În b. fantastică, într-un prim stadiu, se dezvoltă teme legate de nesocotirea unor interdicții și consecințele ei nefaste. Odată cu apariția unei atitudini eroice în fața forțelor naturii, aici apar confruntări eroice. De la conflictele cu monștrii s-au putut dezvolta în text conflicte sociale sau naționale, în cântecele vitejești, haiducești sau istorice. Gândirea mitică odată depășită, din primul strat au luat naștere b. nuvelistice, fie
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
stratul cel mai vechi al speciei, acela cu conținut fantastic. În b. fantastică, într-un prim stadiu, se dezvoltă teme legate de nesocotirea unor interdicții și consecințele ei nefaste. Odată cu apariția unei atitudini eroice în fața forțelor naturii, aici apar confruntări eroice. De la conflictele cu monștrii s-au putut dezvolta în text conflicte sociale sau naționale, în cântecele vitejești, haiducești sau istorice. Gândirea mitică odată depășită, din primul strat au luat naștere b. nuvelistice, fie prin evoluția de la fantastic spre real, fie
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
au fost grupate în b. legendare, păstorești, cântece istorice sau de Curte, antiotomane, antifeudale, familiale. În sfârșit, pornind de la cadrele structurale de gândire și mentalitate, au fost împărțite în b. aparținând gândirii și mentalității mitice (sau magice), gândirii și mentalității eroice, gândirii concrete și comportamentului realist. Surse: V. Alecsandri, Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești) adunate și îndreptate, I-II, Iași, 1852-1853; At. M. Marienescu, Poezia poporală. Balade culese și corese, I, Pesta, 1859, II, Viena, 1867; S. Fl. Marian, Poezii poporale
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
Moldova, București, I-V, 1969-1984; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974; Nic. Densușianu, Vechi cântece și tradiții populare române. Texte poetice din răspunsurile la „Chestionarul istoric” (1893-1897), îngr. și introd. I. Oprișan, București, 1975; Al. I. Amzulescu, Cântecul epic eroic. Tipologie și corpus de texte poetice, București, 1981; Al. I. Amzulescu, Balada familială. Tipologie și corpus de texte poetice, București, 1983; Petre Caraman, Literatură populară, îngr. și introd. I. H. Ciubotaru, Iași, 1982; Lucia Berdan, Balade din Moldova, cu un
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
cărămidă, București, 1971; Microsioane satirice, Cluj, 1971; Ancheta, București, 1972; Imnurile verii, Cartea proverbelor, București, 1973; Cocorii de iarnă, București, 1973; Călcâiul lui Ahile. Microsioane satirice, Iași, 1974; Cascada, București, 1974; Cresc odată cu țara, 1974; Insula manechinelor, București, 1975; Ambarcațiunea eroică, București, 1976; O.R.A. (Opinii, reportaje, anchete), București, 1976; Diamantul viu, București, 1978; R.I.T.M., București, 1978; Pământul plat. Romanul unui vis, București, 1979; I.M.N. (Impresii, microsioane, notații), București, 1981; Oglinda nepieptănată, Craiova, 1982; Cavalerii de pe coastă, București, 1982; Pluta meduzei
BARAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285618_a_286947]
-
umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile individuale, izolând tipul introvert și tipul extravert. La aceste două tipuri, H. Rorschach va adăuga tipul coartat sau retractat. Acestea au Însă, În primul rând
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și nu intereselor colective. Sunt tipuri egoiste și pasionale, care ilustrează pulsiunile nconștientului, refuzând prezentul și proiectându-se În viitor. Aceste aspecte sunt reprezentate sintetic În schema ce urmează: Tipul educatorului (conservator, orientat către trecut, este sub influența supraeuluiă Tipul eroic (Împlinește valorile ideale ale supraeuluiă EUL Tipul aventurier (sondează necunoscutul și e dominat de pulsiunile inconștientuluiă Tipul revoluționar (reformator, orientat către viitor, aflat sub influența inconștientuluiă Se poate remarca faptul că tipurile psihomorale prezentate sunt determinate În principal de Înclinațiile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
special care se raportează la un conflict. Acest conflict se construiește Întotdeauna pe o abatere de la normele morale. În cazul acesta, nebunia culturală are În centrul ei vinovăția tragică, complexul de culpabilitate. Tot În seria nebuniei culturale se Înscriu nebunia eroică, ilustrată de nebunia lui Ahile, și nebunia abandonului, reprezentată de sinuciderea Didonei. O formă intermediară, Între nebunia culturală și nebunia psihomorală, o reprezintă posesiunea demoniacă. Aceasta din urmă este legată de impresia de penetrație interioară și de posedare a individului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ridicare și neagându-se prin cădere. Afirmarea și negarea de sine sunt două ipostaze inseparabile, ca părți ale unei manifestări prin care persoana se deschide, depășindu-se pe sine. Direcțiile sunt Însă diferite. Afirmarea presupune Înfruntarea, victoria asupra destinului. Este actul eroic. Negarea presupune suferința, Înfrângerea persoanei În fața destinului. Este un act care sfârșește tragic. Eroul este simbolul forței luminoase, vitale, care Învinge. Persoana tragică este simbolul forțelor tenebroase ale morții care anulează pe cel care se opune. Între cele două situații
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tragic. Eroul este simbolul forței luminoase, vitale, care Învinge. Persoana tragică este simbolul forțelor tenebroase ale morții care anulează pe cel care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
celălalt se prăbușește. Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să se substituie acesteia. Dar, prin aceste eforturi, atât eroicul, cât și tragicul nu fac altceva decât să ilustreze În mod exemplar umanul. Se poate trage de aici o concluzie asupra umanismului? Da. El reprezintă o doctrină filosofică și morală care caută să explice omul Într-o formă exemplară, o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
băieții buni”, pentru a-i învinge pe cei răi, fie de „cei răi”, care sunt din fire agresivi. Dintr-o astfel de contextualizare discursivă a faptelor și scenelor, copiii învață că violența este necesară, naturală și chiar mai mult este „eroică”; violența este amuzantă: mai ales în desenele animate (care conțin, potrivit cercetării noastre asupra celor două principale canale de desene animate difuzate în România, de șapte ori mai multe scene de violență decât emisiunile pentru adulți), personajele se înfruntă și
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
din tematica simpozionului. Segmentul tânăr a fost bine reprezentat în simpozion, el făcând referire la promovarea valorilor culturale și spirituale, deschidere spre dialog. Nu au lipsit momentele de creație cultă exprimată prin poezii de înaltă ținută și descrierea unor fapte eroice. Lucrările prezentate au apărut într-un catalog de rezumate. Au mai avut loc lansări de cărți și reviste de specialitate. Rubrică realizată de Cristina Manuela Tudor 14 pași în lumea drogurilor Lucrarea 14 pași în lumea drogurilor aparține autoarei Sanda
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
B. și în literatură, semnând, în 1915, volumul Rânduri de la frontieră. Experiența războiului a folosit-o în alte două volume, Zile de energie (1918) și Zile triste (1919). În romanul Antiquitas rediviva (1926), alegoria este ratată ca demonstrație („romanul credinței eroice”) prin excesul de informații istorice (chiar turistice, pe alocuri) și de scene involuntar parodice. Construcția este vicioasă, șubrezită în parte de tezism. Acest defect este însă echilibrat prin câteva stranii pagini poematice și prin amestecul dintre fantastic și realism. Antiquitas
BAGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285542_a_286871]
-
Brateș din Brutis, movila Găiatei din Gaeta). Moldova arhetipală, a genezei naționale prin exodul din Maramureș în „Dacia Transalpină”, este figurată în nuvela Dragoș. Evul Mediu național, contaminat de trăsături occidentale: cavalerism, eros spiritualizat, frenezie religioasă, se împărtășește de virtuți eroice, transpuse în romantism în slujba ideii patriotice. Ștefan cel Mare sau Petru Rareș țin discursuri pătrunse de mesianism romantic, presărate, însă, de sintagme pașoptiste („unirea compatrioților”). Petru Rareș, erou exponențial și cavaler fără prihană, este recunoscut, într-o scenă de
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
de izbăvire. E clipa pentru care trebuie să se pregătească, cu brațul înarmat și cuget treaz, urmașii vitejilor de altădată. Conceput în manieră retorică, poemul are o arhitectură caracterizată prin simetrie, recurgând mereu la antiteză și repetiție. Pasajele de exaltare eroică și viziunile profetice alternează cu efuziunea lirică și cu tânguirea biblică, elegiacă. Mai ales sub raportul muzicalității, tulburătorul poem e un moment însemnat în proza poetică românească. Ediții: N. Bălcescu, Cântarea României, Paris, 1850; ed. în Istoria românilor sub Mihai-Vodă
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
impuse. Când imperativele comenzii politice mai slăbesc, C. preferă să se afunde în istorie, de unde talentul său evocator scoate tablouri vivante având în centru câteva dintre marile figuri ale trecutului românesc, narațiuni apărute în volume speciale - Poarta furtunilor (1955), Povestiri eroice (1960), Pământul zimbrului (1962) - și în alte numeroase ediții sau opuscule, care reiau, de regulă, același texte. Cărțile de călătorie - Împărăția soarelui (1956), Farmecul depărtărilor (1966) - conțin relatări despre realități și personalități din țările vizitate. Drama istorică Focurile (scrisă în
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
Temelia, București, 1951; Prin Țara de Sus, București, 1954; Livezile tinere, București, 1954; Poarta furtunilor, București, 1955; Împărăția soarelui, București, 1956; Valea Albă, București, 1957; Cartea poreclelor, București, 1957; Cărțile săgetătorului, București, 1957; Cel din urmă apostol, București, 1957; Povestiri eroice, București, 1960; Nopți udeștene, București, 1960; Pământul zimbrului, București, 1962; Inimi fierbinți, București, 1963; Poezii, București, 1964; Viforul, București, 1966; Farmecul depărtărilor, București, 1966; Clopote în amurg, București, 1969; Turmele. Cordun. Avizuha. Valea hoților, postfață Silviu Dan Gheorghiu, București, 1971
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
farsa Coriștii în provinție sau Hoții drept hoți. Cu toată înclinația lui spre comedie, C. manifestă o mare slăbiciune pentru melodramă, care se infiltrează chiar și în unele texte umoristice. Însă el rămâne artificial și bombastic în încercările de teatru eroic (Martirii Candiei ș.a.), cu foc bengal, explozii, apoteoze, cu tablouri și personaje alegorice. Moartea lui Tudor Vladimirescu se inspiră din istoria națională. A făcut și traduceri, preferând lucrări facile, dar oprindu-se și la o scenă din piesa Burgravii a
CARAGIALI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286091_a_287420]
-
discursul, reținut, nu are însă tezismul literaturii proletcultiste care se înfiripa pe atunci), călătoria în Transilvania, întâlnirile cu Dosoftei și Miron Costin, marea expediție în China și întoarcerea la Moscova. Alei, codrule fârtate (1956), roman de factură romantică, povestește faptele eroice a doisprezece haiduci (Ciornei, Darie, Dobre, Balaur, Bănucu, Bucur, Trăsnea și ceilalți) cu al lor căpitan, care luptă în numele unui cod al onoarei, la început de secol XIX, împotriva boierilor și a turcilor. Autorul se folosește cu fantezie narativă de
ALMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
Corsica. Un cuvânt sonor, conținând doar trei vocale. Câte una în fiecare din cele trei silabe: Cor-si-ca. Un nume de insulă. Tot atât de bine ar putea fi și un titlu de canțonetă. Sau de poem eroic. Scăldată generos de apele Mediteranei, insula s-a aflat, din cele mai vechi timpuri, și în calea valurilor istoriei. Rând pe rând, ea a fost stăpânită de vandali, de bizantini, de vizigoți, de longobarzi, de pisani și de genovezi. Abia
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]