4,693 matches
-
publicată - mereu pe urmele lui Honigberger- În volumul consacrat lui Arion Roșu4. Ni le putem Închipui asemănătoare acelor doamne care călătoresc spre India și pe care le Întâlnesc și unii călători români. Bolintineanu pune punct relatării egiptene de la 1854 cu evocarea unei despărțiri: „Miss Lia și părintele ei plecaseră pentru Indii”5. Venind din Transilvania, Iosif Vulcan Întâlnea În 1892, la Predeal, „două femei: una mai În etate, alta tânără, amândouă Încă domnișoare. Cea mai În etate era engleză și mergea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
urma să fie redactat și aprobat celebrul articol șapte din Constituție care reglementa problema acordării cetățeniei române. Lui i se adăuga la 18 iunie 1866 Nicolae Voinov care, după o scurtă pledoarie în favoarea principiilor liberale din proiectul constituțional concludea prin evocarea aceluiași pericol evreiesc și a necesității limitării participării acestora la viața politică 614. Dorind să arate că argumentația sa nu era una antisemită, Voinov vorbea tot acum de posibilitatea ca o permisivitate prea mare în privința dobândirii cetățeniei românești să atragă
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
823 Vechiul Testament, Ieșirea 33:18. 824 Noul Testament, Ioan 6, 46 825 Dante, Divina Comedie, Purgatoriu, II 79-81, Editura Minerva, 1982. 826 Liviu Pendefunda, Târgul cu umbrele, Convorbiri literare, august, 2009. 827 Dante, Divina Comedie, Paradisul XIX 66. 828 Nichita Stănescu, Evocare 829 Ion Pillat, Lanterna magică 830 Lucian Blaga, Umbra Evei 831 Victor Ieronim Stoichiță, Scurtă istorie a umbrei, Editura Humanitas, București, 1997. 832 Liviu Pendefunda, Excitație și inhibiție 833 Dante, Divina Comedie, Purgatoriu, III 16-20, Editura Minerva, București, 1982. 834
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
luate împreună. Trezirea șarpelui kundalini degajă o anume senzație de căldură. De fapt, kundalini simbolizează energia în yoga tantrică. Experimentând căldura, eroul, ca și zoghinul sau șamanul depășește condiția umană profană, o transcende, așadar, și se încorporează în sacralitate. Nici evocarea colonelului Thomas Edward Lawrence, scriitor, aventurier și soldat englez implicat în luptele de eliberare din deșertul Arabiei, nu este întamplatoare. Pe acesta „arșiță, aceea a Arabiei [...] 1-a lovit în creștet ca o sabie...”. Emisia aceasta energetică în exces este
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
mare și domnește în numele lui Solomon. Pentru a o recăpăta, vrăjitorii îl invoca pe diavol, încheie un pact cu acesta pe care îl semnează cu sângele propriu. Motivul pactului reapare și în legendele creștinismului antic și medieval, unde locul de evocare este în general o răscruce solitară, unde magicianul se înconjoară de un cerc pe care spiritele nu-l pot trece. O dată pactul încheiat, demonul îl insoțește pe magician, căruia i-a promis serviciile sale, luând forma unei aparențe inofensive, cel
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
a elementelor ce alcătuiesc acele mistere medievale pun in evidență varietatea debitului epic, detașând uneori în prim-plan tablouri lirice cu inflexiuni de tragic, ironie și umor până la grotesc. Versurile sunt perfect adaptate la imagine, la colorit sau la simpla evocare a trecutului. Cuplul Mefisto-Faust Figura goetheană a lui Mefisto nu mai sperie. Copitele, coada și coarnele i-au dispărut Diavolului, iar în schimbul acestora apar travestiurile precum atunci cand diavolul i-a infățișarea curteanului de o ingeniozitatea neîntrecută cu puteri excepționale. Caracterul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
poetului vagant. Antologia Versuri (1968) cuprinde texte risipite, decenii la rând, în presă și vădește intenția șlefuirii definitive. Frecvent prezentat în antologiile de epigrame, P. este însă un autor cu o activitate extrem de variată, colaborând cu versuri, epigrame, cronici literare, evocări și portrete de scriitori, proză și traduceri, articole de popularizare a științei la „Amicul tinerimei”, „Rampa”, „Revista dobrogeană”, „Vremea”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Radical”, „Seara”, „Farul”, „Spectator”, „Axa”, „Kalende”, „Revista literară”, „Epigrama”, „Pițigoiul”, „Păcală”, „România literară” ș.a. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
viață ale celor care se străduiesc să le facă posibile. Acuitatea reporterului, gata întotdeauna să decupeze instantanee din cotidian și să surprindă faptul divers, se asociază preocupării pentru recuperarea „culorii locale”, a recompunerii unei atmosfere, tehnică exersată cu precădere în evocările despre Nicolae Bălcescu (Un palid oaspe calcă, din Sicilii), Emil Racoviță (A ști sau a nu ști), Lucian Blaga (Albastrul Lancrăm), Nicolae Labiș (Băiatul din fotografii), în dialogurile cu Dimitrie Cuclin, Grigore Moisil, C. Daicoviciu, Marin Preda, Liviu Ciulei ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289399_a_290728]
-
o traducere a lui Faust de Goethe. Perioada care se întinde pînă în 1840 este dominată de arta desenatorilor de viniete Devéria, Johannot, Gigoux care folosesc bois de bout pentru a presăra textul cu imagini vii și ușoare. După 1840, evocarea scenelor de moravuri ocupă un loc important în carte; în timp ce Charlet și Raffet contribuie prin ilustrație la difuzarea legendei napoleoniene, Daumier pictează obiceiurile epocii în celebrele sale litografii, dar lucrează mai mult pentru presă decît pentru carte; Gavarni ilustrează parizianismul
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
o memorie care nu se resetează niciodată. Însă toate întârzierile acumulate de atâtea literaturi și proiectate asupra literaturii române sunt contrabalansate de o figură a geniului care încheie dialogul. Paradoxal, discuția cu "francezul" se termină într-o notă optimistă, prin evocarea unei "capacități": "îi zisei însă că limba noastră s-a recunoscut de câțiva bărbați români, s-a pus pe niște regule generali și raționali, și când ar cunoaște-o Dumnealui așa cum o scrie cutare și cutare, i-ar vedea capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
limbii în vorbire și arhitectura ei de serii concurente și vecinătăți, care susțin vorbirea fără a se putea regăsi integral în ea. Chiar dacă Herder nu îi dă importanța pe care i-o vor acorda școlile de lingvistică în secolul XX, evocarea acestei dimensiuni a limbajului e suficient de puternică pentru a individualiza resorturile productive ale limbajului. "Poezia" spontană este, în sens strict, o poezie a configurațiilor ascunse ale limbii - ceea ce Roman Jakobson avea să numească două sute de ani mai târziu "poezie
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fiecare dată când o epocă vrea să se debaraseze de pasivul unei vârste anterioare asistăm astfel la proliferarea unui vocabular al lipsei: romantismul care se desparte de modelele clasice, avangarda care denunță convențiile literare reclamă într-un fel sau altul evocarea sărăciei. Iar în spatele acestor figuri ale penuriei stă ideea unei literaturi "amnezice", situată într-un interval de suspendare a formelor de manifestare a memoriei literare. În reflecția sa clasică asupra memoriei literare, Judith Schlanger 62 a încercat să împingă până la
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
scrie, nici ca să o citească. Întrebarea e în ce condiții se produce o asemenea schimbare de perspectivă. Când o cultură literară redescoperă cifrele brute ale demografiei? Când aceste date statistice generale se umplu cu sens? Mi se pare interesant că evocarea "milioanelor" apare la Ibrăileanu în foiletoanele publicate în cursul anului 1919 în revista Însemnări ieșene și adunate ulterior sub titlul După război. Erau texte prin care criticul încerca să reflecteze asupra noilor perspective ale culturii române, după o mărire a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
au fost vehiculate aceste noi forme de apreciere estetică a fost legată prin figurile monumentalității de recuperarea trecutului și ulterior de exaltarea conștiinței naționale. Estetica fragmentelor ocupă un loc esențial în conceptualizarea epopeilor naționale după 1760, unde monumentalitatea numea atât evocarea trecutului, cât și rețeta compozită de producție prin reunirea unor bucăți disparate de poezii, legende sau expresii populare 21. Ulterior, figurile monumentalului vor trece, tot pe baza relației cu trecutul și cu imaginarul geniului etnic, în teoretizările Școlii de la Iena
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
le dovedesc geniul poporului"40. De aceea geniul îl face să se gândească la ingeniozitate: "poetul cel mai ingenios nu ar putea să sfârșească un poem mai bine și mai frumos"41. Ingeniozitatea, ca derivat direct al ingenium-ului, e o evocare diferită a genialității 42, care trimite nu la sfera atributelor caracteriale, ci în mod precis, la calitățile artistice, la virtuozitate și la talentul care se dobândește ca o abilitate universală. Alecsandri a descoperit că folclorul face literatură, în sensul cel
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a existenței ca formă comună și nesingularizată. Rosetti a descoperit un univers al pasiunilor interschimbabile, care aparțin în aceeași măsură a lui Alecsandri, "haiducului" din poezie și sieși, ca cititor. În acest sens, e grăitoare mica punere în scenă, cu evocarea unor secvențe de viață cotidiană: mergând pe stradă în Paris, conversând relaxat, glumind, râzând... Înainte chiar de a invoca iubirea și caracterul universal al unei asemenea experiențe, Rosetti amenajează un mic decor al trăirilor accesibile; preferă să filtreze viața țăranului
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
face legătura dintre cele două imagini: "Românii de peste Milcov numesc mărgăritărele albele fiici ale primăverii, care în Moldova poartă numele de lăcrimioare". Adică mărgăritărelele ar fi lăcrimioare. De fapt, cele două cicluri sunt cât se poate de diferite. Primul conține evocări ale unui amor pierdut și în cazul lui "lăcrimioarele" se referă la lacrimile transformate în poezie, adică la suferința transfigurată literar. Așa se încheie Steluța, primul poem din ciclu: Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare, Ai deșteptat
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
corpului integrator. Trebuie să înțelegem bine scopul acestui efort de figurare: nu e vorba doar despre posibilitatea de a percepe literatura fragmentar, așa cum simțul comun operează cu citate și bucăți din opere pentru a indica forța întregului; așa cum se obișnuiește evocarea unor fragmente din Eminescu sau Caragiale ca un soi de metonimie a marii creații geniale, transferând asupra citatelor aura estetică și prestigiul operei în ansamblul ei. În activitatea de metaforizare a epocii era vorba de investirea cu calități estetice tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
vieții literare în modernitate 100. La fel ca și alte reprezentări ale sociabilității în lumea scriitorilor desfășurate în cadre specifice (cenaclul, revista literară) și în virtutea unei inițieri prealabile (" Îl întrebai de este frate cu poetul, despre care vorbisem altădată..."), această evocare participă la definirea unei marginalități. Pentru că atunci când sunt scoase în evidență, ritualurile și practicile specifice lumii scriitoricești marchează situarea artiștilor ca un corp social distinct, caracterizat tocmai prin ceea ce îl deosebește de restul societății. În acest sens, Sion subliniază "cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
dintre scriitorii vechi o proprietate a literaturii lor, face ca textul să se repercuteze asupra subiectului. Mai exact, din particularitățile materiale ale operelor, poetul construiește o voce sau o modalitate a scriiturii. Personajele nu sunt caracterizate de biografeme, ci prin evocarea unei circumstanțe ce ține de specificitatea enunțării poetice. Ceea ce vedem sunt gesturi creatoare - cântarea, rostirea, imaginarea, scrisul, atingerea foii de hârtie. Să reamintesc aceste imagini devenite între timp clișee ale literaturii române: "glasul" lui Mumuleanu, "zidirea" din visuri a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
emoțional al acesteia. Deși o lectură empatică a textelor ar fi putut surprinde și ea încărcătura emoțională a relatării, utilizarea unei măsurători anume oferă un fundament pentru analizarea ulterioară a trăsăturilor formale și lingvistice ale textelor, dintr-o perspectivă superioară evocării intuitive, printr-o lectură atentă și sensibilă. Măsurătoarea pe care am prezentat-o aici poate fi utilizată în diverse contexte. Ea va fi constitui un bun reper în evaluarea și confirmarea gradului în care o poveste este încărcată emoțional, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
despre poezia austriacă, despre Heinrich von Kleist, Friedrich Hebbel, Theodor Fontane, Franz Grillparzer, Eduard Mörike ș.a. D. Karnabatt scrie despre Goethe, dar și despre George Coșbuc, text însoțit de o iconografie inedită. Proza este nesemnificativă, interes putând stârni doar câteva evocări: situația Berlinului în timp de război, din textul lui D. Karnabatt, Statuia de lemn a lui Hindenburg, ori atmosfera din București în preajma iminentei intrări a trupelor germane, în însemnările lui Dem. Theodorescu, Miercuri, 6 decembrie 1916 și D. Nora (pseudonim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289479_a_290808]
-
Itinerar-memorial liric, Chișinău, 1990; Colesnic, Basarabia, I, 238-253; D. Irimia, A. Mateevici-autorul celui mai profund poem închinat limbii române, DL, 1996, 4; Păcurariu, Dicț. teolog., 253-254; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 85-89; Dicț. scriit. rom., III, 127-128; Alexie Mateevici. Genealogii. Iconografie. Evocări, îngr. Vlad Chiriac, Chișinău, 2003. M.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
buldozere dau impresia de peisaj lunar sau devin de-a dreptul lugubre, ca în cazul deshumărilor din cimitirul Crângași, apoi cultul deșănțat al personalității lui Ceaușescu, omniprezența Securității, „rămânerile” în Occident, zvonurile, bancurile politice. Această frescă e completată substanțial de evocarea vieții culturale și mai ales a celei literare. Paginile dau seamă de lipsa de libertate, cenzura, haosul moral, filajele Securității, lupta cu echipa naționalist-comuniștilor din Uniunea Scriitorilor, lingușelile, turnătoriile, limba de lemn, culisele breslei. Sunt bine marcate și atitudinile de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
Litere și Filosofie a Universității din Siena (1981-1982), director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales de la Paris din 1982, când se stabilește în Franța. Debutează în 1948, la „Contemporanul”, iar prima carte, Probleme ale literaturii de evocare istorică, îi apare în 1954. Mai e prezent în „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară” ș.a., precum și în periodice de peste hotare: „Aut aut” (Milano), „Rivista di studi croceani” (Napoli), „Revue d’esthétique” (Paris), „La Quinzaine littéraire” (Paris), „Revue de métaphysique et
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]