4,085 matches
-
Comentariul propriu-zis este precedat de o invocare a lui Dumnezeu care este proslăvit pentru opera sa de creație; să dea Dumnezeu poetului și inspirație pentru că datoria și scopul său sunt doar didactice: el vrea să prezinte adevărul creștin. După ce expune facerea lumii, având poate ca model Hexameronul lui Ambrozie, poetul abordează în prima carte și alte teme importante: liberul arbitru și condamnarea politeismului. În a doua el declară că știe foarte bine că a cânta adevărul nu e în contradicție cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să dea ascultare împăratului, a fost din nou exilat la Constantinopol unde, stabilindu-se într-o mănăstire, a murit câțiva ani mai târziu. Victor a scris o Cronică universală, chiar dacă are drept obiect mai mult istoria Bisericii. Cronica începea de la facerea lumii și ajungea până în primii ani ai domniei împăratului Iustin al II-lea, adică până în 566. Oricum, din ea s-a păstrat numai partea care acoperă perioada dintre anii 444-566, care începe de la sfârșitul Cronicii lui Prosper din Aquitania pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Iustin al II-lea, adică până în 566. Oricum, din ea s-a păstrat numai partea care acoperă perioada dintre anii 444-566, care începe de la sfârșitul Cronicii lui Prosper din Aquitania pe care Victor voia s-o continue. Partea precedentă, de la facerea lumii până în 443, era, de altfel, o prelucrare a cronicii lui Prosper: era firească folosirea ca sursă a unui cronicar precedent și rezumarea operei acestuia pentru a se trece apoi la partea care să relateze în mod detaliat perioada care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cercurilor romane, cu siguranță, unde acea limbă era tot mai puțin cunoscută, Dionisie a tradus diverse texte sinodale sau scrise de autori din secolul al cincilea care avuseseră legătură cu conciliile cum era Chiril din Alexandria; a mai tradus și Facerea omului de Grigorie de Nyssa; a alcătuit o Culegere de Canoane (Codex Canonum Ecclesiasticorum), în latină, care e o traducere a canoanelor celor mai importante concilii, de la Niceea la Calcedon. Această culegere s-a păstrat în două redactări, amândouă dedicate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrând diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de-aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și câte una pentru celelalte trei. Chiril însuși afirmă că a dezvoltat, în opera precedentă, tot ceea ce putea servi interpretării morale; în schimb, în aceasta, se ocupă de tipologia propriu-zisă, ceea ce nu pare să corespundă întru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestei critici a creștinismului utilizate de el pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana unele fragmente exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta e introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 170 logos (=omilie?) care vorbește despre Facere”: această expresie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta e introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 170 logos (=omilie?) care vorbește despre Facere”: această expresie nu semnifică neapărat că autorul manuscrisului ar cunoaște cel puțin 17 omilii ale lui Macarie dedicate Facerii, ci vrea să spună că, dintr-o serie de omilii de care avea cunoștință, el considera că a șaptesprezecea aparținea acestui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Vat. Gr. 2022. Acesta e introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 170 logos (=omilie?) care vorbește despre Facere”: această expresie nu semnifică neapărat că autorul manuscrisului ar cunoaște cel puțin 17 omilii ale lui Macarie dedicate Facerii, ci vrea să spună că, dintr-o serie de omilii de care avea cunoștință, el considera că a șaptesprezecea aparținea acestui scriitor. Fragmentul e dedicat semnificației veșmintelor de piele cu care Dumnezeu i-a îmbrăcat pe Adam și pe Eva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Melitene și ale altor cronografi bizantini. Bibliografie. Ediții: Ch. Blondel - P. Foucart, Makariou Magnêtos Apokritikos ê Monogenês. Macarii Magnetis quae supersunt ex inedito codice, Paris 1876; F. Corsaro, Le Quaestiones nell’Apocritico din Macario di Magnesia, Catania 1968; fragmentul despre Facere în J.B. Pitra, „Analecta sacra et clasica” I, Romae 1888, 32-37. Studii: G. Schalkhausser, Zu den Schriften des Makarios von Magnesia (TU 31, 4), Hinrichs, Leipzig 1907; A. Harnack, Kritik des Neuen Testaments von einem griechischen Philosophen des 3. Jahrhunderts
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
seamă comentariul epistolei către Romani a devenit în bună parte accesibil după publicarea unor noi fragmente catenare de către K. Staab (avem comentariul la 1, 5-2, 5; 5, 12-15, 32). Totodată, tot în catene s-au găsit numeroase fragmente privitoare la Facere, scolii despre Ieșire 26, 35, despre Psalmul 1 și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; se observă cu claritate acest lucru când e vorba de textele pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; se observă cu claritate acest lucru când e vorba de textele pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează, cum sunt povestea creației și a păcatului în Facerea 1-3. Până și în ce privește binecuvântările lui Iacov (Fac. 49) al căror prim sens era considerat în mod curent cel cristologic, Ghenadie este extrem de rezervat: chiar și acolo unde admite că e vorba de o referire la Crisots (de ex. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sirianul Euxiteu. Egipt nu face altceva decât să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfârșit, este acceptat și de Teofrast. E un dialog bogat în citate și în aluzii la literatura clasică; autorul apără aici doctrina Facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfârșitului lumii și învierea trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai cu seamă la pasiuni. Viața călugărească pe care o are în vedere Dorotei este cea dusă în mănăstire. Caracteristică doctrinei lui Dorotei este și insistența asupra conștiinței, un fel de scânteie divină sădită de Dumnezeu în ființa umană în timpul Facerii; aceasta e aprinsă și însuflețită prin respectarea poruncilor (Învățătura 2). Scrisorile, adresate unor călugări sau unor grupuri de monahi, se ocupă de probleme concrete de viață spirituală, bazându-se în mare măsură pe tradiția apoftegmatică instituită de Părinți. O operă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt lansate de Epifanie din Salamina (Panarion 4, 9) prin 375 și de Chiril din Alexandria în Glaphyra la Facerea 2, 3-11; însă nici acest argument nu este decisiv pentru că aceeași doctrină este atestată și în alte epoci și alte locuri. Astfel, dacă J. Kunze propunea în 1895 plasarea operei lui Marcu în anii premergători conciliului din Efes (luând în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
preferați în 426 Sisinios, în 428 Nestorios și în 431 Maximian. El n-a scris o „istorie a Bisericii”, ci o Istorie a creștinismului și de aceea nu l-a continuat pe Eusebiu ci a pornit de la începuturi, chiar de la facerea lumii. Așadar, trebuie să fi fost o istorie gigantică și extrem de variată: potrivit lui Socrate, cuprindea treizeci și șase de cărți, și fiecare din acestea mai multe tomuri, astfel încât ansamblul era constituit din vreo sută de tomuri. Tot Socrate ne spune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al cărei titlu precis nu-l cunoaștem) nu ne-a parvenit sub forma originalului grecesc care s-a pierdut, ci într-o traducere siriană. Această traducere se găsește în interiorul unei compilații mai vaste, formată din douăsprezece cărți, care începe cu facerea lumii și ajunge până în anul 568-569; scrierea lui Zaharia e inserată în această compilație ca „istorie a Bisericii” și se întinde de la cartea a treia până la a șasea. Autorul compilației era probabil un monah din Amida, în Armenia, în timp ce, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștinismul. Amândouă ne-au parvenit în forma originală în limba greacă. Cea mai vestită este Discuția în contradictoriu cu filosofii în legătură cu creația lumii, un dialog scris la Berit și localizat tot aici. În această scriere, Zaharia apără doctrina creștină a facerii lumii de către Dumnezeu polemizând cu un elev al neoplatonicului Amonios din Alexandria, care, în conformitate cu doctrina acelei școli filosofice, considera că lumea este coeternă cu Dumnezeu. În acest dialog vorbește chiar Amonios la ale cărui prelegeri Zaharia asistase pe când era student
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Evul Mediu bizantin, e o Cronografie compusă din șaptesprezece cărți care începea cu istoria mitică a Egiptului și ajungea până în anul 563 d.C. Această cronografie este însă incompletă în prima parte pentru că ar fi trebuit probabil să înceapă de la Facerea lumii și nici sfârșitul său nu e întreg pentru că ar fi trebuit să aibă cu totul optsprezece cărți. Totodată, scrierea s-a păstrat într-o versiune redusă, în timp ce întregul text poate fi reconstruit doar din fragmentele și din extrasele care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
comentariu care, în esență, adună la un loc exegezele altora. Catena propriu-zisă din care provine Comentariul nu a ajuns până la noi; din textul rezultat în urma celei de-a doua redactări ne-a parvenit, în grecește, numai un fragment referitor la Facerea 1-17, descoperit de Cardinalul Mai; întreaga operă s-a păstrat doar în traducerea latină tipărită în 1555 la Zürich de Konrad Clauser și alții. Textul acestei traduceri a fost completat ulterior, grație unei ediții îngrijite în 1772-1773 la Leipzig de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ulterior, grație unei ediții îngrijite în 1772-1773 la Leipzig de Nikephor Theotokes, cu alte fragmente numite „Catena lui Nikephor”, adică o catenă grecească dedicată Optateuhului și Cărților Regilor. Prin studii succesive, cercetătorii au confirmat faptul că exegeza lui Procopios consacrată Facerii și Ieșirii conține material provenit de la Filon din Alexandria al cărui text grec nu s-a păstrat, în timp ce exegeza la Iosua Navi, cel puțin în partea a doua, are la bază omiliile lui Origen consacrate acestei cărți. Alți autori pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
are la bază omiliile lui Origen consacrate acestei cărți. Alți autori pe care s-a sprijinit Procopios pentru a-și alcătui comentariul său ar fi Chiril din Alexandria și Teodoret din Cyr (cu Chestiuni legate de Optateuh), în timp ce pentru Cartea Facerii ar fi fost folosite Omiliile despre Hexameron ale lui Basilius. Alte catene compilate de Procopios sunt: - Despre cele patru cărți ale Regilor și despre cele două cărți Paralipomena, care s-a pierdut aproape în întregime cu excepția câtorva citate și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Cosma: „nicăieri nu găsim o asemenea coeziune între text și imagine, o asemenea dezvoltare gradată a textului și a imaginii, o asemenea interdependență”, observă Wolska-Conus. Astfel de ilustrații se întâlnesc până și în miniaturile care împodobesc primul capitol al Facerii în unele manuscrise care conțin Optateuhul, ceea ce dovedește marea răspândire și marele succes de care s-a bucurat, în ciuda scăderilor ei, opera acestui scriitor. În orice caz, aceste desene - ca și cum ar fi niște cicluri picturale - sunt extraordinar de interesante pentru că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de a-i familiariza cu ideea alianței cu Rusia. Cartea conține un bogat și interesant material faptic, extras din împrejurări excepționale, prin care G. fixează, cu aplicație de scriitor, momente de război și tipuri revelate de condițiile prizonieratului. Romanul Cartea facerii (I-II, 1928-1931) ilustrează viziunea autorului în legătură cu efectele războiului asupra conștiinței și realității românești. Sunt urmărite mutații importante - ruperea unor obișnuințe nefaste, solidarizarea, intensificarea sentimentului național -, care pot constitui premisele unei posibile regenerări, ale unui nou început. Pe acest fond
GOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287306_a_288635]
-
opiniile și intențiile sale nu îi conferă o valoare de simbol sau de promotor al unei renașteri naționale, reală sau visată. Lumea care apare în carte este o imagine superficială și limitată a societății și problematicii românești din epocă. Cartea facerii a fost judecată prin prisma personalității și biografiei autorului, a intențiilor sale declarate, fiindu-i atribuite semnificații pe care analiza textului nu le confirmă. Talentul de povestitor, exprimarea fluentă, o anumită febrilitate a stilului, relativul interes pe care îl prezintă
GOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287306_a_288635]
-
personaje și situații asigură o lectură plăcută. Mai puțin reușite sunt descrierile poetice, secvențele de analiză psihologică și alocuțiunile personajelor, prea lungi, nefirești, așa cum lipsite de semnificație apar unele episoade narative care cu greu s-ar putea alinia ideii de „facere” a unei lumi noi. SCRIERI: Două Siberii, București, 1916; ed. îngr. și pref. Ion Dodu Bălan, București, 1997; Cartea facerii, I-II, București, 1928-1931; ed. îngr. și pref. Ion Dodu Bălan, București, 1984. Repere bibliografice: Constantin Noica, Al. Sahia, [Interviuri
GOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287306_a_288635]