2,704 matches
-
atenție versurile. Scrieți mesajul lor. 2. Scrieți cuvinte cu același înțeles: podele, omăt, luciul, gândesc. 3. Relatați în câteva enunțuri sentimentele poetului descrise în text. Noaptea de mai Ștefan Octavian Iosif (fragment) Plăsmuiri din basme M-au împresurat? Aripi de fantasme Poate-au scuturat Aur peste ele? Cine dete, oare, Strai de sărbătoare Gândurilor mele? Stau încremenit — Parcă niciodată N-am mai pomenit Noapte-așa-nstelată, Floare de cireș Mai strălucitoare, Tril mai fără greș, De privighetoare! Luna iese-acum Și-n
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de alchimie psihologică. Au trecut mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma sacralității. Ipostazele în care aceasta se actualizează în profanul mundan sunt repertoriate cu acribie arhivistică, dosarul rezultat fiind o colecționare a fantasmelor secretate de un imaginar debordant, cu rădăcini în arta medievală a misterului. Decodarea impune o perfectă circularitate agnostică: "IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI. Cu ajutorul unui dicționar, bătrânul traduse cu destulă greutate "în cerc noi mergem noaptea și consumați
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
totdeauna. Întâmplarea a fost preluată în predica unui preot, Allaby, „om cu lecturi ciudate“<ref id="28">Ibidem, p. 295.</ref>. Acesta face imediat legătura cu noul labirint, pe care și l-a ridicat maurul ucigaș ca să se ascundă de fantasma celui ucis. <ref id="29">Ibidem, p. 297. </ref> Ceea ce a decis maurul să facă se plasează mai degrabă în vecinătatea celor mirabile. Edificiul ridicat uluiește mintea și o înfricoșează. <ref id="30">Ibidem, p. 298. </ref> Noua construcție pare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
prime“ și „cauze ultime“, „elemente originare“, „spirit“ și „lucru în sine“, „ceea ce există“ și „ceea ce nu există“, mai ales despre „ceea ce nu există“. Toate aceste expresii le consideră fără nici o semnificație, văzându-se în fața lor ca într-o lume de fantasme și apariții deșarte. Las acum deoparte faptul că ilustrarea celor lipsite de sens cu unele locuri din Heidegger produce, involuntar, destule pro poziții fără sens. Analistul spune, de pildă, că dacă ar fi permisă folosirea cuvântului „nimic“ drept nume al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
totuși reale. Nu e vorba despre nimicul ca atare, dar intervine tot mai mult o discretă familiaritate cu aparițiile nimicului și ale nonsensului. Omul de știință, în destule situații, nu le mai înlătură acum fără judecată, ca simple grozăvii și fantasme. Înțelege altfel indeterminarea și ceea ce nu este măsurabil sau nu poate fi gândit cu ajutorul unor concepte. Devine mai sensibil față de acele viziuni asupra realității care nu mai echivalează nimicul cu simpla absență a ceva sau cu o iluzie. Însă nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
le are la dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței ciudate, cum se întâmplă când vorbim despre monștri și fantasme. Iar paradoxul intelectului stă exact sub această limită. Altfel spus, gândirea nu mai știe de om și de existența sa, nici de faptul că omul, pentru a recunoaște diferența absolută, adică pe Dumnezeu, PARADOX ȘI NONSENS 167 167. 168. are
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
își construise un labirint“. Mai multe aflase chiar de la Abenjacán, după ce la cunoscut. Construcția ar fi fost ridicată tocmai pentru a scăpa de amenințarea morții, resimțită sub chipul desfigurat al cuiva ucis: „mă voi ascunde în centrul unui labirint pentru ca fantasma lui să rătăcească“. Ceea ce a și făcut, căci, de îndată ce a ridicat edificiul, sa refugiat în mijlocul acestuia, iar din ziua aceea nimeni nu la mai văzut. Toate acestea păreau semnele unei nebunii din partea maurului, înainte de toate dorința de ași construi un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pentru totdeauna. Întâmplarea a fost preluată în predica unui preot, Allaby, „om cu lecturi ciudate“<ref id="28">Ibidem, p. 295.</ref>. Acesta face imediat legătura cu noul labirint, pe care și la ridicat maurul ucigaș ca să se ascundă de fantasma celui ucis. „Allaby sa gândit că maurul era nebun și că labirintul absurd era un simbol și o dovadă limpede a acestei nebunii. După aceea, șia dat seama că o asemenea explicație corespunde construcției extravagante și povestirii ciudate, dar nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
despre „principii prime“ și „cauze ultime“, „elemente originare“, „spirit“ și „lucru în sine“, „ceea ce există“ și „ceea ce nu există“, mai ales despre „ceea ce nu există“. Toate aceste expresii le consideră fără nici o semnificație, văzânduse în fața lor ca întro lume de fantasme și apariții deșarte. Las acum deoparte faptul că ilustrarea celor lipsite de sens cu unele locuri din Heidegger produce, involuntar, destule pro poziții fără sens. Analistul spune, de pildă, că dacă ar fi permisă folosirea cuvântului „nimic“ drept nume al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
totuși reale. Nu e vorba despre nimicul ca atare, dar intervine tot mai mult o discretă familiaritate cu aparițiile nimicului și ale nonsensului. Omul de știință, în destule situații, nu le mai înlătură acum fără judecată, ca simple grozăvii și fantasme. Înțelege altfel indeterminarea și ceea ce nu este măsurabil sau nu poate fi gândit cu ajutorul unor concepte. Devine mai sensibil față de acele viziuni asupra realității care nu mai echivalează nimicul cu simpla absență a ceva sau cu o iluzie. Însă nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
le are la dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței ciudate, cum se întâmplă când vorbim despre monștri și fantasme. Iar paradoxul intelectului stă exact sub această limită. Altfel spus, gândirea nu mai știe de om și de existența sa, nici de faptul că omul, pentru a recunoaște diferența absolută, adică pe Dumnezeu, PARADOX ȘI NONSENS 167 167. 168. are
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
religiei, pe de altă parte. Am amintit acest lucru doar pentru a putea arăta că omul, chiar și cel mai areligios, mai păstrează încă în adâncul ființei sale un comportament orientat religios. Însă "mitologiile private" ale omului modern, visurile și fantasmele sale nu se pot ridica la regimul ontologic al miturilor, pentru că nu au fost trăite de omul total, și nu transformă o situație particulară în situație exemplară. De asemenea, neliniștile și frământările omului modern, experiențele sale onirice ori imaginare, deși
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
privire fugară. Fiecare deschizătură din peretele localului fusese bătută în scânduri, în afară de cele plasate ceva mai sus, la marginea acoperișului, iar în lumina blândă a lunii, ce se filtra prin ele, se văzu înconjurat parcă de o mică lume de fantasme. Imediat ce ochii i se obișnuiră cu semiîntunericul, constată că podeaua de pământ bătut și staulele erau încă presărate cu paie, iar pe ele stătea îngrămădită o mică populație de prăpădiți îmbrăcați în zdrențe. Unii dintre ei, care îl recunoscuseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de alchimie psihologică. Au trecut mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma sacralității. Ipostazele în care aceasta se actualizează în profanul mundan sunt repertoriate cu acribie arhivistică, dosarul rezultat fiind o colecționare a fantasmelor secretate de un imaginar debordant, cu rădăcini în arta medievală a misterului. Decodarea impune o perfectă circularitate agnostică: "IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI. Cu ajutorul unui dicționar, bătrânul traduse cu destulă greutate "în cerc noi mergem noaptea și consumați
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
am cerut voie și scuze doamnelor și m-am ridicat în picioare, intercalîndu-mi figura între umărul ei drept și cel stâng al vizitiului. Culcată pe câmp, în stânga, până departe, mergea în aceeași direcție cu noi, cu o exactitate fatală, o fantasmă apocaliptică, neagră, imaterială, în care se deslușea umbra trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, și una informă, mare, bizară: a mea și a Adelei. Contopirea asta, în umbra de pe câmp, îmi era ascuțit prețioasă. Vântul se juca cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adăpost ca parte a programului de „extindere“ a bisericii. Eu am stat în pat și m-am uitat la televizor. Sunt absolul de acord să tolerăm oamenii care cred în povești cu zâne, dar eu mă țin departe de asemenea fantasme. Am cu sora mea un acord tacit cu privire la non-participarea mea în activități religioase. Ea e gata să accepte asta, atâta timp cât mă mai vait din când în când că mă simt „rău“. Am petrecut atâtea Crăciunuri în casa ei, zăcând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Tristețea ei se strecoară cu ușurință prin crăpăturile inimii, lasă urme adânci pe apusuri târzii, o amprentă a suferinței în ram de pelin așezată pe doruri și visuri albastre se pogoară printre îndepărtatele astre o lume pierdută între iluzii și fantasme deșarte. Tu care-ți picuri veninul de moarte pe sufletele înstrăinate, oprește-ți amarul, îneacă-l într-un suspin înainte ca speranța să moară înainte ca trecerea ta, prea tare să doară. Ești departe... Dimineața își prelinge, razele de lumină
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit De stâncă în lanțuri sunătoare Ca o strună și lovind cu aripa În harpa lăcrimată a ierburilor. Vulturi vin, vulturi vin, pieptul Fantasmelor despică, iar peste grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o noapte. Se sfătuiesc stelele Într-o limbă a necunoscutului Astfel ca eu să nu ghicesc Când vreo stea Vorbește de dragostea mea. Semne
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
un comisar european. Acum noi știm că, în logică, regretele astea se numesc contrafactuali și nu-s corecte, da’ lasă-mă să-mi închipui și alte lumi posibile, mai bune decât asta în care trăim. Că delirul bate logica, iar fantasma ne motivează mult mai mult decât un raționament. Trag linie și socotesc: chiar nu merită să scriu despre mine, efemerul, decât texte efemere. Fără efuziuni, fără hamletizări, că aia e masturbare intelectuală, genul de text care-l face să juiseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de asemenea vânătoare. El văzuse urs; iar acuma se afla încredințat că e Șargu. —Eu zic să trageți, domnule doctor, șopti Culi ațâțat. Ne înșală! Domnul Ionaș Popa a căutat a doua oară crucea lunetei și a pus-o în fantasma din ceață. A tras. S-a auzit un rânchezat cum nu s-a mai pomenit niciodată să râncheze un cal; pe urmă o fugă prin vreascuri; pe urmă poiana s-a închis în tăcere. Și s-a întunecat de înserare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cineva zgâria insistent peretele cortului. Antonius ieși și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi aici, să nu ieși. În fundul cortului, în penumbră, se zărea micul altar al zeilor Lari. Antonius umplu cupa cu vin și o așează pe altar. Își oferea credința, însă nu le oferi zeilor victoria asupra quazilor. Îi arătă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor lui Mithra. La un semn al lui Antonius, servitorii aprinseră torțele, care nu alungară însă fantasmele războinicilor venite parcă din lumea de dincolo. Vă temeți că sunteți singuri? Credeți că doar voi îl urâți pe Vitellius? Eu însumi am trimis mesaje în Britannia, la oamenii din Legiunea a paisprezecea care au luptat alături de Otho la Bedriacum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
parte o Corabie a nebunilor ca un exemplu didactic al defectelor umane. Ni se pare însă că ambele provin din aceeași îndepărtare de Scriptură, de sacru. Prima, prin știința care nu poate aduce cunoașterea, sau prin spaima de tenebre și fantasme, care in de lipsa de credință; a doua prin îndepărtarea morală de la viața creștină. Cele două forme de nebunie nu sunt chiar așa de departe una de alta. Nebunia ca rătăcire prin lume și îndepărtare de sacru este accentuată și
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]