1,716 matches
-
purifice, să recunoască, să se recunoască, să se transforme cât mai repede din „funcții” în oameni liberi, ieșiți de sub acțiunea corozivă a propriei tiranii. (Opinia studențească, nr. 9, 14 ian. 1990. Publicat cu titlu schimbat în redacție) 65 Exilul ca fatalitate 1. Citeam prin anii ’80 despre o carte (400 de pagini) tipărită la Budapesta, dedicată comunității maghiare din SUA. Noi nu avem nicio asemenea lucrare. Nu știm decât cu aproximație „coeficientul de împrăștiere” al neamului românesc pe harta lumii, din
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și-o oferă cu nostalgie, dar și cu orgoliu. Este orgoliul exilului creator. Pe acesta va trebui să-l recuperăm în întregime pentru a ne explica mai bine exilul interior, pentru a-i șterge (celui din urmă) pecetea aceasta, de fatalitate. [Echidistanțe, nr. 5-6 (45-46), mai-iunie 1995, revistă a Editurii Institutul European, Iași] 71 Lecția țarilor În octombrie s-au împlinit șase ani de când a fost executată în stil mafiot jurnalista Anna Politkovskaia. Îndrăznise să dezvăluie adevărata față a regimului Putin
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
radicale, ce nu țin seamă de mulțimea implicațiilor și condiționărilor de tot felul. Totuși, de dragul culorilor tari nu putem ignora nuanțele. Nici nu putem face din români un popor de îngeri sau martiri, iar din ceilalți - diavoli. Istoria, firea sau fatalitatea au determinat comportamentul duplicitar al românilor în anumite situații? De ce l-or fi tăiat turcii pe Brâncoveanu? Nu pentru că făcea joc dublu, între Viena și Stanbul? (Nu judecăm aici comportamentul său admirabil în fața morții). De ce a fost încheiată pacea de la
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
relativ contrast cu o viziune fenomenologică ce are tendința de a încetățeni ideea unei autodezvăluiri (a unei auto-revelări a ceva constitutiv, deci în fond deja dat, preexistent intrării sale în actualitate). Dacă adepții existențialismului înțelegeau destinalul de la înălțimea unei eterne fatalități de tip descriptiv (ca drum al esenței imuabile în variate chipuri de manifestare), personalismul și filosofia reflexivității îngăduie libertatea fundamentală a procesului de auto-determinare și concep edificarea de sine în termenii unicității și ai originalității absolute. Aici comerțul cu esența
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
s-o stabilim. Concepția despre viață sau sentimentul vital născute astfel țin morțiș la convingerea existenței unei mari unități în viață, atît în ce privește valorile cît și toate celelalte obiecte și elemente și de aceea poate lua poziție glumeață și față de fatalitățile vieții fiindcă sînt neputincioase în fața acelei convingeri ca și față de încercările de a spune inefabilul. Gluma capătă totuși un caracter de melancolie, pentru că se simte în ea mereu o contracdicție datorată faptului că ceea ce este mare e legat atît de
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
SIMFONIA V ,,A DESTINULUI” , op. 67 în DO MINOR ,,Așa bate destinul la ușă!” - ar fi spus Beethoven în legătură cu primele patru sunete din care crește Simfonia V. În plinătatea maturității vârstei și a creației, Beethoven nu concepea destinul ca o fatalitate în fața căreia rezistența, actul de împotrivire al omului, nu are sens; trecuse perioada ,,Testamentului de la Heilingenstadt”. Cercetătorii au găsit că primele schițe ale Simfoniei a V-a datează din 1795, când Beethoven a notat, printre altele, și o temă foarte
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
clipa în care am trecut pe acolo, pe lângă pana ciclamen, în pământ? Și uite-așa, de la o pană exotică, stranie, căzută într-un loc deloc exotic (într-un loc obișnuit în peisajul nostru urban, în spatele blocurilor), am ajuns la destin, fatalitate, întâmplare. Ce ți-e și cu penele ciclamen pe lumea aceasta: te fac să elucubrezi cu asupra de măsură! BUCUREȘTI FAR WEST Daniel CRISTEA-ENACHE Un „patriot“ (II) În decembrie 1989, când regimul Ceaușescu a căzut, Corneliu Vadim Tudor s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
mai vrem să jucăm un rol în democratizarea regiunii Marea Neagră. Atâta tupeu pe lumea aceasta n-a mai avut România de la războaiele cu turcii, dar chiar și atunci ne mai repliam în codru. Unde-i tradiția, spiritul național, spectrul eșecului, fatalitatea? Unde o să ajungem, dacă, după ce am scăpat dintr-o dictatură, ne apucăm să dăm o mână de ajutor și altora ca noi?! Unde-i capra vecinului? Principalele forțe ale coaliției au și ele probleme de racordare la marile curente europene
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
Pare că suntem un popor care urăște corupția cu patimă, dar manifestă înțelegere pentru corupții ca atare. Fenomenul „corupție fără corupți“ despre care am vorbit atât este de fapt simptomul acestei stări de spirit: în ce privește corupția, nu există ticăloși, doar fatalitate. În interviul cu Laura Ștefan publicat în acest volum facem un fel de mic recensământ: cine sunt cei care susțin, de fapt, anticorupția în România? La drept vorbind, nu foarte mulți. ONG-urile, dar nici măcar ele toate, unele au fost
Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie by Cristian Ghinea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1332_a_2898]
-
contracandidatele lui. Anul acesta, între propuneri s-au aflat, printre altele, filmele lui Lucian Pintilie și Sergiu Nicolaescu. Ce a făcut CNC? Unu: l-a determinat pe regizorul Nicolaescu să devanseze premiera deja programată a filmului cu câteva săptămâni căci, fatalitate, americanii vor totuși ca un film trimis la Oscar să fi avut premiera în țara de origine. Și astfel, filmul domnului Nicolaescu a avut premiera în ultima clipă posibilă. Și doi: a renunțat la comitetul de selecție tradițional, Asociația Criticilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
fizice și directe în timp ce femeile manifestă mai degrabă comportamente agresive indirecte. Aceleași cercetări demonstrează că femeile și bărbații nu sunt de cele mai multe ori victimele acelorași tipuri de agresiuni. Influența factorilor genetici, dacă există, nu transformă totuși agresivitatea masculină într-o fatalitate. Doar că în organizarea programelor de intervenție și de prevenire eficientă diferențele individuale de manifestare a agresivității trebuie luate în calcul. Anumite trăsături de personalitate precum anxietatea sau iritabilitatea par să determine probabilitatea angajării unei persoane într-un act de
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan () [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
așadar, mai clar la scopul formativ al cursului: Istoria femeilor este istoria lentei evoluții către emancipare, către stadiul egalității sociale între genuri. Această evoluție nu este nici idilică, nici liniară, nici necesară. Este vorba despre o istorie, nu despre o fatalitate. De aceea, vom evidenția fazele de progres ale acestei lupte, dar și fazele de regres, obstacolele și revenirile la stadiile anterioare. Sigur că istoria femeilor nu este separată de istoria generală a umanității, dar există anumite „bucle” de cultură și
Efecte educative ale interdisciplinarităţii didactice. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ana-Irina Iorga () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1358]
-
să intrige cititorul prins într-un adevărat labirint în care miroase a „zei și morminte”, a ritualuri pe jumătate uitate, a urme imperceptibile ochiului cinic și profan, pe care doar punctele de întîlnire între lumi paralele le revelează cunoscătorului, pulverizînd fatalitatea discontinuității temporale. Căci timpul este eroul principal al narațiunilor lui Eliade, vehicolul acelei «realități iraționale». Pătrunderea în acest univers al rupturilor de nivel se săvîrșește, mai întîi, prin nuvela La Țigănci, care ne aruncă într-o lume ce-și are
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
îndârjit, dorea să se întâlnească și să se bată cu vânătorii inamici, dar duelul mult așteptat nu venea. Nu-și putea închipui atunci că va fi lovit mișelește, pe nevăzute, el care era brav și loial și dorea lupta cavalerească. Fatalitatea crudă face însă ca în ziua de 22 iulie, exact o lună de la război, în timp ce executa a 39-a misiune, ca șef de patrulă într-o misiune de interdicție, pe când se găsea deasupra terenului ocupat încă de bolșevici, aparatul lui
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
îndârjit, dorea să se întâlnească și să se bată cu vânătorii inamici, dar duelul mult așteptat nu venea. Nu-și putea închipui atunci că va fi lovit mișelește, pe nevăzute, el care era brav și loial, și dorea lupta cavalerească. Fatalitatea crudă face însă ca în ziua de 22 iulie, exact o lună dela război, în timp ce executa a 39-a misiune, ca șef de patrulă într-o misiune de interdicție, pe când se găsea deasupra terenului ocupat încă de bolșevici, aparatul lui
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
sub tăcere nimic urât, n-am adăugat nimic frumos“ sau iarăși: „M-am arătat așa cum am fost.“ La rândul ei, Straja dragonilor constituie autobiografia unui spirit care se apropie treptat de înțelegerea singularității sale, fapt trăit și simțit ca o fatalitate și de Rousseau: „Nu sunt făcut ca nici unul dintre cei pe care i-am văzut; cutez să cred că nu sunt făcut ca nici unul dintre cei care există. Dacă nu prețuiesc mai mult, cel puțin sunt altfel.“ E interesant să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu voluptate săgețile ce-i maculează corpul, însângerându-l (cum îl vede d’Annunzio), fiindcă eu sunt din rasa celor care nu se cuvine să respingă pe nimeni, ci trebuie cu devoțiune să accepte și să cultive diferențele, ca o fatalitate întotdeauna promițătoare în dramatismul ei, ce constituie democrația simțurilor profund înrădăcinate, rasa „perversă“ descrisă de Oscar Wilde în romanul său de taină și scandal, Teleny. Dar, ca să încep să înțeleg aceasta, să-mi înalț simțămintele la nivelul minții, mai trebuia
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
vorbea cu arborii. Este o mică balerină, cu o sensibilitate și o intuiție formi dabile. Preferă să meargă desculță și declară că dansează pentru că ar avea inimă de țigancă. Scrisoarea 149 Eu te-aș ruga să-mi explici dacă acea fatalitate a românului în fața sorții se aplică și-n ziua de azi. Și de ce? În cazul în care primesc o lovitură, eu nu reacționez contra, ci, dimpotrivă, mă simt vinovată, ca și cum prin defectele și purtarea mea am meritat acea lovitură. Nu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Voltaire a avut dreptate să ridiculizeze câteva afirmații și câteva extravaganțe ale lui Marat, dar din alte puncte de vedere nu i-a făcut dreptate. O dreptate pe care Marat n-a obținut-o în cursul vieții sale: o rară fatalitate pe care o datora orgoliului său nemăsurat și diatribelor sale scandaloase. De exemplu, academicienii s-au înverșunat împotriva experiențelor asupra luminii, focului, electricității, dar nu l-am văzut pe nici unul distin gând și declarând ce anume era nou în aceste
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
nici o recunoștință pentru această modestie pe care credeam că sunt dator s-o am în locul lui. Dornic să-l văd prosperând, i-am făcut cunoștință cu cât mai mulți oameni, ca să fie martori ai experiențelor sale. Nu știu prin ce fatalitate toată lumea pleca de la el, de fiecare dată, mulțumită de tururile sale de forță și prea puțin mulțumită de autorul lor. Se exprima cu greutate, ideile lui erau confuze, iar susceptibilitatea lui, care era ușor de stârnit prin cea mai mică
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
de la lumea țărănească răzășească a părinților mei și a școlii copilăriei mele ..., restul fiind rezultanta unei succesiuni de întâmplări favorabile ... a hazardului ce poate hotărî drumul în viață al unui om. Cum să nu crezi în hazard, în predestinare, în fatalitate, când, de atâtea ori ..., doar câteva secunde mi-au schimbat soarta ... mi-au indicat noua linie ce trebuie urmată ?! Eu nu am făcut decât ... am mai spus acest lucru și o să-l mai spun ... decât să-mi mobilizez puterea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
cea care domnește în întreaga natură și în întregul univers. Nu depinde de mine să cred că o materie pasivă și moartă a fost în stare să producă atâtea ființe vii și judecăți, că acolo nu a acționat decât o fatalitate oarbă care a putut produce ființe care gândesc" (Emil sau despre educație, p. 373). Omul este parte a acestei naturi, înzestrat cu o bunătate nelimitată, dumnezeiască, care ajunge însă deteriorată de civilizație, de rezultatele progresului societății. Concepția lui Rousseau despre
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
în care n-am cunoscut decât gara unde am adormit cu capul pe o masă, așteptând trenul. Deci tentativa noastră de evadare eșuase... Dacă mă gândesc bine, în această plecare ratată, cu consecințele ei, a existat mai mult decât o fatalitate sau o soartă: a fost un semn care corespundea, fără îndoială, unei ezitări mult mai profunde. S-ar putea să nu fi fost destul de convinși, în sufletul nostru, că vrem să părăsim totul, familie, țară, prieteni... Oricum, o porniserăm cu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
condițiilor social-istorice ale țării, într-un permanent traseu trecut-prezent-viitor. "Aflându-se deplin în tradiția gândirii conservatoare, Eminescu face să renască în scrierile sale trecutul ca un paradis, un trecut în fața căruia prezentul intră într-o epocă a umilinței naționale, a fatalității și a dezumanizării"350 apreciază Joachim-Peter Storfa, cu privire la evaziunea imaginară a gazetarului în spațiul compensatoriu al trecutului istoric. Reflecție a concepțiilor social-politice ale gazetarului, publicistica eminesciană este ancorată în prezentul referențial, pe care îl zugrăvește prin relatarea principalelor evenimente de pe
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de două milenii se îndepărtează de viziunea providențialistă asupra Franței ca fiică mai mare a Bisericii. În ceea ce privește unitatea franceză, ea a devenit realitate la sfîrșitul secolului al XIX-lea, în cadrul celei de a treia republici, dar aceasta nu era o fatalitate ce-i era scrisă încă de la origini. Trecutul trebuie studiat și înțeles pentru el însuși fără prejudecăți, păreri preconcepute sau referințe anacronice la prezent. Desigur, este normal ca un francez să aibă un interes deosebit, chiar pasionat, pentru istoria propriei
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]