235,852 matches
-
pe rarii specialiști în ediții la abandon. De la nefinanțarea marilor fonduri publice de carte și periodice la neremunerarea decentă a muncii, carența pecuniară trece, ca explicație a stingerii acestei profesii, mult înaintea carenței stimei și prestigiului, a onorurilor de tot felul care de obicei îi evita sau îi uita pe editori. În limbaj cinic, dacă cel puțin și-ar putea dubla paupera pensie lunară, unii dintre veteranii acum retrași ar uita de oboseală și deprimare reluându-și munca întreruptă la serii
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
calificarea cumsecade în practica de text, și nu doar în managementul editării. Abia după ce banii, alocați privilegiat acestui domeniu, ar exista, ca și, desigur, instituții credibile care să-i administreze, ar trebui lucrat la... capitolul orgolii, ambiții, veleități și tot felul de alte vanități în competiții, divergențe și reciprocă sabotare. Cum să fim pesimiști când, chiar în actuala inenarabilă penurie, standurile librăriilor sunt doldora de cărți impunătoare? E drept că ceea ce s-a pierdut și încă se mai pierde prin nepăsare
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
curînd, pentru că era om, deci muritor și vulnerabil. Să nu îl compătimim totuși prea mult. În fond, e un personaj de epopee. Iar dacă tot recitim cu atenție Iliada, nu-mi aduc aminte ca vreun exeget, vreodată, să fi condamnat felul imund în care Ahile a tratat leșul lui Hector. Codul onoarei, ce e drept, se schimbă în timp. Și, oricum, pe cît se pare, este o invenție tardivă a cavalerilor medievali ideea că pe un dușman căzut (fie el viu
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
crede de cuviință (ca pe o iubire-bibelou-de-porțelan). Iar apoi, cînd nu-i mai face trebuință, poate să o uite într-o magazie. Este un rol pe care, știm acum, Olympia îl refuză. De mai multe ori și în mai multe feluri. Vă amintiți aria Olympiei? Cînd ajunge cam pe la trei sferturi, se oprește. Poate că s-a defectat deja. Salvator, Coppelius intervine și învîrte cheia, destinzînd resortul prea întins. Poate chiar o mîngîie pe creștet și/sau îi șoptește o amenințare
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
să mai compună elegii. Prin urmare, să-l lăsăm, pentru moment pe Hoffmann și să ne întoarcem la Olympia. Cea care, văzînd că Hoffmann n-o ajută (deci n-o merită) și aflată încă sub puterea lui Coppelius, trebuie (la fel ca și, demult, Ahile) să își interpreteze partitura în întregime. Apoi, putem presupune că se sinucide. Sau doar se preface că se sinucide. Dar, după ce meșterul dezamăgit - pe care astfel se răzbună - o azvîrle (cu o clipă mai devreme decît
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
veci statuie, admirată într-un muzeu. Oricum, cred că pot să afirm, fără a ne flata prea tare (știm doar că une fois n'est pas coutume) că, în ceea ce privește mitul Galateei, noi, cei care am trecut prin avangardele de toate felurile ale secolului XX, avem mult mai multă experiență decît anticii. Chiar dacă n-am învățat prea multe din epoca lui Homer încoace, știm măcar atît: că opera e totdeauna altceva decît a vrut-o autorul ei. Fie el Zeus, Homer, Pygmalion
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
ar putea fi corectată prin prezența Celuilalt, a semenului care se cade a fi recunoscut ca o expresie salutară a alterității. Grefă a unei "identități împrumutate", prin ficțiune, opera mîntuie eul de subiectivitatea sa narcisiacă, fatalmente mărginită. Ea reprezintă în felul său un Celălalt care are dreptul la libertatea ființării sale. Departe de îndreptățirea de a o socoti "proprietatea" sa, după opinia lui Ionesco, autorul "trebuie s-o lase să se desfășoare așa cum este ea, așa cum trebuie să fie, așa cum vrea
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
unei reguli apare doar cînd aspectul fonic al cuvîntului se modifică mai profund (nu în trecerea de la ca-si-e-ri-e, în cinci silabe, la ca-sie-ri-e, în patru, ci la o eventuală transformare în caserie). Apoi, impresia pe care o are vorbitorul despre felul cum el însuși folosește limba este profund influențată de ceea ce știe că este corect, recomandat - și mai ales de forma scrisă a cuvintelor. Cineva poate susține cu toată convingerea că a pronunțat o anume secvență (identificată pe baza scrierii), chiar dacă
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
a secolelor viitoare, un simbol, uman, numai, antropoformizat, ca atâtea altele ale cunoașterii și religiei de la vechii egipteni, cu obsesia morții, spre noi. O singură credință s-a împotrivit încălcării legilor fizice ale naturii, create de însuși Dumnezeu, refuzând orice fel de miracol, deci și o înviere din morți ad litteram, pe considerentul că, dacă un strop de ploaie ar cădea cu un milimetru mai jos ori mai sus, într-o parte sau alta față de ordinea universală strictă, întreg Cosmosul s-
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
dezolare vă spun, scrieți doar spre a vă mângâia singurătatea. Despre un eventual debut, lucru care atât de viu vă preocupă, nu din vina altora și poate nici a dvs., nu poate fi vorba, din păcate. (Ștefan Macrei, București) * Tot felul de grozăvii care-ți fac sănătatea minții țăndări, în Exercițiu de nebunie, Nebunia fiind văzută ca un personaj malefic foarte activ. Ea vă "bagă mâna în cap prin osul frontal și prin nări", zâmbește ca un drac, și ca și
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
adolescenței rămîne (cel puțin la lectură) o simplă stea de tinichea, chiar și în opoziție cu distincția oferită de statul comunist directoarei de fermă (în plus o frumusețe fără vîrstă și fără relief, coborîtă direct din textele de propagandă); la fel imaginea revoltatului ca cel care a "fluierat în timpul Evangheliei" (fără legatură cu textul), ș.a. Această încercare de a întoarce sensul piesei prin simbol nu reușește de altfel nici să salveze textul de la cenzură. Frăgezind mecanic Veronica Teodorescu reușește, trecînd de la
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
Ceaușescu. Societatea românească a anilor '60, așa cum este ea descrisă în romanul lui Virgil Duda, cunoaște o surprinzătoare (pentru cel care ia astăzi cunoștință cu realitatea acelor vremi) relaxare la nivelul moravurilor. Este o societate perfect amorală. Adulterul este un fel de sport național, acceptat cu seninătate de ambele părți fără ca prin aceasta trăinicia mariajelor să fie pusă în pericol (fapt explicabil și prin aceea că eventualele divorțuri ar fi putut compromite dosarele de cadre ceea ce ar fi pus în pericol
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
de cîte ori este cazul la nivelul personajelor, impresia de autenticitate fiind, de aceea, una foarte mare. Mai mult decît atît, în deja buna tradiție a prozei actuale, naratorul conversează în timp ce-și scrie opera cu potențiali cititori. În felul acesta el anticipează cu luciditate anumite reacții ale criticii. Așa procedează, de pildă, cînd descrie ritualul servirii mesei de către micuța Dorina-Pușa: Își aranja singură farfurioarele (excesul de diminutive nu poate fi evitat, orice ar pretinde stiliștii), precum și poziția scaunului..." (p.
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
mai pui că astăzi, laolaltă tineri, maturi și bătrâni, suntem - nu-i nici o noutate - martorii unui timp al desfrânării, cu tot spectacolul lui halucinant la care componistica muzicală este (cum altfel?) complice. Există însă și un defrâu care tămăduiește, un fel de supradoză de otravă ce are d(h)arul de a se anihila pe sine însăși. Iată, mi-am spus, un desfrâu ce trebuie a-sumat și consumat. Saint-Exupéry spunea că "dacă refuzi să fii răspunzător de înfrângeri, nu vei
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
pe însăși fiica lui Șaliapin, Marina, care mi-a povestit nu numai despre succesele tatălui ei, dar și despre faimosul costum din "Boris Godunov", vândut la un preț fabulos faimosului "Victoria and Albert Museum" din Londra. Dar văd că fac fel de fel de digresiuni! - Foarte bine! În poeziile dumneavoastră evocați un univers prietenos, populat de fluturi, de păsări, de melci, cățeluși etc. Ce semnifică "Nod ars", titlul primului volum? - Sensul este cel de dezlegarea unui nod ce fusese (firește, la
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
fiica lui Șaliapin, Marina, care mi-a povestit nu numai despre succesele tatălui ei, dar și despre faimosul costum din "Boris Godunov", vândut la un preț fabulos faimosului "Victoria and Albert Museum" din Londra. Dar văd că fac fel de fel de digresiuni! - Foarte bine! În poeziile dumneavoastră evocați un univers prietenos, populat de fluturi, de păsări, de melci, cățeluși etc. Ce semnifică "Nod ars", titlul primului volum? - Sensul este cel de dezlegarea unui nod ce fusese (firește, la mine) până
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
păsări, de melci, cățeluși etc. Ce semnifică "Nod ars", titlul primului volum? - Sensul este cel de dezlegarea unui nod ce fusese (firește, la mine) până atunci nedezlegat... trecutul meu și, poate, traversarea unei ere noi. Am vrut să fie un fel de adio ori a rămas bun... Am recidivat cu "Zăvorul fermecat" cu desenele Miliței Petrașcu. - Care ce semnificație avea? - Pasămite - mai zăvorâsem ceva... Și a urmat tocmai în 1998 "Desferecarea" cu o frumoasă prefață a lui Lucian Boz. - Ați avut
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
Auschwitz și la Buchenwald, exact în același loc și în același an ca și experiența trăită de autorul maghiar. Nici Primo Levi n-a avut ambiția să scrie un "roman", el vorbește doar de "cartea" sa care se adresează, la fel cu cea a lui Imre Kertész, "celorlalți": "Nevoia de a povesti «celorlalți», de a-i face să participe pe «ceilalți», a dobîndit la noi, înainte, ca și după eliberare, violența unui stimulent imediat, la fel de imperios ca și celelalte nevoi elementare
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
următori: "Eu nu am fost dus la Auschwitz de trenul din roman, ci de cel adevărat." Oare Imre Kertész îi dă dreptate lui Sartre? Da și nu. Nu, în sensul în care un al treilea "eu" își face apariția, un fel de meta-eu, necomunicabil și din acest punct de vedere "inexistent", acesta fiind singurul adevărat, care scapă cuvintelor, care "se situează dincolo de cuvinte". În Neue Zürcher Zeitung, Andreas Breitenstein vorbește de un roman autobiografic depersonalizat, "ein entpersonalisiertes Ich-Erzählen". Iată în ce
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
și creație literară Sunt extrem de dificil de descris, pe calea criticii literare, principalele concepte estetice care formează fondul însuși al gîndirii lui Imre Kertész. De altfel, el numește Auschwitz-ul "o transcendență străină și inabordabilă." Începe prin a mărturisi, ca un fel de scuză: "Exercit o anume influență asupra celorlalți și totuși nu știu nici măcar cine sunt" (Altul), și mai departe: "viața mea nu este fundamentul opiniei mele pentru că nu este o viață activă". În legătură cu acest lucru se observă în mai multe
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Această capodoperă a sculpturii noastre contemporane este readusă în atenția publică printr-o suită de fotografii remarcabile. Noua ipostază a Silviei Radu, oricît ar fi ea de surprinzătoare pentru cei care nu-i cunoșteau decît sculptura, nu perturbă în nici un fel imaginea acreditată a artistei. Doar o îmbogățește și o consolidează. Unitatea recuperată Deși ilustrează genuri și limbaje diferite, Teodora și Ion Stendl au construit la galeria Apollo o lume unitară și perfect coerentă. Indiferent dacă inventarul preliminar înregistrează pictură, grafică
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14148_a_15473]
-
siguranță - și din nefericire -, nu! Virgil Petrovici a avut ideea de a face o carte-document despre Pădurea spînzuraților (conținînd scenariul regizoral, revăzut și adnotat de Liviu Ciulei, special pentru această carte, și un montaj complex de "voci" implicate, într-un fel sau altul, în partitura filmului). Citim, pe copertă, ce scrie Liviu Ciulei despre autorul cărții: "Îi cunosc și îi apreciez seriozitatea, dăruirea și puterea de muncă și sînt convins că va face un lucru bun și cred și folositor." Ceea ce
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
devin chiar șocante, uneori, de-a dreptul rizibile, aceste producții vizează kitschul într-un mod supărător. Transpunerea mitului în actualitate poate crea, ca în cazul de față, distorsiuni grave, printr-o serie de elemente care nu se încadrează în nici un fel în atmosfera lucrării. Julieta la serbarea de la Capuletti este o cântăreață de bar ori de discotecă fotografiată cu blitzuri de fanii ei, cântând cu microfonul în mână; Romeo este un tânăr modern care nu mai păstrează nimic din puritatea personajului
Ceasuri vieneze by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14146_a_15471]
-
politică comunistă, însă după război am fost prevenit la Paris să mă întorc în țară. Aveam doi copii minori la București. Vă închipuiți în ce situație mă aflam. Iar în România au început împotriva mea și a soției mele tot felul de presiuni ca să vin acasă. F.J.: În ce an? Al.C.: În 1946. Atunci am înțeles că autoritățile românești aveau un zălog, pe copiii mei, și am făcut tot posibilul ca să plec cât mai departe de centrul Europei. Am plecat
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]
-
cîțiva indivizi care visează cai verzi pe pereți. Nu e cazul să căutam ipoteze incorecte și imposibile. Nu mă gîndesc la lumea serioasă care și-a făcut socotelile, dar sunt unii care mereu caută rîcă. Presupun că oameni de acest fel există peste tot. F.J.: Vă mulțumesc. Sibiu, 1996
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]