2,319 matches
-
Tengo, cît și Aomame "ies" din viață pentru a "pătrunde" în literatură. Realismul lui Murakami se termină acolo unde începe simbolismul său. Scriitorul vrea să surprindă, ca în fotografia unei secvențe infinitezimale, momentul cînd individul real se transformă în eroul ficțional. Acest lucru li se întîmplă lui Tengo și lui Aomame care fapt surprinzător nu sînt străini unul de celălalt. Au fost colegi în școala primară și, deși istoria i-a despărțit, au rămas etern îndrăgostiți unul de celălalt (i-au
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
școala primară și, deși istoria i-a despărțit, au rămas etern îndrăgostiți unul de celălalt (i-au unit de la început și propriile copilării pline de traume). Povestea lor de dragoste (idealizată) consti tuie, de altfel, mobilul trecerii dinspre real către ficțional. Amîndoi ajung captivi în universul lui "1Q84", unde niște misterioși Oameni Mici fac legea. Tot aici se "fac" și se "desfac" destinele tuturor. Înainte de a-l ucide pe Lider (care știe că va fi ucis și dorește să nu fie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Oamenii Mici creează "clone" ale indivizilor reali (în "crisa lide de aer"), cu care, ulterior, populează lumea. Mesajul "ideologic" al lui Murakami este, prin urmare, suficient de lizibil: Liderul e Scriitorul care se vrea omniscient și omnipotent în intervalul lui ficțional, un Big Brother necru țător. "Jocul" cu literatura devine însă mai complicat decît pare. Textul capătă, gradual, autonomie, eliminîndu-și creatorul (uciderea Liderului poate fi citită ca "moartea" barthiană a "scriitorului") și invadînd existența. Oamenii Mici sînt mesagerii săi enigmatici într-
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
creatorul (uciderea Liderului poate fi citită ca "moartea" barthiană a "scriitorului") și invadînd existența. Oamenii Mici sînt mesagerii săi enigmatici într-o lume anihilată pe care o clonează și apoi o dizolvă. Tengo și Aomame în postură de prizonieri ai ficționalului înțeleg, ultimativ, aceasă lecție. Dar noi?, pare să întrebe, indirect, Haruki Murakami. Bibliografie Haruki Murakami. 1Q84. Traducere din limba japo neză și note de Iuliana Oprina și Florin Oprina. Iași: Polirom, 2012. Literatura și existența. Deschiderea portalului Faptul că scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
însă complementare, separate, dar inter sectate, disjuncte și totuși asemănătoare chiar pînă la indistincție) devin anul 1984 (cînd, tehnic judecînd lucrurile, se desfășoară acțiunea) și, să-i zicem, "cronotopul" suprareal, intervalul imaginar 1Q84, unde spațiul și timpul sînt proiectate în ficțional. Litera Q, din structura denominării segmentului temporal, desemnează deruta personajelor captive între cele două falii existențiale -, trimițînd, totodată, abreviat, la sintagma englezească Question mark/Semn de întrebare. Protagoniștii Tengo (profesorul de matematică-prozator) și Aomame (tînăra instructoare de sport, ajunsă asasină
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
instructoare de sport, ajunsă asasină plătită) pendulează, constant, inițial fără, însă, ulterior, cu voia lor, între cele două "lumi", pierzîndu-și, treptat, autonomia de indivizi sociali și transformîndu-se, implicit, în eroi textuali. Reperul lor (de ieșire din real și pătrundere în ficțional!) se leagă de apariția a două luni pe cer. "1Q84" dezvăluie această particularitate astronomică, în comparație cu "fratele" său ceva mai concret și, ca atare, mai neinteresant, "1984": populează cerul, pe parcursul nopții, cu două astre selenare în loc de unul! În substanța acestor "transferuri
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de a transfigura materialitatea brută cu ajutorul învăluirilor eterice, derivate din spiritualitatea genuină. Personajele din 1Q84 sînt absorbite în "gaura neagră" a ficțiunii și încep să-și trăiască propria existență ca pe o "texistență" de tip cărtărescian. "Texistența" oferă independență spațiului ficțional. În romanul scris de Haruki Murakami, Autorul (cel creionat atît de plastic, la sfîrșitul anilor șaizeci, de Roland Barthes) transpus în tipologia unui charismatic Lider de sectă religioasă moare (ucis chiar de unul dintre protagoniști Aomame!), lăsîndu-și "opera" într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
protagoniști Aomame!), lăsîndu-și "opera" într-o stare de deplină auto nomie. Creația (literară) este, în limbajul parabolic al cărții și în arhitectura semiotică imaginată de prozator, aidoma unui organism viu, cu funcții, instincte, impulsuri și nevoi individualizate. Peste "voința" dimensiunii ficționale ("1Q84") percepute ca o entitate în sine, suficientă sieși nu poate trece nimeni: nici Autorul (mort), nici Cititorul (mesme rizat). Cei doi devin componente auxiliare (dar, oricînd, dispensabile!) ale unei fenomenalități absolute, rupte de orice determinare. Literatura (din "1Q84") trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să se gîndească, pentru o clipă, la Imaculata Concepție!). Misterioasa "crisalidă de aer" continuă să asigure, periodic, "joncțiu nea" dintre amintitele lumi, în ea materializîndu-se figurile unui interval vizualizat, fantomatic, în celălalt. Mai multe personaje migrează, inconștient, din real în ficțional, prin "portalul" rămas deschis, închegînd narațiunea și impreg nînd-o cu sens. Un exemplu este tatăl lui Tengo, care revine, enigmatic, în suprarealitatea lui "1Q84", cu toate că, în realitatea lui "1984", el se află în comă. Așa cum precizam în cronica anterioară asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
maternă, plasîndu-și temele epice, invariabil, în contextul Turciei moderne sau poate chiar mai des al celei tradi ționale. Deși integrat, măcar din punct de vedere intelectual, civilizației apusene, el rămîne, psihologic vorbind, anexat culturii de origine, pe care o reactualizează ficțional. Alocuțiunea rostită de autor în fața Academiei Suedeze (la decernarea Nobel-ului) și intitulată, simbolic, Babamin Bavulu/ Valiza tatălui meu, încearcă să facă o radiografie în plan alegoric a disjuncțiilor mentalitare existente între Orient și Occident. Pamuk însuși pare să se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rămasă de la bunicul Pamuk (dispărut la o vîrstă timpurie), "bloc" pe care îl transformă într-un spațiu sacru, axis mundi și imago mundi în același timp. Acum, copilul Orhan trăiește întîile experiențe estetice, îmbinînd, prin intermediul imaginației sale bogate, realul cu ficționalul. Evocarea mitologizantă (sacralizantă, pînă la urmă!) a locului nașterii reprezintă, pentru Orhan Pamuk, un factor de poetică epică implicită. În amintita serie de prelegeri ținute la Harvard, denumită (suficient de transparent) The Naive and Sentimental Novelist/ Roman cierul naiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a unui student la Politehnică, căruia lectura cărții cu acest titlu (Viața cea nouă!) îi modifică sistemul de valori și chiar comportamentul. Ca și alți cititori ai volumului respectiv, eroul intră într-o dimensiune postmodernă, a melanjului dintre real și ficțional, numită cîndva, plastic, de Mircea Cărtărescu, "texistență". Problema identității repre zintă, se înțelege, partitura estetică principală a romanului. Prin pătrunderea în literatură, individul se "depersonali zează", evident, într-un mod superior, nemaireușind să distingă între eul lui "fizic" și cel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acasă, el se implică în elucidarea enigmei sinuciderilor în serie ale unor adolescente turcoaice. Hermeneutica sa mentalistă glisează însă permanent între coduri de interpretare (culturală) fundamental opuse. Istanbul rămîne de aceea, prin comparație, un volum foarte complex. Nefiind un excurs ficțional autentic (pre cum romanele menționate mai sus), ci, mai degrabă, o incursiune biografică (ușor romanțată), tomul redactat de prozator, așa cum mărturisește, într-un interval de criză intimă reia, pe de o parte, tema liantului cultural între lumi, iar, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu scurte întreruperi, pe parcursul întregii vieți. În acest roman, decorul e poesc în totalitate, amintind de peisajele primordiale din Annabel Lee. Terra (numită cînd "Antiterra", cînd "Demonia") are o altă configurație geografică și o altă istorie, contextul narațiunii devenind astfel ficțional și mitologic. Problema esențială rămîne imposibilitatea individului de a trăi sub constrîngerea convenției și a stereotipului. Unei asemenea vieți prefera bilă îi este disoluția personalității (ca în Lolita) ori ieșirea din "istoria lumii" și autoproiecția într-un cadru mitologic reinventat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Berlin, tatăl lui este asasinat, din greșeală, paradoxal, de amici politici un grup de ruși monarhiști. Episodul a creat un blocaj major în capacitatea scriitorului de a se integra, cu adevărat, în lumea reală (căreia i-a preferat mereu universul ficțional). Literatura i-a oferit lui Nabokov sensuri mai valabile decît istoria imediată. În plus, i-a asigurat, se vede bine, și debușeul "părților întunecate". Bibliografie Vladimir Nabokov Un hohot în beznă. Traducere din limba engleză de Horia Florian Popescu. "Seria
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
criticii Ediție îngrijită de Lina Codreanu Dumitru LAVRIC De la ultimul fanariot la ultimul Caragiale Maria OCTAVIAN PAVNOTESCU O viziune a poeziei George POPA Ars Poetica Alina-Iuliana POPESCU O poetică a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana Adrian-Dinu RACHIERU Romanul politic și pactul ficțional In honorem Elvira Sorohan Coordonatori: Bogdan Crețu, Lăcrămioara Petrescu 8 Codrin Liviu CUȚITARU 9 Studii de anglistică și americanistică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat. Originalitatea noilor forme de a realiza actul literar pare să facă apel exclusiv la interioritatea autorului, ignorând factorii extraliterari și propunând o literatură a însingurării și a non-apartenenței, o literatură care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pus-o și la care pare că ați renunțat, în fapt ați comis o preteriție, la care totuși vă răspund. De fapt noi nu predăm, propriu zis, literatura, ci o analizăm în partea ei de fond general-uman și de stil ficțional, contribuind la formarea gustului estetic. Iar cei formați de noi îi vor forma pe alții, în același sens. Ideal pierdut în noaptea... cum spunea poetul. Dar, că tot am realizat ceva, avem dovada în faptul că dialogăm lejer, iar dv.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ELVIREI SOROHAN Ipostaze ale călătorului romantic Mircea Anghelescu Scrierile de călătorie sunt populare de multă vreme și mulți autori, mici și mari, au lăsat asemenea texte care se citesc cu plăcere, chiar în felul în care se citește o scriere ficțională, de un public foarte divers. Ca orice gen literar de succes, care a generat nenumărate poncife, și ele au fost parodiate: recent, un autor francez care s-a specializat în abordări neconvenționale ale problemelor lecturii, Pierre Bayard, a publicat o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Stănoiu, Arghezi numele care contează), Damian Stănoiu este singurul care a dezvoltat din această experiență un proiect literar unitar și coerent. 123 Dacă nu am considera prea puțin importantul criteriul al intenționalității, ușor am confunda aceste fragmente cu scrierile explicit ficționale ale scriitorului. Motiv pentru care comitem conștient imprudența de a nu discrimina între informațiile oferite de cele două tipuri de discurs. 124 Fragmentul din Epistola către efeseni, a apostolului Pavel, despre urcarea fiului nelegiuirii în Templul Sfânt al Domnului e
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
diferite, și mulți scriitori francofoni își "împart" cumva producțiile, favorizînd o anumită limbă pentru un gen anume. Amin tesc în acest sens că Mircea Eliade (și nu e o excepție), de-a lungul întregii sale vieți, a consacrat româna spațiului ficțional al povesti rilor și romanelor sale, în vreme ce engleza, sau franceza îi formulau opera de istoric al religiilor. Cu alte cuvinte, un autor francofon e un fel de Narcis, care se apleacă asupra unei limbi ce nu-i aparține pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ca atare se deschide mai ales spre deliciile lingvistice și chiar simbolice interzise nativilor. Cum contururile acestei noțiuni rămîn fluide, marii scriitori (precum Kundera, Makine, Chamoiseau sau Mabanckou, de exemplu) profită pentru a-și construi o identitate fictivă pentru că e ficțională, relativ liberă în raport cu limba ma ternă, ca și cu limba de adopție. Jocul cu cuvintele, cu timpul, cu eu, totul este permis acolo. Se pare că suntem mai liberi în limba altuia care, de altfel, în scurt timp, nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acest dublu subiectiv spre care ne îndreptam, acest eu al instanței enunțiative își contrazice "misiunea" sacră, de unitate identificatoare, dat fiind că sfîrșitul ne aruncă într-un echivoc absolut și ne lasă plini de întrebări despre rațiunile și mecanismele jocului ficțional. Această fractalitate proiectată în exterior este, în fond, materializarea rupturii ființei dezrădăcinate, care caută să se reconsti tuie din toate puterile sale (vezi acel noi inițial), dar care este obligată să-și recunoască eșecul (sintetizat de acel eu mutilat, castrat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
științific, nu face demonstrații, nu inventează concepte, nu țintește (sau nu explicit) la universal, ci se sprijină cuantic, am putea spune pe aleatoriu, pe imprevizibil, pe soluții multiple de rezolvare a misterului inițial, pe singular și efemer, pe hazard. Cunoașterea ficțională nu e una transmisibilă, obiectivă, riguroasă, ci una impalpabilă, irațională aparent, precum electronul din celebrul experiment al fizicienilor, care, lăsat de capul lui în fața a două fante, trece simultan prin ambele, sau doar prin una, sau prin niciuna, dar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Elisabeth sunt eu și sunteți dvs.". La Houellebecq (care, de altfel, nu e deloc avar cu declarațiile contradictorii și răsunătoare, dovadă a unei exasperări identificatoare), deriva întreținută și de combinarea ludică a tipurilor de discurs (științific 'dur', sociologic, filosofic, poetic, ficțional) conduce la perversa confuzie între Michel autorul și Michel naratorul și tinde să rupă pactul de lectură clasic. Prin urmare, cîteva obrăznicii flagrante, situîndu-se mai mult sau mai puțin în prelungirea propozițiilor argumentate, deși deranjante, ale cărții, i-au dezlănțuit
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]