1,545 matches
-
iar la comandă, ridică și coboară scaune, le adună laolaltă, răstoarnă apoi tot ce a clădit până atunci cu atâta grijă numai fiindcă‑l înjură unul că ar fi făcut ceva anapoda, întreabă cât durează până înveți să cânți la flaut, saxofon, trombon, fagot etc. Pianul durează cu siguranță cel mai mult, la fel ca cinstea, căreia Rainer ăsta vrea să‑i pună capăt. Poate c‑odată aș vrea și eu să fac așa ceva! Trebuie să fie frumos să știi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cadou de bacalaureat o mașină mică - iar tu ai să primești mai târziu una la fel. Seri muzicale în familie, într‑o cameră cu lambriuri de lemn, tata cântă la violoncel, mama la pian - mama e doctoriță - frații cântă la flaut sau la vioară, părinții îi iubesc ca pe ochii din cap, petrec revelionul la casa din Semmering, proviziile de care are nevoie vesela adunare sunt aduse în hohotele de râs, chicotelile și pupăturile tineretului și transportate la etaj, chestie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
țară, Ariadna o fată cam prostuță, cercetând cu o sfială tembelă cununa iubitului. Satirii și bacantele fac parte dintr-un trib de nomazi, cu o droaie de copii care farmecă albinele cu zgomotul tingirilor și cleștilor, nicidecum cu sunete de „flaute și tamburine“. De ce, atât de legat de natură, Piero nu i se aservise ? De ce, perpetuu nemulțumit, n-ar fi putut să urmeze motivele mitologice și rigoarea clasică decât atât cât i-ar fi slujit să se exprime pe sine ?... Executa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise gura. Se întoarse cu spatele. Fracul fâșâi, aripile dinapoi se desfăcură, fluturând, scotocea să găsească arma sau termometrul, cerul fu absorbit în sunetul de bucium sau flaut sau corn, un vânt fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
culca acolo lângă râu / în muzica de trestii și smarald, încât dintr-o coastă o femeie lin / răsare vie repetând un mit / mărind uimiri în ochiul adormit / între iertare vină și orfin, vegheată de prezența lui Pan care Spărturi de flaut calcă sub copite / și lasă mângâierea bărbii / caier /.../ Merge pieziș ca umbra înnodată / sămânța risipind pe dedesubt / belșug de foc de magmă întrerupt... Expresia artistică e, în ansamblu, prețioasă, livrescă (manifestată la nivel lexical, morfologic, dar și sintagmatic: parfume; zăpada
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cu un poem intitulat ,, Dreptul de a fi eu" și se mărturisea: ,,Nu-s cronicar teluric la dinastii inerte./ Și nici servil puterii, bisericos credul;/ Nu cer ipocriziei păcatele să-mi ierte./ O cruce pentru oase mi-i destul". Prin ,,Flaut Tenebra" - volum apărut recent la Casa Editorială Moldova, Alexandru Tăcu face o îndelungă incursiune în timp și spațiu prin propria-i ființă, adesea luându-și tovarăși de drum poeți și locuri devenite aproape mitice pentru ieșeni. De data aceasta portretul
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
literă un zbor prin Iași al unei generații ce și-a stins năduful în ulcica izbită de pământ, în vinul ce se prelingea prin crăpăturile durerilor. Alexandru Tăcu a avut inspirația să-și moaie penița și să cânte apoi la,,Flaut tenebra " ". În : Omar din dealul Copoului, cronică literară la cartea de poezie „Flaut tenebra”, de Alexandru Tacu, în revista Convorbiri literare, Iași, din luna noiembrie 1996.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
în ulcica izbită de pământ, în vinul ce se prelingea prin crăpăturile durerilor. Alexandru Tăcu a avut inspirația să-și moaie penița și să cânte apoi la,,Flaut tenebra " ". În : Omar din dealul Copoului, cronică literară la cartea de poezie „Flaut tenebra”, de Alexandru Tacu, în revista Convorbiri literare, Iași, din luna noiembrie 1996.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
Încă din zori, orășeni și țărani se îmbulzeau în amfiteatru, încercând să ocupe un loc bun pe trepte. Acum arena era plină ochi - o mulțime multicoloră, gălăgioasă și entuziastă. În aer răsunau notele stridente ale trâmbițelor, cărora li se alăturau flautele și hydraulus, orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sacul, pentru a-i mări amplitudinea mișcării. Alții loveau sacii mari cu capul, cu pumnii și cu picioarele, apoi îi desprindeau din furci și îi luau în brațe, rosotogolindu-se cu ei la pământ ca și cum ar fi fost niște adversari. Muzica flautelor și anciilor acompania ritmic mișcările atleților. Proculus se plimba încet pe sub portic, supraveghindu-și discipolii. Antonius îl urma, chinuit de neliniște, întrebându-se cum îl putea convinge pe maestru să se întoarcă la Ludi, fie și numai pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius. Muzica se opri. Cei care se antrenaseră la korykos săriră în piscină. Alții, care rămăseseră pe mal, începură să-și ungă trupurile cu ulei și să presare pe mâini un praf fin, konis, necesar pentru o priză bună. Când flautele și anciile începură să răsune din nou, atleții își reluară antrenamentul. Și totuși... Antonius îl ajunse din urmă pe Proculus. — Și totuși, ai fost cel mai mare maestru de gladiatori. Nu știu de ce ai hotărât să renunți. — Gladiatura e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius o privire plină de reproș. — Să ne întoarcem în bibliotecă, zise cu răceală. Antonius își întoarse privirea de la norul de praf ce se ridica din bazinele de antrenament și-l urmă pe maestru. În bibliotecă se auzea slab muzica flautelor și a anciilor. Antonius se apropie de masă și luă sacul lui Valerius. — Ăsta e al fratelui meu. Aș fi vrut să i-l duci tu. — Sacul de medic n-o să-i fie de folos în Ludi. — Știu, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înceapă înfruntarea. Venise clipa. Cortegiul ce anunța luptele de gladiatori intrase în arenă. Cortegiul defilă prin fața pulvinar-ului unde Vitellius stătea la o masă încărcată, înconjurat de curtea sa. Cei dintâi veneau cântăreții, îmbrăcați în veșminte colorate, care își duceau anciile, flautele, sisterele și cimbalele. Veneau apoi patru fercula. Sprijinit de canatul ușii, Valerius îl recunoscu imediat pe Vitellius în bustul de marmură de pe primul ferculum. Se mișca în sus și în jos, odată cu lectica purtată pe umeri de patru sclavi blonzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul cu surâsul celui aflat pe punctul de a oferi încă o victimă împăratului său. După o clipă, Vitellius lăsă să cadă batista albă, poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și a orgii hidraulice, care curând fu acoperită de strigătele entuziaste ale publicului. Valerius își luă poziția de apărare. Skorpius începu să se învârtă încet în jurul lui. Mulțimea amuți. Marcus urmărea cu răsuflarea tăiată lupta ce se dădea în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întins ca un arc. I-ascult glasul în fiecare an, bucuriile au îngălbenit, cu fiecare toamnă. În veacul măsurat de ceasuri reîntoarse în vârsta mea. Prințesa-zeiță! Doar ea mai râde la fereastră, lăsând cerul păscut de stele însângerate-n rană. Flaute se aud ca un cor de cer. Lasă-le măcar acum să mă caute, nici bucata de pâine aruncată n-a mai fost apucată. E nevoie de aer în lumea de văduve, de liniște în plasmă de măduve, de subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și fără griji; cât soare aducea viața ei de vis! Un întreg paradis cobora: stea lângă stea acopereau tavanul și peretele din dreapta mea. Am jelit plecarea ei în necunoscut. Cântecul mut se auzea într-un mare concert cu viori, cu flautul fermecat, cu pianul orgolios înălțând la cer spaimele noastre de azi și de ieri? 3. Viața ca reprezentare. Vecinii au fost cei mai apropiați * * * Viața ca reprezentare. Din poem s-a născut o carte, m-a scos din iluzii deșarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
dirijată de Sren Kierkegaard. Citită-n adolescență, maladia ireversibilă m-a Învățat felul de-a fi al unui singur fenomen ce avea să mă urmărească fără pauză pînă-n urmă cu trei ani: extincția. Simplă, accidentală, fără sens, implacabilă. Acompaniată la flaut de pericolul amețitor de a te lua prin surprindere Înainte de-a apuca să faci ceva cît de cît inteligent, să lași o urmă. Frica, panica asta de a pieri ca un oftat și de-a ajunge un lucru tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-sa o Înnebunește. Așa că amîndouă se-ndrăgostesc de Johnny și Johnny se-ndrăgostește de amîndouă pe rînd, În ordinea inversă a vîrstei. Tema, prăfuită de două mii de ani, e abordată cu un cadențat simț al derizoriului, mixat cu sunete de flaut și gingășie de imigrant, rezultatul fiind acela că privitorul nu adoarme. Ba, dimpotrivă, aproape că participă, mai ales la scena antologică de la masă. Cei patru stau la masă, Încearcă să mănînce, broscuțele țestoase ale lui Lili merg printre farfurii, Faye
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În aer liber. O cutie gri de metal, introduci zece franci Într-o fantă cochetă și ușa se deschide automat, intri, ușa se Închide tot automat, Înăuntru e cald, luminos, miroase a deodorant, se aude o muzică plăcută, Rondo pentru flaut și orchestră, Îți atingi scopul, apa prinde să curgă singură iar ușa nu se mai deschide, mai Întîi zîmbești, apoi te cuprinde o ușoară Îngrijorare, ai apăsat pe tot ce era vizibil și putea fi apăsat și nu se-ntîmplă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
înaintau din ce în ce mai repede, pod crescut parcă chiar din lumina aceea de aur care-l orbise, și tot în acea clipă îl asurzi o explozie sonoră, nefiresc alcătuită, parcă din sunete de gigantice clopote de cristal, și talgere de alamă, și flaute, și țiuit de greieri. Simți mâna Laurei pe frunte, se auzi strigat, dar nu deschise ochii. - Nu mă trezi, Laura, șopti. Mai lasă-mă să-i văd. Să-i văd trecând podul... - Nu e domnișoara Laura, domnule elev. Suntem noi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iubit și de care nu s-a putut despărți nu i-a purtat prea mult noroc. Sine studio etira (cum inversa dictonul eternul Păstorel, ca să poată rima cu lira). Tata îl mai credea, cîteodată, sub vraja muzicii lui Enescu. A flautului lui Hristache Popescu, distinsul muzician cu cărare în mijlocul părului cîrlionțat. Și, în ciuda tuturor necazurilor, puțintel și sub vraja pianului Marievici. Telefonul mobil scheaună: Terminat. Reîncărcați. Ce să mai reîncarc? Și mie, ca și tatei, tîrgul, dulcele, mi-a oferit circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de pian a Conservatorului din Cernăuți. Director, conu' Alecu Zirra. Naveta cu un avion nesigur, de două locuri. Tremura de frig în spatele pilotului. Mi-am amintit de asta dînd peste Arii românești, înregistrarea lui Hristache Popescu. Tata îi acompania discret flautul. Discreția în acompaniament înseamnă generozitate. 1930 îl adusese la Iași, în orchestra " G. Enescu", care se zbătea din lipsă grozavă de fonduri. Banii de la Minister erau mereu insuficienți. Acordul final s-a auzit după numai un an. Se mai derulau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]