1,717 matches
-
se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și în stânga lui. Nu mai pricepea nimic, era imposibil ca Rândunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
continuară să urce. Era o zi minunată de vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându-și din când în când picioarele printre frunzele veștede de pe jos. Dacă n-ar fi fost în misiune de căutare, chiar i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altul. Începea să creadă că se înșelase și Ileana avusese dreptate. Până și senzația că este privit dispăruse. Se rezemă de copac, relaxându-se puțin. Sângele reîncepuse să circule prin membrele inferioare dându-i o senzație plăcută de ușurare. Un foșnet slab se auzi din urmă. Venea de foarte aproape, de la câțiva pași. Tresări și redeveni dintr-o dată încordat. Nu mai încăpea nici o îndoială, se auzeau pași, venind din vale. Acum era sigur că cineva se apropie de locul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Observase că la fel ca și dânșii, negura nu atingea solul deasupra căruia mergea, rămânând la numai câteva palme deasupra. Era tăcută ca însuși întunericul și numai acolo unde stratul de frunze veștede era mai gros, le spulbera scoțând un foșnet slab. Foarte repede ajunseră deasupra drumului forestier, care se vedea ca o panglică albicioasă încolăcită printre copaci. Acolo vâlva se opri, oscilând nehotărâtă, când la deal, când înspre vale. Se mărise mult acoperind tot carosabilul pe mai multe zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesteia. Ceața nu pătrundea înăuntru. Mânat de curiozitate, Toma se opri și privi spre întunericul din interior. Încerca să zărească ceva acolo dar nu reuși să vadă nimic. Doar răceala aceea răzbătea de dincolo de intrare. Din întuneric se auzea un foșnet ca și cum ceva foarte mare se freca de pereți imediat dincolo de intrare, încercând să se târască afară. Instinctiv, Cristian făcu un pas înapoi strângând cu putere toiagul în mâini, vâlva știa că era acolo, îl simțise și acum îi transmitea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi putut ascunde în mijlocul lor și, chiar se pregătea să se repeadă într-acolo. Din păcate, nu putea să facă acest lucru fără ca necunoscutul să prindă de veste. Pe jos se întindea un covor des de frunze uscate al căror foșnet l-ar fi trădat la cea mai mică mișcare. Strânse cu putere toiagul lui Calistrat, încercând să își imagi neze că se află deja în spatele arboretului. Ar fi trebuit să se ridice de la pământ și să plutească în direcția dorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întâmpla ceva cu el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
poftind drumeții în curtea mănăstirii. Tihna îmbietoare a mănăstirii îi fermecă pe musafirii mănăstirii. Cei trei se repeziră la icoanele lăcașului, mai ales închinându-se la icoana Sf. Gheorghe, cel care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet trecu prin zidurile mănăstirii. Era starețul mănăstirii, părintele Ioan, copil de pripas, găsit de văcarii boierului, printre mărăcinii de la marginea satului. Boierul îl trimise la școala călugărească, iar el, vrednic, venise să conducă mănăstirea de la Sângeap, unde primise și întâiul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o lumină care l învăluia, ca o cămașă de borangic așezată pe trupul unui tânăr flăcău. Căldura îl cufundă pe vrednicul călător într-o plăcută reverie: se visa ca la douăzeci de ani, neînfricat și liber ca pasărea cerului. Un foșnet îl trezi din visare; mantia de purpură îi atinse tâmplele ninse de trecerea anotimpurilor. O preafrumoasă făptură se uita la bătrânul obosit: De ce-ai bătut atâta drum, Staroste? Am căutat să ascult poruncile date, dar durerea inimii nu mi-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cu lumina agresivă atunci când seara apăsam din neatenție pe șalterul care aprinde toate cele opt brațe (asta o stârnea pe mama din telenovela ei: Ce aprindeți, dragă, atâtea lumini, doar nu suntem nababi!) După unsprezece noaptea, pe când mă bucuram de foșnetul curat al albiturilor de pat în camera mea, cu hârtiile la capul patului pentru când mi-o veni inspirația de noapte, la ora aia mă sună Ilie să mă anunțe că Zina a fugit cu artiștii. Ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
funia amenințătoare clătinându-se înaintea ochilor, lumea cârcotașă huiduindu-i și prieteni disperați care nu puteau să-i ajute să scape cu viață. Se așternuse o liniște surdă tăiată din când în când de câte un croncănit de ciori, de foșnetul frunzelor moarte și de vânt. N-au fost decât cinci unguri, mi-a spus mai târziu un coleg de etnie maghiară care știa istoria lor, doi erau sârbi, trei germani, un croat, un armean și chiar un austriac de-al
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Eram transpirat și doar fața îmi era rece. Din mine ieșeau aburi la fel ca din Mureș. Cumva semănam. Amândoi aburind, amândoi pământii la față, tăcuți, dar clocotind în adâncuri, căutând să ne croim drum până spre desăvârșire. Mă impresiona foșnetul frunzelor. Păreau oase bâtrâne aruncate pe trotuare, la întâmplare, pocnind sub pasul meu, transformându-se în pulberi aurii risipite de vânt. Sunt singur printre atâția prieteni, îmi spuneam simțind greutățile vieții oprindu-mi respirația, dar nu e timp de văicăreli
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și-l apasă ușor cu ramurile lor, ascunzându-l privirilor. Auzea voci, fără să înțeleagă cuvinte, auzea muzică, fără să înțeleagă de unde vine, simțea adierea unui vânt care se întețea și care făcea frunzele să se miște forțat, haotic, în foșnet înfricoșător. A încercat să fugă, dar picioarele-i erau grele și se forța să facă fiecare pas. S-a oprit năucit. Nu putea să mai plângă și nu înțelegea ce se întâmplă. A deschis gura să țipe, dar în acel
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
crăiasa, merse până luna peste pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de flori și foșnet viu al pădurii. Își aținti urechile după tufișuri, când un cocoș dădu semnalul să anunțe că peste bătătură este stăpân și nu are chef de izbitură. Dacă totuși încearcă cineva a-l supăra, va fi vai de creasta sa. Așa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
o importanță prea mare faptului că își cioplește piciorul patului nupțial dintr-un măslin nedezrădăcinat. Dar un romantic nu se poate abține să nu exclame: Așadar, haimanaua știa că dragostea și fidelitatea trebuie să meargă împreună! Noaptea, târziu. Pe fundalul foșnetului greoi al valurilor, se aud, de pe terasă, voci ușor stridente, mai ales când râd. Nu înțeleg ce spun. Comentează, probabil, nimicurile de peste zi sau pun țara la cale. E puțină nesimțire în această șuetă nocturnă care nu se sinchisește că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
trecut chiar prin apropierea mea. Ridic puțin capul și mă uit, în dreapta și în stânga. Nu-l mai văd. Nici țărmul nu se mai zărește. M-am depărtat mai mult decât vroiam. Și marea e atât de liniștită încît nici măcar un foșnet nu se aude dacă "fac pluta". Cu ochii pe jumătate închiși, ascult. Deodată, chiar deasupra mea începe o sarabandă a pescărușilor. Sunt mulți. În timp ce unii se reped să-și înhațe prada, ceilalți se învîrt în cerc, într-un zbor lunecos
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să vedem sala Operei din Odesa. Mulți nu vor să se întoarcă. Preferă să mai caște gura pe străzi. Sala Operei e de-a dreptul fastuoasă. Doamna devine aici contesă. Din umbra lojilor ornate cu nervuri aurite se aude, parcă, foșnet greu de mătăsuri vechi. După ce ies, mă izbește, însă, și mai tare amestecul de noblețe decrepită și de kitsch sovietic de pe străzile, pline de mâzgă, peste care coboară o seară pâcloasă. Inclusiv clădirile care au fost cândva frumoase au căpătat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de apa clipocind care se întindea limpede, pe nisip. În acea poiană a insulei unde fluviul se vărsa în ocean, se găsea un turn alb, care parcă avea menirea să păzească întinderile de apă până la orizont, și malurile râului, alături de foșnetul palmierilor. Am urcat în turn, pășind prin holul întunecat, până sus. Nu era nimic de văzut în hol. Însă când am ajuns sus, pe terasa cu turnulețe sculptate și decorate cu o diversitate de forme, la fel ca și diversitatea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
fir de iarbă, erau licuricii și transformarea absolut senină a căldurii ce apărea în prezența Iasomiei, cu privirea ei zăpăcitoare, era energia nebănuită care se aduna în munții de apă ce aruncau stropi dincolo de pereții rocilor, erau razele de lumină, foșnetul palmierilor, crengile copacilor mișcători și chiar agila panteră imprevizibilă, erau minunile fantastice ale lumii, era acest izvor invizibil în tot ceea ce făcea parte din peisajul înconjurător, era întreaga natură, era în totul și absolut orice... eram chiar și eu cu
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
auz le dotează urechile lungi. sufletul tău trebuie să învețe să fie un iepure dezbrăcat-anamit, până la capătul drumului tău, până la așteptarea împlinită a prințesei strălucitoare, sufletul tău trebuie să vadă până după curbura mare a ținuturilor, trebuie să audă și foșnetul bancnotelor în buzunarul broaștelor spioni, plătite gras și frecvent de conducătorii oștirilor dușmane. șase deasupra: în ținutul prin care treci acum a ajuns la putere leopardul fusca, cu pete mari negre pe spate, cu care a câștigat multe voturi, mai
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
a doua zi dimineață, iar acesta aștepta momentul când avea să primească armata clanului Shibata în fortăreață. * * * A douăsprezecea zi din lună, miezul nopții. Focurile de tabără ardeau mocnit și, în tabăra alpină învăluită în cețuri, nu se auzea decât foșnetul brazilor. Deschideți poarta! strigă cineva cu glas scăzut, bătând, repetat, în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe acesta cu Kimura Hayato. — Cine e? întrebă santinela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se din marea de terase victoriene care se deschidea în fața lui și sub el. 2 Primele impresii — ’ Neața, spuse Margoulies către Bull și recepționeră. — ’ Neața, veni răspunsul celor doi. Margoulies se oprise o clipă să vadă dacă nu cumva auziseră foșnetul micii lui ejaculări. Dar observă doar anxietatea lui Bull și plictiseala recepționerei. — Nu erai programat la mine la 9:30, nu? îi spusese Margoulies lui Bull, pe care îl știa destul de bine ca să poată renunța la politețuri. — Cineva a anulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
apă, cerul și pământul amestecându-se la orizont într-un spațiu eliberat de orice, inspirând dorința de lansare spre distanțe extinse. După ce am coborât din autobuz, am văzut o apariție pe șoseaua încinsă de căldura verii. În pustiul asfaltului și foșnetul frunzelor de la sălciile și plopii de pe marginea drumului, mi s-a părut că văd... Ea e un fel de ființă aparte, și mi-am dat seama de asta după ce am văzut-o de câteva ori. În primul rând, în preajma ei
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
strălucea misterios, aproape ireal... mi-am amintit că mai văzusem asemenea apariții în drumul până acolo. L-am luat, crezând că se va destrăma, că se va risipi în praf auriu, în lumina câmpului unde se auzeau doar greierii și foșnetul grâului și al plantelor sălbatice... Solzul însă n-a dispărut, așa că l-am prins în vârful șepcii, agățându-i zimții de pânza subțire. Apoi, am plecat mai departe. Cum mergeam noi pe cărarea prăfuită, printre lanurile de grâu și ierburi
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]