3,189 matches
-
mănăstire ne-am apucat de lucru, eu mă învoisem de la școală și în duminica a 23-a după Rusalii l-am lăsat dormind, adormise îmbrăcat, și n-am tras perdelele, încă îl mai supăra lumina, cu o zi înainte pe frescă nesigur la trupul unui înger i-a tremurat mâna, din fericire nu se prea observă eu n-am îndrăznit să-i fac observație cum albastrul de mantie îngerească, și-n duminica a 23-a după Rusalii am ieșit din biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu i l-am dat. — Poliția din Los Angeles. Vreau să vorbesc cu șeful vostru. Maroniul își frecă degetul mare de arătător, apoi arătă spre legitimația mea. I-am întins-o, împreună cu dolarul. M-a condus pe coridorul plin de fresce religioase până la o ușă pe care scria CAPITÁN. M-am oprit locului, iar el a intrat și a început să turuie în spaniolă. Când a ieșit, m-a gratificat cu un pocnit din călcâie și un salut întârziat. — Domnule polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
clivus Vaticanus. Îi aparținuse lui Augustus și nu fusese locuită niciodată, dar în timpul căsătoriei sale cu Julia amiralul Agrippa o redeschisese, folosind din plin priceperea arhitectonică, simțul estetic și bogățiile. Celebrele grădini se întindeau până la râu; sălile erau împodobite cu fresce rafinate, în culori vii, reprezentând întreprinderile glorioase ale familiei. Primirea aceea călduroasă îl indispuse foarte tare pe împăratul Tiberius. Ca să-l informeze despre sentimentele poporului, numeroșii săi spioni, din cauza cărora era foarte temut, veniră la reședința sa de pe mons Palatinus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
larg ușile unei biblioteci vechi, iar ei văzură că rafturile erau pline nu cu cărți, ci cu bucăți de in colorat, inul de Butous, extrem de scump. Rușinat, neguțătorul dădu la o parte marfa, descoperind un perete: pe el era o frescă înfățișând un bărbat așezat. — Iată-l, tresări Zaleucos. Bărbatul stătea într-o poziție de o neglijență studiată; purta o tunică albă, brațele-i scurte erau descoperite, capul rotund era întors într-o parte, ochii mari și bulbucați păreau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asta i-a poruncit unui pictor să reproducă statuia pe care Lysippus o turnase în bronz după subiect: acesta e Socrates așteptându-și moartea, conversând cu discipolii săi după ce a băut otrava. Iar când fu întrebat cum de știa despre fresca aceea, aflată într-o casă particulară dintr-un oraș atât de îndepărtat, răspunse că-i povestiseră despre ea niște călători. Apoi corăbiile coborâră până la malurile sinuoase ale râului Meandros și ajunseră la Miletus, singurul oraș din lumea cunoscută care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile confiscate de la Marcus Antonius, ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența suveranilor orientali; într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În timp ce întreprindea această operațiune imobiliară publică, Augustus, un sublim artist al politicii, se arăta modest și discret în ce privea reședința sa privată: încăperi puține, nu foarte mari, care îi aparținuseră senatorului Ortensius, pardoseli austere cu mozaic alb și negru, fresce simple, cu structuri geometrice. Încăperile acestea se învecinau cu ceea ce arheologii numesc astăzi „casa Liviei“ și care în realitate a fost casa lui Claudius, primul ei soț, pe care l-a părăsit. Acolo se închisese Augustus în zilele războiului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul pe care și l-a făurit în timpul vieții...“ Ofițerul ridică mâna dreaptă și Gajus fu ușurat, de parcă ar fi fost eliberat, când îi văzu pe pretorieni oprindu-se. Ei doi intrară singuri într-o sală. Pereții erau acoperiți cu fresce luminoase: flori, păsări, iederă, ghirlande colorate de fructe, lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putea ajuta, nimeni n-ar fi putut s-o însoțească acolo - numai temnicerii aleși de Tiberius. Și nu știa unde și în ce condiții să și-i imagineze pe frații săi. — Privește, îi spuse o sclavă bătrână, arătându-i o frescă perete. Se uită și văzu mâna întinsă a unei femei cu chipul acoperit de un văl, care arunca o șuviță de păr într-un vas cu jăratic. — Știi ce înseamnă? — Nu, răspunse el. — Știi cum trosnește părul dacă îl arzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu jăratic. — Știi ce înseamnă? — Nu, răspunse el. — Știi cum trosnește părul dacă îl arzi? — Nu, n-am văzut niciodată. — Arde, râse bătrâna sclavă, așa cum va arde viața celui căruia i-a fost tăiat pe când dormea. Gajus se uită la frescă de parcă totul ar fi fost un joc, și zâmbi. Bibliotecile imperiale Într-o dimineață de iarnă, descoperi minunatele biblioteci ale lui Augustus, lângă templul zeului care, potrivit preoților și poeților, îi dăruise victoria. Două săli imense ce se continuau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți succesorii săi aveau să și-l asume. Fusese reales princeps patruzeci de ani la rând și acceptase realegerea calm, „până în ziua de azi, când scriu“, încheia el. Parcă îl vedeai, singur în camera sa de lucru secretă, împodobită cu fresce, scriind, unul după altul, cuvintele pe care avea să le încredințeze secolelor următoare. Când termină de citit acele cuvinte, Gajus rămase nemișcat, cu ochii închiși. Înlăuntrul său trăia moștenirea fizică a bărbatului care le scrisese cu decenii în urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și cu zăvorul acela smuls -, se gândea la fiecare cuvânt. Nimeni nu-i spuse dacă Livia își pomenise fiul, dacă îi trimisese un ultim mesaj. În orice caz, Tiberius nu veni; o lăsă să moară singură, în camerele ei cu fresce extravagante. Astfel se sfârși viața Liviei Augusta. Lui Gajus nu-i fu dat - și nici el nu ceru - s-o vadă. Așteptară, cu speranțe din ce în ce mai slabe, ca Tiberius să vină la funeralii. Așteptară atât de mult, încât cadavrul era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dimineață limpede de septembrie, Antonia trimise pe cineva să-l cheme pe Gajus din camerele lui. Veni repede și o găsi șezând singură într-o încăpere mică, somptuoasă, unde el nu mai intrase niciodată. Pereții erau acoperiți în întregime de fresce, într-o perspectivă aeriană, înșelătoare, cu imagini luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase, țesute la Pelusium; pe degete și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dispărea ciclic, ore sau zile în șir, în încăperi inaccesibile. Pe continent, mesageri, ambasadori, tribuni, praefecti sau proconsules așteptau ca el să-i anunțe că îi primește. În perioadele acelea în vilă domneau bârfele, nervozitatea și neliniștea. Galerii secrete, cu fresce pornografice; codexuri rafinate în care invențiile cele mai explicit erotice ale lui Elephantis - scriitoarea cea mai plină de fantezie și mai lipsită de inhibiții din vremea aceea - erau ilustrate deopotrivă de explicit; patul deasupra căruia stătea faimosul, scandalosul tablou cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zonă sacră, cum este astăzi complexul San Pietro. Însă, în locul obișnuitelor decorațiuni cu măști de teatru, se aflau dedicații votive și embleme militare, iar unele ornamente erau abia schițate, ca și cum lucrările ar fi fost întrerupte. Apoi ieși la iveală o frescă ciudată: un codex deschis, pe a cărui pagină goală erau scrise - cu mâna, nu pictate - câteva rânduri în latină corsivo. Nu era însă mâzgăleala unui intrus. Codexul fusese reprezentat deschis și gol tocmai pentru ca să se poată scrie în el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augustus. Îl numise zothecula: lumină puțină, blândă, o ușă spre marea sală cu coloane, o alta care dădea în peristil, posibilitatea de a intra și de a ieși fără să fii văzut. Pe pereți, în rame elegante de stuc, erau fresce cu imagini senine: lebede, grifoni, flori de lotus. O mică masă prețioasă, scaunul său, două-trei taburete, un lectulus, un soi de divan pentru odihnă și citit - o invenție a lui Marcus Tullius Cicero. Pe toți pereții însă, nișele și consolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe pereții, absida și bolta minunatei săli pe care, peste două mii de ani, când aveam s-o descoperim, noi urmam s-o numim isiacă. Sala era dedicată muzicii și dansului, și pentru construirea ei se folosise întreaga știință arhitectonică; culorile frescelor se îmbinau armonios, ca acordurile unei harpe: verdele bobocilor de piersic, trandafiriul aurorei, azuriul albăstrelelor, cenușiul perlelor, galbenul florilor de ginestră. Nu exista nici o tușă agresivă, care ar fi fost ca o ușă trântită în mijlocul unei piese melodioase. Pe boltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Germanicus n-a reușit s-o vadă. Pe atunci însă, arheologia presupunea dezgroparea dezordonată și însușirea fără scrupule a obiectelor găsite. Nike cea cu aripi mari de marmură a ajuns la Muzeul Luvru. Portretul lui Socrates. Casa de la Ephesus și fresca cu portretul lui Socrates erau cu siguranță foarte solide, deoarece au fost descoperite, cu inevitabilele deteriorări suferite, după douăzeci de secole. Astăzi, încă mai putem admira pe acel zid enigmaticul surâs al filosofului care-și contemplă moartea. Lacurile sacre din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Vaticanus. În cele din urmă, rămășițele vilei au fost îngropate sub alte construcții: un solemn cryptoporticus, fragmente de mozaic în câteva pivnițe, o galerie cu coloane în curtea interioară a spitalului Santo Spirito... În zilele noastre au ieșit la lumină fresce splendide, printre care și cea reprezentând victorioasa bătălie navală din insulele Egade: Augustus stă în picioare pe mal, îmbrăcat cu mantia de purpură; oamenii săi îi aduc un prizonier de pe corabie. În spatele lui se zăresc fiica sa Julia și chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spune că o altă parte a reședinței - nu știm cât de mare - a fost distrusă la sfârșitul mileniului doi, pentru ca în locul ei să se construiască o parcare. Printre rămășițe aveau să se găsească fragmente de marmură, cărămizi vechi, bucăți de fresce... Res gestae. De-a lungul secolelor, aproape toate lespezile de bronz și de marmură pe care Augustus a vrut să graveze istoria sa pentru eternitate, reproduse din porunca sa în toate provinciile imperiului, au căzut pradă lăcomiei unor necunoscuți. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era înecată în ură. Astfel, de foarte multe ori, pentru a avea o poveste istorică autentică trebuie să luptăm cu caracterul incomplet sau cu parti-pris-urile mărturiilor scrise. Însă descoperirile arheologice - edificii, inscripții, monede, morminte, ostraka, obiecte de marmură și bronz, fresce, bijuterii, țesături, monumente... - se ivesc din trecut, glasuri ale unor mărturii incoruptibile. Familia Julia-Claudia schemă v. original pp. 488-489 ............. linia familiei Julia ---------linia familiei Claudia condamnări și / sau moarte violentă Arborele genealogic reprezentat aici a fost simplificat și nu menționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
propriile experiențe În relațiile cu autoritățile. Destine banale și excepționale sau și una și alta În același timp. Ca de exemplu, cel, grozav și groaznic, al lui Bitancu’, dintr-o nuvelă intercalată... Ca rezultat al demersului narativ, se creează o frescă condensată. Aceasta, fiindcă universul romanesc bogat În date, personaje, impresii este supraîncărcat cu semne și semnificații motivice În variații recurente. Trăirile copilăriei și adolescenței, ale iubirii și prieteniei sînt În mod sistematic recuperate, adîncite, reevaluate. O altă categorie de motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și este vizionar, iar eroul, În felul său, are dreptate. Fiecare dintre noi trăiește istoria În felul său. În orice caz, acest ton minor nu ne trimite la blazare, ci la o veșnică și nobilă dizidență a intelectualului. În rest, fresca obținută este plină și impresionantă, și cititorul are posibiltatea să se implice, să judece. Iar mai mult de atît nici nu putem cere unui scriitor. SÎnt conștient că nu am povestit aproape nimic despre conținutul concret al romanului, iar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
una într-alta. M-am gândit că era mult mai atrăgătoare așa, mult mai periculoasă. Nu avea vârsă, ca o călugăriță. Și casa îmi amintea acum de una din bisericile care se găsesc în localitățile de mare. Biserici moderne, fără fresce, cu un Iisus de ghips și flori false într-o vază fără apă. Locuința este a ta? — Era a bunicului meu, dar înainte de a muri a vândut-o. Eu venisem la el să-l ajut, își rupsese femurul, apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
asumaseră misiunea să facă țara praf și pulbere cu zbieretele și marșurile lor. Și mama a venit într-o casă devastată, din care nu mai rămăsese decât pivnița și cobora acolo într-o cameră tombală aflată sub pământ, ale cărei fresce de pe cei patru pereți povesteau despre viața de odinioară: despre zăpada înaltă de câțiva metri și despre plimbatul cu sania în spatele crupelor vălurite ale cailor de-a lungul caselor și pe aleile ale căror copaci parcă erau niște crăpături în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]