1,501 matches
-
Îl ținea de mână când masa rotativă de apă verde Înspumată se abătea violent din spate, dându-i un brânci zdravăn care-l dobora. După o duzină de asemenea tumbe, le baigneur, lucind ca o focă, Își conducea povara care gâfâia, tremura și fornăia scuipând apă, spre uscat, spre țărmul neted, unde o bătrânică de neuitat, cu păr cărunt pe bărbie, alegea cu promptitudine un halat de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
auzea un potpuriu de bătăi din picioare și zăngăneli. Acolo Îl găseam pe tata, un bărbat masiv, robust, părând și mai masiv În treningul alb, atacând și parând, În timp ce agilul lui instructor exclama vioi Battez! Rompez! acompaniat de clinchetul săbiilor. Gâfâind puțin, tata scotea masca de scrimă bombată de pe fața roz transpirată pentru a mă săruta și a-mi spune bună dimineața. Locul acela era o combinație plăcută Între erudiție și sportivitate, Între pielea cu care erau Îmbrăcate cărțile și pielea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri... "Paștele!!! Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu turban cu tot. Corp la corp. Moldovan cu turc; turc cu moldovan, se tăvălesc în mocirla mustind de sânge, cu degetele încleștate unul în beregata celuilalt, gâfâind, gâjâind: "Moldovaaaa....." "Allahhhh....." Ajutați-mă, oameni buni, bolborosește un bătrân oștean târându-se printre cadavre... Ajutați-mă... Câțiva tineri oșteni, însângerați și ei și săbiile lor picurânde, se reped, fac zid în jurul Măriei sale: Fugi, Măria ta!!! Fugi!!! strigă ei cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te rupe de viață, uiți să râzi, uiți să iubești, uiți să trăiești, uiți că ești femeie! Și tinerețea-i trecătoare, se scutură ca florile câmpului... Dă-o dracului, explodează el, fii mai femeie, Maria! Asta-i!... Asta-i! încheie gâfâind ca după o luptă. Nu sunt "femeie"?! Și... și ce sunt atuncea?! se dezlănțuie ea jignită. Și... și ce trebuie să fac, mă rog, să fiu "mai femeie?!" Să dau în genunchi înaintea bărbatului?! Să mă maimuțăresc?! Să mă sclifosesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ armele, povara din spinare, după care se aruncă și ei în iarbă, să-și tragă sufletul. Întins în iarbă, gâfâind ca un câine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ armele, povara din spinare, după care se aruncă și ei în iarbă, să-și tragă sufletul. Întins în iarbă, gâfâind ca un câine fugărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ armele, povara din spinare, după care se aruncă și ei în iarbă, să-și tragă sufletul. Întins în iarbă, gâfâind ca un câine fugărit, boier Juga bodogăne: Altă trăsnaie de-a lui Vodă cu întrecerile aistea "voinicești". Ne-am bătut cu spade grele, cu scuturi și mai grele, cu buzdugane foarte grele! Înțeleg!... Da' să ne fugărească cu bolovani la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu boambele tale, ai dat la pește cu carne de turc. Doi galion, numai doi... Kaputt! se căinează el, cu regretul că n-a trimis la fund, mai multe. Barem să fi pescuit vreo cadână, ceva... visează Mihail. Boierii râd, gâfâind încă: Unde pune neamțu' mâna... Au bătut-o cu pușcile, da' nimică n-au folosit. Cetatea s-a ținut tare. Au încercat și ei marea cu degetul. Am scăpat ieftin. Le-am tras una zdravănă, de nu mai pridideau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cerul ține cu noi... Suntem buni la Dumnezău... Când o veni Mahomed în carne și oase, atunci să vedem "bunătate"... Luca Arbure, cu bolovanul său la spinare, dă buzna pe cărare: Vine! Vine!... E cătrănit! Tună și fulgeră! șoptește el gâfâind, cu sufletul la gură. Boierii sar în picioare, de parcă i-a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați. Domnul, însoțit de Stanciu și Vlaicu, fiecare cu bolovanul său -, s-au și ițit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin vad Suceava ce se umflase de venea tulbure, mânioasă, până la burta calului. Un fulger scăpără despicând cerul, trăsnind undeva pe culmea dealului, iar la lumina lui, o clipă, prin perdeaua deasă a ploii, zăriră turlele Sucevei. Și caii, singuri, gâfâind din greu, îndemnară mai cu nădejde galopul... Străjerul din turn, ciuciulete, cu o velință în cap, se nevoia să scruteze zarea prin ploaie și negură, de unde se apropia în galop un pâlc de călăreți. Un corn mugi răgușit în turn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Luna filtrează printre nouri o lumină pală, rece, fantomatică și umbra crucilor se întinde peste ei, sinistră. Cucuvaia cobește... Apar zorile. Să mergem. 13 "Vin turcii !" Singur... Mi-a povestit Martin Chorazics ambasadorul lui Cazimir... abia reușește să vorbească Duma, gâfâind, și face o pauză să-și tragă sufletul, că urcase în goană scările spre spătărie ca să ducă vestea soliei de pace la sultan. L-a întâlnit pe Luminăția sa Padișahul la Adrianopole. Era în cătarea oștirii. Și... și tocmeala de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și cum au venit, s-au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca din cer, Gherasim, iscoada de la Stambul, în strai de călugăr, dând buzna în spătărie, clătinându-se, gâfâind... Chiar vin?!?!... exclamă Ștefan întunecându-se și se repede să-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bubuituri, ropote. E tabăra oștirii în codrii Berheciului. Tatarii!! Aiasta ne mai lipsea! vociferează Stanciu, ce se apropie însoțit de câțiva boieri, înzăuați, cu săbii, cu scuturi, întorși dintr-o "Bătălie voinicească"... Vestea a căzut ca un trăsnet. Mare năpastă! gâfâie Vlaicu sprijinit în spadă. Când a auzit, Ștefan s-a făcut ca varul, îi pierise și graiul, săracu'... Eu i-am spus! Dacă nu m-o ascultat, mârâie Stanciu. Acu avem a ne bate deodată cu turcii, cu tătarii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină, intră grăbit, gâfâind, mitropolitul Teoctist, bocănind cu cârja pontificală într-o mână, cu Sfântul Potir al Împărtășaniei, în cealaltă. Măria ta!! Măria ta!!! Te pomenești c-a plecat! Zărghitul!... O fi plecat!... Cum așa?! Nespălat de păcate?!... Tocmai el?... Păcătosul! Dumnezeule!!! Iadul îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri veneau, puhoi se revărsau... Ne copleșiseră... Piept la piept! strigă Ștefan gâfâind, cu pumnii încleștați, cu fălcile încleștate, înfierbântat. Ne tăvăleam în mocirla de sânge! Cu jungherul! Cu mâinile goale! De păr! De beregată!... Allah!!Allah!!... Moldova!!Moldova!!.. Dumnezeule! "Multă moarte am semănat atunci în turcime!" Dar și vitejii mei, au 'nălbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gheața, să dea în ea cu piciorul, dar încălțămintea lui de cârpe nu era bună pentru așa ceva. Lovi cu bățul gheața albastră, dar săriră abia câteva fărâme: gheața nu se rupea, omul obosi și se lăsă să cadă pe gheață gâfâind. Rața continua să înoate în copcă. Omul se repezi spre ea înjurând și aruncând cu pietre. Rața dispăru din nou și reapăru în prima copcă. Alergară așa, omul și pasărea, până se lăsă întunericul. (...) ... rața rămăsese în copcă (...) Poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și sufletește, epuizată fizic și năucă de durere, cățeaua se întoarce, cu ultimele puteri, spre ograda fiorosului ei stăpân, unde o aștepta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în punctul Țâgâra, la întâlnirea hotarelor dintre județele Tutova, Bacău, Vaslui și, desigur, Tecuci. Avea cam 140 kilometri lungime și puține zeci de kilometri lățime. Am pornit-o mai departe. Mai aveam de mers încă 40 de kilometri. Am trecut gâfâind prin Bucești, Liești, șerbănești și Hanu Conachi și iată-ne în comuna Tudor Vladimirescu. Am trecut repede prin pădurea de la Hanu Conachi fiindcă știam că pe acolo sunt foarte mulți hoți. Atacau coloane de câte 40-50 de căruțe care treceau
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
minunat medic, la numai 32 de ani, în urma unui flegmon gazos a fost dus pe ultimul drum de către toată suflarea Bolgradului. * Eram în 13 februarie și mă aflam la preparație, la copiii lui ștefan Meran. Vine un căruțaș din Tabacu, gâfâind, dă buzna în camera unde lucram și-mi spune foarte agitat că a venit cu căruța și să mergem repede acasă că doamnei îi este rău. Steluța era în concediu prenatal de două săptămâni iar căruțașul era un tânăr vecin
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
coregrafic încă neînvățat. I-am ajuns din urmă. Ne-am oprit la o haltă, pe o bancă. Era acolo o tufă de roza canina. Prietenul meu a rupt o floare și i-a dat-o fetei. Se auzea un tren, gâfâind. M-am uitat în zare, să-l văd. Trecea leneș, pe o linie de departe. Când m-am întors, cei doi priveau unul la altul cu o fericire uluitoare, fețele le luminau de bucurie. Fata l-a rugat pe prietenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la deshumarea lor, s au vărsat lacrimi multe. Căpitanul a fost recunoscut după înălțime și după săculețul cu pământ ce-l purta veșnic din tinerețe. Echipa de legionari care lucra la dezgroparea celor 14 victime, cutremurați de acest îngrozitor tablou, gâfâind de efort și tulburați sufletește, nu s-a putut stăpâni, a pătruns în fortul Jilava și a executat pe asasini, demoni blestemați. A fost un moment de grabnică hotărâre și eroică îndârjire. Ion Antonescu voia să-i pună în libertate
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
idee... dă-i cu bere... dă-i cu vin... dă-i cu vin... dă-i cu... Tipătescu: (apucându-l și zguduindu-l) Mizerabile! Ce aifăcut? Cetățeanul: (căzând pe un scaun) Nu mă zgudui! SCENA VIII Aceiași Ghiță Pristanda Pristanda: (intră gâfâind într-un suflet, prin fund) Coane Fănică! Coană Joițico! Tipătescu și Zoe: Ghiță! Pristanda: Vine! Vine conul Zaharia! Cetățeanul: (pufnind) Conul Zaharia?... Nu mai spune (sughite) că amețesc... Tipătescu: (lui Pristanda, arătând pe Cetățeanul turmentat) Ia-l pe nenorocitul ăsta
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]