14,807 matches
-
Cine e Zwida Ozkart? - am întrebat, și un pumn m-a izbit în plină față, iar eu m-am aruncat cu pumnii strânși asupra lui Ponko; ne-am rostogolit pe podea, încercând să ne sucim brațele, să ne lovim cu genunchii, să ne rupem coastele. Oasele lui Ponko trăgeau greu, brațele și picioarele loveau sec, părul, pe care încercam să-l apuc, ca să-l răstorn, era ca o mătură aspră, din păr de câine. Pe când eram încleștați, am avut senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe cărarea abruptă a promontoriului până la o terasă de unde se schimba unghiul de vedere: cum mă așteptam, așezată în coș, complet ascunsă de apărătoarea de plastic, se afla domnișoara Zwida, cu pălăria de paie albă și caietul de desen pe genunchi; tocmai desena o scoică. N-am fost mulțumit că am văzut-o; semnele contradictorii de azi-dimineață îmi sugerau să nu intru în vorbă cu ea. Sunt deja vreo 20 de zile de când o întâlnesc, singură, în cursul plimbărilor mele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în spital pentru bolnavii de holeră, cu sicriele morților la vedere, afară, pe suporturi de lemn, înconjurate de cercuri de var, ca lumea să nu se apropie, în așteptarea căruțelor de la cimitir. Era acolo o bătrână care se ruga în genunchi, în fața bisericii, iar noi, înaintând în sunetul marșului, era cât pe-aci s-o lovim. A ridicat spre noi un pumn mic, uscat și galben, zbârcit ca o castană, cu pumnul celălalt sprijinindu-se de trotuar, și a strigat: - Domni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
plastic: abia ajungea la gâtul lui Jojo, iar capul rămânea afară. Alt sistem era să-l bag în sac cu capul în jos, dar nu-mi rezolva problema, căci rămâneau afară picioarele. O soluție ar fi fost să-i îndoi genunchii, dar oricât am încercat lovindu-l, picioarele devenite rigide rezistau, iar când am reușit în fine să-i îndoi picioarele și sacul în același timp, era și mai greu de transportat, iar capul ieșea mai mult ca înainte. Când voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic. La momentul potrivit, am ridicat perdeaua și primul lucru pe care l-am văzut din Jojo - după ani de zile în care ne pierdusem din vedere - a fost mișcarea de piston a fundului lui gras și păros, strâns între genunchii ei albi; apoi tâmpla bine pieptănată, pe pernă, lângă fața ei cam spălăcită, care se deplasa cu nouăzeci de grade pentru a mă lăsa să-l lovesc. Totul s-a întâmplat într-o manieră rapidă și curată, fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu o mână îl susținea pe mort și cu cealaltă mă descheia, înghesuiți toți trei în mașina atât de mică, într-un parcaj public din Faubourg Saint-Antoine. Contorsionându-și picioarele - trebuie să spun - în chip armonios, se instalează călare peste genunchii mei și aproape mă sufocă apăsându-mă la pieptul ei, ca într-o avalanșă. Între timp, Jojo cădea peste noi, dar ea era atentă să-l îndepărteze, fața ei la câțiva centimetri de fața mortului, care o privea prin albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
printre ostaticii răpiți care așteaptă tolăniți pe pământ, făcându-și vânt, sau ghemuiți sub pledurile distribuite de stewardese la scăderea bruscă a temperaturii nocturne, Marana admiră o tânără ghemuită mai la o parte, de un calm imperturbabil, cu brațele în jurul genunchilor ridicați ca un pupitru sub fusta lungă, părul plouându-i peste carte, ascunzându-i chipul, mâna relaxată întorcând paginile, de parcă tot ce-ar interesa-o s-ar decide acolo, în capitolul următor. „în degradarea pe care captivitatea îndelungată și promiscuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
exemplu zgomotul ciudat pe care-l scotea scaunul cu rotile. — Scaunul tău scârțâie, aduse el vorba. Așa face întotdeauna? Ea clătină din cap. — Face așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu acesta. Cuzineții erau uscați și prăfuiți - un pic de ulei o să facă minuni - și urma la rând frâna. Asta explica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
principala problemă era soarta copilului. Adulții puteau să aibă grijă de sine. Domnul Badule putea să facă față ideii de adulter (în adâncul inimii deja știa că soția nu-i este fidelă). Celălalt bărbat ar putea să se întoarcă în genunchi la soția lui și să-și accepte pedeapsa (probabil ar fi constrâns să locuiască în sătucul îndepărtat cu soția lui catolică), cât despre soția în pas cu moda, ei bine, ar putea petrece mai mult timp în măcelărie, decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Motholeli îi citea fratelui ei în dormitor. Copiii mâncaseră mai devreme. De îndată ce terminară cina, în timp ce domnul J.L.B. Matekoni ducea farfuriile în bucătărie, Mma Ramotswe se duse în camera copiilor și o găsi pe fetiță pe jumătate adormită, cu cartea pe genunchi. Puso era încă treaz, dar somnoros, cu un braț pe piept, iar cu celălalt atârnându-i peste marginea patului. Îi mută brațul înapoi pe pat, iar el îi zâmbi somnoros. — Trebuie să te duci și tu la culcare, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu apă... Asta are carnea prea moale, se lasă, se-nfundă marcăru-n cute... - Încordează-te și tu, nu sta ca o vițică, că nu poate omu’ să scrie! se enervează și Anatol. Marietta respiră adânc, schițează o fandare, duce un genunchi în față, se-nclină, cu mâna dreaptă arcuită, cum a văzut ea pe la televizor, dar degeaba, șuncile supuse gravitației se încăpățânează să atârne. - Dă-te mai... așa, ia umflă-ți burta... îi dă indicații și Tavi. Burta, măi, nu obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care-s departe, au lumină toată noaptea... - Păi și tanti Leana, când n-avea ce să ne dea, aduna lobodă și melci din grădină, îi arunca în oală și dup-aia îi toca cu usturoi... Am atins peretele c-un genunchi și e unsuros, alunecă. Nu m-aș putea ridica pe acolo, m-aș duce înapoi în bazin, cine știe cât de departe. Nici apa nu e prea caldă, brrr, mă ia cu leșin de foame. Mi se-adună scuipatul în gură. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
scurg ca gălbenușul de ou de gâscă. Și încă nu-s mulțumit, tot îi mai aud glăsciorul, trag un șut în căpățână. Iau un soi de balon de sticlă și torn ceva pe craniu, dispare ca prin farmec, torn pe genunchi, se duc, pe urmă laba piciorului. Îi tai c-o foarfecă degetele de la mâini și le înfund, pe rând, pe gâtul borcanului. Ce degete boante, de tractorist! Gata, am cam terminat cu el, nu mai e, l-am lichidat. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bună șerpoaica, caut un disc cu bluesuri... Dispare în bucătărie, se-ntoarce: „Până se face pizza, hai să-ți arăt niște poze...”. Scoate un album de familie, impresionant, mare, legat în piele, se-așază la picioarele mele, sprijinindu-se de genunchiul meu, i-alunecă degetele și io o-ncurajez pipăind-o discret, îmi zic că e chiar frumușică, miroase bine fătuca, i-alunecă bluza de pe-un umăr, o trag mai aproape, are pielea catifelată... și-ncepe să mi-l arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici a hipiot bătrân nu arăți... Scotea la vedere și cutia cu trabuce. - Marfă adevărată, nu din alea de pe vapor, încearcă... Tramvaiul mă lasă la rond. Fabrica de mătase nu mai are geamuri, în trotuarul spart au crescut tufe până la genunchi. Niște țevi imense și profiluri din beton lângă poartă. Altădată, mai ales la ieșirea din schimb, era un furnicar de oameni pe stradă, plecau pe jos, în coloană, ca la demonstrație sau agățați de uși, mulțumiți c-au mai scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
uși, în care nu-mi dau voie să mai intru de când m-au căutat o zi întreagă și eu am stat acolo și-am tăcut. Am adormit cu capul pe o haină de catifea gri, adusă de unchiu-meu, vaporeanul, cu genunchii strânși sub bărbie, era bine, mirosea a busuioc și a mentă. Haina aceea are căptușeala lucioasă și fâșâie când dai cu unghia încet. Toată lumea e acolo-n dulap și nu mai e nevoie de nimeni din afară. După ce te înveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
intrare, s-audă toți cei veniți să cinstească și mai ales s-audă Lili, care apăruse și ea într-o rochiță cu trandafiri și volane și sărea de pe-un picior pe altul și nea Bucur a luat-o pe genunchi și Bucuroaica a dat-o jos trăgând-o de cozi. - Io-te la ea, nerușinata! - Cotoi bătrân, șoarecii tineri... a râs tata și s-a dus s-aducă țuica. Acoperișul e cald sub noi. Mă lipesc cu burta de plăcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și firmă de strâns gunoaiele, și televiziune în București. Mi-a arătat nevastă-mea dimineață, scrie și-n Ziarul de azi. Au apărut și ieri, era cerul roșiatic, tulbure, s-a dus lumea la fața locului, au căzut sătenii în genunchi, ca de altă minune. - Hai, Grigore, n-ai văzut ce furtuni au fost, au zburat acoperișurile cât colo, s-a prăvălit chirpiciul, au fost și niște vârtejuri, au învolburat până și leațurile din garduri și nutrețul din șuri, au zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-așa de ușoară, parc-a mai slăbit. Mi-e ciudă că iar sunt prost și-i dau drumul din brațe. - Stai, ia-ți și-o pernă, fă-te comod... Hopa sus! Mă ghemuiesc alături, o ating în treacăt pe un genunchi, Vasilache încurcat în sfori. - S-a cântat „Trandafir de la Moldova”, prefectul i-a lipit Șefului un cinci sute pe frunte, aia de la Relații Internaționale s-a dus la dans cu spaniolul... - Vesel... - Normal. Mai târziu, după porția de papanași, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la care mă așteptam, așa că mi-e limpede că am greșit mortul. Dar e prea târziu să mă-ntorc și, în plus, am plecat special de acasă să particip la o îngropăciune. Chiar aproape de prag, în semiântuneric, o femeie în genunchi spală cu cârpa scândurile chioșcului. Fără să se ridice, împinge încetișor în față căldărușa. - Domnu’, dacă vrei prescură și lumânări, mai așteaptă, mai am de șters și de frecat, se-ncuibă mucegaiul, cât clor aș turna, am mâinile arse de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
asta-i ca Moș Gerilă. Cum să fie oameni negri sau colorați? - Vino să vezi, mă apucă de mână Nadia. Hai, repede... vino să-ți arăt ceva.... Ara o cicatrice pe frunte, alburie, aproape în diagonală, până la rădăcina nasului, și genunchii plini de bube. - Vrei un cap în gură? îl scutură de guler pe vlăjganul care m-a prins, îmi sucește mâna la spate și-mi cară castane. Lasă-l, ce ți-a cășunat pe el... Bagă-ți și tu cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu o jumătate de kilogram de brățări pe ea, face un efort, se clatină, zornăie, se-ncordează și reușește să se cațere pe masă. Se odihnește în patru labe. I-a căzut un pantof. Se ridică mai întâi într-un genunchi, pe urmă în picioare. Ca un mus pe punte, în timpul furtunii, încearcă să-și păstreze echilibrul. - La dracu’ , fucking shit, cu toate prefăcătoriile! Suntem niș’ ipocriți, ne ascun’ în spatele convențiilor... cin’ suntem noi?... nimeni, să ne fie clar, aș puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pază. Cosmopolita își înfige ghearele în părul lui, trăgând cu putere. - Habar n-aveți de nimic, merde..., cu un accent cvasi-parizian. Conținutul paharului zboară pe pantalonii criticului literar. - Vacă! pronunță acesta limpede. Scriitorul proaspăt prezentat publicului se lasă într-un genunchi în fața criticului și începe să-l șteargă cu batista. Un ziarist face poze. - Domnule, ești impertinent! De ce umbli cu insinuări? De ce umbli cu manipulări? se enervează comentatorul. Lumea poate să creadă altceva din această imagine echivocă! Scriitorul se scuză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bun, că ailaltă nu merită? Nu te-ai dus tot tu să zici că, la beție, Petrache cântă „Trăiască Regele” și-i pune la gât lui Șarik, în loc de jujeu, Ordinul Muncii Socialiste, clasa I, și zice: „Să vă puneți în genunchi și să-l pupați sub coadă, că el e simbolul clasei muncitoare...”? Și n-a fugit dulăul și l-a căutat Petrache, că-l pârâse unu’ că-și bate joc de distincțiile și de decorațiile poporului. Noroc că nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ți-l vând c-un milion, ai putea să-l pui în biroul tău, uite-aici poți să-mpuști un bolț, sunt și cuie care intră-n ciment... Nu mai rezist, am zăcut bolnav, acoperit c-un țol vărgat, cu genunchii la gură, n-a trecut nimeni, dar nimeni să mă vadă, îmi cad și dinții... asta-i soarta artistului... Mori și nu-ți deschide nimeni ușa... - Tu ești surd? N-am! - Și eu cu ce mă-ntorc acasă? - De unde vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]