KorAP: Find »[drukola/base=gleznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...145 >

3,612 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

cu gluga trasă pe cap îi întinse lui Antonius o pernă pe care se afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna dreaptă. Se scurseră astfel câteva minute. Deodată, o lovitură puternică îi șfichiui umărul. Furios, se întoarse spre bărbatul mascat din spatele lui. Încercă să-l atace, dar își dădu seama că gleznele îi erau prinse cu lanțuri, astfel încât nu putea merge decât înainte, spre altar. Simți că-i fuge pământul de sub picioare; se prăbuși, lovindu-se la cap. I se păru că lumea se prăbușește odată cu el. Pe când se zvârcolea, încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
văzu din nou simbolurile pictate pe peretele templului... Câinele și felina erau singurii care nu atacau ochiul albastru... săreau spre el... Nici bărbatul mascat care îl lovise nu era un agresor, ci încerca să-l împingă înainte. Privi lanțurile de la glezne și înțelese că homarul, șarpele și racul erau pământul de care era legat și pe care se putea mișca într-o singură direcție. Corbul, tridentul și gladius-ul... Ce-i spuneau ele? Ce reprezentau? Dintr-odată își redobândi puterile și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți se opreau o clipă să-l privească pe Valerius Galul, a cărui pricepere era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui Otho. Vreau ca tu și toată Illiria să fiți de partea mea. Le făcu un semn soldaților. — Dați-i drumul. Nu. La ordinul lui Antonius, soldații se grăbiră să-l prindă pe Valerius de brațe și să-i lege gleznele. Antonius se apropie de Vitellius și îl privi drept în ochi. — Schimbul este inacceptabil. Eu m-am aliat cu Otho și Vespasianus împotriva ta, și așa vor sta lucrurile pentru totdeauna. Luă pumnalul și-l atârnă la șold. — Îl vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea în largul lui sub privirea insistentă a maestrului. Se gândi că acesta putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
apoi se aplecă în față. Secutor-ul se clătină câteva clipe, dar o nouă lovitură în tibie îl făcu să se prăbușească. Urlând de durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie și începu să-i înțepe cu tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu o furie ucigașă. Acesta sărea când la dreapta, când la stânga, și de fiecare dată începătorul lovea în gol și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
văzu pe rețiar venind spre el, sări în picioare și începu să alerge. Simți cum două brațe puternice îl înșfacă și îl împing spre zona lui de luptă. Se rostogoli iar, în hohotele de râs ale instructorilor. O împunsătură în gleznă făcu să i se strângă stomacul de durere. Furios, se ridică, aruncă sabia și scutul, apoi își smulse placa de bronz de pe picior și își scoase turbanul care trebuia să-l apere de loviturile mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care trebuia să-l apere de loviturile mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus. Instructorul îl privi zâmbind. — Nu te mai joci? Doi doctores secutoris se grăbiră să-l echipeze pe Valerius, care rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
putere șireturile aflate de-a lungul tibiei. Începu apoi să înfășoare peste jambieră o bucată groasă de piele, ca o fașă lată. Deasupra puse scurtul ocrea de bronz, care la secutori era mai lat, pornind de sub genunchi și ajungând până la gleznă, fiindcă tibia era ținta predilectă a tridentului rețiarului. Genunchiul și coapsa erau protejate de scut, pe care Valerius îl sprijinise de perete. În timp ce-și așeza ocrea, observă că scutul era îmbrăcat în piele roșie, pe care erau reprezentați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
reprezenta doar o formă de relaxare pentru a uita de dramatismul situației, o posibilitate pentru gladiatori de a-și vedea pentru ultima oară prietenii și rudele sau un banchet religios. Calcei: ghete de piele strânse pe picior, care ajungeau până la gleznă. Calendae: romanii împărțeau luna în funcție de cele trei zile principale de pe durata ei: calendae era prima zi a lunii, nonae - a cincea, iar idae - a treisprezecea. În lunile martie, mai, iulie și octombrie însă, nonae și idae cădeau în a șaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
traci: unul specializat în lupta cu mirmilonul și celălalt specializat în lupta cu hoplomachus-ul. Cele două categorii de gladiatori difereau printr-o serie de detalii ale armamentului. Tibială: fâșie groasă de lână ce se înfășoară pe picior, de la genunchi până la gleznă, având rolul de a proteja de frig și umezeală. Toga praetexta: togă cu marginea de purpură, purtată de magistrați și de copiii născuți liberi. Toromachos: armură din piele sau straturi de in lipite cu clei obținut din grăsime de vită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673

ei știau că este în compania mea. Nici n-a ajuns la intrarea în sat, când de pe marginea drumului i-a sărit în cale un mândru june, care în cinstea absolvirii casei a XI-a bis. Și-a tatuat pe glezna stângă o frumoasă sirenă, în toate culorile curcubeului. Între timp, femeii jumătate om-jumătate pește, îi crescuse barbă și coadă de vulpe. Probabil nu cunoștea cuvântul epilat și nici ideea că o astfel de agresare tribală a tegumentului este o poartă

“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

casă, că familia credea că va avea nevoie de tot restul zilei pentru a se reface de pe urma ei. Cămașa trebuia călcată. Descoperise că pantofii îi erau acoperiți de praf, murdari și nelustruiți. Șosetele îl deranjau pentru că i se încrețiseră la glezne în loc să plesnească scoțând un sunet satisfăcător de elastic bun, undeva la un nivel dezirabil, pe la jumătatea gambei. Ammaji și Pinky fugeau de colo-colo încercând să-i satisfacă pretențiile. În timp ce se străduia să coordoneze toate activitățile necesare pentru soluționarea acestor probleme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

am trecut de trei ori pe roșu, după care am realizat o spectaculoasă aterizare forțată în parcarea de sub Vraimont Am deschis ușa și m-am repezit la lift. M-am ridicat în picioare, mi-am tras pantalonii care îmi înfășurau gleznele, și am încercat iar. Baftă baftă baftă, ah, ce baftă, îmi tot spuneam eu, în timp ce-mi ștergeam sângele din nas în camera 666. N-au observat farul spart și nici izbitura proaspătă de pe portiera Boomerangului când m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
atunci dă-mi telefon după ce citești cartea. Așteaptă. Fii atent... Da, uite-o. Trebuie să-ți spun că mă urmărește o femeie prin New York. Da, așa e. Această femeie e în jur de patruzeci, patruzeci și cinci de ani, cu glezne solide, și are aproape doi metri pe tocurile ei înalte. Mă urmărește prin voaleta neagră prinsă de pălăria neagră. Are părul scurt, roșu, electric. Are o bărbie joasă, încăpățânată și nebună. Tipa lucrează noaptea. Ies dintr-un bar și iat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
ciudățeniile sub control. — O vezi pe femeia aia de acolo? am întrebat-o eu pe Martina. Mă urmărește. Mă urmărește noaptea. — Dar aia nu e femeie, spuse Martina pe un ton aspru. — Hă? — Uită-te la mâinile ei. Și la glezne, și la umeri. M-am uitat... Pulpele erau subțiri, dar prinse direct de picior, fără nici o unduire. Umerii erau groși. Spatele îi era gros. Doamne, da. Privește-i mâinile - nu erau mâini de femeie. Erau ditamai lopețile de labagiu. Roșcata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
lași și ceva de lucru imaginației. Ea n-a fost de acord. Sigur că în imaginația mea gagicile ar fi arătat și mai bine dacă li s-ar fi pus și ciorapi și portjartiere, bikini și pantofi cu barete pe gleznă: dar aici e vorba de estetică. Mâine vom merge la noua mare expoziție a lui Monet sau Manet sau Money, sau ceva de genul ăsta. Deci iată-mă, după o cină ușoară, stând în camera de zi a Martinei, bând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
lucru greu care cade încet în picioare și două mâini lungi izbind cu pumnii în inima mea. Nici un strop de sudoare, mi-am spus eu după ce primii volți ai șocului fuseseră smulși din trupul meu. O lovitură de călcâi în glezna lui dreaptă va pune lucrurile la punct. Apoi un cot în față și adio mamă... Dar acum constat că respirația tăiată că picioarele mele nu mai au contact cu pământul. N-am plasat nici o lovitură cu piciorul și tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

mă dă gata. Deci ne mișcăm de aici? zise Belinda, bosumflându-se drăguț. Se fâțâia pe loc, atrăgând atenția asupra picioarelor ei, care, în dresurile pastelate, erau subțiri și lungi ca ale unei berze; genunchii păreau și mai înguști decât gleznele. ÎI aruncă o privire zglobie de sub breton lui Charles de Groot. Amintindu-și de ceva, acesta se uită la ceas. Rezervarea e la opt și jumătate, nu? Da, ar trebui să mergem. Mergem ci toții să luăm cina, îmi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
steaîn spatele biroului fără să cadă de pe scaun. Era ocupată cu aranjatul părului, cu unghiile ei recent făcute, aruncându-și privirea cu genele pline de rimel albastru către James Rattray-Potter, care se sprijinea de birou, suav, pozând în cel-mai-tare-bărbat-din-lume, cu gleznele încrucișate. Era un erou tip Mills și Boon în comparație cu Dominic Planchet, un adevărat domn Darcy, dar se putea vedea cu ușurință că felul lui de a fi atrăgea numai secretare și fete cărora le lipsea încrederea. — A, bună ziua, domnișoară Jones

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
tejgheaua era în spatele meu, dar aveam destul spațiu să mă mișc. Apoi piciorul mi s-a împiedicat de ceva care nu trebuia să fie acolo. M-am balansat puțin, reușind aproape să-mi revin, dar acel ceva mi-a lovit glezna și am căzut. În timp ce picam, mi-am dat seama ce era. Belinda Fine își așezase piciorul în spatele meu și îmi pusese piedică. Nu era timp să sar înapoi în picioare; Dominic deja mă lovea, cu o expresie furioasă pe chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
gândeam la ce pățiseră coastele mele. Îndepărtând orice gând, m-am concentrat cu totul asupra unui strop de agresivitate și i-am dat un șut prin rotire, care a ajuns fix deasupra genunchiului drept, dându-l într-o parte în timp ce glezna mea dreaptă s-a întors spre spatele gleznei lui drepte, aruncând-o în cealaltă direcție, forțându-l să cadă pentru a nu-și rupe încheietura genunchiului. Când l-am lovit, am scos ceva între un grohăit și un țipăt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
gând, m-am concentrat cu totul asupra unui strop de agresivitate și i-am dat un șut prin rotire, care a ajuns fix deasupra genunchiului drept, dându-l într-o parte în timp ce glezna mea dreaptă s-a întors spre spatele gleznei lui drepte, aruncând-o în cealaltă direcție, forțându-l să cadă pentru a nu-și rupe încheietura genunchiului. Când l-am lovit, am scos ceva între un grohăit și un țipăt și am simțit cum lovitura și-a atins ținta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam chef să-i răspund. Mă și dureau glezna și talpa piciorului stâng. O criză de gută. Mergeam târându-mi piciorul. S-a prefăcut interesat de suferința mea. I-am spus de gută. A râs compătimitor: „Boier, de. Ca viața pe care o duceți... Creați, creați, ce vă pasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]