20,979 matches
-
a putea răzbi și rezista în viața pământească la care se angaja. De ce spun insuficiente pentru o viață pământească? Pentru că îngrăditura aceea de lețuri (scânduri) putrede din gardul pe care îl construise cu greu și cu fereală și cu multe goluri nu era nimic altceva decât trupușorul viitorului copil ce era în devenire și pentru care nu știuse sau nu putuse să folosească materiale bune, noi, rezistente la intemperiile vieții și ale terrei. Aici cred că trebuie să deschidem o paranteză
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
zboară pe lângă mine. Eu stau lipită de bară și strig după ajutor. În sfârșit mă văd și mă aud. Îmi fac semne să mă întorc înapoi că vin și ei. Mă întorc să văd cum e circulația. Se face un gol și în acel moment C.A. sare după mine și mă duce mai mult pe sus înapoi. Era foarte speriat. Îmi zice aproape plângând: Să nu mai faci așa ceva! Mulțumesc pentru iubire! Între timp mașina poliției era deja lângă noi
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
os pe care eroina o va sparge. Ca într-un cerc închis romanul începe și se sfârșește cu imaginea oglinzii Manuelei, ea încadrează întreaga operă. Femeia se va elibera din masca oglindirii, căci nu mai vede în fața ei decât un gol adânc, un păienjăniș de cioburi. Oglinda ca labirint va dispărea, porțile se vor deschide, iar Manuela va ieși, poate în exteriorul ei, reorganizându-se peste marginile vederii, până dincolo de semne. Eroina va găsi calea dincolo de ovalul oglinzii în oglinda sufletului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Ce știu? Că la 16 ani am trecut printr-o dramă cumplită. Țineam foarte mult la ea și moartea ei mă doare și astăzi. Nu pot să mă gândesc la ea sau să vorbesc despre ea, fără să simt un gol în suflet și fără să-mi dea lacrimile. Era o femeie bună, frumoasă, plină de viață și merita să-și vadă copiii crescând” (V.M., 41 de ani, profesoară, ortodoxă nepracticantă). (anexa 2) Decesul a mii de femei ca urmare a
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
face să cred că mult doriții fulgi vor acoperi acest tablou îngrozitor. O dată cu venirea fulguleților, se va șterge și tabloul, care îmi apare în față, de fiecare dată, când deschid ochii. Doar fulgii pot să ajute și să astupe toate golurile care sunt în tablou. Și eu aștept, aștept... Ca o păpădie... Atât de simplă e când o privești, dar este atât de complicată în interior... Unii pot să nu observe prezența ei. Pentru alții, este o buruiană, iar pentru mine
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
de terasă cu debit mai puțin constant, rezultate din acumularea apelor în pietrișurile și nisipurile aluviale. Apele furnizate de aceste izvoare urmează întocmai regimul precipitațiilor. Acolo unde se întâlnesc masive de sare, acțiunea apelor în subteran capătă aspecte mai complexe. Golurile create în urma dizolvării depozitelor de sare determină modificarea suprafeței topografice. - Alimentarea cu apă Izvoarele asigură în tot timpul anului un surplus "de forță" apelor Prahovei. După calculele efectuate, Prahova se alimentează subteran în proporție de 42, 5% de unde rezultă atât
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
36) respectiv: 5,0 oHA2Q ××= (m 3/s) (2.37) 186 pentru: L A33,1Ho ׳ (m) (2.38) în care: Ho - adâncimea admisibilă a apei în rigole, (m); v - viteza apei în vecinătatea gurii de scurgere (m/s); A - suprafața golurilor grătarului, (m2); L - lungimea frontului de deversare, egal cu perimetrul grătarului (m). Gurile de scurgere cu sifon și depozit se prevăd la canalizări exterioare și din incinte în sistem unitar și la canalizări pentru ape meteorice. Aceste accesorii ale rețelei
Reţele de canalizare : partea teoretică by Viorel TOBOLCEA,Valentin CREȚU, Cosmin TOBOLCEA () [Corola-publishinghouse/Administrative/91723_a_93003]
-
asupra propriei drame. Comparativ cu tăcerile Teodorei, Profesorul pare de-a dreptul locvace. „Deformare profesională!” - scrie P.H.L. Și are, încă o dată, dreptate. Dar ar putea fi și altceva. Ajuns la o vârstă a „bilanțului”, Profesorul privește adesea înapoi și descoperă „golurile”. Acum, nu că ar vrea să le astupe cu vorbe, dar vrea să-și clarifice opțiunile, definitiv. Astfel, într-o zi i-a spus Teodorei pe un ton grav, aproape dramatic: „Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
el resimte lipsa lungilor discuții în care se bucurau să identifice gânduri și preferințe comune, același teritoriu sentimental împărtășit simplu, „natural”, ca și cum ar fi fost împreună de totdeauna. Fiecare îl „salvează” pe celălalt din noianul automatismelor cotidiene, umplându-i generos „golul existențial”. Reveniți în aceeași cameră de hotel, Profesorul și Teodora își dau seama că nu-și mai pot concepe existența unul fără celălalt. El a și găsit o soluție pentru a fi mai mult împreună. Știind că are mașină de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
trăit viața, ci ea m-a trăit pe mine. Prea mult m-am lăsat copleșit de datorii: unele mi-au revenit, pe altele mi le-am asumat. Din proprie voință (și naivitate!). Într-un târziu m-am trezit cu un gol lăuntric. Aceasta după ce ani și ani m-am agățat de idealuri și himere, intelectuale și politice. Acum încerc să mă „reconstruiesc”. Vreau să mi dovedesc mie însumi că sunt un om liber, care știe să-și „conducă” propria viață. În
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Aici „eroul” lui P.H.L. se oprește, fulgerat de un gând „salvator”: un copil este, cu certitudine, ceea ce cu adevărat trebuie să faci! Răspunzi astfel unui „imperativ universal” al existentului, intri „în firea lucrurilor”, în curgerea dinspre nimic spre ceva, de la gol la plin, de la absență la prezență, de la moarte la viață. Profesorul zâmbește de unul singur: Teodora a știut toate acestea cu mult înaintea lui! Numai că le-a exprimat în cuvinte simple, fără „efecte retorice”... Prin urmare, nu contează câte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai departe și cât mai multe; să fie pătruns de fiorul necuprinsului și al necunoscutului la orice „ieșire în spațiu”, la orice ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu de răspuns ca și în cazul apariției ideii de zbor în vechile mitologii, la acea vârstă imaginară considerată de mitografi „copilăria omenirii”. În ce-l privește, Profesorul nu-și amintește
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu argumente sigure. Chiar dacă ești sau nu ești de acord, Ilinca se întoarce-n sat în seara asta!... Sîc! Ura!... Ura!... începu să strige Bărzăunul țopăind pe trunchiul sălciei. Te-am prins!... Te-am prins!... Te-ai dat singur de gol fără să pricepi manevra mea! Ha, ha, ha !... Deci tu vrei să mergi în această expediție numai pentru a fi împreună cu Ilinca!... Zi că nu-i așa și mănînc zece fluturi cu tot cu aripi! Virgil se înroși pînă-n vîrful urechilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fu mirarea însă cînd văzu, chiar lîngă el, o mogîldeață neagră, cu fața acoperită de niște frunze. Bărzăunul îl recunoscu imediat și scoase un hohot înfundat de rîs. Era Virgil. Acesta se ridică nemaipomenit de iritat că fusese dat de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte, de care eu personal nu vreau să-mi mai amintesc. Tii, și ce frumos era îmbrăcat Virgil! Purta un costum nou, cu cravată și cu trei insigne pe piept: una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mine, despre care știau ei bine că nu umblu cu fofîrlica, urmînd ca această taină s-o dezlege tot ei cîndva, poate peste ani și ani. Dar uite că Nuțu nu și-a putut ține clanța și a dat de gol toată povestea. Cum? Uite-așa: doctorul l-a întrebat pe Nuțu cum și unde s-a lovit în halul ăla la picior (rana însă nu putea pune nici o problemă unui specialist ca el, pentru că era un fleac de zgîrietură), dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de rotații în jurul axei Galaxiei. Este mult, este puțin, asta s-o apreciați voi. Animație generală. Altă întrebare. O voce din sală: la televizor, cănd se transmite un meci de fotbal, crainicul spune de multe ori: gooool! Dar faza de gol o vedem după aceea. Aveți dreptate; o imagine de la televizor este înregistrată video și apoi retransmisă. In acest timp sunetul, vocea crainicului, ajunge înaintea imaginii. Așa s-a creat o imagine falsă că viteza sunetului este mai mare ca a
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
în mine potir arzând mi-apare ! Mallarmé, care prin decantarea extremă a realului și prin transmutarea sensurilor cuvintelor datorită contaminării lor sensice și fonemice "divina transpoziție", a tentat să ajungă la "tenebrele absolute" înțelese ca "Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cuantic accesibil comunicării pentru unele spirite. Tot cu ochiul transcendental vede Eminescu drumul lui Hyperion către Demiurg, acel dincolo de dincolo, unicat în lirica lumii: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea 'ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.// Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe./ E un adânc asemene uitării celei oarbe". Neta deosebire dintre văzul ochiului comun și al celui transcendental se observă la prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vieții și ale culturii. Epocă a confuziei, a fragmentarismului și disoluției desfigurativul a năpădit nu numai pictura și sculptura, dar și muzica, literatura, filozofia întreaga cultură. Numai că, așa cum s-a întâmplat cu marile schimbări din istoria omului, un asemenea gol, asemenea stare negativă, cu cât se accentuează, cu atât devine o mai puternică energie care cheamă prin contrast comutarea axiologică: izbucnirea unei afirmații, a unei pozitivități a vieții, a existenței în general, o reînnoire superioară radicală, al cărei chip nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
originare la indieni și egipteni, culoarea galbenă fiind cea a incarnării materiale. "Dar Ea nu vine." Barca rămâne goală, locul fiind ocupat de așteptare, repetăm, o așteptare virtuală. Întreg spațiul Lacului devine (cum ar spune fizica și filozofia cuantică) un "gol cuantic plin", și anume încărcat de promisiunea farmecului iubirii, magie întreținută de foșnetul vântului printre trestii și sunetul unduios al apei, două inconsistențe. Demiurgul, ducând la împlinire creația, s-a aflat între două suferințe: cea a unei așteptări din veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale melosului. Dincolo de aceste criterii încep "culbecii care înoată în mlaștină" de care vorbea Eminescu. Începe proza antipoetică fragmentată pe verticală, se dezlănțuie delirul cuvintelor prețioase care sună a gol, iese în piața mare o puzderie de împărați ai lui Andersen, care practică manelizarea până la pornografia versificată. Amintesc că Eminescu a vorbit de mult profetic, cel dintâi, în scrierile sale politice, despre pornocrație. O culminație a absurdului este să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș Ce zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai știe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]