14,967 matches
-
puternic sentimentul de inteligență): „Zi-mi, mai exact, ce reiese din faptul că tu citești, altceva decât că știi să citești?” Ei bine, asta da lovitură! „Indiscutabil, reiese că tare prost mai ești, luate-ar dracu’ cu totul!” Și am grăbit pasul, ținându-mă cu mâinile de cap și mârâind printre dinți furios și alte câteva înjurături de largă popularitate. Ei, drăcie! Asta-i de tot inadmisibil, dar, totuși, uite că este foarte adevărat. Așadar, aceasta îi era lui mentalitatea, element
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
simt că nu-mi mai aparțin deloc. Dar atunci, totuși, cui aparțin? Nu cui trebuie, asta-i limpede! Întotdeauna am fost într-o alergătură haotică, dar o alergătură impusă de alții, inconștientă și neambiționată de nimic. Însă, deși m-am grăbit toată viața mea mereu, n-am ajuns niciodată nicăieri... Și - lucru bizar! - am făcut asta în chipul cel mai natural cu putință, ca sub o stare de hipnoză. Această stare de hipnoză a mea, însă, s-a prelungit prea din
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
veche a celor doi, el aproape că fusese constrâns să promită că se va duce, fără excepție sau ezitare, la biserică, așa cum se cuvine, întocmai „după cum știm că este rânduiala din bătrâni”. Peste puține minute, slujba începea. Șerban nu se grăbea, însă, deloc; nu simțea c-ar trebui s-o facă și, în consecință, era degajat... - Dar, haide, totuși, odată!, interveni Victoria. Mișcă-te mai repede, că-i târziu tare! Tu chiar nu privești la ceasul ăla de la mâna ta, chiar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Dumnezeu. Dacă ai timp... i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit. Timpul meu este eternitatea... Ce Întrebări ai vrea să-mi pui? Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns: Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar să fie copii; că Își pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi Își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Au făcut poza de final. Am coborât de pe scenă, cu brațele pline de flori. N-am putut să nu hălăduiesc cu gândul la anii mei de liceu. Cu greu Îmi stăpâneam lacrimile. Imaginile se derulau cu repeziciune, ca un râu grăbit să ajungă la matcă. Și nu știu cum... mi-a apărut În fața ochilor ( ca și cum ar fi fost aievea) o imagine ce mă urmărește de multă vreme: mama, de mână cu fiul meu, care avea În jur de șase anișori. Eu urcasem În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ați fi fost fetele mele, v-aș fi biciuit până vă țâșnea sângele. “Bestie nenorocită!”, ne spuneam În gând, ce bine că era doar un simplu portărel. În jurul orei 7.30, elevii exteni au Început să dea buzna la poartă, grăbindu-se la ore. Puținii profesori care aveau câte o mașină “Dacia” claxonau de zor să li se deschidă porțile mari. Noi stăteam pe băncuța din baraca portărelului, băncuță aflată chiar lângă ușă, cu capetele plecate, spășite și gândindu-ne cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
liceului se Închid În urma voastră, vă așteaptă doar fantoma unor iluzii, fuga după funcții, bani, căsătorii nereușite, tribunale, divorțuri.... „Nostalgiile alb-negru” vă vor urmări ca o panteră Însetată de sânge, În care s-au cuibărit regretele... Hei, Karina! Să ne grăbim puțin... Te-am ascultat cu mare atenție. Numai tu puteai să fii În stare de aemenea nebunii ( nevinovate, de altfel). Nici nu știi cât m-ai binedispus! Parcă văd cu ochii minții Întreaga Întâmplare, numai bună pentru un scenariu de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
numai bună pentru un scenariu de film. Tot povestind...am ajuns acasă. Hai, intră! Abia aștept să bem Împreună o cafea, ca-n vremurile frumoase, când timpul ne arăta aripile mari și ne ademenea spre zboruri necunoscute. Hai să ne grăbim! Vreau să avem timp suficient pentru a savura În tihnă și câte o felie de chec, pe care l-am făcut aseară. Parcă intuiam că voi avea un oaspete drag! Intră! Sunt singură, deocamdată... (Septembrie, 2001) Scrisori ( M.Borger) Pasul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ajung la baie. Viața pâlpâia slab În organismul meu. Simțeam că mă sfârșesc lent, tacit. Cu ultimul fir de voință, m-am prezentat la cabinetul unui specialist care știa Întreaga poveste, fiind și un apropiat al celui ce s-a grăbit spre o nouă dimensiune. Tratamentul pe care mi l-a recomandat mi-a indus o stare de somnolență și de apatie. Rezultatele se lăsau cu greu așteptate. Ce știu acești specialiști despre suflet? Nimic! Cel amputat, cu răni deschise și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
își întinse mâna în care ținea un pahar. Mâna Ioanei s-a dus fără voie la buzunar. Găsi cei doi euro pregătiți pentru autobuz. Îi luă și îi puse repede în paharul cerșetorului. Simți rușine față de cei din jur și grăbi pasul. Auzi cum acesta îi mulțumi. Când se mai îndepărtă puțin, se simți mai liniștită și începu să se gândească la cele petrecute. Imediat, îi trecu prin minte cum hotărî spontan să aștepte autobuzul, cum acesta trecu fără să fie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei mai mici dormeau dulce lângă ea. Mama ei nu mai era în casă, se trezise mai devreme ca de obicei, avea multe de făcut în acea zi. Alexandra își aminti că-i promisese mamei să o ajute și se grăbi să iasă din casă. În prag o întâmpină soarele care era atât de vesel și stralucea atât de frumos! Razele lui îi mângâiau fețișoara ei somnoroasă și ochișorii ce abia i se deschideau. „Ultima zi” - se gândi micuța și se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
miram de felul ei de a admira copiii. Sufletul ei era plin de dragoste, dar ochii lăsau să se vadă o tristețe ușoară. - Îți plac copiii, Aurica, așa-i? Chipul tău vorbește despre aceasta, o întrebasem eu. Ea nu se grăbi să-mi răspundă. Mai privi puțin copiii, apoi, clătinând capul afirmativ, zise: - Foarte mult, doamnă! Foarte mult îmi plac! Și din zi în zi, tot mai mult îmi sunt dragi. - Cred că încă nu-i ai pe ai tăi? continuasem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și de cei care îi ziceau batjocoritor: „Moș Antoane, și dacă nu vor zice „bogdaproste”? - Atunci știe Domnul, le zicea el. Când fructele erau coapte bine, de multe ori dimineața, mătușica Agripina culegea câte o torbiță și, când trecea cineva grăbit la muncă sau în altă parte, ea îi ieșea în cale și îi dădea o măsură bună de fructe pomană. Se trecură din viață repede, unul după altul. Îi înmormântară vecinii și toți cei care doriseră să ajute cu câte ceva
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-mi, sunt vecina! M-am dus să deschid și când intrarăm în cameră, copilul era în picioare. Vecina nu uitase de noi, venise cu pâinica proaspătă și cu plăcinte. Pe fața copilul o expresie de bucurie se născuse. Vecina se grăbea, își ceruse iertare că venise așa târziu și se îndreptă spre ușă. Copilul îi zise: - Eu te-am așteptat, tanti Genia! Vecina, care avea o inimă atât de bună ca și pâinea pe care o cocea, cuprinse copilul, îl sărută
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să-i facă rău și, chiar de nu reușise, îl lipsise măcar de mașină, din care nu se mai putea face nimic. Părintele se trezi și își aminti că, în acea dimineață, nu citise rugăciunea cea dinainte de călătorie din cauză că se grăbea. Al doilea caz s-a petrecut la mănăstirea Diveevo din Rusia. Un frate era în ascultare. Într-o zi, starețul îi poruncise să prindă câinele care se dezlegase și umbla prin mănăstire, necăjindu-i pe mulți. Mult se chinui acel
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
rușine... „Și eu la fel ...și eu tot... și eu... și eu...” recunoșteau copiii... - Voi încă n-ați ieșit din clasă? le zise profesoara. Mai iute, că așteaptă alți copii la ușă! Copiii ieșeau unul câte unul fără să se grăbească, parcă ar fi vrut să mai rămână în acea atmosferă pe care nu doreau să o schimbe cu alta. Acea lecție a fost una dintre acele care nu se uită niciodată! Minunea De când a plecat Maria de acasă, toate s-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Îmi zâmbește. Șofează cu dezinvoltură. Ajungem pe plajă. Parchează mașina. Scoate un pat și două scaune pliante din portbagaj. "Ce vrei cu astea?", o întreb. "Să ne așezăm". "Dar nu înotăm?" "Du-te liniștită, eu rămân aici. Să nu te grăbești". Înot în bazinul imens, și aici sunt valuri înalte. Apa oceanului spală bazinul ca pe o coajă de nucă. Dansez în valuri și mă gândesc la viața aborigenilor. Acum o săptămână am fost invitată la cină la Mihai, fostul soț
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
întreprinderea a patra oară, știa că iubita lui e bolnavă, că nu are cum să o vadă, îi era lehamite de toate aceste inspecții fără rost, le spusese celor din conducere că are treburi urgente de îndeplinit și că se grăbește la județeana de partid. Aceștia nu prea îl credeau pe cuvânt, li se citea frica din ochi, dar nu voia să le-o exploateze, se săturase și de acest joc, nu-i mai producea niciun fel de plăcere, odată, la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Nu numai aerul era irespirabil, ci și oamenii deveniseră irespirabili. Se uita la ei și îi vedea cât sunt de urâți. S-a scurs toată vlaga din ei, se mișcau ca niște găini bete, mișunau de colo-colo fără rost. Se grăbea spre casă, acolo închidea ușa cu repezeală, să nu pătrundă acest abur dement care îți istovește sufletul. De multe ori s-a gândit că ar fi mai bine la pușcărie, cel puțin acolo nu trebuie să te mai gândești chiar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
orchestrei, care îi spusese într-o zi: "Vreau să apuc ziua în care te văd și pe tine îngenuncheată de un bărbat". Venise ziua aceea, dar ea nu voia să afle lumea. Era prea umilitor pentru ea. Era hotărâtă să grăbească sfârșitul acestei povești. Intră la primul hotel care îi iese în cale și comandă o cameră pentru o singură persoană. Când aude prețul, i se oprește respirația. Întreabă recepționerul dacă acceptă valută. E o întrebare fără sens. Sigur că acceptă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Ridică receptorul. Parcă acesta cântărește zece kilograme. Inima începe să îi bată cu putere. Șuieră printre dinți: "Silly woman". La celălalt capăt, aude vocea lui Alex. Caldă și joasă. Trage aer în piept și se prezintă foarte precis, scurt, se grăbește să-i spună unde este și îl întreabă dacă se pot vedea. Alex o întrerupe: "Lasă-mă să-ți spun bună ziua". "Ești liber? Ne putem vedea?", insistă ea grăbită. "Sigur. Te așteptam". Când vii", întreabă ea sec. "Mai am puțină
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pielea goală după Marea Revoluție", se uita la el și nu înțelegea dacă vorbește serios sau în glumă, s-au plimbat prin încăperi, "aici ai să dormi tu", ea tremura de nerăbdare să rămână singuri, el nu părea să se grăbească, a vorbit îndelung cu fiecare dintre invitați, cu unii chiar și-a pierdut vremea, discuții aiurea, ea se uita la el, îi era dor de el, ar fi vrut să dispară cu toții, să rămână singuri, simțea că se înăbușă, el
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de rromi, dar în nici una nu am găsit un chip asemănător. Bănuiesc, nu pot pune mâna în foc, bănuiesc numai, că acesta ar putea fi copilul pe care îl căutăm. - Tot ce e posibil, locotenente, dar nu trebuie să ne grăbim cu concluziile... - Tocmai de asta, tovarășe colonel! - Știi bine, dacă greșim, putem avea mari probleme cu întreaga etnie rromă. Țiganii sunt în stare să iște o revoltă, să-i avem musafiri nepoftiți în fața sediului nostru zi de zi, și atunci
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
strivite asemenea ierbii întâlnite în cale. Dimineața aceea părea a nu se deosebi cu nimic de celelalte trecute ale lui Cuptor. Începuse cu un soare arzător ce ajunsese să topească până și asfaltul trotuarelor. Pe toate străzile orașului, oamenii erau grăbiți să prindă un crâmpei de umbră, însă căldura necruțătoare a soarelui era mereu pe urmele lor. Muncitorii alergau după autobuzele arhipline, suportând în interiorul acestora adevărate băi de aburi; funcționarii își zoreau pașii pentru a ajunge cât mai repede la serviciu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
glas săpând necontenit în sufletele lor ca într-o rocă care nu putea să-și strige neputința. Procesul prin care urma stabilirea drepturilor parentale privind minorul Vișinel de către familia Georgescu mergea anevoie, ca un râu de șes care nu se grăbește să ajungă la mare, unde să se elibereze de aluviunile dobândite pe tot parcursul său. Devenise, de fapt, un proces al avocaților. Aceste amânări și tergiversări conduceau implicit la exasperarea familiei Georgescu, nerăbdătoare să se încheie cât mai repede acest
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]