7,204 matches
-
lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă uit și eu acum. — Mărețul Danubiu! - exclamă papa meditativ. Pravoslavnici, zici? — Pravoslavnici, sanctissime, însă vlahi - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atât de puțin interes când totul fusese ușor, se întoarse din drum, pentru că aceea părea a fi o tragedie neobișnuită ce o amuza cu adevărat. Se așeză pe marginea puțului și ascultă fâșâitul suav al nisipului care se scurgea fără grabă printre pietre. Și exact în același ritm în care se scurgea nisipul, se scurgea și viața lui Ajamuk. După puțin timp, era îngropat până la piept. Atunci deschise ochii și strigă. Sclavul veni îndată, se uită în jos, dar nu văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în mai puțin de un minut... - Se uită la interlocutorul său cu acei ochi întunecați și pătrunzători care când se înfuriau păreau că scot scântei. - Până când vinovatul nu va plăti pentru toate astea, nu va fi pace... Se ridică fără grabă și spuse în încheiere: Și acum te rog să mă ierți, trebuie să mă întorc în munți. Te duc eu... - se oferi Nené Dupré. Imohagul aruncă o privire disprețuitoare spre elicopter, în timp ce exclamă: — Cu rabla asta?... Nici mort! — Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spus, adăugă: — Atunci, înainte! Cu grijă și cu ochii în patru... Începea vânătoarea. Pas cu pas, cu auzul încordat și folosind tot timpul binoclul de noapte, cei cincisprezece veterani ai nenumăratelor războaie africane înaintară la unison, conștienți de faptul că graba putea deveni cel mai mare dușman, iar timpul și o coordonare atentă - cele mai bune arme pe care puteau conta în momente atât de delicate. După aproape douăzeci de minute, la radio se auzi o voce seacă și sigură: Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ordine, așa că rămase pe loc câteva minute, fără să se miște, până când se asigură că nu se zărea nimeni și că tovarășii lui, cel din stânga și cel din dreapta, se apropiau acoperindu-i spatele. Abia atunci se hotărî să străbată fără grabă mica distanță ce-l despărțea de rănitul care nu înceta să se vaite și să scâncească. Când se află la numai o aruncătură de piatră, numărul doi strigă: — Stați liniștit! Am venit să vă salvăm, dar vă avertizez că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
frustrați, însetați și obosiți, uitându-se cum voinicul călăreț îl ajunse din urmă pe bărbatul ce fugea și, apucându-l de un braț, îl saltă ca pe un fulg, făcându-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără grabă la adăpostul sigur din munți. Când Julio Mendoza îi comunică lui Bruno Serafian vestea proastă că pe fundul butoiului mai rămăseseră doar câțiva litri de apă și cinci gloanțe, armeanul încercă din răsputeri să se controleze, ca să nu le transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am închipuit că ai suflet de filozof - îl ironiză Julio Mendoza. — În meseria noastră nu putem avea suflet de filozof. Ba se presupune chiar că nici măcar nu putem avea suflet, dar asta nu înseamnă că suntem proști. - Sud-africanul aprinse fără grabă o țigară, în timp ce mai aruncă o privire grupului de răniți care-l asculta în tăcere, și conchise, pe tonul lui cumpătat dintotdeauna: Și continui să fiu convins că a muri pentru această „cauză nobilă“ e una dintre cele mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că e clar de lună?“ Noi eram fericiți că sîntem În viață. De ce credem că oamenii trebuie să facă Întotdeauna ceea ce așteptăm noi de la ei? De ce ne contrariază țigarea În gura unei călugărițe și buchetul de crini În mîna hingherului? Graba asta de a ne Înghesui semenii În tipare, de a le interzice orice abatere de la regula categoriei lor și bănuiala de anormalitate cînd cineva iese din rolul pe care i l-am atribuit. Fr. Sch. a Înconjurat clădirea Sfatului popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plută. Mi-am imaginat din nou aceeași persoană care a răscolit cutiile din dulap, mișcându-se repede, neavând timp să ia fiecare vedere să o citească și să o pună la loc. Așa că luaseră totul - să fie siguri că în graba lor nu au ratat lucrul pe care îl căutau. Sigur că exista posibilitatea ca însăși Lee să fi curățat panoul de tot ce era pe el. Dar după aceea, probabil ar fi pus boldurile într-un sertar, nu le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că apartamentul fusese deja răscolit și din câte știau cel sau cei care au făcut-o găsiseră ce au căutat. în orice caz, nu avea nici un sens să mai stau acolo și să risc să fiu descoperită. Am ieșit în grabă și am încuiat ușa după mine. Când a venit liftul, m-am urcat fără zgomot în el și apoi am ieșit imediat. De data asta am făcut mult zgomot mergând înapoi până în fața ușii lui Lee, unde am apăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aceasta era expresia lui naturală. Se îndrepta magistral către noi, cu mâinile la spate. Din fericire biroul de la recepție era imens, iar Reg era mult prea important să se grăbească pentru cineva. I-am mulțumit juniorului și am plecat în grabă. Reg mi-ar fi cerut probabil numele, iar unul fals nu ar fi făcut decât să o zăpăcească fără rost pe Laura Archer. Oricum, avea deja destule pe cap, cu două slujbe în același timp. Am găsit câteva mesaje pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pentru care lucrezi? Și dacă da, sunt surprinsă că nu poate aștepta până mâine. Purta un halat bleumarin din mătase peste pijamalele din același material. Piciorul ei delicat și lung se termina în papuci de catifea. Probabil se schimbase în grabă; aș fi fost convinsă că a stat acasă toată seara dacă nu aș fi văzut-o intrând în casă cu ochii mei. —în legătură cu Walter Quincy, am spus. Secretarul-confident. Acum retras permanent din funcție. A căscat ochii. Erau de o culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau și ele tari ca pietrele. Știu că ai ieșit în seara asta, am spus. Am stat în fața casei tale douăzeci de minute. Am văzut taxiul cu care ai venit; i-am luat numărul. Cred că te-ai schimbat în grabă. Pun pariu că lucrurile tale sunt împrăștiate peste tot prin dormitor. A deschis gura, dar nu a spus nimic. Și-a trecut din nou mâinile prin păr. într-un final a spus încet: —Bine. Am fost acolo. M-a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
continuat. Dar este extrem de fericită. Și David la fel. Sunt amândoi încântați. —îmi pare rău, am spus cu sinceritate, dar nu știu despre ce este vorba. Bineînțeles, ce uitucă sunt. Nu ai de unde să știi, totul s-a petrecut în grabă. Probabil ești prietenă cu Laura. Așa este, am spus fără să clipesc. —Ei bine, draga mea. I s-a întâmplat un lucru minunat. M-a sunat azi-noapte să-mi spună că a primit un post important la o filială din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
căsătoresc cu tine! - Mulțumesc! a răspuns Tamara și ochii mai mici, tot de smarald, ai băiețelului ei s-au umplut de lumină. Tamara a primit imediat adresa și numărul de telefon al lui Feifel. După asta, el a părăsit în grabă sinagoga. Ajuns în stradă, și-a spus: „Ești nebun, Feifel, de ce ai cerut-o de nevastă pe Tamara? Ai uitat că ești căsătorit cu Rita, iar Olga va veni aici, cu fiicele ei! N-ai destule griji?“ Dar oare era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o seară telefonul a sunat. Era Rita. - Cum o mai duci? - Bine. Dar tu? - Tot bine. Vreau să știi cât de mult țin la tine și vreau să mă întorc acasă. Cât mai repede. Nu pot trăi fără tine. - Nici o grabă, avem toată viața înaintea noastră, a răspuns Feifel calm și apoi a pus telefonul în furcă. În aceeași seară, spre miezul nopții, a sunat Tamara. Peste două zile a primit o telegramă de la Olga, cu textul: „Venim într-o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
După câteva zile de fericire, liniște și încredere în sine, Feifel a auzit din nou că Sașa se întorsese în Suedia. Că devenise bogat peste noapte, că o căuta pe Rita și pe copilul lor. Copilul căruia Rita, în mare grabă, îi dăduse numele lui Feifel. Copilul lui Sașa, care parcă deschisese cerul pentru Feifel, devenind prelungirea firească a lui în dimensiunea veșnică. Rita n-a divorțat niciodată, dar a trăit cu Sașa și copilul - așa încât căsătoria cu Feifel s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiar din iubirea lui intensă pentru ea, ani de-a rândul. Iubirea avea căile ei, orbindu-i pe oameni. Poate că nu suntem copiii adevăraților părinți care se iubesc după puterile lor tot mai încercate de obișnuință, ci mai de grabă ai cuiva care ne-a iubit mereu fără speranță. Oamenii îi considerau mereu ca pe o bucată de carne făcută să trezească în ei un râs de care toți aveau nevoie, un hormon al fanteziei, capabil să reînoiască psihicul terfelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a îmbrăcat, a plecat undeva și s-a întors acasă abia către seară. Auzind-o cum se îndreaptă direct spre camera mea, cum bate în ușă și întreabă „se poate?“, m-am aruncat spre masa de scris, am deschis în grabă o carte și, așezat cu spatele la ușă, am spus „poftim“. Apropiindu-se de mine dintr-o parte - deși mă prefăceam concentrat asupra cărții, am văzut că nu-și scosese încă paltonul și nici căciuliță ei neagră caraghioasă -, mama scoase din sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în buzunar o sută de ruble, că aici n-au cum să mi le schimbe, că am nevoie de cincizeci de copeici pe care i le voi da înapoi neîntârziat, căă Dar Zinocika m-a întrerupt. Și-a deschis cu grabă temătoare gentuța ei veche din piele de crocodil, de unde a scos un portofel micuț iar conținutul lui mi l-a răsturnat în palmă. Erau o grămadă de monede de cinci copeici din argint, pe atunci o raritate, așa că am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oblic, și sprijinindu-și toată greutatea trupului pe un picior, în timp ce celălalt atingea podeaua doar cu vârful ghetei (de parcă ar fi fost mai scurt), stând, deci, așa ca o femeie, frânt dizgrațios, dar nicidecum caraghios, exprimând cu glasul lui o grabă care-l purta înainte prin prisosul de cunoștințe și sugerând un neglijent dispreț pentru întrebările ce i se puneau, Stein își răpăia plin de sine răspunsurile excelente. Cu gândul la binecuvântatul „treci la loc“, încerca să privească mereu dincolo de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fost dată de o întâmplare. Pe la începutul lui noiembrie, într-o dimineață, când, așezați cu toții în bănci, îl așteptam pe profesorul de istorie, a intrat în clasă un elev din clasa a opta. A făcut-o cu atâta hotărâre și grabă, încât toți s-au ridicat în picioare, luându-l drept un profesor. S-au auzit totuși niște înjurături foarte îndrăznețe, dar ele sunau atât de prietenos, încât elevul urcă la catedră și, cu mâinile în lături, spuse: — Iertați-mă, domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fața părintelui slăbea pe măsură ce el se depărta pe coridor, pe când imboldul păcătos de a duce vestea cea bună și de a face pe eroul creștea în timp ce coboram scara spre locul unde-l lăsasem pe Burkeviț. Și, deși știam că această grabă înfrigurată îmi subminează propria demnitate de erou, totuși nu mă putui abține și, ajuns aproape de Burkeviț, îi dădui drumul la tot, în trei cuvinte. Se vede că Burkeviț nu înțelese imediat ce i-am spus, pentru că mă întrebă încă o dată, distrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și apoi cade la locul ei abia după un timp. Imediat ce subreta deschidea ușa uriașă, albă și lăcuită, imediat ce mă luau în stăpânire liniștea și parfumul acestei locuințe foarte mari și foarte scumpe, Stein îmi venea în întâmpinare cu o grabă aferată. Prinzându-mă de mână, mă ducea repede la el în cameră, unde începea să caute înfrigurat prin buzunarele costumelor din dulap, ieșind din când în când și în coridor unde, probabil, continua să caute în buzunarele șubelor și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să spună că acest preț ridicat al biletului îl amuză atât de mult pe el, Stein, încât nici nu mai are putere să se indigneze. Uneori, când veneam la Stein, îl găseam alergând înfrigurat pe picioroangele lui. Era în mare grabă și se bărbierea, într-un continuu du-te-vino între baie și cameră; se pregătea să meargă undeva la un bal, la o serată, în vizită sau la concert, iar eu îl așteptam curios să aflu de ce a avut nevoie de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]