1,694 matches
-
treptat razele lui încep a se stinge în umbrele nopții, în acel clar - obscur priincios ochiului, spune-mi înturnatu-ți-ai vederea (...) asupra orașului ce zace la picioarele tale, beat de vuiet, culcat pe costișa lui ca să-și odihnească mădularele cele de granit”<footnote Costache Negruzzi, Păcatele tinerețelor, Scrisoarea a XIX-a, Ediția a II-a, Editura Scrisul Românesc, Craiova, p. 463 footnote>. Iar, Mihail Sadoveanu spunea despre Cetățuia: „Soarele cobora spre clipa când și pe monahi îi scoală din somn osârdia lor
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
E o simplă bucătărie. E vorba doar de o dimineață. Pot s-o fac. Trish mă conduce în bucătăria imensă, în culoarea arțarului, și de data asta mă uit în jur atentă, încercând să observ fiecare detaliu. În blatul de granit din stânga mea e fixată o chestie uriașă ca o plită. Mai multe cuptoare zidite în perete. Oriunde mă uit văd aparate strălucitoare de crom băgate în prize. Stative pline de cratițe și ustensile de toate soiurile atârnă deasupra acestora, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu știu ce să zic ! Nu știu cum, reușesc să zâmbesc senină. De ce dracu oi fi zis că știu să fac ouă Benedict ? OK... păstrează-ți calmul. Nu cred că e chiar așa de complicat. Ouă și... ceva. Eddie se reazămă de blatul de granit cu o privire curioasă. Am o presimțire nasoală, că așteaptă să mă vadă cum încep să gătesc. Șovăind, iau o tigaie strălucitoare de pe stativ, clipă în care Trish dă buzna cu ziarul. Mă fixează cu o curiozitate intensă. — Ce faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să nu fac nici cel mai mic zgomot, scot vasele din mașina de spălat și le pun la locul lor în bufet. Așez scaunele sub masă. Fac o ceașcă de cafea. După care mă uit în jur la blatul de granit strălucitor. Împărăția mea. Dar nu o simt ca pe împărăția mea. O simt ca pe bucătăria altcuiva, care mă bagă în sperieți. Deci... ce e de făcut acum ? Mă simt ușor neliniștită, cum stau așa pur și simplu. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
milioane de case. Sprayul s-a solidificat în picături mici cenușii, ca de cristal. Le șterg repede cu o cârpă, dar nu vor să se ia. Shit. Mă uit mai bine la tub. „A NU SE FOLOSI PE SUPRAFEȚE DE GRANIT”. Shit. — În orice caz, spun, acoperind iute picăturile cu cârpa. Îmi stai în drum. Iau un pămătuf de praf din cădiță și încep să mătur cu el firimiturile de pe masă. Scuză-mă... — Atunci te las, spune Nathaniel, cu un început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
joasă, guturală. Încântată de cunoștință. Vorbesc ca un travestit. Dar nu contează. Cel puțin, bine că nu vorbesc ca un avocat. Plec de la Starbucks cu capul în jos și pornesc pe stradă, apoi dau colțul și văd treptele binecunoscute de granit și ușile de sticlă de la Carter Spink. Mă uit la fațada familiară și mi se strânge inima. Mi se pare ireal să fiu din nou aici. Ultima dată când am văzut aceste uși le împingeam nervos pentru a ieși, înnebunită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de lut fabricată de olăria Algorilor, doar puțin praf roșu, împrăștiat pe rafturi, coeziunea materialelor nu e eternă, niciodată n-o vom repeta îndeajuns, dacă atingerea continuă a invizibilelor degete ale timpului le vine cu ușurință de hac marmurii și granitului, ce nu-i face unei simple argile cu compoziție precară și coacere probabil neregulată. Marçal Gacho n-a fost recunoscut în departamentul de achiziții, efect sigur al șepcii și ochelarilor negri, dar și a feței nebărbierite, o lăsase dinadins așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
petrecerea împreună! Nu știu unde e bucătăria, dar toți chelnerii se îndreaptă spre unul dintre colțurile camerei. Îi urmez dincolo de niște uși batante și mă trezesc într‑o bucătărie pentru care mama ar face moarte de om. Peste tot numai marmură și granit, un frigider cât o navă spațială și un cuptor de pizza zidit în perete! Un du‑te‑vino de chelneri cu cămăși albe care intră și ies cu tăvi și doi bucătari care stau în picioare la plita din centru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
prin Încrederea Încăpățînată În unicul răspuns pe care-l dă. Vocea sa monotonă și amară Îmi sugerează că piramidele n-au servit, probabil, numai faraonilor. Un popor Întreg și-a Închipuit că ar putea să umple neantul cu blocuri de granit. Nici Oedip n-a suferit doar pentru sine. El a vrut să umple abisul cu ceva mult mai durabil: adevărul și inima unui om. Acolo unde alții ar găsi o mie de alibiuri, el spune: nu!... (...Nu, nu despre nenorocirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Dacă marea a putut să pară vreodată clasică, aceasta se datorește țărmului. Locul unde stau și privesc. A limita nu Înseamnă uneori a Învinge ceva, ci a-l Înălța. Piramida dă și ea un sens deșertului limitîndu-l. Pe blocurile de granit s-ar putea săpa inscripția „PÎnă aici”. PÎnă aici e posibilă victoria nisipului și a indiferenței. Aici Începe melancolia timpului și a vieții. PÎnă aici, așadar, sînt posibile rătăcirile lui Ulise. Aici Începe Ithaca... Ar trebui, poate, să mă dărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
penelul, împăratul s-a aplecat să-l ridice. Împăratul! Cea mai înaltă putere lumească. S-a recunoscut trecător, în fața lui Tiziano. — Da, nu-i puțin. La curte, eticheta era la mare preț. — Nu eram savantul Leonardo. Nici fermecătorul Rafael, nici granitul Michelangelo. Neglijam regulile compoziției, prezentam pânze neterminate, așa se spunea. Dar culoarea! Ei, culoarea... restabilea unitatea. Intensitatea, asta e, intensitatea. Pe Pesaro l-ai cunoscut? Ai auzit de Pesaro? — Păi... cum să... eu, cum să... — Un donator, dom’le. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Svîrliți statui de tirani în foc, să, curgă lavă, Să spele de pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! desbrăcați vieața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr-de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Va bea pîn-în fund cupa, pân va vrea s-o sdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. .......................................... Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cesarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gîndirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
trăsnesc arzând în vânt - Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ -, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de lichid pe care am băut-o și cred că e cel mai bun moment s-o întind la toaletă. Mă furișez prin mulțime și cobor la subsol, spre toaletă. Aici totul e foarte șic, gresia neagră și chiuvetele de granit în formă de boluri te fac să te gândești că au fost proiectate pentru orice altceva, numai pentru spălat pe mâini nu. E liber și toate ușile sunt larg deschise. Nu, m-am înșelat. E cineva, totuși. Îl văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în timp ce asculta discul care impunea un mimetism rasial feroce, Alimentară, în picioare, cânta transfigurată, evident în traducere proprie, cu voce guturală și clapetând o trompetă imaginară: Sunt o frunză îngălbenită, Uitată pe arborele cunoașterii, O piatră de pavaj Tăiată din granit negru; Iubitul meu, Ascunde-mă toată în tine Păstrează-mă, Altminteri, nu mă voi putea întoarce în cer. Vărui casa cu așteptare, obloji geamurile cu obloanele grele ale despărțirii și tăie ultimele trei găini (și un cocoș), pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o accepți ca pe o carapace de preț, un corp în plus de purtat până la moarte, un geamăn autist care știa atât: să apese și să doară. "Tu ești eu când eram mică", îi spunea Mioriței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
învățate ca pe o rugăciune încât și mecanizarea, obsesia căutată nu semăna cu muzica din coșul pieptului. Își duse instinctiv mâna la pieptarul rochiei și doctorul îndreptă razele Roentgen spre ea. După opacitatea ochilor, își dădu seama că lespezile de granit ale gardului ei nu fuseseră străpunse. Dimpotrivă, dalele se sudaseră și deveniseră lespede compactă, cam inegală pe la colțuri, semănând cu un rinichi uriaș, presat pe ea, dar de piatră. Și începu, cu acel cântăreț straniu din ea, să discute prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
curelei de coarnele lor, ci pentru că prizonierii trebuiau să mănânce bine, ca să aibă forță la tractat și noi mâncam evadați fierți în fasolea lor multicoloră, iar rușii carnea divină de elan, așa cum divină era pentru ei fresca de pe zidul de granit din care ne sfidau cei trei mari criminali ai omenirii pe care i-am adus odată cu calupul de timp a-i acelor vremuri. Și Gagu, Fați, Dădârlad și Niftode, Mutu, Cuprian și Tomaida priveau chipurile ucigașilor din frescă, andocați fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fundătură, o cameră zidită cu piatră de râu, înaltă cât turnurile de veghe din Zagna. Razele roșii erau jucăușe, ca reflexele apei sub soarele în amurg. Noi am rămas stane de piatră, inimile băteau în ritm îndrăcit, tăcerea era de granit, pentru că în fața noastră, ridicat în două labe, uriaș cât un bivol, stătea un șobolan gras și lucios și tocmai sus un cap cu o coroană de aur, pe care se răsfrângea ecoul fricii și uimirii noastre, prăbușirea în neant a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de mare, din piatră Ponce, bolți din scânduri, din sârmă, din fibre artificiale, din nailon, din pânză de păianjen, oale de noapte, de zi, de cer plumburiu, de strigăte de pescăruș, de guri de pește, de safir, agate, aur, argint granit, gresie și au așteptat. În case, pe străzi în parcuri și, mai ales, la geamuri. Întâi o lamă uriașă de buldozer venită dinspre nord-est a înaintat încet până aproape de intrarea în oraș, pe Calea Galați unde începe Cartierul Vidin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din clasa a X-a a liceului tuturor catifelelor, tinichelelor și baizdrugilor fără să-mi pese, deși bănuiam că dintre apele negre ochii ageri ai zeilor ne privesc tăcuți, noi ne continuam propria noastră scriere de hieroglife pe zidurile de granit ale vârstelor și, crezând că sunt de granit, nu ne-a preocupat faptul că-i săpam partea dinspre trecut a lumii, partea dinspre viitor însemnând-o cu însăilări de versuri, crochiuri ale colegilor, caricaturi ale profesorilor în ipostaze obscene, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
catifelelor, tinichelelor și baizdrugilor fără să-mi pese, deși bănuiam că dintre apele negre ochii ageri ai zeilor ne privesc tăcuți, noi ne continuam propria noastră scriere de hieroglife pe zidurile de granit ale vârstelor și, crezând că sunt de granit, nu ne-a preocupat faptul că-i săpam partea dinspre trecut a lumii, partea dinspre viitor însemnând-o cu însăilări de versuri, crochiuri ale colegilor, caricaturi ale profesorilor în ipostaze obscene, cu nelipsita lor mască de lup întruchipând pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e, îl ia mama dracului, Satelitu. Nu se mai oprea, nu voia să se oprească, îl ținea în pumni, îi lipea fruntea de gâtul ei fierbinte, respirația lui era întretăiată, așa, lama plugului pătrundea tot mai adânc, Satelitu ara în granit, săreau așchii încinse, încrâncenate să cucerească fiecare părticică de moleculă, fiecare rotație învolburată din tornada nebună a atomilor care tindeau spre o cosmică rânduială, contrazisă de eroismul egoistei vitejii de erou neînfrânt, neîngenuncheat de cavalcada cailor hrăniți cu jar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ce îi proteja mintea. Prea mult de muncă! Probleme personale, zise aruncând o privire Anei, care se refugiase în spatele meu, și probleme administrative. De ce îi aruncase o privire Anei? Ce probleme personale? Nu exista o fisură în muntele ăla de granit? Am mai încercat odată să-i citesc gândurile. Inutil. Atunci avem probleme comune, făcui eu. Administrative am și eu. Revoluția voastră este ilegală, spuse el trecând direct la subiect. Vreau să vă știu cererile și poate voi găsi o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]