2,649 matches
-
nimic. Puc! Asta făcea șapte cuvinte! Doctorul al cărui nume Îl uitase, deși era ceva cu cratimă, era exact tipul prăfuit de specialist englez: trecut de cincizeci de ani, cu sprâncene stufoase care aveau nevoie urgentă de un pensat, costum gri scump, dar conservator, la fel ca și cravata, și cu tare puține avantaje În ceea ce privea farmecul personal. De-obicei Ruby acorda multă importanță carismei unui doctor, dar, În situația asta, lipsa acestei trăsături n-o deranja. De fapt vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
lui Sam, dar se pare că acesta era foarte luxos spre deosebire de cel vechi. — Cred că e de cel puțin trei ori mai mare decât celălalt, spuse Sam. Ruby se uită În jur, observând fereastra uriașă care dădea spre parc, covorul gri deschis, biroul ultramodern din mahon Închis la culoare și oțel și fotoliul ergonomic din piele neagră. —Îmmm, spuse Ruby. Stil Philippe Starck, zise ea plimbându-și mâna de-a lungul biroului. Foarte multe fotografii cu copii nou-născuți erau Întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
întoarceți înapoi, nu știu însă dacă funcționează, aici se strică totul. Mai avea încă guma în gură și își mișca de zor fălcile. Se feri de soare făcându-și pavăză cu mâna. Ochii ei care la lumină apărură de un gri palid mă măsurară grăbiți. Verigheta de pe deget, cravata, poate, îi dădură încredere, chiar dacă nu părea una care se teme de necunoscuți. Puteți telefona de la mine, dacă vreți, locuiesc aici aproape, și-și întinse gâtul spre un loc neprecizat de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
trecut, nu m-am uitat în spatele ușii. Nu am avut curaj, păcat. Mă forțam, dar nu reușeam să-mi amintesc la ce servea camera aceea. Ușa de dinainte duce la camera în care se fac recoltările, dar ușa deschisă în spatele gri al polițiștilor... Alunecam cu gândul în spațiul acela gol, necunoscut, unde poate se ascundea femeia pe care nu mi-o mai aminteam. Și mi se părea, Angela, că amnezia aceea era îndeajuns pentru a șterge ceea ce făcusem. De ce nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îi era îmbâcsită ca aceea a câinelui. Nu, nu aveam nici un drept să o jignesc, mi-am deschis palmele și m-am ascuns înăuntru. Spune-mi că nu e adevărat, spune-mi că numai cu mine te tăvălești și devii gri și bătrână ca un șarpe muribund, numai cu mine ai curajul să mori. Crevalcore îi furase unul din papucii ciclamen și îl ținea în gură fără să-l muște. — Scuză-mă. Dar ea nu mă mai asculta. Poate într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de meseria aceea de vânt și mirosea a alcool. Ridică brațele spre cer. — God! God! și se îndreptă spre proră. O pasăre s-a așezat pe neașteptate lângă mine, n-am văzut-o venind. Penele de o culoare murdară, între gri și verde, picioarele palmate strânse împrejurul fierului de la balustradă, ca niște mânuțe. Este o încrucișare ciudată între un pescăruș și o barză neagră. Pieptul i se umflă și i se dezumflă ritmic.Trebuie să fi înfruntat un zbor dificil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Carul Mare și la Carul Mic, la Steaua Polară. Vine lângă mine, are un pulover pe umeri și un pahar în mână. Vrei să bei ceva? Dau din cap. — Ce ai? zice. — Nimic. — Ești sigur? Va veni toamna, marea va deveni gri, nisipul murdar, vântul îl va zbura, casa va fi deja închisă. Elsa simte și ea adierea aceea de melancolie. Se strânge lângă mine în pat, vrea să facem dragoste. — Vrei să dormi? Nu mă mișc, rămân la locul meu: — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mereu un vis. Visa că trenul ei pleca fără ea. Ajungea mai devreme la gară, era îmbrăcată cu o rochie frumoasă, cumpăra o revistă, apoi se plimba liniștită pe peron. Trenul era acolo, o aștepta, un tren elegant, roșu și gri, spunea. Vroia să urce, dar pierdea timp scotocind în poșetă în căutarea biletului. Vroia să citească destinația, de aceea pierdea timp... Trenul o pornea încet și ea rămânea acolo și nu mai avea nici poșetă, nici pantofi. Gara, în spatele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
iubita mea. Voi avea mai multă grijă de mine însumi, te voi iubi fără să te chinuiesc. Am deschis ochii, am privit puținul care se afla în jur, caseta lăcuită, covorașul spălăcit în dungi de lângă pat și dincolo de ferestre pilonul gri al viaductului. Apoi fotografia unui bărbat, sprijinită de oglindă. — Cine este? — Tata. — Trăiește? — Nu-l văd de foarte mulți ani. — De ce? — Nu era un bărbat făcut pentru familie. — Și mama ta? — A murit. Și nu ai frați, surori? — Toți sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
corpul lipit de un trunchi mare și ud. Strângându-l, îmi dădeam seama că dorisem să o fac și alte ori, dar că numai acum o descoperisem. Poate s-a sinucis, de aceea nu mi-a răspuns la telefon. Mâna gri îi atârnă în afara vanei, acolo unde rugina a mâncat smalțul... perdeaua de plastic sfâșiată de ultimul rest de respirație. Murise gândindu-se la mine, încercând să mă îmbrățișeze sau să mă alunge pentru ultima oară. E noapte, apa s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
înapoi, o cunoșteam, se lăsa iubită fără inutile dovezi de orgoliu. M-am desprins de ea s-o privesc. — Unde te duci? — În piața de flori. — Unde? — Lucrez acolo. — De când? — De puțină vreme. Sub fardul închis la culoare, ochii ei gri erau imobili ca niște pietre, iar chipul avea o expresie mai matură. Eu, în schimb, eram înarmat doar cu nevoia pe care o aveam de ea. — Cum te simți? — Bine. I-am pus mâna pe burtă. — Și el... el cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un miros al său infiltrat în porii pielii, un bărbat peste care trecuseră zilele a patruzeci de ani. Ai rămas nemișcată, așa cum te așezasem, ca o țestoasă cu burta în sus. Mă priveai cu ochii aceia de apă, de un gri profund. Și poate te întrebai ce se întâmplase cu locul acela strâmt care te protejase. Nu plângeai. Stăteai acolo liniștită, înfășurată în hainuțele prea largi pentru tine. Păreai un șoricel îmbrăcat. M-am gândit că îmi semănai. Erai minusculă, indescifrabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la un premiu, revăd călătoria aceea. Viteza care clatină frontierele din afara mașinii și noi, nemișcați, în respirația a ceva care ne apare minunat, fără sfâșieri, fără chin. O fericire făcută din nimic, nesperată și profundă. Era ca și cum cerul, cerul acela gri și anonim, ne-ar fi despăgubit. Nu-mi aminteam să mă fi simțit vreodată atât de în armonie cu mine însumi: pieptul sub cămașă, fruntea, privirea, mâinile așezate pe volan, greutatea ușoară a capului ei. Italia adormise, nu vroiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-o din nou pe burtă: — Simți? am țipat. Îmi simți mâna? Nu a mințit. — Nu, a șoptit, nu simt nimic. Atunci, Angela, am înțeles că se întâmpla ceva grav. De lângă perete, spatele Italiei alunecase din nou în jos, chipul ei gri ajunsese între perne. — Să mergem. — Lasă-mă să dorm. Am luat-o în brațe, nu era deloc grea. Pe pat rămăsese o pată albăstrie, din rochia ei bleumarin ieșise culoarea. Am traversat coridorul și am început să lovesc cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-o știe. Am tamponat hemoragia, am curățat puroiul, am făcut o mică rezecție intestinală. Doar la sfârșit m-am ocupat de uter. Era mult prea compromis, infecția se întinsese peste tot, nu puteam să risc. Am scos punga aceea gri care ar fi trebuit să fie lăcașul fiului nostru. Nu mi-am mai ridicat ochii, Angela, doar din când în când, dacă aveam nevoie de un nou instrument, îmi întorceam privirea spre dreapta, spre mâinile asistentei cu părul negru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Fiecare poveste de dragoste are nevoie de dovezi, mi-am spus. Trecu fără zgomot o mașină mică și roșie. Soarele era sus pe cer. Am zâmbit. A bolborosit ceva și m-am întors. Soarele îi lucea în ochi, irișii ei gri erau punctați de solzișori argintii. — Mi-e sete... , a șoptit. Sete. Pe noptiera de metal se afla o sticlă pe care o adusese asistenta pentru mine și din care, după febra operației care durase aproape șase ore, băusem dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
robuste din os alunecaseră după urechi și el controlase mai întâi dacă erau bine așezate și numai apoi își desprinsese mâinile. Era deja în picioare. — Mergem? Acum, în timp ce conducea, era mai trist sau poate eu eram. Strada părea un noroi gri care se rostogolea în fața botului mașinii. — O iubeam foarte mult..., am șoptit, foarte mult. Puțin mai târziu ne-am oprit pe o străduță de pământ alb, care ducea din strada principală, spre mijlocul câmpiei. Mașina neagră era parcată rău. Aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
căutat niciodată ajutor psihiatric. De ce aș fi făcut-o? „Nu e nevoie să mai spun că șPeterț e chipeș, pentru că toți cei care îl văd știu asta. Părul lui este minunat - o claie de bucle șatene. Are ochii albaștri spre gri.“ Povești din casa din spate: fabule, amintiri personale și povestiri scurte, de Anne Frank „Am înțeles în sfârșit de ce șPeterț îl ține pe Mouschi tot timpul în brațe și îl dezmiardă. Are și el nevoie de un suflet pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
era cu totul altceva. Să fii imigrant era o condamnare la moarte sau așa credeam eu pe atunci. Ne plăcea să stăm în săli de cinema întunecoase, umerii ei netezi se adăposteau în curbura brațului meu, genunchiul meu în flanelă gri - am spus că hainele sunt cel mai la îndemână camuflaj - presat de coapsa ei în dres de nailon. Cutreieram străzile, cu degetele înlănțuite într-un lacăt protector împotriva lumii. Ne închideam în cabinele mici, izolate fonic, din magazinele de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
posibil ca deodată să te iubesc atât de mult, cu toate că nu suntem rude de sânge și nici altceva de genul ăsta? Deschise ochii și Își văzu fosta soție, slabă, aproape stafidită, o Giulietta Masina Îmbătrânită În pantaloni de catifea reiată gri și pulover roșu, stând cu spatele la el și continuând să Împăturească cu Încăpățânare șervetele de bucătărie. Nu e posibil, Își zise, să aibă atât de multe șervete de bucătărie, Încât să le Împăturească Întruna și să nu se mai termine niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
îi lipseau două degete. Acum nu mai era nevoie de roți și de butoaie, nu mai renta, și tata dădu din cap, pentru că știa el ce știa. Da, trebuia să fii în pas cu timpul, iar W., în paltonul lui gri de lână, sta înalt și drept în atelierul întunecos, era un domn care vorbea oricum altfel cu bătrânul decât cu directorul școlii, îl apucă de cot făcându-l să simtă o solidaritate sinceră pe care și-o demonstra vorbind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
îndepărtat. Se scula devreme, când se crăpa de ziuă, ceața mai atârna încă cenușie și rece pe coastele muntelui, până când soarele suia pe spinarea masivului și valea apărea ca într-un spectacol, de fiecare dată tulburător în strălucirea lui, ștergând griul de pe stânci și păduri, făcând verdele brazilor, povârnișurile carstice, limbile de gheață și zăpadă să se umple de lumină, de parcă ar fi fost aprinsă o lampă uriașă. Ne-am pus rucsacurile în spinare, am urcat muntele cu tata înaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
angajat, care n-o să reușească în vecii vecilor să se ajungă. Curt scoase fornăitul lui tipic, amuzat și disprețuitor totodată, ca atunci, în hotelul montan, unde nu ne-am mai dus niciodată împreună de când fuseseră rostite aceste fraze. Beton - acest gri lejer, amestecat ca o cocă în cuvă, și imprimând un scrâșnet special motorului și roților dințate care se-mbucă între ele, o bătaie ritmică de pietricele lovite de peretele de tablă, învârtindu-se continuu în malaxor, până ce masa curge leneșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
atârnată în văzduh de odgonul de oțel peste coastele împădurite, ca să fie din nou lăsată jos pe un loc cu bare de fier, cu lemne, cu pereți de rezonanță, jos sub fețele ascunse de borurile pălăriilor de fetru - beton, acest gri lejer, pregătit să ia orice formă, să permită construcții într-un stil complet nou și să încremenească într-o durată pe care o ating numai stâncile și munții. Și rana de pe coasta munților Jura se făcu mai mare, lucea galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o cortină de fier. Și eu îmi imaginam plăci de oțel care fuseseră fixate în pământ de la Marea Baltică și până la Mediterana, un perete tot mai gros și mai înalt, ale cărui părți trebuiau să fie bine nituite și vopsite în gri, așa cum văzusem la tancurile din Alsacia, în jurul cărora era o zonă pustie și de neatins. Și aceste plăci de oțel formau acum un baraj de nepătruns, care urca și urca tot mai sus spre cer și numai avioanele de spionaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]