KorAP: Find »[drukola/base=hal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...80 >

1,981 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

părțile, ca bezmeticii. De proști, se împușcau între ei; mai rar întâlneai un asemenea carnagiu. Am intrat ușor pe centură, cu 50, cum scrie la regulament. De la 170, la 50, e cale lungă; Nici începătorii nu circulă într-un asemenea hal. Mă depășea toată lumea, până și camionagiii fluierau și mă claxonau. Nimeni nu mergea sub 80. Dacă ar fi apărut vreun polițist, m-ar fi tras pe dreapta și m-ar fi amendat pentru viteză redusă în mod nejustificat. Vento-ul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de garanție, nici măcar gândurile unui personaj.“ „Mersi de încredere! Totuși, ai uitat de biblioteci... Cu ele cum rămâne?“ „Bibliotecile? Congelatoarele de cărți? E ca și cum ai face criogenie cu carne stricată: o scoți și peste două sute de ani, dar în ce hal? Lumea vrea chestii proaspete, răcoritoare, spumoase. Ca-n reclama cu urșii polari care beau din sticle de Coca-Cola. Ce poate fi mai normal de-atât?“ „Teoria sună coerent, cu practica stăm mai prost.“, am insistat. Ceva lipsea din demonstrația lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

eu sunt prințul Mâșkin, iar soția dumneavoastră se trage din stirpea noastră, asta, se înțelege, nu este un motiv. Înțeleg foarte bine. Însă, totuși, este singurul motiv. Am lipsit din Rusia mai bine de patru ani; de fapt, în ce hal am plecat: aproape că nu eram în toate mințile! Nici atunci nu știam nimic, iar acum - cu atât mai puțin. Am nevoie de oameni cumsecade, chiar și o problemă aș avea, dar nu știu unde să mă duc. Încă de la Berlin mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înșală și că o eventuală cerere în căsătorie i-ar fi refuzată. Mult timp n-a putut înțelege acest lucru. I se părea posibilă numai explicația că mândria acelei „femei umilite și fantastice“ ajunge de-acum până într-un asemenea hal de frenezie, încât preferă să-și exprime de la început dezgustul în refuz, decât să-și consolideze pentru totdeauna situația, ajungând la o măreție inaccesibilă. Însă cel mai rău era că Nastasia Filippovna luase un ascendent teribil față de el. Nu reușea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
femeie, nu-i spuneau decât scârnăvii. Uneori, foarte rar, când se îmbătau duminica, îi aruncau în râs câțiva bănuți, așa, în țărână. Marie tăcea și îi aduna. Încă de pe atunci începuse să tușească cu sânge. Zdrențele ei ajunseseră într-un hal fără de hal, încât îi era rușine să se arate în sat; de când se întorsese, nu mai umbla decât desculță. În aceste zile, mai ales copiii, cu toată ceata - și erau vreo patruzeci și ceva de școlari -, au început s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i spuneau decât scârnăvii. Uneori, foarte rar, când se îmbătau duminica, îi aruncau în râs câțiva bănuți, așa, în țărână. Marie tăcea și îi aduna. Încă de pe atunci începuse să tușească cu sânge. Zdrențele ei ajunseseră într-un hal fără de hal, încât îi era rușine să se arate în sat; de când se întorsese, nu mai umbla decât desculță. În aceste zile, mai ales copiii, cu toată ceata - și erau vreo patruzeci și ceva de școlari -, au început s-o necăjească și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
singur lucru: cum a putut să-ți dea consimțământul ei și să-ți dăruiască portretul, dacă n-o iubești? Oare, când are... atâta... atâta... — Experiență? — Nu asta am vrut să spun. Oare ai izbutit s-o îmbrobodești într-un asemenea hal? Subit, în această întrebare se făcuse simțită o iritare neobișnuită. Ganea rămase un moment pe gânduri și, fără să-și ascundă ironia, rosti: Iar ai luat-o razna, mamă, iar nu te-ai putut abține și doar știi că mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui apăruse prințul. — Gata, ajungă-vă! spuse el apăsat, dar tremurând din tot trupul din pricina emoției prea mari. — Mult o să-mi mai tot stai în cale? urlă Ganea, aruncând cât colo mâna Variei și, cu mâna rămasă liberă, în ultimul hal de turbare fiind, îi trase prințului o palmă cât putu de tare. — Ah! gemu Kolea, plesnind din mâini. Ah, Dumnezeule! Se auziră exclamații din toate părțile. Prințul se albi la față. Cu o privire ciudată și plină de reproș, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
oamenii din lumea bună. Și ce repede dispar acești oameni din lumea bună! De îndată ce s-au schimbat împrejurările, n-a mai rămas nimic din ce-a fost, parcă li s-a terminat praful de pușcă. Mai înainte nu mințea în halul acesta, credeți-mă; mai înainte nu era decât un om cam prea exaltat, și iată ce a ajuns! Firește, băutura e de vină. Știți că întreține o amantă? Acum nu mai e doar un mincinos nevinovat. Nu pricep cum a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
amantă? Acum nu mai e doar un mincinos nevinovat. Nu pricep cum a răbdat mama atâta vreme. V-a povestit despre asediul de la Kars? Sau cum a început să vorbească omenește calul lui sur, lăturaș? Ajunge și într-un asemenea hal de decădere. Și pe Ganea îl umflă brusc râsul. — De ce vă uitați așa la mine? îl întrebă el pe prinț. — Mă mir că ați râs atât de sincer. Zău că încă mai râdeți ca un copil. Mai înainte ați venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că e o copilărie, poate chiar o poezie; totuși va fi cu atât mai vesel și treaba tot se va face. Voi duce totul până la capăt și voi rezista. Rira bien qui rira le dernier*! Epancin de ce mă jignește în halul ăsta? Din răutate? Nu, n-ar face-o niciodată. Pur și simplu, pentru că sunt prea neînsemnat. Însă, mai târziu... Totuși, ajunge și trebuie să plec. Pe deasupra, Kolea și-a băgat de două ori nasul pe ușă, ceea ce înseamnă că sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Kolea, care tocmai ieșea pe poarta casei, sunt aici de mult, cu Ippolit, care se simte mai rău, azi-dimineață a zăcut. Am coborât la prăvălie după un pachet de cărți de joc. Marfa Borisovna te așteaptă. Dar, tată, în ce hal ești! zise Kolea, observând mersul și ținuta generalului. Ei, hai să mergem! Întâlnirea cu Kolea îl îndemnă pe prinț să-l însoțească pe general și la Marfa Petrovna, dar numai pentru câteva minute. Prințul avea nevoie de Kolea; în orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreo zece oameni, toți beți și vor să vină aici, zic că-i Rogojin și că dumneavoastră știți despre ce-i vorba. — Așa-i, Katia, introdu-i chiar acum pe toți. — Chiar... pe toți, Nastasia Filippovna? Dar sunt într-un hal fără de hal. Zău așa! — Pe toți, introdu-i pe toți, Katia, nu te teme, adu-i aici până la ultimul, altfel intră și fără să le dai voie. Ia te uită ce tărăboi fac, ca acum câteva ore! Domnilor, li se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
oameni, toți beți și vor să vină aici, zic că-i Rogojin și că dumneavoastră știți despre ce-i vorba. — Așa-i, Katia, introdu-i chiar acum pe toți. — Chiar... pe toți, Nastasia Filippovna? Dar sunt într-un hal fără de hal. Zău așa! — Pe toți, introdu-i pe toți, Katia, nu te teme, adu-i aici până la ultimul, altfel intră și fără să le dai voie. Ia te uită ce tărăboi fac, ca acum câteva ore! Domnilor, li se adresă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu că o să sosești chiar astăzi? O anumită impulsivitate tăioasă și ciudata irascibilitate conținută de întrebare îl uimiră și mai mult pe prinț. — Chiar dacă ai fi știut că astăzi, ce rost are să te enervezi în halul ăsta? rosti prințul încet, intimidat. — Ce vrei să zici cu asta? — Mai înainte, coborând din vagon, am văzut o pereche de ochi ca ai tăi, cu care chiar acum m-ai privit din spate. — Asta-i bună! Și ai cui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spun că nu asta am avut-o în minte. — Se poate că nu de asta și nu asta ai avut-o în minte, numai că acum cu siguranță s-a prefăcut în „de asta“, he-he! Gata, ajunge! De ce ești în halul ăsta de întors pe dos? Chiar n-ai știut? Mă uimești! — Asta-i gelozie, Parfion, e o boală, le-ai exagerat enorm pe toate... bâigui prințul, foarte tulburat. La ce bun? — Lasă, rosti Parfion și smulse iute din mâna prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o casă de nebuni! nu se mai abținu Aglaia, rostind vorbele cu voce tăioasă, însă spusele ei se pierdură în larma generală; toți discutau de-acum zgomotos, toți judecau, unii se contraziceau, alții râdeau. Ivan Feodorovici Epancin era în ultimul hal de furie și, arătându-și demnitatea jignită, o aștepta pe Lizaveta Prokofievna. Nepotul lui Lebedev strecură ultimul cuvânt: — Da, prințe, trebuie să vă recunoaștem ce e al dumneavoastră, că știți totuși să profitați de... ei, de maladia pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Cei care o cunoșteau pe Lizaveta Prokofievna simțiră pe loc că s-a întâmplat ceva deosebit cu ea. Ivan Feodorovici, chiar a doua zi, avea să-i spună prințului Ș. că „așa ceva i se mai întâmplă, dar într-un asemenea hal ca ieri chiar și ei i se întâmplă rar, o dată la trei ani, nicidecum mai des!“. „Nicidecum mai des!“ avea el să adauge convingător. — Ajunge, Ivan Feodorovici! Lasă-mă în pace! exclamă Prokofievna. De ce îmi mai oferi acum brațul dumitale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cred; sărută-mă. În sfârșit, am răsuflat ușurată; dar să știi: Aglaia nu te iubește, ia măsuri, și n-o să se mărite cu tine atâta timp cât mai trăiesc și eu pe lume! Ai auzit? — Am auzit. Prințul roși într-un asemenea hal, încât nici nu se putea uita în ochii Lizavetei Prokofievna. — Asta să-ți intre în cap. Te-am așteptat ca pe însăși Providența (nu meritai tu asta!), udam noaptea perna cu lacrimile mele - nu după tine, scumpule, nu-ți fă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o adâncă nedumerire provocată de această ieșire neașteptată, bolnăvicioasă și, parcă, în orice caz, nemotivată. Dar ieșirea servi drept pretext unui episod ciudat. — De ce vorbești așa aici? strigă deodată Aglaia. De ce le vorbești lor? Lor! Lor! Părea înfuriată în ultimul hal: ochii ei scăpărau scântei. Prințul stătea mut și fără grai în fața ei și deodată păli. — Aici nu există nimeni care să merite aceste cuvinte! se dezlănțui Aglaia. Aici toți, toți nu fac nici cât degetul dumitale cel mic, nici în privința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
venit aici, la muzica din Pavlovsk, și că tot așa, ca astăzi, te-ai ascuns în mulțime și ai urmărit-o ca să vezi ce face. Aveai și cu ce mă uimi! Dacă atunci n-ai fi fost într-un asemenea hal, că nu erai în stare să te gândești decât la un singur lucru, poate că nici n-ai fi ridicat cuțitul asupra mea. Atunci am presimțit asta de cu dimineață, privindu-te; știi în ce stare eram atunci? De cum am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aruncat vreo două priviri atât de crunte, încât m-au trecut fiori reci pe șira spinării. De altminteri, mâine am de gând să găsesc portofelul, dar până mâine mă mai plimb o seară cu el. Dar de ce-l chinuiești în halul ăsta? strigă prințul. — Nu-l chinuiesc, prințe, continuă Lebedev, cu ardoare. Îl iubesc sincer și-l... respect. Iar acum, credeți-mă, mi-a devenit mai drag, îl apreciez și mai mult! Aceste cuvinte Lebedev le spuse pe un ton atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să-ți arate direct că nu vrea să se țină de vicleșuguri cu dumneata, că-și cere iertare cât se poate de sincer. Auzi? Îți cere iertare! Speră, deci, în delicatețea sentimentelor dumitale. Iar dumneata îl înjosești într-un asemenea hal pe omul acesta atât de... atât de cinstit! — Cinstit, prințe, cinstit! îl susținu Lebedev, cu ochii scăpărându-i. Numai dumneavoastră, nobile prinț, ați fost în stare să spuneți un cuvânt atât de just! Pentru asta vă sunt devotat până la divinizare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
primească de la ea răspunsul cel mai clar, ultimul. „Ca să termin odată cu totul, să scap de-o grijă și s-o uit!“ „Altfel, declară ea, nu mai trăiesc până diseară!“ Și abia în clipa aceea își dădură toți seama în ce hal de harababură fuseseră împinse lucrurile. În afară de mirare ipocrită, furie, hohote de râs și luări peste picior la adresa prințului și a celor care o interogau, nu obținură nimic de la Aglaia. Lizaveta Prokofievna se întinse pe pat și ieși din camera ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl jignise cu ceva. Mai întâi, pasămite, prințul îl onorase cu încrederea lui în istoria cu „personajul“ știut (Nastasia Filippovna); dar pe urmă rupsese relațiile cu el și-l alungase, făcându-l de toată rușinea, îl jignise într-un asemenea hal, încât ultima dată respinsese, cică, grosolan “întrebarea nevinovată privitoare la apropiatele schimbări din casă“. Cu lacrimi de om beat, Lebedev recunoaștea că „după asta nu mai puteam nicidecum suporta, mai ales că știam multe... foarte multe... și de la Rogojin, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]