3,687 matches
-
reproducere AURĂ CARISMATICĂ (anima) PATETICĂ (animus) LUDICĂ (animație) TENDINȚĂ PATOLOGICĂ PARANOIA OBSESIE SCHIZOFRENIE DIRECȚIA PRIVIRII PRIN IMAGINE Viziunea tranzitează MAI MULT DECÂT IMAGINEA Vederea contemplă DOAR IMAGINEA Vizionarea controlează RELAȚII RECIPROCE INTOLERANȚĂ (religioasă) RIVALITATE (personală) CONCURENȚĂ (economică) În era 1, idolul nu este o problemă estetică, ci religioasă, cu miză direct politică. Problemă de credință. În era 2, arta își dobândește autonomia față de religie, rămânând subordonată puterii politice. Problemă de gust. În era 3, sfera economică decide în mod exclusiv asupra
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a suporturilor. "Imagierul" cioplea sau mâzgălea piatra sau lemnul; artistul lucra de obicei pe o pânză așezată pe un șasiu; vizualul se fabrică fără a fi atins, prin electroni interpuși. La meserii diferite, embleme diferite. Nimbul și raza pentru omul idolului supus dublei tutele a teologiei și grației. Oglinda și compasul pentru maestrul Renașterii, dependent de optică și geometrie, camera obscura și perspectivă. "Oglinda e stăpâna pictorilor" (Leonardo). Lipici și foarfece (sau cut and paste în informatică) pentru profesionistul vizualului, care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
trecut, în creierul occidental, prin trei moduri de existență diferite: prezența ("sfântul prezent în efigie"); reprezentarea; simularea (în sensul științific al termenului). Figura percepută își exercită funcția de intermediar cu trei înglobări succesive: supranaturalul, natura, virtualul. Sugerând trei posturi afective: Idolul cheamă teama; Arta, iubirea, Vizualul, interesul. Prima este subordonată arhetipului; cea de-a doua, ordonată după prototip; cea de-a treia își ordonează propriile stereotipuri. Nu declinăm aici atribute metafizice sau psihologice ale unui ochi etern. Ci universuri intelectuale și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
artistică. Imaginea-simbol cere o distanțare. Ea are valoare sociologică, fiind semn al statutului sau marcă a apartenenței. Prima siderează; cea de-a doua se consideră; doar cea de-a treia este considerabilă, căci considerată în și pentru ea însăși. Regimul "idol": ceea ce este dincolo de vizibil constituie norma și rațiunea lui de a fi. Imaginea, care-i datorează întreaga aură, glorifică lucrul care o depășește. Regimul "artă": ceea ce este dincolo de reprezentare este lumea naturală, fiecare cu aura sa, gloria este împărțită. Regimul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și sabie, plecăciunile porumbeilor și cele de la balurile câmpenești" (Leroi-Gourhan), cu atât mai puțin sunt rupte între imaginea de ieri și cea de azi. Viața noastră cotidiană ambreiază și debreiază palierele vizibilului și schimbăm punctul de vedere cum schimbăm viteza. Idolul, care vine din straturile cele mai adânci ale psihismului individual și ale istoriei speciei, ne solicită poate în modul cel mai imperios, căci și cel mai inconștient. Așa cum arta modernă își are, precum sufletul platonician, viața anterioară în Egipt și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mimici, gesturi) a precedat, în specie și în fiecare individ, comunicarea simbolică (așa cum imediatul precede mediatul, afectul conceptul și indicele simbolul). Nicio calitate a privirii nu este superioară alteia pentru că i-ar fi posterioară, și cu atât mai puțin exclusivă. Idolul nu este gradul zero al imaginii, ci superlativul ei. De unde nostalgiile noastre. Caracterul retrograd al progresului nu este mai puțin flagrant în viața formelor decât în cea a societăților. Îndelungata "decădere a analfabetismului" provoacă în compensație întoarcerea primitivității refulate, cum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care se poate oglindi cu plăcere în ele. Vedem atunci un intelectualism de epuizare (sau de sfârșit de ciclu), al nostru, întorcându-se spre un intelectualism de necesitate, al lor, cu speranța de a-și reîncărca resursele. Figură a eternității, idolul este conservator 71. Fie că se supune unor canoane teologice ca icoana bizantină sau unor ritualuri sociale ca sculptura africană, el se teme de inovație; constrângerile de eficacitate îl fac conformist. În timp ce artistul inventează și înnoiește moștenirea, fabricantul de idoli
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
idolul este conservator 71. Fie că se supune unor canoane teologice ca icoana bizantină sau unor ritualuri sociale ca sculptura africană, el se teme de inovație; constrângerile de eficacitate îl fac conformist. În timp ce artistul inventează și înnoiește moștenirea, fabricantul de idoli nu este "creativ". El este un producător fără piață, clientul este stăpân, iar presiunea socială interiorizată ține loc de dorință inconștientă. Imageria se învârte aici în cercul unui sistem închis, atât formal cât și mitologic, inspirându-se dintr-un repertoriu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
noștri un aspect de "artă oficială" propriu oricărei arte religioase în sens strict, dacă noțiunile de oficialitate sau, invers, de libertate artistică ar putea avea sens într-un univers care nu distinge între ordinea cosmosului și cea a oamenilor. Era idolilor Occidentul moral este iudeo-creștin. Occidentul imaginar este eleno-creștin (teologia catolică a imaginii trece practic peste Vechiul Testament). În limba greacă, nu în latină, a salvat creștinătatea imaginea marii nopți monoteiste, și asta cu mult înainte de schisma ortodoxă. În actele conciliilor, eikôn
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
având aceeași rădăcină, eidos. Icoana nu este un portret asemănător, ci o imagine divină, teofanică și liturgică, care nu are valoare prin forma ei vizibilă, ci prin caracterul deificant al vederii ei, adică prin efect 72. De ce preferăm termenul de idol celui de icoană? Pentru că este mai vechi și are o cuprindere mai generală. Poate îngloba divinul creștin fără a se reduce la acesta. Istoric, idolul în sensul strict grecesc desemnează "soclul cilindric sau tetragonal" sau statuia pre-helenică, anterioară statuii numite
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ci prin caracterul deificant al vederii ei, adică prin efect 72. De ce preferăm termenul de idol celui de icoană? Pentru că este mai vechi și are o cuprindere mai generală. Poate îngloba divinul creștin fără a se reduce la acesta. Istoric, idolul în sensul strict grecesc desemnează "soclul cilindric sau tetragonal" sau statuia pre-helenică, anterioară statuii numite dedalică. Dar, în sens larg, grupăm sub acest termen ansamblul imaginilor eficace în mod imediat (cel puțin pentru spectatorii impregnați de o anumită tradiție a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
statuia pre-helenică, anterioară statuii numite dedalică. Dar, în sens larg, grupăm sub acest termen ansamblul imaginilor eficace în mod imediat (cel puțin pentru spectatorii impregnați de o anumită tradiție a credinței), când privirea trece dincolo de materialitatea vizibilă a obiectului. Vârsta idolilor, pe care istoria occidentală trebui să și-o asume ca fiind a sa, ignoră așadar ruptura păgânism-creștinism. Este soclul originar al imaginilor, baza îngropată a piramidei căreia "arta" îi este un vârf apărut de puțin timp. Ceea ce paleontologia este pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ale imageriei sunt pentru scurta traiectorie numită "istoria artei". Am putea întinde această pânză primordială de la primele reprezentări aurignaciene până în zorii Quattrocento-ului, dacă n-am ține cont de cezura scrierii. Aceasta scurtează (de la -30000 la -3000) perioada magico-religioasă a idolului (cioplit și pictat) la culturile propriu-zis istorice despre care s-a păstrat o documentație scrisă: Imperiul Vechi egiptean și primele dinastii mesopotamiene. Mediologul nu are aceleași criterii ca istoricul. Ca valoare ontologică, el nu vede o cezură fundamentală între Luxor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mii de ani s-ar fi putut perinda, fără prea multă surprindere, pe aceleași culori care îmbrăcau într-o caldă mantie de viață (fără legătură cu albul rece în care le-a travestit prezentul) aceste gresii, marmure și alabastruri. Acești idoli aveau culoarea și strălucirea cărnii, căci erau cu toții ființe active și vorbitoare. Vederea lor solicita în primul rând emisfera stângă a creierului. Practicile privirii nu se calează pe calendarul nostru creștin. Ele trec peste anul zero al nostru, ca și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
privește spre interior. Putem și trebuie să opunem cele două tipuri de învestire a vizibilului de către invizibil, două moduri incompatibile de prezență a divinității în figurarea ei. Zeul păgân este vizibil în mod substanțial și prezent în esența sa în idolul antic; Dumnezeul creștin, substanțial invizibil, nu este cu adevărat în icoană (așa cum trupul lui Christos este în împărtășanie). Părinții Bisericii au pornit pe temeiul acestei distincții între prezența imediată și reprezentarea mediatizată adevărate războaie de exterminare împotriva idolatrilor. Dar diferența
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
invizibil, nu este cu adevărat în icoană (așa cum trupul lui Christos este în împărtășanie). Părinții Bisericii au pornit pe temeiul acestei distincții între prezența imediată și reprezentarea mediatizată adevărate războaie de exterminare împotriva idolatrilor. Dar diferența între icoana permisă și idolul prohibit nu ține de imagine, ci de cultul ei. Brutele, idioții venerează o bucată de lemn pentru ea însăși, în loc să practice accederea la modelul exterior, translatio ad prototypum. În timp ce bunul creștin nu confundă cultul de dulie cu acela de latrie
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
idioții venerează o bucată de lemn pentru ea însăși, în loc să practice accederea la modelul exterior, translatio ad prototypum. În timp ce bunul creștin nu confundă cultul de dulie cu acela de latrie. Aceste diferențe sunt destul de reale încât să putem separa era idolilor în perioade distincte arhaică, clasică, creștină -, dar nu destul, credem, pentru a rupe acolada generală. Între mitul lui Isis, despre care ne vorbește Apuleius "spre a mă bucura de nespusa plăcere de a contempla statuia zeiței"*, în care o vede
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
comun independența imaginii sacre față de privire. Ea nu are întotdeauna nevoie să fie văzută pentru a acționa. Chiar dacă Gorgona îi împietrește numai pe cei care o privesc, creaturile lui Dedal, statuile arhaice, își trăiesc viața ascunse de oameni. În regimul "idol", practica imaginii nu este contemplativă iar perceperea nu este un criteriu. Puterea imaginii nu stă în faptul că este văzută, ci în prezența ei. O anluminură dintr-un manuscris închis sau un minei invizibil dintr-o biserică veghează de departe
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
e magia? Cele două perioade rezumate se înrudesc prin faptul că imaginea vizuală trimite direct la invizibil și nu are valoare decât ca legătură. La fel cum, în Cetatea celor două săbii, puterea spirituală prevalează asupra celei temporale, în cetatea idolilor, carnea imaginii contează mai puțin decât Verbul care o locuiește. Scriptura legitimează anluminura din cartea din rugăciuni, care nu are existență proprie. În fine, să nu uităm că idolul teologului este icoana religiei rivale (așa cum ideologia publicistului este ideea adversarului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
celor două săbii, puterea spirituală prevalează asupra celei temporale, în cetatea idolilor, carnea imaginii contează mai puțin decât Verbul care o locuiește. Scriptura legitimează anluminura din cartea din rugăciuni, care nu are existență proprie. În fine, să nu uităm că idolul teologului este icoana religiei rivale (așa cum ideologia publicistului este ideea adversarului său). Idolul este imaginea unui zeu care nu există dar cine decide asupra acestei inexistențe? Fals sau adevărat, important e să existe, înăuntrul sau în spatele figurării, ceva divin, adică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imaginii contează mai puțin decât Verbul care o locuiește. Scriptura legitimează anluminura din cartea din rugăciuni, care nu are existență proprie. În fine, să nu uităm că idolul teologului este icoana religiei rivale (așa cum ideologia publicistului este ideea adversarului său). Idolul este imaginea unui zeu care nu există dar cine decide asupra acestei inexistențe? Fals sau adevărat, important e să existe, înăuntrul sau în spatele figurării, ceva divin, adică o putere. Acesta este criteriul reunirii într-o eră unică: o imagine de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
există dar cine decide asupra acestei inexistențe? Fals sau adevărat, important e să existe, înăuntrul sau în spatele figurării, ceva divin, adică o putere. Acesta este criteriul reunirii într-o eră unică: o imagine de artă "face efect" prin metaforă. Un idol are efect în mod real și prin natură. În perioada ei propriu-zis creștină, era idolului ne poartă de la Ravenna la Sienna. Ea este organizată după modelul bizantin, reflectând astfel hegemonia creștinismului oriental asupra corespondentului său occidental. Moștenitor direct al Imperiului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau în spatele figurării, ceva divin, adică o putere. Acesta este criteriul reunirii într-o eră unică: o imagine de artă "face efect" prin metaforă. Un idol are efect în mod real și prin natură. În perioada ei propriu-zis creștină, era idolului ne poartă de la Ravenna la Sienna. Ea este organizată după modelul bizantin, reflectând astfel hegemonia creștinismului oriental asupra corespondentului său occidental. Moștenitor direct al Imperiului Roman, loc de sinteză a iconografiilor imperială și creștină, Bizanțul, după criza iconoclasmului, joacă rol
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui Scrieri: la începutul anilor șaizeci. Astfel, "non-cultura" nu mai era tributară "asfixiantei culturi". Dar devenind la rându-i o cultură cu drepturi depline, căreia trebuie să i se plătească tribut. Devenirea artistică îi cuprinde și pe "anarhiști". Trecerea de la idol la opera de artă este paralelă cu trecerea de la manuscris la tipar, între secolele al XV-lea și al XVI-lea. Iconoclasmul calvinist se dezvoltă în elanul lui Gutenberg și reprezintă a doua dispută a imaginilor din Occidentul creștin. Întemeiată
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu pagini cenușii. Până la apariția litografiei în secolul al XIX-lea, cartea elitelor este austeră. Cartea nobilă nu admite portretul autorului (Boileau nu-și ilustrează Arta poetică). Imaginea se mută atunci, pe plan social, în jos. Este o regulă: dacă idolul este egalitar și chiar colectivist, imaginea de artă apare în societăți cu accentuate clivaje sociale. Gutenberg a permis revoluția trecerii de la lemnul gravat la stampă, acest mare proliferator fără de care Arta n-ar fi cucerit Occidentul în jumătate de secol
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]