4,313 matches
-
dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânt-at Cu alte moduri verbale, indicativul intră în opoziție, în planul expresiei, prin structura fonetică-prozodică a formelor sale sau prin condiționarea lor sintactică. Astfel, în opoziție cu imperativul, mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate afla la un timp trecut, mai ales la imperfect; „- Ia’ m-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc, și cât pe ce erai să mă prăpădești.” (I. Creangă), la viitor indicativ: „- Bine, dragul tatei,... alege-ți un cal din herghelie care-i vrea tu... arme care-i crede că-ți vin la socoteală,...” (I. Creangă) sau la alte timpuri verbale. Simultaneitatea este tot relativă, depinzând mai ales de planul semantic al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Simultaneitatea este tot relativă, depinzând mai ales de planul semantic al verbului: „Și în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia...” (M. Eminescu) Observații: Prezentul indicativ poate dezvolta sens de imperativ; locutorul atenuează, în felul acesta, duritatea poruncii sau îndrăzneala sfatului: „- Uite ce-ai să faci! Te duci acasă și vinzi ceva: un cal, un bou, un pogon de pământ.” (M. Preda) Structura morfologică a prezentului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în momentul desfășurării procesului de comunicare, este prezentată ca viitoare față de acest timp trecut: „- Gândeam că n-ai să vii, îmi zice.” (I.L. Caragiale) Valori particulare ale viitorului I În strânsă legătură cu specificul planului semantic al viitorului în interiorul modului indicativ, acesta dezvoltă mai multe valori modale. • ipotetic; acțiunea situată la viitor este prezentată ca o posibilitate doar, ca o ipoteză: „...ânapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea verbului, în două situații: • când construcția sintactică, în care se cuprinde, ca subordonat, nu cere cu obligativitate prezența unui conjunctiv. Având libertate de alegere, vorbitorul apelează la forma de conjunctiv doar dacă are îndoieli în legătură cu desfășurarea acțiunii verbale. Între indicativul și conjunctivul verbului a veni, din frazele: „Nu cred că vine.” și „Nu cred să vină.”, deosebirea nu mai este doar de ordin formal, ci și de ordin semantic. Prin construcția cu verbul la conjunctiv, vorbitorul își accentuează îndoiala exprimată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se cuprinde, potențialul dezvoltă sens de: • condițional; ca predicat al unei circumstanțiale condiționale. Poate fi în relație cu un alt potențial: „Ce-ar fi mâine dacă ne-am declara toți slabi și nefericiți?” (Cezar Petrescu) • sau cu un prezent indicativ (cazuri rare): „Înțelegi tu că, dacă ar începe ploile, îi putrezește grâul pe câmp.” (D. Zamfirescu) Valoarea de condițional caracterizează exclusiv prezentul potențialului. Irealultc "Irealul" Acțiunea s-ar fi putut desfășura dar nu s-a realizat. Valoarea modală de ireal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un mod construit analitic. Semnul caracteristic este auxiliarul-morfem aș, ar etc., care precede, în sintagma potențial-optativului, forma verbului de conjugat: tema de infinitiv, la prezent; tema de participiu, la perfect. Prin forma de prezent, potențial-optativul intră în opoziție directă cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma verbului de conjugat: tema de infinitiv, la prezent; tema de participiu, la perfect. Prin forma de prezent, potențial-optativul intră în opoziție directă cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial-optativul intră în opoziție directă cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântând, cântat etc. 3. a fi, la potențial prezent + tema verbului: aș fi cântând, cântat etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic, auxiliarul cunoaște adesea, diferite variante fonetice, mai cu seamă când prezumtivul prezintă forma cu auxiliarul la indicativ viitor: „Acuma mă tot cugetam eu, ce-i fi căutând adică d-ta la Ponoare?” (Cezar Petrescu) „Ce e cu ăștia?...De ce n-or fi plecat?” (M. Preda) „Eu sunt sfânta Miercuri, de-i fi auzit de numele meu.” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Slavici) „S-o fi făcut, maică - aprobă învățătorul” (M. Preda) Ipostaza de timp de relație (de ordin mai degrabă sintactic decât morfologic) se manifestă când verbul la prezumtiv este predicatul unei subordonate; în relație cu un verb la prezent indicativ, acțiunea este situată tot într-un moment anterior momentului vorbirii: „Ții minte câte bucăți de pâine ar fi avut tovarășul dumitale?” (I. Creangă) În relație cu un timp trecut, prezumtivul perfect situează acțiunea într-un timp anterior desfășurării acțiunii verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de la nivelul temei de participiu. 5. MODUL IMPERATIVtc "5. MODUL IMPERATIV" Se cuprinde între modurile certitudinii, alături de indicativ; exprimă certitudinea vorbitorului - relativă - că acțiunea verbală se va săvârși. Se apropie, prin caracterul relativ al certitudinii, de viitorul indicativului. Spre deosebire de prezentul indicativ, timp-mod al realității, prin imperativ, vorbitorul vrea să declanșeze realizarea unei acțiuni, printr-o atitudine (certă, reală) mai dură, când exprimă o poruncă, un ordin: „- Dezbracă-te! poruncește D. Lefter” (I.L. Caragiale) sau mai blândă, când exprimă un sfat, un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II indicativ: -i: cânți, lucrezi, cobori, sosești, scazi, petreci, strângi etc. Pers. III indicativ: -ă: cântă, lucrează, coboară etc. -e: sosește, scade, petrece, strânge etc. Observații: Un grup restrâns de verbe prezintă forme deosebite de imperativ, explicabile prin istoria limbii sau prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autonomia semantico-sintactică a enunțului minimal realizat de verb ca predicat al unei propoziții independente. Toate aceste trei condiții caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical - sistem gramatical concomitent în sfera cuvântului și în sfera enunțului. Raportul lexic-morfologie-sintaxă primește dezvoltarea: proprie, în esența ei funcțională, oricărui enunț lingvistic de tip analitic. Au plecat visătorii pământului. (1) (2) (3) Lexic Morfologie (1) 'a pleca' ® (1) verb indicativ (2) substantiv (3) substantiv (2) 'visători' perf. compus, nominativ genitiv (3) 'pământ' ¬ pers. III, pl. art. hot., pl. art. hot., sg. ¯ ¯ Planul expresiei - Planul semantic (1) au plecat - predicat (1) 'perfect' (2) 'nominativ' (3) 'genitiv' (2) visătorii - subiect pers. III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe dânșii.” (M.Codreanu), „Deșteaptă-te, pământ român! biruie-ți durerea...” (A. Russo) Verbul poate fi și la alte moduri (conjunctiv mai ales, indicativ mai rar) dacă planul lor semantic exprimă conținutul semantic al imperativului: „Tu să șezi la grajd, nedezlipit și să îngrijești de calul meu ca de ochii din cap...” (I. Creangă) Observații: Situarea verbului la imperativ poate fi doar marcă a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a V-a coborâtă. Dar, evoluția armonică ulterioară, prezentând o mobilitate pregnantă a treptei a III-a , frecvente evadări spre noi centre tonale, scări hexatonale și cromatice sau multiple forme de parafonie, conduce la ideea afirmării unei tonalități mai mult „indicative”, decât în sensul tradițional al termenului. Impresia unei așteptări temătoare decurge din plasarea evoluției sonore în spațiul registrului grav, iar „semnalul” amenințării ce se întrevede îl descoperim în disonanța tritonului do-fa#, estompată pentru moment de nivelul redus al dinamicii (pp
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
superioare la învățătură ci și acomodarea respectivului copil la grupul școlar asimilarea unor valori sociale corespunzătoare vârstei. Prin urmare, spunem că un copil s-a adaptat școlar optim dacă atât rezultatele lui școlare cât și comportamentul lui în școală sunt indicative și ale cotelor superioare. între reușită și adaptare există o corelație destul de ridicată, ele nu sunt sinonime, ci ultima are o sferă de acoperire mai largă. Un copil poate să aibă rezultate școlare bune, dar poate prezenta dificultăți de adaptare
Atitudinea părinţilor din mediul rural şi efectele asupra adaptării şcolare by Elisabeta Elena Sardariu () [Corola-publishinghouse/Science/815_a_1535]
-
rîndul sintaxei afective. Schimbarea timpurilor verbale este semnificativă din punct de vedere enunțiativ. Timpurile enunțării istorice, distanțate și narative (imperfect și perfect simplu) sînt urmate de timpurile enunțării actuale: perfect compus (v. 10), viitor (v. 11), condițional perfect (v. 14), indicativ prezent (v. 13) ancorat în momentul și locul enunțării (deicticele acum și aici din v.11 și v.12). Vom reveni mai departe asupra structurii narative a acestui poem, dar din punct de vedere enunțiativ, diviziunea sa în două părți
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
financiară, exprimată ca un procentaj al PIB-ului comunitar, asigură consistența printr-un plafon de resurse proprii fixat în funcție de același parametru (1,27 la sută din PNB). Plafoanele sunt obligatorii. Deci perspectiva financiară nu este numai un exercițiu de programare indicativă. De asemenea, nu este nici un buget pentru mai mulți ani, pe măsură ce procedura bugetară anuală continuă să fie obligatorie pentru fixarea nivelului de cheltuieli și alocarea lor pe capitole. În cazul unor noi cheltuieli neprevăzute, perspectiva financiară poate fi ajustată, cu toate că
Guvernarea Uniunii Europene by Diego Varela [Corola-publishinghouse/Science/952_a_2460]
-
pe vocala din ultima silabă: a-tent) vs. cuvânt paroxiton (cu accent pe vocala din penultima silabă: mi-ra-re) vs. cuvânt proparoxiton (cu accent pe vocala dintr-o silabă anterioară penultimei silabe: doc-to-ri-ță12); * omograf: zori (substantiv) vs. zori (verb), cântă (verb, modul indicativ, timpul prezent, persoana a III-a singular/ plural sau verb, modul imperativ, persoana a II-a singular) vs. cântă (verb, modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana a III-a singular), pară (substantiv sau adjectiv, genul feminin singular) vs. pară (verb
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]