4,572 matches
-
scurtă sau romane: Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii Sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit (1934), Cazul maicii Varvara (1937), Jocul satanei (1947) ș.a. Cel mai bun roman al scriitorului, Alegere de stareță (1932), cu o intrigă strânsă, dinamică, schimbări de situație surprinzătoare, personaje vii, excelent individualizate, rămâne scrierea în care originalitatea, savoarea formulei sale se manifestă pe deplin. În celelalte S., devenit chiar industrios, se autopastișează, de unde o anumită impresie de cădere în facil. Mai degrabă
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
din uimire și încântare. Luxul îi ia ochii, civilizația apuseană îl impresionează, atenția cu care se vede înconjurat, poate din simplă curiozitate, îl măgulește. Spiritul de observație nu îi lipsește și el are prilejul să constate, astfel, că portul românesc intrigă, dar și place. Dorul de ai săi începe treptat să îl încerce și se interesează mai des de ceea ce se întâmplă în țară, arătându-se satisfăcut de mazilirea „tiranului” Alexandru Moruzi. Ș. e un memorialist ingenuu. SCRIERI: [Scrisori], în N.
STIRBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289935_a_291264]
-
sub nivelul celor prin care dramaturgul s-a impus anterior. Coriolan Secundus (1929), Durnoaia, Dracul (1935), Baronul mizează pe senzațional și pe comicul de situații, pe efecte facile, menite să satisfacă gustul unui public puțin cultivat. Nu lipsite de calități (intrigă, dialog, atmosferă, pictură de mediu), dar tot superficiale, sunt Răzbunarea și A doua tinerețe, debitoare, de altfel, Patimii roșii. Dezamăgitoare sunt scrierile în proză: romanele O iubești? (1933), Mângâierile panterei (1934), Adevărul și numai adevărul... (1936) sau schițele din culegerea
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
Omul de zăpadă, publicată de revista „Luminița”. Aceluiași domeniu îi sunt circumscrise prima carte de proză, Țara păpușilor (1988), și volumul Fetițele poartă rochițe roz (1995). În interval se inserează romanul de dragoste Compoziție la patru mâini (1991), a cărui intrigă este continuată în Intrarea oprită (1995). Din exersarea alternativă a genurilor decurge consolidarea tehnicii de compoziție, la început marcată de discrepanțe frustrante între intenții și realizări, apoi, treptat, din ce în ce mai organizată. Literatura pentru copii îi dă autoarei posibilitatea de a schița
STEFANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289905_a_291234]
-
pentru fiul nelegitim al unui domn, călugărit cu sila (Boii lui Ionașcu). File de cronică apocaliptică (război, ciumă, cutremur, secetă, potop, lăcuste) se succedă în Adevăratul letopiseț al lui Enaki vătaful, în timp ce Jalba lui Paramon, care deschide volumul, sau relatarea intrigilor de curte în Sărbătorile boierului Melentie se susțin prin imitarea stilului biblic în prima și a viziunii cronicărești în cealaltă. Livrescul răzbate la fiecare pagină, din plăcerea enormă de a combina situații, de a prelucra în mod superior stilistic, din
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
în Canionul (1975) protagoniștii - Iacob Stan, vădită autoproiecție auctorială, și un povestitor nenumit - își conștientizează singurătățile și le repudiază. Romanele Însemnările agentului Adam (1968) și Anchetă de iarnă (I-II, 1991) ori nuvela Urma (1972) dau curs propensiunii autorului spre intrigile proprii romanului polițist. Tematica, mediile și modalitățile narative caracteristice lui Ș. reapar în spațiul epic lărgit al romanelor de mai târziu, superioare calitativ: Moara de nisip (1995), reluat sub titlul Vămile Damascului sau Moara de nisip (2003), și Iisus Tămăduitorul
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
Să țin apă de izvor/ Să-ntind lumii peste moarte/ Din țărână două toarte”. Dispunerea antinomică a atitudinilor se păstrează și ulterior. S. scrie și două romane polițiste. În Asasinul coboară cântând (1971) acțiunea se desfășoară în ritm alert, iar intriga este bine condusă, potrivit regulilor genului. Nu lipsesc întâmplările și motivele obișnuite (magnetofonul folosit de criminal pentru a transmite somații și a reda zgomotul produs de o mitralieră), nici demersurile ingenioase privind descoperirea obiectului cu care fusese săvârșită crima. Acuzatul
STOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
fost comentate de Ioan Scottus Eriugena, Remigius din Auxerre, Gilbert de la Porrée și Toma din Aquino. d) Mîngîierile filozofiei Este ultima și cea mai vestită operă a lui Boetius, compusă într-o perioadă decisivă a vieții sale, cînd, întemnițat în urma intrigilor unor calomniatori de la curtea lui Teodoric, aștepta judecata definitivă a regelui, care putea să însemne condamnarea sau iertarea lui. O astfel de motivație conferă scrierii un caracter particular: cititorul își dă seama că aici Boetius nu „face literatură” în sensul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unor personaje reale, cunoscute de toată lumea. Autorul povestește cu nonșalanță ce fac ele noaptea, sub plapumă, folosind ca material "documentar" confidențe, zvonuri, ca și propriile lui presupuneri. La fel de provocatoare este cartea recent apărută, Mort după America. Totul în cuprinsul ei intrigă și scandalizează, începând cu ideea pe care o agită autorul de la primele pagini: că plecarea în America a fost pentru el o tentativă de înviere (a ieșit din "sicriul" vieții din România ca să renască în "Lumea Nouă"!), și că, spre deosebire de
O CARTE DE SCANDAL by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17120_a_18445]
-
reveni patetic la crezuri pe care le slujește în permanență. Și în nuvelele istorice, care apar abia postum (Nuvele istorice, I-II, 1905-1906), autorul are meritul unui deschizător de drum în literatura ardeleană. Evocarea unor momente istorice dramatice, agrementate cu intrigi sentimentale, precum și alegerea modelului stilistic în scrisul cronicăresc și în limba populară atestă aspirația de a continua o linie nuvelistică ilustrată dincolo de munți de C. Negruzzi și A. I. Odobescu. Câteva însemnări de călătorie (Bărăgan, Pe Dunăre), o traducere din Schiller
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
Baucis, dar nu și destinul lui fericit. În Luminile Capricornului, B. abordează romanul științifico-fantastic, arie în care mai dăduse un scenariu cinematografic (Sfârșit), cuprins în volumul Oameni în ceață. Pe scheme convenționale și cu personaje-emblemă, el reușește să lege o intrigă simplă, dar coerentă, împăcând poezia aventurii cu idealul unei unități utopice. Între operele de imaginație, piesa Hanibal (1967) reprezintă un episod izolat, ca și scenariul radiofonic după nuvela Sărmanul Dionis a lui M. Eminescu. Puntea de legătură dintre literatura și
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
la rândul lui, o iubește; Alexandru Lăpușneanu e urmărit tot timpul de ura Anei Peucer - pe al cărei soț îl ucisese - și a lui Șraiber. Piesa este o înfruntare deschisă de patimi, după model shakespearian, desfășurată pe un fundal de intrigi, pentru care autorul are o slăbiciune deosebită. În piesele sale, intrigantul este un personaj decisiv, care conduce, practic, acțiunea. Un oarecare relief are Alexandru Lăpușneanu, din care scriitorul face o figură de obsedat. Personajul se manifestă ca un răzvrătit împotriva
BODNARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285778_a_287107]
-
momente istorice reconstituite fantezist - Abraam, Ciceron, Traian și Dochia, Bogdan I sau Întemeietorul Moldovei, Alexandru cel Bun. Altele sunt comedii (într-un act), cu sau fără cântece, vădit influențate de vodevilul francez, reiterând în forme extrem de stângace mici și banale intrigi familiale și amoroase, încheiate cu inevitabile busculade și/sau căsătorii. Câteva dintre versiunile lui după piese de autori celebri sau la modă au fost folosite în reprezentațiile Teatrului Național din Iași sau ale celor de diletanți, dar cele mai multe au fost
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
artificiile manieriste la deformarea programatică a realității. Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică”, dictată de existența ideală a Inorogului, și demonstrează că romanul este conceput ca o dezbatere reprezentată, nu relatată, cu evoluție alternativă a grupurilor de personaje și a Inorogului, veriga de legătură între ele. Sunt studiate nuanțat procedeele narative (discursurile
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
privegherea și înmormântarea tatălui în Regula paralelogramului (1983), momentul dinaintea consimțământului în fața ofițerului de stare civilă în Nevinovații (1987) ori o călătorie cu mașina în compania fostului iubit în Monologuri (1989). Chiar dacă uneori personajele sunt creionate excesiv, fără nuanțe, iar intriga alunecă pe panta neverosimilului, ca în romanul Nu vă aplecați în afară! (1984), în mod obișnuit S. știe să scrie cu virtuozitate, în manieră modernă sau în cea tradițională, să îmbine cu abilitate planuri narative diferite pentru a restitui sinuozitatea
STANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289879_a_291208]
-
optzecismului. Descărcând cotidianul în ficțiune, S. îl bruiază, totodată, prin diverse artificii autoreferențiale, creând un dispozitiv de reflectare reciprocă a textului în lume și a lumii în text și sugerând astfel ipoteza unui continuum „texistențial”. Coloana vertebrală a narațiunii romanești - intriga amoroasă - rămâne neschimbată în Vară târzie (1985), un text „despre iubiri în vremuri de pace și război”, dar subiectul se desfășoară acum pe mai multe paliere temporale și scripturale. Scoțând la înaintare artileria grea a textualismului - distorsionarea fabulei, metatextul, punerea
STAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
criticului, o interpretare la romanul Nopțile de Sânziene de Mihail Sadoveanu. În contextul în care mitocritica devenise o modă și un furnizor convenabil de scheme interpretative, S. polemizează cu clișeul (databil încă de la G. Călinescu) care vedea în roman o „intrigă mitologică”. Deconstruirea clișeului se face tacticos și exemplar, iar concluziile sunt spectaculoase. Acestea din urmă pot fi extrapolate la alte scrieri sadoveniene, precum Baltagul; este vorba, în rezumat, de o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
mitologică”. Deconstruirea clișeului se face tacticos și exemplar, iar concluziile sunt spectaculoase. Acestea din urmă pot fi extrapolate la alte scrieri sadoveniene, precum Baltagul; este vorba, în rezumat, de o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a intrigii mitologice, care există doar ca pistă falsă și superficial, supusă din interior deriziunii: „nicăieri aproape spiritul «demistificator» nu este mai acid, mai dur decât în această așa-numită alegorie”. Trecerea criticului la „Scânteia” (prin excelență un spațiu rigid, ideologizat și
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
Profitând de experiența frecventării mediilor muncitorești (în special, cel al lucrătorilor forestieri) ori imaginând situații referitoare la ilegaliști și activiști de partid, prozatorul se străduiește, totuși, să demonstreze că poate depăși literaturizările propagandistice. Prin urmare, el accentuează latura psihologică a intrigii, strecoară trimiteri simbolice (precum metafora bobului de grâu), vorbind despre înstrăinarea și inadaptabilitatea unor activiști, caută să fructifice în orizontul existenței materialul de obicei conotat exclusiv ideologic. Dar de la intenție la realizare distanța e considerabilă, totul rămânând la nivelul unor
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
la români, la bulgari și la croați se găsește transpunerea poetică a acestei legende în cântec epic. Potrivit concepției antropomorfice și animiste, cei doi aștri sunt frate și soră la a căror căsătorie se opun elementele naturii și cele supranaturale. Intriga baladei pornește de la interpretarea veșnicei alternări a Soarelui cu Luna, ca urmare a acestei interdicții de ordin etic. Semnalată mai întâi de V. Alecsandri în Moldova, balada a fost culeasă apoi de pe întreg teritoriul românesc. Versiunea cea mai completă și
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
romanului, Kesarion Breb, un preot dac, după ce primește o inițiere egipteană în simbolistica religioasă, se oprește la Bizanț ca să studieze noua credință (creștinismul) „comparativ” cu învățătura lui Zamolxis, conform misiunii primite. Încercând să o protejeze pe nevinovata împărătiță Maria de intrigile sângeroase care se țes în jurul tronului, începe să simtă o atracție amoroasă pentru ea și își neglijează sarcina spirituală. Anamneza, „trezirea”, intervine la capătul unui exercițiu mistic de biruire a trupului prin concentrare intelectuală, post și rugăciuni. Reușind o unire
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
voie), I. Ghica (Precioasele), Heliade (Bădăranul boierit), Grigore Grădișteanu (George Dandin sau Bărbatul cornat în părere), I. Roset (Zgârcitul). Din Corneille s-a transpus Eraclie, împărat al Răsăritului (I. Roset), din Voltaire se traduce Alzira (C. Aristia), iar din Schiller Intriga și amorul (I. Câmpineanu). S-au mai tălmăcit piese de Goldoni (Văduva vicleană, transpusă de C. Moroiu), Alfieri (Virginia, în versiunea lui C. Aristia), Lesage (Crispin, rival stăpână-său, tradusă de Ștefan Burchi). Un autor preferat se pare că era
SOCIETATEA FILARMONICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289756_a_291085]
-
robul tău și roaba ta, levitul și străinul, orfanul și văduva, care sunt în cetățile taleț” - Deuteronomul, 16, 11, 14). Condiția femeii rămase fără bărbat, deci fără apărare și sprijin, expusă abuzurilor, extorcărilor și nelegiuirilor („Mai-marii lui urzesc în el intrigi; ca niște lei ce mugesc și sfâșie prada, așa mănâncă ei sufletele; strâng avuții și lucruri prețioase și sporesc numărul văduvelor” - Iezechiel 22, 25), folosită ca termen de comparație pentru așezările lovite de nenorociri 41 („O, cum a rămas pustie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Cecilius Metellus - o Clitemanstră romană, căci umbla vorba că și-ar fi otrăvit, în anul 51 î.Hr., soțul, văduva desfrânată pe care Cicero a numit-o „amica omnium” și „quadrantaria”57, și până la patriciana Fulvia, o veleitară amestecată în multe intrigi, fiică a lui Marcus Fulvius Bambalione (netrecută cu vederea de Suetonius), măritată pe rând cu tribunul Publius Clodius Pulcher (despre care Plutarch, în Viețile paralele, are cuvinte aspre), în anul 58 î.Hr., și apoi cu Q. Curius (care îi fusese
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
trupurile răspândite pe câmpurile de luptă din lume) și pe Vipsania Agrippina Magna, fiică a lui Vipsanius Agrippa și a Iuliei Magna, nepoată a lui August, „văduva ambițioasă și imprudentă” (D. Tudor), care nu se dădea în lături de la teoria intrigilor, cum nu disprețuia nici violența 60 (caracterul pasional nu o împiedica - credea Tacitus - să fie o femeie onestă și bună...), și pe Pompeea Plotina (născută în preajma anului 70 d. Hr., fiică a unui obscur Lucius Pompeius), soție a lui Traian
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]