29,866 matches
-
stil. De fapt, m-am lăsat de multă vreme de fumat...” Bine, hai să lăsăm amabilitățile, țăcăni grăbită Arm, schimbând tonul. Te văd că ești foarte prezent pe forum. Ești cumva administrator? Bart evită un răspuns clar, amuzat puțin de ipoteza ei. Îi replică: Așadar ai unele obiecții. OK, spune ce ai de spus, să vedem. De la celălalt capăt al net-ului, Arm îi dădu de știre fără menajamente: Obiecții? E puțin spus. Cred că este cel mai slab forum pe
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cu mult mai scurt, dar totuși... Să fi pățit oare ceva din cauza traficului infernal de pe străzi? Sau, pur și simplu, să se fi răzgândit ea să mai vină în vizită la el?... Când prin cap îi trecuse această din urmă ipoteză, se simțise în mod ciudat cuprins de o adâncă tristețe, deși știa și își propusese în mod expres să nu își plângă vreodată singur de milă. O bătaie de pendulă, prelungită în pustietatea existenței sale solitare. Puse mâna pe telefon
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
guvernamentală, precum și a identității respectivei mulțimi, în compara-ție cu numărul celor care au de pierdut în urma aceleiași acțiuni, este un lucru dificil, dacă nu imposibil de realizat, în primul rînd lipsind mecanismul pentru a determina "cel mai mare bine". Această ipoteză lansată de Bentham și aprofundată ulterior de J.S. Mill avea să fie cunoscută sub numele de utilitarism. Ea avansa ideea utilității, sau a satisfacției resimțite de fiecare individ în urma consumării unui bun sau a unui serviciu, pentru a putea dezvolta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
economistul suedez Erik Lindahl, care a dezvoltat un model al schimbului voluntar ce permite stabilirea la un nivel nominal atît a cantităților cerute dintr-un serviciu public, cît și a repartiției resurselor sale de finanțare. Mai întîi, el a reluat ipotezele avansate de compatriotul său Knut Wicksell, după care o astfel de soluție era posibilă dacă fiecare producție publică era legată de o taxă particulară. Logica pasagerului clandestin este susținută și de faptul că cererea este foarte puternică atunci cînd costul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sau de la utilitate la reducționism metodologic În tradiția economiei neoclasice, actorii economici sunt asimilați cu niște ființe raționale și care calculează, care caută în orice împrejurare, într-o manieră pur egoistă, să-și maximizeze utilitatea. Oliver Williamson a reluat această ipoteză și a întărit-o. După orice logică, egoismul proiectat în viitor conduce într-adevăr la comportamente strategice pe care acest autor le-a calificat ca oportuniste. Astfel, un furnizor care prin contract s-a angajat să livreze un produs, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
eronată, deoarece ea confundă realitatea cu caracterul ipotetic al lui homo contractor. Ceea ce fac economiștii atunci cînd caricaturizează comportamentul actorilor economici nu este, într-adevăr, o descriere a realului. Homo oeconomicus nu există mai mult decît homo contractor, dar aceste ipoteze nerealiste permit scoaterea la lumină a elementelor cheie ale vieții în societate. În primul caz putem descoperi, cu ajutorul egoismului, riscul de a suporta comportamentul pasagerului clandestin în cazurile de gratuitate. Subliniind aceasta, nu considerăm că oamenii sunt întotdeauna și pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
actorilor. Constrîngerea se prezintă atunci ca o ieșire posibilă. Economia publică nu spune altceva cînd evocă necesara intervenție a Statului în cazurile de indivizibilitate, externalități sau randamente crescătoare. Dar în privința încrederii ne aflăm într-o situație particulară interesantă, în care ipotezele de oportunism permit înțelegerea comportamentelor care nu se lasă înțelese într-o primă analiză. Aici se vede utilitatea "reducționismului metodologic". Mai mult decît "realismul metodologic", care se bazează strict pe ipoteze corespunzătoare realității, el permite într-adevăr indicarea mecanismelor cheie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
ne aflăm într-o situație particulară interesantă, în care ipotezele de oportunism permit înțelegerea comportamentelor care nu se lasă înțelese într-o primă analiză. Aici se vede utilitatea "reducționismului metodologic". Mai mult decît "realismul metodologic", care se bazează strict pe ipoteze corespunzătoare realității, el permite într-adevăr indicarea mecanismelor cheie. Dacă, din grijă față de realism, se pleacă de la principiul că actorii sunt, după caz, egoiști sau altruiști, vom ajunge, fără îndoială, mai aproape de adevăr, dar nu vom putea explica nimic din cauza
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
realității, el permite într-adevăr indicarea mecanismelor cheie. Dacă, din grijă față de realism, se pleacă de la principiul că actorii sunt, după caz, egoiști sau altruiști, vom ajunge, fără îndoială, mai aproape de adevăr, dar nu vom putea explica nimic din cauza unei ipoteze ce are în vedere un lucru și contrariul său, în același timp. Cu ipoteza oportunismului, din contra, înțelegem mai bine deoarece, în funcție de context, actorii vor alege contractul, constrîngerea sau încrederea, cu conștiința deplină a limitelor fiecăruia dintre acestea, ca soluții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pleacă de la principiul că actorii sunt, după caz, egoiști sau altruiști, vom ajunge, fără îndoială, mai aproape de adevăr, dar nu vom putea explica nimic din cauza unei ipoteze ce are în vedere un lucru și contrariul său, în același timp. Cu ipoteza oportunismului, din contra, înțelegem mai bine deoarece, în funcție de context, actorii vor alege contractul, constrîngerea sau încrederea, cu conștiința deplină a limitelor fiecăruia dintre acestea, ca soluții la problema coordonării. Toate aceste abordări ne reamintesc mai întîi că trebuie ținut cont
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cu conștiința deplină a limitelor fiecăruia dintre acestea, ca soluții la problema coordonării. Toate aceste abordări ne reamintesc mai întîi că trebuie ținut cont și de comportamentele egoiste, care nu sunt singurele, dar care nu trebuie neglijate. Așa că, odată cu Williamson, ipoteza egoismului iese întărită, adăugîndu-i-se cea a oportunismului. În acest cadru, nu numai că actorii jocului economic, social sau politic caută mai întîi să-și apere interesele, dar ei sunt pregătiți să și trișeze dacă acest lucru devine posibil. Democrația veritabilă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
întreg ansamblu de reguli organizează relațiile dintre indivizi și dintre obiecte. Orice între-prindere reiese astfel din categoria, sau din sociologia organizațiilor. Teoria organizațiilor a evoluat mult odată cu lucrările lui Frederick W. Taylor și Henri Fayol. În principal, ele au abandonat ipoteza după care individul nu ar fi decît un mecanism, un executant fără grade de libertate. H. Simon și James March, în plus, arată importanța arată importanța jocurilor de putere din interiorul organizațiilor. Pentru a înțelege acest tip de abordare, trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
într-un context în care aplicarea procedurilor particulare contează cel puțin la fel de mult ca rezultatul obținut, el însuși dificil de măsurat. Această situație de parțială incertitudine a fost calificată de H. Simon ca "raționalitate limitată". El consideră ca puțin realistă ipoteza raționalității lui homo oeconomicus, perfect informat în privința parametrilor și variabilelor contextului în care evoluează. Informația este, din contra, un bun rar, inegal repartizat și a cărei obținere necesită un cost aproape prohibitiv. La fel stau lucrurile în ce privește raționalitatea zisă "substanțială
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
ur-mă a dat economiei publice un nou elan. Ceea ce s-a schimbat în mod radical în teoriile economice contemporane este luarea în considerație a faptului că informația nu e repartizată de o manieră omogenă între actori. În alți termeni, contrar ipotezelor concurenței pure și perfecte, actorii sunt cel mai adesea în situații de incertitudine în privința viitorului. Multiplele lor forme au fost grupate în două categorii: prima, calificată drept selecție contrară, sau selecție adversă, se manifestă de fiecare dată cînd există incertitudini
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
contribuabili vor arbitra între nivelurile relative ale impozitelor și serviciilor. Pentru aceasta, ei vor efectua o alegere rezidențială optimală, vizînd maximizarea nivelului serviciului respectiv cu minimizarea costului său fiscal. Este ceea ce se cheamă "votul cu picioarele". Într-o anumită măsură, ipoteza lui C. Tiebout asupra caracterului local al bunurilor colective restaurează o anumită concurență între producătorii acestor bunuri. Administrațiile locale ar fi de asemenea confruntate cu un soi de piață, pe care ele trebuie să tindă să-și amelioreze oferta relativă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
într-o singură zonă și "deșertificarea" altor zone. Bineînțeles, aceasta e o situație extremă fondată pe ideea că mobilitatea populației este perfectă și că nici un element de rigiditate nu limitează raționamentul pur utilitarist al locuitorilor. Suntem deci în prezența unei ipoteze nerealiste, dar totuși pertinente, căci dincolo de aspectul caricatural al raționamentului descris, problema este reală. Pentru a ne convinge, este suficient să urmărim repartiția populației și a produsului intern brut între regiunile unei țări, cum sunt Franța, Italia sau Spania, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
să urmărim repartiția populației și a produsului intern brut între regiunile unei țări, cum sunt Franța, Italia sau Spania, dar nu numai. Polarizarea va apărea imediat de o manieră evidentă. Altfel spus, e bine să evităm să aruncăm prea repede ipotezele irealiste. În primul rînd pentru că ele ne permit să înțelegem de ce, în ciuda unor puternice atașamente regionale, adesea rurale, totuși populația unei țări are, într-o perioadă lungă de timp, tendința de a se concentra în cîțiva poli regionali de creștere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
ele ne permit să înțelegem de ce, în ciuda unor puternice atașamente regionale, adesea rurale, totuși populația unei țări are, într-o perioadă lungă de timp, tendința de a se concentra în cîțiva poli regionali de creștere. În al doilea rînd, o ipoteză simplistă poate fi treptat îmbogățită, așa cum vom vedea în continuare. 6.5.2.2. Efecte ale federalismului fiscal Raționamentului în termenii "votului cu picioarele" îi poate fi adusă o primă modulare fondată pe costurile de deplasare ale persoanelor. Constituind un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în termenii "votului cu picioarele" îi poate fi adusă o primă modulare fondată pe costurile de deplasare ale persoanelor. Constituind un obstacol în calea mobilității, acestea sunt una din-tre rațiunile care împiedică concentrarea. Dar ele nu acoperă întreaga validitate a ipotezei. Dacă se dorește evidențierea limitelor sale, atunci putem introduce chestiunea "efectelor de debordare" (spillover effects). Această expresie desemnează situațiile în care de bun public local poate beneficia mai multe persoane nerezidente în zona în care acest bun este produs și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
bun este produs și finanțat. Este cazul numeroaselor servicii publice urbane, de care profită toți cei care locuiesc la periferia unei aglomerări, fără să plătească impozite în orașul respectiv. Așa se face că "votul cu picioarele" poate veni în susținerea ipotezei tradiționale a pasagerului clandestin și clarifica o formă curentă de comportament strategic, ce consistă în a rezida într-o zonă unde impozitele sunt reduse, profitînd în același timp, grație vitezei automobilului mai ales, de serviciile furnizate într-o zonă unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pe scrisul parcimonios al acestui - după inspirata formulare aparținându-i lui Ion Barbu - prim și ultim Caragiale. Fiindcă, încadrân-du-se perfect în cerințele acestor imperative exegetice, cartea lui Ion Vianu aduce, în fiecare dintre cazurile puse sub lupă, măcar câte o ipoteză convingătoare. Calculate pe degetele ambelor mâini, cele nouă subcapitole reprezintă tot atâtea deducții absolut coerente ce pornesc de la faptele "psihologic semnificative" - și, aș adăuga, stilistic semnificative - din viața, destul de umbrită, a lui Mateiu. În preajma câtorva e, fără urmă de îndoială
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
iubește sincer și le ia apărarea, în fața superiorilor săi, activiștii de partid, participă la evenimentele vieții lor chinuite, îi ajută la înmormântări. Mai mult, le încredințează, ca unor făpturi de elită, propriile păreri, aspre, despre regimul sovietic, pentru care, în ipoteza interceptării, ar plăti scump. Chiar și activistul Koniev este uman, dincolo de postura în care este angajat. Din punct de vedere material însă, situația este de-a dreptul dezastruoasă. Pe de-o parte condițiile sunt realmente inumane, pe de alta, rezistența
O cronică imparțială by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8049_a_9374]
-
23 de ani de la triumful celor care în '89 s-au răsculat împotriva regimului comunist și de la uciderea soților Ceaușescu. Un membru de atunci al Armatei, care a luat parte la evenimentele din decembrie '89, prezintă pentru DeCe News o ipoteză incredibilă, conform căreia tot ce s-a întâmplat atunci în România a fost coordonat de Rusia și SUA și conform căreia nu a existat o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, în decembrie 1989. George Costache era un tânăr locotenent-major
Mărturia unui militar de la Timișoara:N-a existat niciun revoluționar. Totul a fost orchestrat, organizat și planificat by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/80505_a_81830]
-
facă tovarăș Pașadia care de altmintreli îl disprețuia fățiș, jicnindu-l și umilindu-l fără cruțare de câte ori se ivea prilejul". Punerea lui Pirgu față-n față cu moartea, mai mult, cu moartea tatălui, e un test de sensibilitate. Totuși, chiar admițând ipoteza lui Ovidiu Cotruș enunțată în Opera lui Mateiu I. Caragiale, conform căreia Pirgu este "un disperat, care - spre deosebire de Pașadia și Pantazi - își ignorează disperarea", portretul prin care acesta ni s-a făcut cunoscut de la început nu este anulat. El reușește
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
umorul involuntar" (v. Testamente, sinucideri post-mortem, kitsch), punctând faptul că Pașadia alege o răzbunare de care nu vor afla cei cărora li se adresează. Ca unică interpretare salvatoare a gestului său criticul o propune pe aceea a masochismului moral. Această ipoteză este menită să îl salveze pe Pașadia de kitsch. Totuși, această opțiune de a distruge manuscrisele, pe care Povestitorul o numește "cea mai rafinată dintre nelegiuiri", este asemenea retragerii sale din politică într-un moment de glorie: reprezintă încercarea de
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]