24,388 matches
-
cu ce să-i dai iedului să bea? N-are nimeni apă? strigă cutremurată de presimțiri negre Ilinca. Mă duc să aduc eu o sticlă cu apă, zise Virgil. Dar de unde? Asta-i, de unde? întrebă și Tomiță. Știu eu un izvor în poiana unde am lăsat vaca, spuse bucuros Vlad. Cine mai merge cu mine? Merg eu! sări imediat Virgil. Cei doi plecară, tăind de-a dreptul printre stînci și rîpe pînă la poiană. Nu zăboviră mult și se întoarseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
niște urme nevăzute, atrași de o forță străină de voința lor. Astfel ajunseră la marginea poienii unde păștea vaca lui Vlad. O albină se așeză pe umărul Bărzăunului, dar n-o alungă nimeni. Nu departe se auzea clipocitul liniștit al izvorului... Iar de partea cealaltă a poienii, chiar la marginea pădurii, văzură cel mai frumos tablou din viața lor: mama și puiul la un loc. Căprioara ținea capul ridicat, mișcînd mereu din urechi, iar iedul, așezat în genunchi, sugea cu nesaț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
la bună ziua. Da, domnule secretar, eu sînt. Aha ! Și-acum spune-mi repede unde-ați fost cu lopeți și cazmale! Dar să-mi spui drept, auzi? Păi... Fără nici un "păi"! Am fost și noi... aici, în pădure... Să săpăm un izvor, răsună cutezător glasul Bărzăunu-lui, oferind tuturor o soluție salvatoare. Să săpați un izvor? se încreți din nou domnul Nicanor. Cum, adică, să săpați un izvor? Pentru cine să săpați voi un izvor? N-aveți destulă apă-n sat? Situația în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
unde-ați fost cu lopeți și cazmale! Dar să-mi spui drept, auzi? Păi... Fără nici un "păi"! Am fost și noi... aici, în pădure... Să săpăm un izvor, răsună cutezător glasul Bărzăunu-lui, oferind tuturor o soluție salvatoare. Să săpați un izvor? se încreți din nou domnul Nicanor. Cum, adică, să săpați un izvor? Pentru cine să săpați voi un izvor? N-aveți destulă apă-n sat? Situația în care se afla întregul grup ar fi devenit extrem de grea, dacă străinul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
auzi? Păi... Fără nici un "păi"! Am fost și noi... aici, în pădure... Să săpăm un izvor, răsună cutezător glasul Bărzăunu-lui, oferind tuturor o soluție salvatoare. Să săpați un izvor? se încreți din nou domnul Nicanor. Cum, adică, să săpați un izvor? Pentru cine să săpați voi un izvor? N-aveți destulă apă-n sat? Situația în care se afla întregul grup ar fi devenit extrem de grea, dacă străinul cu aparatul de fotografiat nu s-ar fi grăbit. Să mergem, domnule secretar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și noi... aici, în pădure... Să săpăm un izvor, răsună cutezător glasul Bărzăunu-lui, oferind tuturor o soluție salvatoare. Să săpați un izvor? se încreți din nou domnul Nicanor. Cum, adică, să săpați un izvor? Pentru cine să săpați voi un izvor? N-aveți destulă apă-n sat? Situația în care se afla întregul grup ar fi devenit extrem de grea, dacă străinul cu aparatul de fotografiat nu s-ar fi grăbit. Să mergem, domnule secretar, spuse acesta, că ne-apucă noaptea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
politicos Nicanor. Dar, cu toate că a zis "mergem, mergem", nu se porni cu nici un chip din fața copiilor. Parcă l-ar fi plantat cineva acolo. Se uită țintă la fiecare, la cazmale și lopeți, apoi dădu furios din cap și zise răstit: Izvor, vasăzică? Lasă că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
blestemată? Dacă fusese pusă acolo, împreună cu celelalte, tocmai de Nicanor, pentru a-i pune pe ei la încercare? Nu putea să le lase la locul lor, sau să le acopere cu pămînt, ori să le arunce în mlaștina de lîngă izvor? Pe cine l-ar mai fi durut capul de ele? Iar ei ar fi rămas cu obraz curat și nu le-ar mai fi avut nimeni grija. Dar așa?... Mă, parcă a fost un făcut: Bărzăunul cu insulta adresată Ilincăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
numaidecît de acord Nuțu. În clipa aceea însă, lumina de la lanterna lui Nuțu, care străbătea distanțele cele mai lungi, descoperi la o distanță nu prea mare de grup un fel de pată mare, strălucitoare, ce părea să fie totodată și izvorul vuietului asurzitor. Toți tăcură și se strînseră unii în alții. Virgil chiar crezu de cuviință s-o prindă cît mai strîns pe Ilinca cu brațul pe după umeri. Concomitent cu acest gest părintesc îi spuse cu o voce nemaipomenit de caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bine hainele și se mai cinstiră cu cîteva ulcele cu vin de la moș Lazăr Brusture, plecară spre casele lor, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Unde se vede că orice om bea doar o singură dată în viață din izvorul vrăjit, dar prea puțini sînt cei ce-și dau seama de acest fapt Î n dimineața aceea, Bărzăunul își pregăti undița, scormoni în gunoiul de lîngă grajd și scoase mai multe rîme pe care le puse într-un borcănel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pentru prima oară cînd nu-l mai înfricoșa nimic. Chiar de-ar fi văzut un lup, tot nu s-ar fi temut. De ce să se teamă? Trecu de lac și se apropia de rîul din munți. Se opri lîngă un izvor și se aplecă să bea apă... Era o apă așa de limpede și de lină!... Deodată îi făcu impresia că din seninul apei îl privesc ochii Ilincăi. Stătu cîteva clipe nemișcat, pentru a nu speria imaginea dragă din luciul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că el nu-i un oarecare, un... popîndău, cum îi zicea uneori domnul Nicanor, ori... auzi tu, "rămășiță", cum i-a zis Matei! Nu, hotărît lucru, se întîmplase ceva deosebit cu el. Parc-ar fi sorbit apă vie dintr-un izvor vrăjit... Se apropie iar de locul unde stătuse aplecat și băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două păsări mari și negre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a zis Matei! Nu, hotărît lucru, se întîmplase ceva deosebit cu el. Parc-ar fi sorbit apă vie dintr-un izvor vrăjit... Se apropie iar de locul unde stătuse aplecat și băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două păsări mari și negre care-și luară zborul din apropierea sa. Înhăță undița și geanta și porni mai departe cîntînd. De-ar fi trăit cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
s-ar fi dus! Și nu i-ar fi părut departe și nici greu. Avea nevoie de acea miraculoasă stare, abia atunci pătrunsă cu adevărat în viața sa și trebuia să facă orice pentru a o menține. Doar băuse din izvorul bărbăției! Hotarul care-l despărțea de copilul de pînă atunci rămăsese undeva, în urma lui... Iar pădurea toată rîdea și cînta odată cu el. O hotărîre la care nimeni nu se aștepta C îteva zile, adică două zile bune și mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
101 Unde se vede că nimic nu-i mai chinuitor decît să-i vorbești unui flâmînd despre păstrăvi fripți 109 Spaimele întunericului 116 Grozăviile junglei 128 Unde se vede că orice om bea doar o singură dată în viață din izvorul vrăjit, dar prea puțini sînt cei ce-și dau seama de acest fapt 142 O hotărîre la care nimeni nu se aștepta 152 Unde se vede că încă mai sînt cazuri în lumea asta cînd unii trudesc din greu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
el și planetele. Soarele iartă Pămăntul și oamenii iar Gigel invită planetele să viziteze Pămăntul. Soarele aprobă. Cam lungă povestea. întrebare: oare Gigel s-o fi născut într-o eprubetă? Nu! Aplauze, animație generală. Gigel are o mamă naturală, singurul izvor de viață a omului! Aplauze prelungite. Evelin: Dar povestea se poate repeta cu Soarele care și el dă semne de oboseală, de bătrănețe, se va stinge și el peste cinci miliarde de ani. Cănd fuziunea dintre hidrogen și heliu, care
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
pe Marte, după cataclisme, viața embrionară s-a ascuns în catacombe și așteaptă, pănă cănd? Evelin: Da, și pe Pămănt a rămas viață embrionară în adăncuri, în oceane și mări. Chiar și acum există viață embrionară în 136 Marea Moartă. Izvoare subacvatice aduc cu ele microorganisme care reușesc să trăiască în salinitatea de moarte a apei mării. Profesorul: Este un lucru dovedit de către oamenii de știință : dispar și apar organisme vii cu miile în fiecare clipă, zi, deceniu sau secole. Animație
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
are loc cu distihul din poezia Noi a lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor cred că-i pot descifra misterul inefabilului din gazelurile sale: Nu-ți pune istețimea ca să-nțelegi ce-am spus, Căci pana-mi are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
către un da nietzschean al celebrării frumuseții firii și al tărâmului natal, al vieții în diversele ei hipostaze, iubirea peste toate. Fascinația liricii blagiene vine din necontenitul zbor al gândului, proiectând mitic și transfigurând poetic universul și ziua umană un izvor nesecat al emoției intelectuale: "Lumea e albastră haină,/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vraja sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
liniile de forță ale gândirii sale. Sentimentul cosmic este un element organic, care arhitecturează poemele. Și este structural poemelor pentru că era structural lui Eminescu, așa cum este structural poeziei populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află izvorul viziunii eminesciene. Dacă majoritatea poemelor lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri"; vorbind despre cânturile iubirii apuse, poetul scrie: Atâta murmur de izvor/ Și-atât senin de stele/ Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.../ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine..."; iar mai apoi, depărtarea spațială și temporală dă stării de suflet adâncime, o adâncime care răzbate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine". Ah, din suflet trebuie să vină O lumină, un nimb, o ceață strălucitoare Învăluind întreg pământul. Și din suflet trebuie să se înalțe un glas armonios și magic, Viață și principiu ale tuturor sunetelor melodioase ! De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cel mai pură. Bucuria, Doamnă, acest spirit și această putere Care, unindu-ne cu natura, ne dă drept zestre Un nou pământ și un nou Cer. Bucuria este acea voce melodioasă, acea ceață strălucitoare Prin care noi suntem propriul nostru izvor de bucurie ! Orice melodie este ecoul acestei voci, Orice culoare este răsfrângerea acestei lumini. Poezia, scrie Swinburne, este cea care transmută neliniștea în bucurie, nefericirile sale nu erau decât substanța lirică din care imaginația țesea visurile de fericire. În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]