1,484 matches
-
adevărul sau falsul nu constau în concordanța sau neconcordanța ideilor cu obiectele din realitate, ci de concordanța dintre reprezentări. În felul acesta Kant a dat logicii un caracter formalist. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) A criticat idealist și dialectic, formalismul kantian, în problemele logicii. S-a opus categoric încercărilor de a ridica legile logicii la rangul de metode universale ale cunoașterii.A dezvoltat logica dialectică pe care a aplicat-o în construcția concepției generale despre lume. Gottlob Frege (1848-1925) Nevoile dezvoltării
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
a studiat filosofia în Franța și în Germania, la Berlin, alături de Victor Cousin și Friedrich Wilhelm Joseph Schelling. El a obținut acolo titlul de doctor în filosofie cu o teză despre Kant (1848). În teza sa, încearcă să învingă opoziția kantiană între legile naturii și legile morale. El afirmă că libertatea este inerentă naturii, așa că legile morale sunt în fapt legi ale naturii. Așadar, toate acțiunile morale sunt rezultatul datoriilor față de natură. Este singura cale din care poate rezulta o teodicee
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
nici o lege, dar formează șiruri. Xenopol a fost considerat de Rickert unul din precursorii săi. El de asemenea a tratat conceptul de cauzalitate, noțiunea de ipoteză și de verificare a ipotezelor. Viziunile sale asupra spațiului și timpului se opun doctrinelor kantiene și argumentează explicit împotriva filosofului german, care, în opinia sa, a transformat istoria într-un simplu basm. Mihai Eminescu, poetul național român, a studiat filosofia la Viena și Berlin. Pasămite, a pregăit o teză despre filosofie și istorie, dar niciodată
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
numite „diferențiale divine”. Ființele existente apar în urma agregării acestor diferențiale. Cosmologia speculativă a lui Blaga, include de asemenea o interpretare intelehială a biologiei evoluționiste. Teoria cunoașterii susține existența unui „spirit inconștient” dotat cu propriul set de categorii care dublează categoriile kantiene a spiritului conștient. Aceste categorii ale inconștientului împiedică oamenii să descopere complet misterul existenței, întrucât toată cunoașterea sa (a spiritului inconștient) trebuie fixată într-un cadru categoric. Așadar, Marele Anonim păstrează o izolată „centralitate a existenței”, datorită cunoașterii ce l-
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Părintele Dumitru Stăniloae, pe care l-a cunoscut în închisoare. De asemenea, Țuțea a apreciat diferiți gânditori precum Werner Sombart și se referă frecvent la savanți precum Heisenberg și Poincaré. Inițial, Țuțea a respins categoriile idealismului occidental, înlocuind cadrul conceptul kantian cu un spectru de nuanțe empirico-fenomenologice. Filosofia sa de mai târziu, după cum declară el, este un efort de gândire „teologală” (nu teologică). El susține că Adevărul este unic, dar rațiunea umană nu-l poate găsi de una singură, deși ea
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
funcționalism, care admite că actele mentale sunt rezultatul unor procese funcționale care au loc în creier. În anii '70 ai secolului trecut, Hilary Putman a dezvoltat o teorie contrară, nematerialistă, pe care a denumit-o "realism intern". Putman respinge teza kantiană a realismului metafizic (transcendental), admițând în schimb concepția realismului empiric. Realitatea este limitată la o corespondență între limbaj și lucrurile reale. Nimic nu se poate spune despre lume fără a folosi limbajul. Dacă într-adevăr ar exista o realitate în afara
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
pentru ca treptat să se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: „Estado de derecho” în spaniolă, „Stato di dirito” în italiană, etc. Specialiștii apreciază că izvorul de la care a plecat teoria juridică în elaborarea categoriei „Rechtsstaat” este filosofia kantiană referitoare la societatea civilă, în care individului îi sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrângerea transformă starea precară a libertăților subiective în stat de drept. Principiile „statului de drept” sunt repere metodologice de construire a lui. În opinia profesorului Tudor
Stat de drept () [Corola-website/Science/316950_a_318279]
-
individ, este asociată unei tematici morale puternic influențată de Immanuel Kant: fiecare individ are datoria de a ajunge la o depășire a componentei sale feminine sau trupești în favoarea componentei masculine sau spirituale, ceea ce suna ca un ecou al imperativului categoric kantian care prescrie subiectului depășirea caracterului sensibil în favoarea caracterului inteligibil al existenței. Weininger susține că această emancipare ar trebui rezervată « femeilor masculine », de exmplu anumitor lesbiene. Dar viața femeii este împlinită prin funcția sexuală, atât prin însuși actul sexual, cum este
Otto Weininger () [Corola-website/Science/324659_a_325988]
-
de Dumnezeu, a absolutului pe care-l găsește în el însuși. O parte importantă din această lucrare tratează despre geniu, inspirată în acest sens de experiența personală a autorului. Este reluarea unei teme romantice, dar abordată aici prin prisma filosofiei kantiene. Weininger afirmă că geniile nu sunt limitate la un domeniu cum ar fi muzica sau știința, pentru că nu există decât geniu universal, pentru care totul există și capătă sens. Autorul presupune că un astfel de geniu există probabil în fiecare
Otto Weininger () [Corola-website/Science/324659_a_325988]
-
Simmel) și pe cele ale sociologiei comprehensive (Max Weber) legate de studiul afectivității în câmpul social. El se inspiră din ipoteza „pulsiunii morții” în versiunea sa heterodestructivă (pulsiunea distrucției) pe care psihanaliza a conceptualizat-o și care este ecoul conceptului kantian al Răului radical. Noțiunea de „destructivitate” se dovedește a fi un concept prețios pentru interpretarea nazismului, care rămâne o enigmă a culturii occidentale. În cartea sa "De la destructivité humaine, fragments sur le Béhémoth", Gérard Rabinovitch identifică și critică limitele gândirii
Gérard Rabinovitch () [Corola-website/Science/335720_a_337049]
-
deși rațiunea ne poate ajuta la înlocuirea regimurilor politice tiranice, de exemplu, Kant nu vedea rațiunea drept exhaustiv bună, ci consideră că trebuie exercitată critic pentru a evita înșelăciunile. Noțiunea de filozofie critică este folosită și pentru a desemna filozofia kantiană. Potrivit acestei teorii, obiectele experienței noastre, în sensul de lucruri care există în spațiu și durează în timp, nu sunt decât fenomene, neavând o existență independentă în afara gândurilor noastre. Filozofia lui Kant este preocupată de însăși bazele experienței. Trebuie mai
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
Idealismul transcendental este un termen aplicat în epistemologie de către filozoful de origine germană Immanuel Kant, care susține că sinele uman sau egoul transcendental construiește cunoașterea din două elemente: intuiții empirice (experiențe senzoriale) și concepte ale intelectului, numite și categorii. Idealismul kantian este în opoziție cu alte două teorii filozofice - idealismul problematic cartezian centrat pe ideea că existența materiei poate fi pusă la îndoială, respectiv idealismul berkeleyan, care arată că lucrurile materiale nu constau decât din idei, aflate fie în spiritul lui
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
că ideile, materia brută a cunoașterii, există oarecum independent de mintea umană; iar ele ca lucruri-în-sine trebuie să rămână veșnic imposibil de cunoscut. Idealismul transcendental a rămas o mișcare semnificativă în filozofie, dând mai târziu naștere unor curente de influență kantiană, respectiv neokantianismului. Deși a influențat dramatic cursul filozofiei germane, interpretarea acestui concept a fost subiectul unor dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie identificat cu realismul sau idealismul, însă filozofii n-au găsit elemente suficiente care să distingă mișcarea kantiană de restul pozițiilor. Idealismul transcendental a fost eticheta adoptată filozofii post-kantieni precum Fichte, Schelling, Schopenhauer, și Husserl în secolul XX. Probabil teza centrală și cea mai controversată a lucrării Critica Rațiunii Pure este aceea că ființele umane experimentează doar aparența
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
universalitate și necesitate strictă, ceea ce numai cunoașterea empirică nu poate procura”. Kant introduce idealismul transcendental în secțiunea esteticii transcendentale și dezvoltă următoarele idei: Problema legată de aceste afirmații apare odată cu interpretarea lor deoarece nu există o interpretare standard a idealismului kantian. Există două moduri de interpretare care au devenit influente în timp. Prima este cea tradițională și consideră mișcarea centrată în esența pe teza metafizică care operează o distincție între două clase de obiecte: fenomen și lucru-în-sine. Spre deosebire de prima, cea de-
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
își au originea în creierul nostru și anume a priori. Este numită transcendentală pentru că depășește granițele acelei origini fantasmagorice. Astfel, după cum am spus, doar Critica Rațiunii Pure și în genere filozofia critică poate fi transcendentală”. În opoziție cu idealismul transcendental kantian găsim doctrina realismului a cărui punct de vedere este acela că lumea poate fi cunoscută așa cum este, fără să existe o așa-zisă aparență și necesitatea unei metode speciale prin intermediul căreia să cunoști lumea exterioară. Această mișcare a fost întemeiată
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
acestuia. Îi găsim originea în Germania perioadei iluministe, mai precis spre sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX. Până într-un anumit punct, această orientare poate fi identificată cu mișcarea idealistă germană, deși kantianismul presupune în același timp acceptarea poziției kantiene pe domeniile filosofiei politice, filosofiei minții, epistemologiei și în special pe etică, pe lângă idealismul său metafizic. Este des asociat cu mișcarea romantică. În anii 1780 și 1790, Kant a încercat să redefinească naiva formulare a idealismului pe care însuși ierarhul
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât empiric, cât și transcendental, chiar dacă nu poate fi cunoscut în mod
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
Intervalul 1790 -1835 a fost caracterizat drept perioada idealiștilor germani post-kantieni, J.G.Fichte, Friedrich Schelling, G.W.F. Hegel și Arthur Schopehauer devenind unii dintre cei mai influenți. Criticismul schopenhauerian a fost caracterizat drept o mișcare a întoarcerii la gândirea kantiană, inspirând mai târziu curentul neokantian care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima etapă doar o mișcare epistemologică. Neokantianismul s-a extins în scurt
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
W.F. Hegel și Arthur Schopehauer devenind unii dintre cei mai influenți. Criticismul schopenhauerian a fost caracterizat drept o mișcare a întoarcerii la gândirea kantiană, inspirând mai târziu curentul neokantian care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima etapă doar o mișcare epistemologică. Neokantianismul s-a extins în scurt timp asupra întregului domeniu al filozofiei. Primul impuls a fost dat de către cercetătorii naturaliști; Hermann von
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
Pure. Mișcarea ajungea la apogeu odată cu gândirea școlii Marburg, reprezentată de Hermann Cohen și Paul Natorp. Aceștia din urmă au respins naturalismul lui Helmholtz și au reinițiat importanța metodei transcendentale. Ernst Cassirer, altă personalitate a școlii Marburg, a aplicat principiile kantiene la fenomenul cultural. Între timp, Wilheim Windelband și Heinrich Rickert au introdus kantianismul în filozofia istoriei. Neokantianismul a fost influent pentru fenomenologia lui Edmund Husserl și pentru primele lucrări scrise de Martin Heidegger.
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
În filozofia kantiană, o categorie este un concept pur al intelectului. O categorie kantiană este o caracteristică a obiectului ca fenomen înainte ca acesta să fie experimentat. Kant menționează că ele sunt „concepte ale unui obiect în genere[...] conceptele pure ale intelectului se
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
În filozofia kantiană, o categorie este un concept pur al intelectului. O categorie kantiană este o caracteristică a obiectului ca fenomen înainte ca acesta să fie experimentat. Kant menționează că ele sunt „concepte ale unui obiect în genere[...] conceptele pure ale intelectului se aplică la obiecte care ne pot fi date în intuitie”. Sensul
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
logică în douăsprezece rubrici a enunțurilor considerând că fiecare din ele corespunde câte unei funcții a intelectului uman. În cadrul acestei clasificări, principalele diviziuni sunt cantitatea, calitatea, relația și modalitatea.; acestea se aplică fenomenelor sau aparențelor și nu lucrurilor-în-sine. Conceptele pure kantiene erau, așadar, categorii ale intelectului și el era preocupat mai mult de modul în care putea fi degajate presupusele forme ale intelectului decât stabilirea listei complete a genurilor ființei ca Aristotel. Ulterior, Hegel, Husserl și Peirce au întreprins dezvoltări ale
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
așadar, categorii ale intelectului și el era preocupat mai mult de modul în care putea fi degajate presupusele forme ale intelectului decât stabilirea listei complete a genurilor ființei ca Aristotel. Ulterior, Hegel, Husserl și Peirce au întreprins dezvoltări ale teoriei kantiene. Tabelul categoriilor este derivat din modelul tabelului judecăților, și este influențat de cele zece clase „care ar acoperi toate modurile de a fi” dezvoltate de Aristotel. Secțiunile cantitate și calitate sunt categorii matematice și relevă de spațiu, iar secțiunile relație
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]