1,513 matches
-
baza tuturor formelor culturii. Limbajul (limba)117 este, în această perspectivă, creația lumii pentru om ca ființă spirituală, capabilă să gîndească. Hegel nu a consacrat lucrări speciale studierii limbajului (limbii); el a trăit, de altfel, în perioada marcată de tăcerea kantiană în legătură cu abordarea filozofică a limbii. Cînd tratează problema ființării, independenței și dependenței conștiinței-de-sine însă, acest filozof stabilește modul de raportare la o altă conștiință de sine printr-o exteriorizare (printr-o ieșire în afară), deci printr-o atribuire de sine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
realizează sub dominanța alterității. Aceasta se relevă însă în mod deosebit în cazul folosirii obișnuite a limbii, atunci cînd conștiința individuală se manifestă în cadrele stabilite de conștiința universală, de tradiția istorică manifestată înlăuntrul și în jurul oricărui vorbitor. Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii Deși Kant însuși nu a abordat problemele limbii, gîndi-rea sa oferă coordonate optime pentru cercetarea filozofică a limbii și a limbajului, o suficient de puternică bază pozitivă pentru a evalua obiectele și fenomenele, precum și impor-tante posibilități de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atribuind un rol însemnat subiectului în cunoaștere și un rol important individului în creație, fără a pierde din vedere planul realității și al socialului, încît relația dintre obiectiv și subiectiv devine nu numai relevantă, ci și explicabilă. În sfîrșit, filozofia kantiană oferă un cadru optim pentru a urmări treptele parcurse în efortul de aflare a adevărului, de a realiza apropierea de obiect și de a-i determina esența. De aceea, dacă Immanuel Kant nu a acordat în opera sa un spațiu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
spre cunoștințele care alcătuiesc cunoașterea, cît spre modul cum este posibilă și spre instrumentele cu care se realizează ea (sensibilitate, intelect, rațiune). Cu Immanuel K a n t acest tip de filozofare atinge apogeul și, după o perioadă de epigonism kantian, se produce o nouă orientare a filozofiei, de data aceasta spre mijlocul de comunicare a cunoașterii, limbajul (sau limba). Această orientare, începută cu Gottlob F r e g e la sfîrșitul secolului al XIX-lea, devine tot mai evidentă în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în ceea ce privește soluțiile avute în vedere de traducător. Se poate astfel realiza o instructivă comparație între aceste soluții și ceea ce s-a propus în traducerile de mai tîrziu. Printre altele, se poate observa, de exemplu, că termenul compus Urteilskraft din originalul kantian este redat de Eminescu prin sintagma numitoare putere de judecată, în tradiția instituită de A. T. Laurian, S. Bărnuțiu și T. Cipariu, care foloseau în paralel și denumirea putere de judecare. Această redare antrenează vechi cuvinte românești, așa cum în termenul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mai tîrziu, a lui Condillac și Malebranche, problema limbii a fost o temă favorită îndeosebi sub aspectul relației limbii cu gîndirea, de unde se întrezărea și o relație strînsă între gramatică și logică 397. În mod similar, la gînditorii de inspirație kantiană din secolul al XX-lea, limba primește un loc privilegiat printre valorile culturale, filozofia fiind chemată să desăvîr-șească perspectiva teoretică asupra limbii, dincolo de posibilitățile de investigare ale lingvisticii. Alteori însă, în acest secol, unii gînditori au crezut că pot reconstrui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lei • Pedagogie postmodernă, Emil Stan, 162 pag., 136.000 lei • Pedagogie constructivistă, Horst Siebert, 228 pag., 109.000 lei • Pedagogia comunicării, Laurențiu Șoitu, 280 pag., 142.000 lei • Politica și presa, Gheorghe Schwartz, 304 pag., 120.000 lei • Proiectele filosofiei kantiene, Viorel Cernica, 186 pag., 162.000 lei • Relații publice și publicitate, Flaviu Călin Rus, 236 pag., 163.500 lei • Româna de bazăvol. 1(manual de învățarea a limbii române pt. studenții străini), Mircea Fotea și Ana Dorobăț, 264 pag., 183
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
felului în care tiparele socializării în sistemul internațional pot varia sub aspect istoric. Wendt afirmă că sistemul de state a reflectat o cultură lockeană, care întruchipează tendințele comportamentale asociate cu neorealismul. În prezent, acest sistem se transformă într-o cultură kantiană datorită unei mase critice de state cu înclinație către interdependență și normele păcii democratice (Wendt, 1999). Nu toți constructiviștii îl urmează pe Wendt, și nu există neapărat o afinitate între argumentele constructiviste și cele liberale. Cu toate acestea, lucrarea amintită
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dintâi, astfel încât sistemul și societatea sunt conectate într-o succesiune a dezvoltării. Structura instituționalizată mai amplă a normelor și regulilor încorporează o balanță de putere waltziană. Extinzând argumentul lui Buzan și legându-l de cadrul oferit de Wendt (1999), cultura kantiană poate fi privită ca o societate internațională lockeană bine dezvoltată. Astfel înțeleasă, nu este necesar să definim cultura kantiană drept un sistem de securitate colectivă parțial și limitat în spațiu, așa cum o face Wendt. O putem privi mai curând ca
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
regulilor încorporează o balanță de putere waltziană. Extinzând argumentul lui Buzan și legându-l de cadrul oferit de Wendt (1999), cultura kantiană poate fi privită ca o societate internațională lockeană bine dezvoltată. Astfel înțeleasă, nu este necesar să definim cultura kantiană drept un sistem de securitate colectivă parțial și limitat în spațiu, așa cum o face Wendt. O putem privi mai curând ca un sistem foarte dezvoltat al balanței de putere, în care diplomația concertată depinde de recunoașterea reciprocă a egalității de
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
riscul unui război între marile puteri a fost efectiv eliminat. În schimb, mai potrivit este termenul de "uniune pașnică", menținând sensul referitor la pacea democratică, ce înlocuiește balanța de putere ca echilibru dominant în sistem, după apariția unei mase critice kantiene. Această abordare a distincției dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală poate fi operaționalizată empiric prin examinarea ajustărilor din cadrul aranjamentelor de împărțire a responsabilităților din regimuri multilaterale importante. În acest sens, esențiale sunt angajamentele de alianță ale Americii din Europa
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
patra secțiune abordăm opțiunile strategice ale fiecăreia dintre principalele puteri, analizând direcția evoluției politicii externe în perioada 1989-1999. Aici se analizează dacă statul în cauză se află sub presiuni sistemice pentru a-și adapta cultura internă prin internalizarea normelor culturii kantiene. De asemenea, se discută despre gradul în care strategia adoptată de statul în cauză este durabilă, sau dacă se află sub presiuni pentru a-și ajusta orientarea. Dacă există presiuni pentru schimbare, atunci ele sunt evaluate în raport cu criteriile care fac
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
culturală este importantă mai ales la extremitățile dezvoltării din sistemul internațional. Pe termen istoric lung, opțiunile intenționat ale statelor consolidează efectele selecției culturale generate de anarhia internațională (Harrison, 2002, pp. 151-152). După cum notează Wendt, statele pot să internalizeze normele culturii kantiene în grade diferite (Wendt, 1999, pp. 302-307). Statele pot fi constrânse să respecte aceste norme, sau le pot adopta din considerente practice, pentru că recunosc avantajele materiale rezultate. Wendt o numește internalizare de gradul întâi și, respectiv, internalizare de gradul doi
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
gradul întâi și, respectiv, internalizare de gradul doi. De exemplu, statele de la periferie nu vor deține capacitățile de urmărire eficace a unor strategii de balansare împotriva statelor din nucleul liberal. În mod similar, se poate ca statele să respecte cultura kantiană pentru beneficiile economice rezultate, de exemplu în termenii accesului la comerțul internațional cu nucleul liberal și la investițiile din partea acestuia. Statele care respectă normele dominante în sistem vor rămâne în urma altora în termenii performanței lor generale, și vor risca să
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
nucleul liberal și la investițiile din partea acestuia. Statele care respectă normele dominante în sistem vor rămâne în urma altora în termenii performanței lor generale, și vor risca să fie pedepsite sau eliminate ca actori semnificativi. De asemenea, statele pot internaliza cultura kantiană într-un al treilea grad, reflectând o situație în care îi respectă normele pentru că le recunosc ca fiind legitime. În mod tradițional, acest mecanism de asigurare a respectării normelor internaționale este considerat a fi slab, dată fiind lipsa unui agent
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
le recunosc ca fiind legitime. În mod tradițional, acest mecanism de asigurare a respectării normelor internaționale este considerat a fi slab, dată fiind lipsa unui agent eficient pentru punerea în aplicare a normelor în sistemul internațional. Totuși, într-o cultură kantiană, cele mai puternice state vor fi internalizat deja o identitate în mare parte liberală. Ca urmare, normele culturale ale păcii democratice vor fi atins un statut considerat firesc de unitățile dominante. Se poate ca unele state să se opună procesului
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a socializării din interior. În aceste condiții, se deschide un spațiu permisiv care încurajează actorii să adopte în mod voluntar transformări ale identității lor. După apariția unei mase critice de state liberale, se produce trecerea de la cultura lockeană la cultura kantiană, ca structură dominantă a interacțiunii din sistem. Această schimbare este asociată cu o modificare a traiectoriei de bază a socializării, în sensul îndepărtării de balanța waltziană de putere și al apropierii de pacea democratică. Puterea copleșitoare a statelor apropiate de
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
extrase din tendințele empirice din relațiile internaționale după Războiul Rece. În lucrarea Social Theory of International Politics, Wendt afirmă că este posibil ca sistemul internațional să treacă printr-o tranziție de la cultura lockeană, organizată în jurul balanței de putere, la cultura kantiană, în care normele păcii democratice definesc tendința de socializare dominantă. Lucrarea lui Wendt a atras deja observații critice susținute. Într-o replică remarcabilă, Keohane afirmă că, deși Wendt oferă un cadru teoretic pătrunzător, abordarea lui nu face o legătură între
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
38, 59-78. Miles, J. (2000) "Chinese Nationalism, US Policy and Asian Security", Survival, pp. 42, 200-230. Miskinnon, A.J. (2001) "Recasting the European Bargains: Germany, European Security and the Transatlantic Relationship", German Politics, pp. 10, 61-82. Mitchell, S.M. (2002) "A Kantian System: Democracy and Third Party Conflict Resolution", American Journal of Political Science, pp. 46, 749-759. Mochizuki, M.M (coord.) (1998) Toward a True Alliance: Restructuring US-Japan Security Relations, The Brookings Institution, Washington DC. Mochizuki, M.M. și M. O'Hanlon (1998
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
167-192. Ruggie, J.G. (1986) "Continuity and Transformation in the World Polity: Towards a Neorealist Synthesis" în R.O. Keohane (coord.) Neorealism and Its Critics, Columbia University Press, New York, pp. 131-157. Russett B. și H. Starr (2000) "From Democratic Peace to Kantian Peace: Democracy and Conflict in the International System" în Manus I. Midlarsky (coord.) Handbook of War Studies II, University of Michigan Press, Ann Arbor, pp. 93-128. Russett, B. și J.R. O'Neal (2001) Triangulating Peace: Democracy Interdependence and International Organisations
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
calcul, se poate observa aici o asemănare între conceptul lui Buzan și cel de comunitate de securitate. În perspectivă liberală, viziunea cea mai cunoscută în domeniu la nivelul întregului sistem este cea a securității colective, iar în termeni normativ-valorici, ideea kantiană a păcii democratice a fost mult detaliată. În ceea ce privește abordarea raționalistă, aceasta poate fi observată prin lărgirea înțelesului termenului regim, instituționalizare a normelor cooperării internaționale, spre a putea cuprinde și preocupările de securitate. Constructiviștii postulează caracterul mai degrabă social decât material
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
oferit de limbă pentru acest talent este "acțiune". Ea e unică pentru că pune în mișcare procese care, în automatismul lor, seamănă mult cu procesele naturale; și tot ea marchează începutul a ceva, începe ceva nou, preia inițiativa sau, în termeni kantieni, își forjează propriul lanț. Miracolul libertății e inerent acestei abilități de a începe, la rîndul ei inerentă faptului că fiecare ființă umană - prin simplul fapt că s-a născut într-o lume care a existat înaintea sa și va exista
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Tipărit cu sprijinul Ministerului Federal al Educației, Științei și Culturii din Viena MIRCEA FLONTA (născut în anul 1932), profesor consultant la Facultatea de Filozofie a Universității din București. Domenii principale de preocupări: epistemologia clasică și analitică, teoria cunoașterii științifice, studii kantiene și wittgensteiniene. Numeroase cărți, studii și articole în această arie tematică, publicate în țară și peste hotare. Traduceri, în colaborare, din David Hume, Immanuel Kant, Albert Einstein, Moritz Schlick, Karl Popper și Ludwig Wittgenstein. Ultima carte: Kant în lumea lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și limitelor cunoașterii cu valoare obiectivă. În Tractatus s-ar fi încercat, prin urmare, o nouă abordare a problemei centrale a filozofiei critice. Max Black, în cunoscutul său „ghid“ la Tractatus, împărtășește aprecierea că întrebările centrale ale lucrării sunt întrebări kantiene, că ceea ce a urmărit Wittgenstein a fost determinarea acelei ordini a priori care constituie cadrul pentru orice experiență posibilă.18 Încă și mai categoric este David Pears. În prima lui carte asupra lui Wittgenstein, publicată în 1971, el apreciază că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se urmărește în Tractatus este „o deducție a priori a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]