2,387 matches
-
nevenindu-mi să cred că discutam așa ceva. Pentru că nu ești omul care credeam eu că ești. Pentru că am luat droguri duminică noaptea? mi-am luat eu inima-n dinți și-am pus întrebarea care nu trebuia pusă. —Duminică noaptea? a lătrat Luke izbucnind în hohote de râs. De ce să ne oprim la noaptea de duminică? Dar, într-adevăr, problema e abuzul de droguri, a continuat el. Obiceiul ăsta al tău e grav și ai nevoie de ajutor. Eu am făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aia. Trebuia să aștepte până a doua zi. Îi stătusem la dispoziție luni de zile. De ce nu-mi lasă și mie un amărât de week-end... de ce nu mă lăsa să mă simt fericită și îndrăgostită măcar câteva minute - — Claire! a lătrat al doilea mesaj. Vivian! Sună-mă înapoi! Nu știu cine îți închipui că ești sau de ce îți imaginezi că ai dreptul s-o iei RAZNA în halul ăsta, dar îți ordon să mă suni! M-am uitat la robot. Luminița roșie clipea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sunat pe Tad, noul ei asistent (douăzeci și patru de ani, fost manechin de lenjerie intimă masculină, care în cursul acelei dimineți scrisese „auteor“ într-un e-mail trimis tuturor angajaților companiei). — Scoate-l de pe lista mea de telefoane pe Hiram Peters, a lătrat Vivian în intercom. Poponautul dracului. Vai, nu. Bietul Hiram. Pe Phil aveau să-l apuce nervii. Muncise atât de mult ca să-l țină pe Hiram în joc. Ultimul roman epic al lui Hiram fusese nominalizat la Premiul Național al Cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Randall) din mâna fetei de la garderobă și am fugit către ușă. Abia am reușit să dau colțul și mi-am și vărsat prânzul. Asta era a doua oară în săptămâna aia. Ți-am spus s-o iei pe Lexington! a lătrat Vivian la șofer, aplecându-se către locurile din față ale Lincoln-ului de oraș. Asta ca să-i urle omului direct în nas. șoferul a virat repede, ca să-i urmeze instrucțiunile. Din cauza manevrei scurte, ne-a proiectat pe mine și pe Vivian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cele patru cifre înfricoșătoare. Nu din nou. Dezvoltasem un reflex pavlovian la vederea numărului derivației lui Vivian. Stomacul mi s-a strâns, iar inima a început să-mi bată ca bașii de la casetofonul unei decapotabile din South Central. — Claire?! a lătrat ea. — Sunt aici, Vivian, am spus, apăsând butonul. — Lulu mi-a spus că TU crezi c-ar trebui să lăsăm de-o parte manuscrisul peștelui adolescent. — Da, așa e, am răspuns rar. N-aș plăti nici o lețcaie pe el. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
n-a făcut altceva decât să clatine din cap. Îmi dădeam seama, judecând după expresia de pe fața ei, că fata pe care o cunoscuse în facultate nu semăna decât foarte puțin cu femeia micuță, tiranică, agitată care, în ziua aia, lătra comenzi către noi - dar, de dragul meu, încerca să ia lucrurile așa cum erau. — Următoarea oprire: Vera Wang! a declarat Lucille. Să mergem, doamnelor! — Chiar mi-a plăcut prima rochie pe care am văzut-o, am zis eu, prinzând-o pe Lucille
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
îmi era milă de ea. Ei, numai puțin. Când am ajuns în fața hotelului, Vivian a mărșăluit direct către un Lincoln cu șofer și a sărit înăuntru, fără să spună la revedere. — Lulu, nu știu unde pizda mă-tii ești, am auzit-o lătrând în telefon, prin fereastra deschisă a mașinii, dar trebuie să vorbesc cu tine imediat. Sună-mă înapoi în secunda când primești mesajul ăsta. M-am uitat la Vivian, care mai forma încă un număr. — Dă-i drumul! a zbierat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
care ai fost trântită de fiecare dată când Vivian a făcut o criză. La revedere, automat de cafea! Pe tine m-am bazat ca să mă ții în viață. Cred că de tine o să-mi fie cel mai dor. — Mișcă! a lătrat una dintre gorile. Nu înțeleg de ce-i mai faceți pe plac, am spus. Vivian pleacă de la Mather-Hollinger. Tocmai a făcut anunțul. Nu v-a spus și asta când v-a sunat? Așa cum stăteam, încadrată de cei doi bărbați în negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
rup blestematul ăla de gât! — De data asta nici n-aveam de gând să pomenesc de fluturi, îi răspunse Wilt pe un ton încărcat de reproș. Aveam de gând să vă spun că aveam o idee de carte... — O carte? lătră inspectorul Flint. Ce fel de carte? O carte de versuri sau un roman polițist? — Un roman polițist, zise Wilt, recunoscător pentru sugestia făcută. — Așa, mormăi inspectorul. Așadar, aveai de gând să scrii un thriller. Ei bine, acum lasă-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
conștiință, un Hamlet transformat într-un Henric al V-lea, dar lipsit de înflăcărarea patriotică ce-i face pe oameni să creadă că n-ar fi fost de acord cu Piața Comună, un Cezar... Dar inspectorul Flint auzise suficient. — Wilt, lătră el, mă doare-n cot de ce voiai tu să te faci! Ceea ce vreau să știu este ce s-a făcut cu soția ta. — Tocmai eram pe cale să ajung și acolo, zise Wilt. Numai că mai întâi trebuia să stabilim ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
recita, scârbită, un text, vedeta Veta. Auzi, Veta!... „Un câine mut, dar care aude foarte bine. Inițial, un câine obișnuit, domestic. Pe marile întinderi australiene s-a sălbăticit și s-a înmulțit rapid. O fiară feroce. Făptură a pustiului. Nu latră, pândește prada fără a face zgomot, într-o tăcere perfectă...“ Veta își urmărea auditoriul cu severitate și neîncredere, deloc convinsă că merita să se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi. Ucide chiar când e sătul. Doi câini ucid într-o noapte o mie de oi. O mie!... Fără zgomot, fără glas. Nu latră. Pândește. Atacă. Ucide fără zgomot. Suferă în tăcere și moare în tăcere. Cazuri de muțenie, la câini, așa, printr-o împrejurare specială, ostilă? Prietenul omului ar putea, cândva, cumva, să pățească ceea ce... ar putea cățelușul prietenei să poarte o boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cățea. „Strămoșul, cu cei trei îngeri. Câte unul pentru fiecare orificiu“, și lumânarea se stinse, sub viforul blasfemiei și al furiei și al învierii sălbatice. Furia și dezgustul de sine și de semeni și de zei, plăcerea păgână, plină, barbară, lătrându-și triumful, sfidând Ciclopul care le spionase sufletele și mintea și sexul. Până diseară, până acum câteva ore, când pământul se scuturase de plictiseala care tot fermenta clocea defeca pe spinarea sa prea răbdătoare. Un ogar turbat peste cățeaua turbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pământul se scuturase de plictiseala care tot fermenta clocea defeca pe spinarea sa prea răbdătoare. Un ogar turbat peste cățeaua turbată, trepidând, epileptic, pe spinarea ei îngustă, asmuțit de gâtul ei alb alb și de șoldurile perfide și părul roșu, lătrând împreună plăcerea imediată, ilicită, care să răzbune amânări și interdicții. Terapia turbării, eliberarea, da, plăcerea desferecată, desfrânată, câinoasă, care să vindece oroarea de propriul trup înstrăinat și de numele înstrăinat și de sufletul înstrăinat în lumea înstrăinării. Dum-dom-dom-dom-dum, Dominic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
boturile negre spre trupul meu semiîmbrăcat, răstignit în vârf de pari. După vreo douăzeci de metri de echilibristică printre capetele lunecoase ale pepenilor, care dimineața, cu vederea încă netrezită bine, mi-apar totdeauna surprinzător în cale, începe satul, de unde mă latră câinii, făcându-se parcă tot mai mulți. Un cal costeliv, lăsat liber să pască, se apropie indecent de aproape să mă miroasă. Câmpul e presărat de corturi printre care caii pasc ce-a mai rămas din iarbă, mai înălțându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să sun în zadar vreo douăzeci de minute... Venise pe scara din spate a blocului, după ora două noaptea, un om ca de vreo patruzeci de ani. Noaptea era atât de liniștită, că până și câinii se sastisiseră să mai latre. Din hainele ude de ploaia cu gheață să intri în cada cu apă opărită, trebuie să fie o senzație nemaipomenită - adevărul e că, oricât aș înflori acum povestea, tot mama trebuie să-l descopere pe Omul din baie, făcând turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate punctele cardinale, a rămas o grămadă fumegândă albicioasă. Abia atunci a ieșit ca din pământ Țârțâc, între câinii care lătrau să trezească tot satul. Las’ c-o să vin-acuma poliția, să v-adune pe toți, zice băiatul, destul de încet ca omul de peste gard să nu-l audă. Dom’ Tudor, aud din partea aia. Țârțâc știe că nu poate să treacă, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
toată lumea știe: cum se degradează făpturile În captivitate. Un pui minuscul de rață sălbatică a Încremenit În mijlocul ochiului minuscul, verde, de apă. Aproape de mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
el stă atârnat Într-un fir de păr. Mă gândeam deja să inițiem o revistă samizdat studențească, dă bine afară, un PR prin Europa Liberă, fenomenul e aproape inexistent În România, ăia o să fie nebuni de bucurie, numai asta o să latre! Să Îl implicăm Încet-Încet pe Daniel, redactor-șef, de ce nu, e el cam cu capul În nori și haotic, dar e mai cultivat ca alții și vizita lui Manu Traian l-a făcut să-și piardă și mai mult simțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și îndelung pieptănată - care visa liniștit în poala stăpânei sale tresări nervos și începu să adulmece în direcția grupului compact de la ușă. Sări pe covor și, de acolo, proțăpit pe labele lui scurte, începu mai întâi să mârâie, apoi să latre de-a dreptul isteric și să tremure într-un fel atât de caraghios, încât pe cei mai tineri îi pufni râsul. Stârnit și mai tare, Maltezul se apucă să sară de colo-colo și să se răsucească mereu numai pe patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
șoptit, apoi șuierat și, în cele din urmă, țipat. Dar era deja depășită de situație. În disperare, se ridică și încercă să-l prindă. Bichon, însă, fugi din calea ei, se strecură printre caftanele lungi și imineii vizitatorilor, continuând să latre cu cea mai mare vehemență. Acesta a fost momentul fericit în care presiunea cedă brusc și toți cei de față începură să alerge după Maltez prin tot salonul. Cățelușul sărea, se rostogolea, se avânta într-un sens, apoi într-altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
le adună, se răsturnă cu capul în jos, în poziție de diamant, și căzu fulgerător asupra prăzii. Lovitura dată cu ciocul în capul victimei sună scurt și sec în liniștea albă a fânețelor. Stârniți de mirosul sângelui, copoii începură să latre. Marioritza își îndemnă calul spre locul în care căzuse potârnichea. Șoimul o aștepta acolo cu capul ridicat și ghearele înfipte în ghemul de pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un bărbătuș cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de maxim avânt eroic. Dădu semnalul de pornire. În aburul răsuflărilor și prin ceața pădurii sunetele aveau ecouri prelungite, ca și cum ar fi trecut prin mai multe spații, din ce în ce mai rarefiate. Auzind semnalul, copoii ținuți în lese de copoiari se porniră să latre de-a valma. Guibert porni în urma tuturor. Nu se grăbea. Detesta vânătoarea, fie ea și cu șoimi dichisiți. Ideea de a dresa o pasăre ca să ucidă o altă pasăre doar pentru plăcerea dresorilor i se părea oribilă. Dar aprecia spectacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
plictisit și enervat. Își lua micul dejun între Toinette și micuțul Bichon. Cățelul sărea nestingherit de pe scaun pe masă, mirosea tot ce se afla pe ea, lingea untul de pe tartine, lipăia din smântână, revenea pe scaun, se foia, se răsucea, lătra... De obicei, la ora asta, consulul rezolva alt gen de probleme. Numai că, în ultimul timp, acel domestique ridica unele pretenții, iar el nu putea să mai dea nici un taler în plus față de prețul convenit. Destul că îl costa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre nervos când la unul, când la celălalt, în timp ce stăpâna lui dădea comenzi contradictorii. Prin cameră se perindară mai multe slugi ca să strângă masa și să șteargă petele de pe covor. Se ciocniră unii de alții, se încurcară, reușind să mai adauge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]